Autor Aron Moldovan
Închinarea este atitudinea de respect suprem față de ființa sau lucrul considerat ca fiind cel mai important: devoțiune, omagiu, supunere, adorare. Singura Ființă demnă de închinare este Dumnezeu care posedă măreția și bunătatea descrise în altă conferință.
Închinarea este stârnită de cunoaștere, admirație, încântare, umilință, respect suprem și spirit de devoțiune. „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești "(Mat. 4, 10).
Aspecte ale închinării
În închinare distingem patru aspecte: obiectul închinării, forma închinării, spiritul închinării și timpul special dedicat închinării. Obiectul închinării îl găsim în porunca lui Isus, forma, în porunca II (Ioan 4, 23), spiritul în porunca III, iar timpul special pentru închinare în porunca IV din Decalog. Respectarea poruncii a patra are cea mai intimă relație cu închinarea. Dacă lumea ar fi respectat-o de la început n-ar mai fi putut să apară politeismul, ateismul, evoluționismul, panteismul și secularismul.
Probleme legate de închinarea falsă
De închinarea falsă se leagă formalismul și legalismul (Isaia 1, 10-13), tradiționalismul fariseic (Mat. 15, 1-9), idolatrizarea de sine și a propriilor idei.
Închinarea și istoria finală
Închinarea a fost întotdeauna o parte esențială a oricărei religii. Închinarea corectă și falsa închinare au mers în paralel. Pe timpul lui Ilie și pe vremea lui Daniel (cap. 3), au fost două feluri de închinători. În timpul sfârșitului va fi la fel. Fiara din Apoc. 13, 1-8 ajutată de fiara care se ridică din pământ (vers. 11-18) pretinde închinarea oamenilor sub amenințarea cu moartea și o obține (Apoc. 13, 8). În același timp Dumnezeu pretinde închinare și combate închinarea falsă (Apoc. 14, 7.9-11). Aici se va vedea deosebirea dintre adevărații închinători și falșii închinător (Apoc. 14, 12).
Semnul autorității lui Dumnezeu (Exod 31, 14-17) se va confrunta cu semnul autorității fiarei (Apoc 13, 16) și lumea se va împărți în două tabere: închinătorii fiarei, mulți și hotărâți să persecute pe oponenții lor, și închinătorii „Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor” (Apoc. 14, 7).
Un Catehism Catolic al Religiei Creștine susține că „Biserica învățată de Hristos și condusă de Duhul lui Dumnezeu a înlocuit sâmbăta cu duminica”. Întrebarea cum își poate permite Biserica să desființeze o poruncă scrisă de Dumnezeu pe table de piatră și să instituie alta în locul ei, rămâne fără răspuns, afară de cazul că atribuim Bisericii o autoritate superioară celei pe care o deține Dumnezeu.
Sursa: www.bazs-foisor.ro
