Caracterul este ansamblul însușirilor esențiale și stabile care definesc relația persoanei cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul ambiant și cu sine însuși. Este omul cu defectele și calitățile sale, cu succese și lipsuri.
Să enumerăm câteva însușiri pozitive: onestitate, principialitate, nepărtinire, cinste, dragoste de oameni, respect față de adevăr, curaj, hărnicie, ordine, punctualitate, perseverență, demnitate, modestie, bunătate, răbdare, blândețe, conștiinciozitate, stăpânire de sine, etc. Toate aceste caracteristici pozitive au opusul lor.
Formarea unui caracter creștin este sarcina întregii vieți.
Procesul de formare cuprinde eliminarea deprinderilor rele și formarea celor bune. Pentru reușită e nevoie de respectarea unor condiții: alegerea unei direcții corecte, consecvență și perseverență în urmărirea scopului, evaluare și eventual corectare și conlucrare cu Dumnezeu. Dacă nu lucrăm sub îndrumarea lui Dumnezeu, nu vom putea clădi pe o motivație altruistă, pe o dragoste necondiționată de egoism. Amintiți-vă de cei doi oameni nobili: Nicodim și tânărul bogat. Amândoi mulțumiți de sine, dar nenăscuți din nou. Istoria se poate repeta ușor.
Atenție! Natura umană decăzută nu poate fi schimbată. Tot ce se poate face este să fie ținută sub control prin lucrarea Duhului Sfânt. Să nu uităm, temperamentul și caracterul nu sunt același lucru.
Caracterul bine format poate fi comparat cu musculatura unui sportiv, corzile vocale ale unui cântăreț, deprinderile unui instrumentist sau ale unui intelectual cultivat. Nu se vede munca depusă, ci doar rezultatele ei.
Dificultăți în formarea caracterului.
Oricine dorește să lucreze pentru înnobilarea sa va întâmpina greutăți. Primul dușman sunt tendințele firești. Mediul ambiant de multe ori descurajează. Dușmanul tuturor va face eforturi disperate ca să nu-i părăsim împărăția. Dar îndemnul este (2 Petru 1, 5-7; Evrei 12, 3.4.12-14; Mat. 5, 29.30). Trebuie să ne cunoaștem (Ier. 10, 23; Ier. 17, 9), dar să acționăm nobil.
Importanța unui caracter nobil.
Acesta face farmecul unui om (Prov. 19, 22), dă adevărată valoarea (Prov. 16, 32), aduce satisfacție (Prov. 15, 15) și conduce la adevărata onoare (Prov. 18, 12). Caracterul creștin este singura comoară care poate fi transferat în banca cerului. Acesta va încuraja pe cei ce doresc cu adevărat să se elibereze de robia firii și să aibă parte de libertatea copiilor lui Dumnezeu.
Sursa: www.bazs-foisor.ro