Cum am ajuns în acest haos?
Doi tineri părinți plâng lângă corpul fără viață al fiului lor. Cu puțin timp înainte, el fusese plin de viață și fericit. Într-un acces de furie și de gelozie, propriul său frate a ridicat arma care a adus moartea în prima familie din lumea noastră.
Eva ar fi putut pune aceeași întrebare pe care multe alte mame au pus-o de-a lungul secolelor, când au fost martore la moarte și suferință. „De ce Doamne? De ce lucrul acesta s-a putut întâmpla cuiva care era atât de bun și de nevinovat?”. Oricum, această mamă ar fi putut spune mai bine decât oricare altă mamă motivul tragediei, întrucât prin propria sa neascultare a pătruns în lume un potop de necazuri, boală și moarte.
Nu voi uita niciodată ziua în care a murit mama mea. Când am ajuns acasă, trupul ei fusese deja dus la morgă. Toți eram uluiți. Apoi l-am căutat pe tata. L-am găsit suspinând și întrebând: „Dacă Dumnezeu este atât de bun și îndurător, cum a putut El să ia o mamă care era atât de necesară celor șapte copii ai ei?”.
Această întrebare a persistat în mintea mea luni de zile, zbătându-mă să găsesc răspuns. Am găsit acel răspuns în Biblie, și aș dori să vi-l împărtășesc și dumneavoastră în această lecție.
1. În cine și-a avut originea păcatul și suferința?
1 Ioan 3:8
Biblia spune ______________________________
2. Cine era vrăjmașul care a semănat răul acolo unde Dumnezeu semănase sămânța bună?
Matei 13:24-30; 39, 40
Biblia spune ______________________________
Discordia, boala, moartea și păcatul – toate acestea sunt rezultatul lucrării vrășmașului lui Dumnezeu. Domnul nu ispitește pe nimeni. „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”, Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni” (Iacob 1:13).
3. De unde a venit Satana?
Luca 10:18
Biblia spune: _____________________________
4. Ce fel de ființă era această creatură?
Ezechiel 28:14
Biblia spune: _____________________________
„Heruvimul ocrotitor” este o descriere a heruvimului, sau îngerului, care stătea lângă tronul lui Dumnezeu din cer (Psalmii 80:1). Acest înger era una dintre cele mai onorate ființe create. Cu toate că Lucifer a fost creat desăvârșit, el s-a transformat într-un diavol prin încercarea de a-și pune voința deasupra voinței Celui Atotputernic.
5. Ce anume a condus la păcatul și rebeliunea lui Lucifer?
Ezechiel 28:17
Biblia spune: _____________________________
„Încetul cu încetul, Lucifer a început să nutrească dorința de înălțare de sine. Cu toate că strălucirea lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns să pretindă ca aparținându-i lui însuși. Nemulțumit cu poziția lui, deși era onorat mai mult decât celelalte ființe cerești, a îndrăznit să dorească cinstea cuvenită numai Creatorului. Onorurile conferite lui Lucifer n-au fost apreciate ca fiind darul special al lui Dumnezeu și în consecință el n-a manifestat recunoștință față de Creatorul său. El s-a glorificat în strălucirea și înălțarea sa și a aspirat să fie egal cu Dumnezeu”.
6. Ce țintă și-a pus Satana?
Isaia 14:12-13
Biblia spune: _____________________________
7. Când rebeliunea condusă de Satana a atins apogeul, ce s-a întâmplat?
Apocalipsa 12:7-9
Biblia spune: _____________________________
În acest moment, Dumnezeu ar fi putut ușor să distrugă păcatul dintr-o străfulgerare. (El l-ar fi putut omorî atât pe Satana, cât și pe pe îngerii răsculați care l-au urmat. Dar dacă Dumnezeu ar fi făcut aceasta, ceilalți îngeri și locuitori ai Universului ar fi slujit și ascultat de Dumnezeu de frica distrugerii). Dumnezeu dorește loialitatea noastră doar dacă aceasta izvorăște din dragoste. Astfel, El a îngăduit ca păcatul să-și urmeze cursul pentru a demonstra Universului consecințele răzvrătirii și ale neascultării de Dumnezeu. El a făcut aceasta pentru a putea demonstra fără putință de îndoială rezultatele păcatului și pentru a-și arăta iubirea pentru omenire.
8. După ce a fost izgonit din cer, pe cine a căutat Satana să înșele?
Genesa 3:1-6
Biblia spune: _____________________________
„După ce Satana nu mai putut să continue răscoala în cer, vrăjmășia sa contra lui Dumnezeu a găsit un nou câmp de acțiune în încercarea de a ruina și de a nimici rasa umană. Pomul cunoștinței binelui și răului a servit ca mijloc de testare a iubirii și ascultării oamenilor față de Dumnezeu. Domnul a găsit potrivit de a le pune numai o interdicție cu privire la întrebuințarea a tot ceea ce se afla în grădină; dar dacă ei aveau să nesocotească voia Sa în acest singur caz, atunci ei și-ar fi adus asupră-le vina neascultării”.
Niciodată Satana nu lucrează deschis. El a folosit un șarpe drept medium, prin care a putut să vorbească și să o amăgească pe Eva și pe soțul ei. În locul muncii fericite, date lor de Dumnezeu în grădina Edenului, partea lor era acum suferința și munca grea. Ei aveau să fie supuși dezamăgirii, mâhnirii adânci, durerii și, în final, morții.
9. Ca rezultat al căderii omului, ce pretinde Satana ca fiind al său?
Luca 4:5-6
Biblia spune: _____________________________
Adam a fost desemnat de Dumnezeu conducătorul al acestei lumi. Dar când el a fost biruit de Satana, conducerea acestei lumi a fost revendicată de amăgitorul omenirii. Citiți despre sfatul ținut în cer și despre pretenția ridicată de Satan, cum că el deține controlul complet al lumii noastre, în Iov 1:6-8. Fiii lui Dumnezeu menționați aici trebuie să fie reprezentanții altor lumi locuite, necăzute în păcat. În calitatea de conducător al acestei lumi, Adam fusese numit fiu de Dumnezeu.
10. Cine aduce suferință și necaz asupra lumii?
Iov 2:7; Luca 13:16
Biblia spune: _____________________________
11. De ce lucrează diavolul cu așa mare răutate acum?
Apocalipsa 12:10-12
Biblia spune: _____________________________
12. Cum va fi pedepsită de Dumnezeu, în final, acestă ființă rea și păcătoasă?
Ezechiel 28:16-19; Apocalipsa 20:10
Biblia spune: _____________________________
13. Cum încearcă satana să se deghizeze, atât pe el însuși cât și lucrările lui?
2 Corinteni 11:13-15
Biblia spune: _____________________________
Satana este preocupat în mod special de problemele religioase. El este marele falsificator. El încearcă să contrafacă, dacă se poate, tot ceea ce a poruncit sau a făcut Dumnezeu. El introduce multă înșelăciune pentru a-i face pe oameni să i se închine lui, în timp ce ei cred că, de fapt, se închină Domnului. Noi nu trebuie să-l lăsăm să ne amăgească.
14. Care este singura apărare a omului împotriva amăgirilor diavolului?
Efeseni 6:11-17
Biblia spune: _____________________________
„Dumnezeu ne-a pregătit destule mijloace pentru a duce luptă biruitoare împotriva răului care este în lume. Biblia este armura cu care trebuie să ne echipăm pentru luptă. Coapsele noastre trebuie să fie încinse cu adevărul. Platoșa noastră trebuie să fie neprihănirea. Scutul credinței trebuie să fie în mâna noastră. Coiful mântuirii pe frunte: și cu sabia Duhului – care este Cuvântul lui Dumnezeu – trebuie să ne facem drum printre obstacolele și greutățile păcatului”.
15. Numai cum putem câștiga biruința asupra îngerului rău?
Apocalipsa 12:10-11
Biblia spune: _____________________________
Acest mare impostor – diavolul – care a atras o treime din îngerii cerului prin logica lui falsă și prin iscusință, este un adversar inegal pentru noi, muritorii, în propria noastră putere. Noi suntem în siguranță numai încrezându-ne în puterea lui Dumnezeu pe care o putem primi prin Isus Hristos.
„În toată forța satanică nu există suficientă putere pentru a birui un suflet care într-o încredere simplă se aruncă în brațele lui Hristos”. „El dă tărie celui obosit” și „mărește puterea celui ce cade în leșin” (Isaia 40:29).
16. Cum a câștigat Hristos dreptul de a distruge în final pe diavol?
Evrei 2:14; 1 Ioan 3:8
Biblia spune: _____________________________
În timpul lucrării Sale pe acest pământ, Hristos a fost în mod constant hărțuit de diavol. Satana l-a urmărit pas cu pas, încercând continuu să-L amăgească sau chiar să-L distrugă pe Mântuitorul, înainte ca El să fi putut încheia lucrarea pentru care venise. Când Isus nu era decât un prunc, Satana a încercat, lucrând prin Irod, să-L omoare prin condamnarea la moarte a tuturor băieților sub vârsta de doi ani. Dar Dumnezeu l-a avertizat pe Iosif, și familia lui Isus s-a ascuns în Egipt până când Irod a murit.
După botez, Domnul Hristos a fost condus în pustie pentru a fi ispitit de Satana. Diavolul L-a ispitit pe Hristos exact în punctele în care Adam și Eva eșuaseră. Fiecare ispită a fost întâmpinată cu un citat din Biblie, iar după aceea, la porunca lui Dumnezeu, Satana L-a părăsit.
În alte ocazii, Satana a încercat să-L omoare prin declanșarea unei revolte din partea conducătorilor iudei, dar de fiecare dată Isus a fost protejat. În final, Satana a reușit să aducă la tăcere vocea adevărului și acea viață de iubire, prin condamnarea lui Isus la moarte prin crucificare.
Cât trebuie să fi jubilat când L-a văzut pe Isus murind! Satana a încercat să-l țină pe Domnul în mormânt printr-un corp de gardă romană. Un sigiliu roman a fost pus deasupra pentru ca Mântuitorul să nu poată ieși. Dar gărzile și armele romane au fost fără putere în a închide pe Domnul vieții într-un mormânt. Când a văzut că Domnul și-a reluat viața, Satana a înțeles că moartea lui este pecetluită. De atunci, a acționat cu un nou avânt, folosindu-și toată puterea pentru a amăgi și distruge cât mai mulți copii ai lui Dumnezeu. El nu mai poate influența îngerii credincioși, pe Dumnezeu sau pe Hristos, așa că el umblă ca „un leu care răcnește” căutând să distrugă, dacă este posibil, pe toți copiii lui Dumnezeu de pe acest pământ. Acesta mai este singurul lui mijloc de a-i provoca pierderi lui Dumnezeu.
17. Dorești să-ți declari loialitatea față de Dumnezeu, în această mare bătălie care se poartă pe pământ?
Răpunsul tău: ____________________________
Numele: _________________________________
Adresa: _________________________________
Localitatea: ______________________________
Telefon: _________________ Cod: ____________