Marea luptă Autor Florin Laiu Drum lung pe jos de mult străbat prin veacuri, Mă simt încă valdenz și nu mă mir, Căci mare-i lupta printre noi atacuri Ce înroșesc al lumii vechi delir. Din pribegie lungă am venit, Iudeu, creștin, martir și reformat, Oceanul Lumii Vechi nu m-a-nghițit Și-n Lumea Nouă portul mi-am […]
In a Domnului lucrare
În a Domnului lucrare În a Domnului lucrare, Zilnic vreau să mă-nnoiesc. Multă binecuvântare Pe cărarea Lui găsesc. Doar pe urma Lui cea sfântă Voi întinde al meu pas, Și porunca-I de pe urmă Împlini-voi ceas de ceas. Zac talanții în țărână, Nu doar unul, ci toți cinci, Iar Stăpânul stă să vină; […]
Schimbare de doctrina sau de atitudine ?
Schimbare de DOCTRINĂ‚ sau de ATITUDINE? În babilonia doctrinelor filozofice, politice, științifice, religioase, etc., atitudinile grupărilor omenești de la mari la din ce în ce mai mici, până la individ, sunt și ele tot babilonie. Timpul vieții scurt nu ne-ar ajunge nici măcar să le numim pe toate. SCHIMBĂ‚RILE de DOCTRINĂ‚ domină lumea […]
Amin
Amin Autor Florin Laiu Este minunea întreitei vești Ca adventist să mori sau să trăiești. Credința sfântă nu e zid de ghips Ci luptă mare ca-n Apocalips. Iar eu credeam că poți să te strecori Pe lângă urme de biruitori. Și, necălcând pe urma lui Iisus, Mă bucuram că nu-s pe cruce […]
Trimis de sus
Trimis de sus La absolvirea unei promoții a seminarului Autor Florin Laiu Trimis de sus ca sfânt ambasador, Să satur cu odihnă omenirea, Christos e viața mea și viitor, El – existența, traiul și trăirea. Chemat de-același cor de suferințe, La timp și la netimp să intervin, Să luminez prin Duhul conștiințe În […]
Potrivisme care nu se potrivesc
“POTRIVISME care nu se POTRIVESC” Sub adăpostul teologiei false asupra PĂ‚CATULUI ORIGINAR nu este nici o siguranță. Este doar împlinirea cuvântului din Ieremia 2, 33: “Ce bine știi să-ți ÎNTOCMEȘTI căile când este vorba să cauți ce iubești! Chiar și la NELEGIUIRE te deprinzi”. Și nu este vorba doar de faptul că […]
Priveam campiile spre seara
Priveam câmpiile spre seară Autor Florin Laiu Priveam câmpiile spre seară Împurpurate-n asfințit. Zbura un vânt de primăvară, Miros de câmp – parfum vrăjit. Și cum priveam la nesfârșit, Părea și sufletu-mi vioară Vibrând adânc și potolit O melodie dulce-amară. Și flori se închinau seduse, Și soarele-nchidea grăbit Potiru-acelei zile-apuse, Spre un edenic […]