• Home
  • Despre noi
  • Resurse biblice
  • Link-uri
  • Contact

Cercetati Scripturile

Portal de resurse biblice

Ești aici: Acasă / Resurse biblice / Studii biblice / Serii de studii biblice / Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei" / Unde ma pot ascunde de Dumnezeu ?

Unde ma pot ascunde de Dumnezeu ?

aprilie 24, 2011 By Site Editor

09. Unde mă pot ascunde de Dumnezeu?

 
   Proprietarul unei plantații din Calyon dorea să părăsească plantația pentru o zi, ca să meargă la oraș. Dar el era convins că nefiind acolo, lucrătorii lui nu vor mai munci știindu-se nesupravegheați. Ce să facă? După multă gândire îi veni o idee. În ziua plecării se duse la lucrătorii care munceau de zor și le spuse:
– Eu plec pentru o zi sau două, dar las în schimb ochiul meu care să vă supravegheze. El va vedea dacă lucrați sau nu. Spunând aceste cuvinte, își scoase ochiul de sticlă – căci avea un ochi de sticlă – și-l agăță în creanga unui copac. Apoi plecă liniștit în drumul său.

   Muncitorii lucrară la început cu multă grijă, știind că ochiul îi privește, dar apoi unuia dintre ei îi veni o idee: luă oala în care își adusese mâncarea, o goli, apoi o puse deasupra ochiului, acoperindu-l. Acum puteau toți să se culce liniștiți și să doarmă până seara. Și au putut face așa fiindcă aveau de-a face cu un ochi de sticlă.
   "Dumnezeu care mă vede" Gen. 16.13

1.  Cât de profund cunoaște Dumnezeu problemele vieții noastre?

   Ps. 139.1-6 (compară cu Fapte 10.1-9)
   Când i-a cerut lui Corneliu să trimită după Petru, Dumnezeu știa că apostolul se afla la Iope în gazdă la Simon tăbăcarul. Aceasta ar fi fost de ajuns ca robii lui Corneliu să găsească tăbăcăria, dar pentru a îndepărta orice îndoială, Dumnezeu adăugă și amănuntul că se află lângă mare. Mai mult, Dumnezeu îi descoperi lui Petru că vor veni trei oameni să-l caute (Fapte 10.7,19). Ambele grupuri au primit confirmarea că solia avea o origine divină.

   Certitudinea acestor îndrumări în care fusese precizată chiar ocupația omului la care locuia Petru, ne arată că cerul este bine familiarizat cu istoria și treburile oamenilor în fiecare etapă a vieții. Dumnezeu cunoaște îndeaproape atât experiența și munca lucrătorului umil cât și cea a regelui de pe scaunul de domnie. (F. Apost. 133-134)

2.  Este Dumnezeu cumva limitat de spațiu?

   2Cron. 16.9 p.p. (compară cu Fapte 8.5,26-40)
   Prin intervenția Duhului Sfânt, Domnul îl aduse pe etiopian în legătură cu cineva care ar fi putut să-l conducă spre lumină.

3.  Ce nume a dat Agar lui Dumnezeu în urma întâlnirii cu îngerul Domnului?

   Gen. 16.13-14
   După conflictul din casa lui Avraam, Agar este nevoită să plece de acasă, pribegind prin pustiul arzător. În timp ce rătăcea prin deșert, îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă, asigurând-o de grija protectoare a lui Dumnezeu.
   În contrast cu soarele, numit de egipteni zeul Ra, care nu numai că nu o ajută ci îi și îngreunează călătoria, Agar se raportează la Dumnezeu ca fiind "Dumnezeu care mă vede". Ea nu-L limitează pe Dumnezeu care supraveghează doar la corturile lui Avraam, ci Îl consideră un Dumnezeu omniprezent care se coboară spre ea, o roabă fugară, venindu-i în ajutor.

4.  Meditează la următoarele cazuri în care oamenii au avut asigurarea omniprezenței lui Dumnezeu:

   a) Gen. 39.9; Dan. 3.15-30;
   b) Ioan 1.48; Faptele 4.19;
   c) Apoc. 2.8-11.
   "Oricând și în orice loc, în toate întristările și în toate necazurile când împrejurările sunt sumbre și viitorul plin de tulburări, iar noi ne simțim fără putere și singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinței. Împrejurările ne pot despărți de orice prieten pământesc, dar nici o împrejurare și nici o depărtare nu ne vor despărți de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El se află întotdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice și să ne îmbărbăteze". (H.L.L. /656)
•    Ce experiență în care Domnul te-a sprijinit în vremuri de încercare ai putea s-o împărtășești și altora?
•    Cum a schimbat El împrejurările ce-ți stăteau împotrivă?
•    În ce mod ți-a influențat acea experiență așteptările pentru viitor?
   "Pornit să se depărteze de Mine" (Osea 11.7)

5.  De ce omul are tendința de a fugi și de a se ascunde de Dumnezeu, binefăcătorul său?

   Osea 11.7; Gen. 3.10; Luca 15.11-13
   Păcatul nu poate exista în prezența Tatălui nostru ceresc, Atotprezent și cu o influență infinită. În urma neascultării sale, Adam știind că Dumnezeu avea să vină în întâmpinarea sa, a fugit și s-a ascuns printre pomii din grădină încercând să ascundă goliciunea sa interioară. Acesta este gestul celui care are ceva de ascuns în fața lui Dumnezeu.

6.  Care a fost motivul din cauza căruia Iona a fugit în Tars?

   Iona 1.3
   Când proorocul s-a gândit la greutățile însărcinării lui și la ceea ce părea imposibil, el a fost ispitit să pună la îndoială înțelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că nu se poate căștiga nimic prin vestirea unei asemenea solii în această cetate trufașă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care îl slujea era Atotînțelept și Atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajarea. Proorocul a fost cuprins de o mare frică și s-a sculat să fugă la Tars. (Iona 1.3)

7.  Poate omul să fugă și să se ascundă de Dumnezeu și totuși să rămână liniștit?

   Gen. 4.12-14; Iona 1.4-15
   Dacă Iona ar fi ascultat de porunca divină necondiționat, atunci ar fi fost scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Dar Dumnezeu a fost nevoit să recurgă la măsuri extreme încercând să distrugă cerbicia profetului. Elementele naturii și mulți marinari nevinovați au fost prinși în această situație periculoasă, împreună cu Iona și din cauza lui.
•    Au existat momente în viața ta când ai vrut să fugi de Dumnezeu?
•    Cum poate creștinul modern să fie fugar și totuși să aibă numele scris în registrul bisericii?
   "Eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau" (Isaia 65.1)

8.  În ciuda faptului că omul păcătos are tendința să se depărteze, care este atitudinea lui Dumnezeu față de el?

   Gen. 3.9; 28.10-15; Is. 65.1-2; Osea 2.14; 11.7-9; Iona 1.17; Luca 15.22-24
   Iubirea lui Dumnezeu urmărește însă pe cel care a ales să se despartă de El și Domnul pune în mișcare toate mijloacele pentru a-l readuce la casa părintească. Certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care constrânge pe păcătos să se întoarcă la Dumnezeu. "Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință!" Rom. 2.4. Mila și bunătatea lui Dumnezeu înconjoară fiecare suflet care este în primejdie, cu un lanț de aur. Domnul declară: "Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea!" Ieremia 31.3 (Parabole /136)
•    Oare și tu ai ales propria cale prin care te-ai înstrăinat de Dumnezeu?
•    Descoperi în experiența ta momente în care deși erai departe, Dumnezeu te-a căutat și te-a adus înapoi?
•    Cunoști persoane care sunt departe? Ce poți face în favoarea lor?

   Ridică-te și mergi la Tatăl tău. El va veni să te întâmpine pe când ești încă departe. Dacă faci numai un singur pas spre El, în pocăință, El se va grăbi să te cuprindă în brațele iubirii Sale infinite. Urechea Sa este deschisă la strigătul sufletului smerit. Cea dintâi mișcare a inimii spre Dumnezeu Îi este bine cunoscută. Nici o rugăciune nu se înalță oricât de stângace ar fi ea, nici o lacrimă nu se varsă, oricât de ascunsă ar fi ea, nici o dorință sinceră după Dumnezeu nu este nutrită, oricât de slabă ar fi ea, fără ca Duhul lui Dumnezeu să nu iasă în întâmpinarea ei. Chiar înainte ca rugăciunea să fie înălțată, sau ca pornirea inimii să fie manifestată, harul Domnului Hristos iese în întâmpinarea harului care lucrează asupra sufletului omenesc. (Parabole /139)

   "Unde este Dumnezeul dreptății?" Mal. 2.17  Mulți oameni, privind la viața din această lume își pun întrebări cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Când așezi realitatea dureroasă a păcatului și a consecințelor materializate în multe și complexe suferințe alături de afirmația Bibliei că: "Dumnezeu este dragoste" mintea se trezește într-o mare dilemă. Întrebări se impun: "dacă Dumnezeu ne iubește cu adevărat, de ce permite păcatului, suferințelor, nedreptăților să existe în lumea noastră? De ce oamenii buni sunt tratați în mod nedrept?"

   Pe lângă toate aceste întrebări, deruta se adâncește și datorită pozițiilor diverse ale diferitelor denominațiuni creștine, referitor la acest subiect complex: "dreptatea lui Dumnezeu". La întrebarea "Unde este Dumnezeul dreptății?" Biblia are un răspuns specific. Ea îl descoperă pe Dumnezeu în contextul nevoilor omului și ne oferă o viziune realistă asupra "dilemei" noastre.

9.  Descoperă câteva dintre trăsăturile de caracter pe care Scriptura le amintește în dreptul lui Dumnezeu.

   Exod 34.6,7; Deut. 32.4; Iov 34.12; Ps. 19.9; 1Ioan 1.9; Apoc. 15.3

10. Descoperă câteva dintre consecințele căderii în păcat în contextul nedreptății:

   Lev. 19.5; Ier. 22.13; Fapte 7.24; Prov. 10.2

11. De ce îngăduie Dumnezeu suferința, nedreptatea și toate celelalte efecte ale păcatului în lume?

   2Petru 3.9; Evrei 4.15
   Notă:
   Luați-vă un moment de meditație asupra experienței împăratului Nebucadnețar (Dan. 2-4) și a lui Saul din Tars (căutați și alte exemple ale Bibliei).
•    Ce caracter aveau acești oameni, ce viață duceau când erau despărțiți de Dumnezeu?
•    Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu le-ar fi răsplătit imediat faptele?
•    Ai motive să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru răbdarea și iubirea Sa în dreptul Tău?

   Scriptura, Cuvântul autorizat al lui Dumnezeu spune că "toți au păcătuit" (Rom. 3.10). Dumnezeu nu a distrus însă rasa umană pentru ca… "În vremea de acum, să-și arate dreptatea Lui în așa fel încât să fie drept și totuși să socotească drept pe cel ce crede în Isus" (Rom. 3.26). În condițiile căderii în păcat, a existenței nedreptății și suferinței, Dumnezeu este drept și iubitor, pentru că prin Fiul Său salvează lumea de păcat.  Într-un anumit sens El a suportat toate nedreptățile și suferința atunci când a fost crucificat.

12. Ce motiv avem să credem că nedreptatea va dispare din lume?

   Ioan 19.30; 3.14-17; Fapte 17.31; Apoc. 22.12
   "S-a sfârșit!" Aceste cuvinte, în aparență descurajante sunt cuvintele așteptate de întregul univers. Păcatul a fost înfrânt, s-a sfârșit! Dumnezeu a ales să plătească personal prețul dreptății pe care ar fi trebuit să-l plătim fiecare dintre noi.

13. Când se va sfârși această continuă degradare a omenirii?

   Matei 24.36; Apoc. 22.12
   La revenirea Sa, Domnul Hristos va aduce răsplata pentru fiecare și va opri activitatea oponentului Său – Satana. Important este faptul că Domnul "va face dreptate aleșilor Săi" (Luca 18.1-8). Când va face aceasta… este doar o chestiune de timp.

14. Citiți câteva dintre făgăduințele Bibliei făcute celor care sunt afectați de nedreptățile acestei lumi.

   Ps. 33.18; 46.1-2; Naum 1.7; Zah. 2.8; 1Cor. 10.13; Ier. 33.3
   Dumnezeul dreptății este lângă noi.

15. În ce măsură suntem noi oamenii nedreptățiți?

   Mica 6.8
   "Unde este Dumnezeul dreptății?". Probabil că această întrebare nu s-ar auzi printre noi dacă am fi oameni drepți, reflectând astfel caracterul Celui ce este iubitor în dreptatea Sa și drept în iubirea Sa! Suntem, acolo unde este Dumnezeul nostru? Suntem noi lângă cei nedreptățiți, suferinzi și descurajați?

Din categoria: Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei"

Lori Balogh - Dincolo de Orizont

Categorii articole


SANO VITA - In armonie cu tine CONCELEX - Excelenta in constructii
Daniel Ionita - Lansarea Editiei a 2-a Testament - Antologie de Poezie Romana Moderna (versiune bilingva Romana/Engleza)

PARTENERI MEDIA

Vizitati profilul Intercer la Instagram - Our LWS Instagram photos

Orhideea Gardens - Apartamente business class la pret economy

Institutul Teologic Adventist - Sesiunea Iulie 2014

RESURSE CRESTINE

Noutati Intercer - Noutati din lumea crestina si stiri generale Director de link-uri Intercer - Fa cunoscut site-ul tau!
Website Intercer pentru mobil - intercer.mobi AdServ Intercer - Mica publicitate si reclama
Intercer Istoric - Pionierat, inovatie, voluntariat, consecventa Biblia pe telefonul mobil - mai mult de 60 de limbi, versiuni paralele
Biblia in limba romana online, text si audio Calea Catre Hristos, text si audio
Studii biblice - studiu, inspiratie, descoperire Scrieri E.G.White in format audio
Intercer English - Articles, news, video clips Intercer Video Clipuri de la Youtube, Vimeo, etc.

Articole recente

  • Noul website Cercetati Scripturile in WordPress
  • Resurse biblice AUDIO
  • Resurse biblice
  • Anunt important
  • Articole despre personaje biblice

Comentarii recente

  • Mr WordPress la Home

Arhive

  • februarie 2015
  • octombrie 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • august 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • martie 2011
  • februarie 2011
  • decembrie 2010
  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • august 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • iunie 2008
  • mai 2008
  • ianuarie 2008
  • octombrie 2007
  • septembrie 2007
  • iulie 2007
  • aprilie 2007
  • februarie 2007
  • decembrie 2006
  • septembrie 2006

Categorii

  • Adorare, inchinare
  • Adrese de biserici adventiste
  • Ajutor in criza
  • Anul Nou
  • Aperitive
  • Arheologia si reconstituirea istoriei antice – autor Biserica Adventista
  • Articole
  • Articole despre activitatea fizica
  • Articole despre bauturi nealcoolice
  • Articole despre Biblie
  • Articole despre binefacere
  • Articole despre biserica
  • Articole despre boli si tratamente
  • Articole despre caracter si comportament
  • Articole despre casatorie si familie
  • Articole despre consumul de alcool
  • Articole despre credinta
  • Articole despre cumpatare
  • Articole despre darurile spirituale
  • Articole despre doctrina biblica
  • Articole despre dragostea lui Dumnezeu
  • Articole despre educarea copiilor
  • Articole despre educatie
  • Articole despre evanghelizare
  • Articole despre expunerea la soare
  • Articole despre fiinta umana
  • Articole despre fiinta umana (2)
  • Articole despre folosirea apei
  • Articole despre fructe si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre fumat
  • Articole despre igiena corporala
  • Articole despre Iisus Christos
  • Articole despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Articole despre inchinare
  • Articole despre ispita si pacat
  • Articole despre ispravnicie
  • Articole despre istorie si arheologie
  • Articole despre judecata lui Dumnezeu
  • Articole despre legume si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre lupta credintei
  • Articole despre mantuire
  • Articole despre mass-media
  • Articole despre minunile Creatiei
  • Articole despre muzica
  • Articole despre natura si creatiune
  • Articole despre nutritie
  • Articole despre ocultism
  • Articole despre odihna si somn
  • Articole despre organe si functiile lor
  • Articole despre pastoratie
  • Articole despre personaje biblice
  • Articole despre plante medicinale
  • Articole despre pocainta
  • Articole despre prietenie
  • Articole despre prima venire a lui Iisus
  • Articole despre primul ajutor in urgentele medico-chirurgicale
  • Articole despre principii generale de sanatate
  • Articole despre problemele tineretului
  • Articole despre relatiile umane
  • Articole despre revenirea lui Iisus
  • Articole despre sanatate si vindecare
  • Articole despre sanatatea mintii
  • Articole despre semnele sfarsitului
  • Articole despre sexualitate
  • Articole despre stilul de viata
  • Articole despre stres
  • Articole despre suferinta si incercare
  • Articole despre traditii si obiceiuri
  • Articole despre viata
  • Articole despre viata de familie
  • Articole despre viata de rugaciune
  • Articole despre vitamine si suplimente
  • Articole despre vointa omului si vointa lui Dumnezeu
  • Articole despre vorbire
  • Articole diverse
  • Articole diverse despre biserica
  • Articole dupa subiect
  • Bauturi
  • Biblia
  • Biblia – informatii
  • Biblia (2)
  • Biografii
  • Biserica
  • Biserica (3)
  • Biserica crestina primara – autor Biserica Adventista
  • Biserica medievala – autor Biserica Adventista
  • Botez
  • Botez (2)
  • Botezul (2)
  • Bucuria in Domnul
  • Bucuria mantuirii intr-o lume suferinda – traducere Ion Codescu
  • Cadrul istoric al perioadei patriarhale – autor Biserica Adventista
  • Calea catre Hristos
  • Calendarul in timpurile Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Caminul adventist
  • Caminul crestin
  • Caminul crestin (2)
  • Caracterul lui Dumnezeu
  • Cartea Naturii
  • Carti online
  • Carti scrise de E. G. White
  • Catastrofism – Potopul
  • Cele sapte biserici din Apocalipsa – autor Biserica Adventista
  • Ciorbe
  • Clasificare dupa autori
  • Clasificare dupa subiect
  • Comentarii AZS la Cartea Apocalipsei – traducere Christian Salcianu
  • Comentarii la Apocalipsa – autor Octavian Cureteu
  • Comentarii la Cartea lui Daniel – autor Octavian Cureteu
  • Comportament
  • Comuniunea cu Dumnezeu – autor R. Allan Anderson
  • Creatie sau evolutie
  • Creatie sau evolutie ? – autor Viorel Dascalu
  • Creationismul – Generalitati
  • Creatiune, evolutie sau creatiune – evolutie ? – autor Cornelius Greising
  • Creatiunea
  • Credinta
  • Crestinism practic
  • Critica inferioara si superioara – autor Biserica Adventista
  • Cronologia biblica de la Exod la Exil – autor Biserica Adventista
  • Cronologia exilului si a intoarcerii din robie – autor Biserica Adventista
  • Cronologia istoriei biblice timpurii – autor Biserica Adventista
  • Cronologia profetilor Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Cronologie a faptelor apostolilor si epistolelor pauline – autor Biserica Adventista
  • Cununie
  • Curtenie
  • Daruri spirituale
  • Daruri spirituale (2)
  • Datini si obiceiuri
  • Declaratii oficiale
  • Deserturi
  • Despre noi
  • Devotionale
  • Devotionale despre credinta
  • Devotionale despre fiinta umana
  • Devotionale despre Biblie
  • Devotionale despre calea adevarului
  • Devotionale despre caracterul lui Dumnezeu
  • Devotionale despre cercetarea de sine
  • Devotionale despre dragostea fata de semeni
  • Devotionale despre Duhul Sfant
  • Devotionale despre educatie
  • Devotionale despre evanghelizare
  • Devotionale despre formarea caracterului
  • Devotionale despre griji si ingrijorari
  • Devotionale despre ingrijirea sanatatii
  • Devotionale despre mantuire si eliberare
  • Devotionale despre multumire si recunostinta
  • Devotionale despre natura
  • Devotionale despre odihna si Sabat
  • Devotionale despre pacat
  • Devotionale despre pacat si iertare
  • Devotionale despre pocainta
  • Devotionale despre prietenie
  • Devotionale despre Providenta lui Dumnezeu
  • Devotionale despre revenirea lui Christos
  • Devotionale despre slujire
  • Devotionale despre suferinte si incercari
  • Devotionale despre viata
  • Devotionale despre viata bisericii
  • Devotionale despre viata de familie
  • Devotionale despre viata de rugaciune
  • Diavol
  • Dictionar biblic
  • Dictionar biblic
  • Din viata bisericii – autor Biserica Adventista
  • Diverse (2)
  • Diverse (3)
  • Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
  • Doctrine biblice
  • Dor de cer
  • Dragostea – autor Teodor Hutanu
  • Dragostea lui Dumnezeu
  • Duhul Sfant
  • Dumnezeu
  • Editoriale
  • Editoriale de Benone Burtescu
  • Editoriale de Daniel Nitulescu
  • Editoriale de Octavian Lupu
  • Editoriale de Titus Cazan
  • Editoriale de Valeriu Petrescu
  • Elemente din biografia lui E. G. White
  • Eseuri
  • Eseuri de Constantin Dinu
  • Eseuri de Daniel Nitulescu
  • Eseuri de Florin Laiu
  • Eseuri de Mihai Bala
  • Eseuri de Nicu Butoi
  • Eseuri de Octavian Lupu
  • Eseuri de Ovidiu Radulescu
  • Eseuri de Titus Cazan
  • Evenimente finale
  • Evolutionism la amvon – autor Titus Cazan
  • Evolutionismul – Generalitati
  • Existenta lui Dumnezeu
  • Experiente
  • Experiente despre puterea rugaciunii
  • Fagaduinte
  • Falsurile evolutionismului
  • Familie
  • Fericirile – autor Teodor Hutanu
  • Ganduri care ne pun pe… ganduri
  • Greutatile, unitatile de masura si valorile monetare in VT- autor Biserica Adventista
  • Idei in mers
  • Iisus Christos
  • Ilustratii
  • Ilustratii – Statistici
  • Ilustratii despre ateism
  • Ilustratii despre bani
  • Ilustratii despre Biblie
  • Ilustratii despre biserica
  • Ilustratii despre caracter
  • Ilustratii despre cinste si corectitudine
  • Ilustratii despre compasiune
  • Ilustratii despre credinta
  • Ilustratii despre daruire
  • Ilustratii despre darurile spirituale
  • Ilustratii despre defecte de caracter
  • Ilustratii despre devotament
  • Ilustratii despre dragoste
  • Ilustratii despre evanghelizare
  • Ilustratii despre existenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre griji si ingrijorari
  • Ilustratii despre iertare
  • Ilustratii despre influenta
  • Ilustratii despre intelepciune
  • Ilustratii despre ispita si pacat
  • Ilustratii despre jertfa lui Christos
  • Ilustratii despre judecata lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lauda lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lupta credintei
  • Ilustratii despre mandrie si umilinta
  • Ilustratii despre mantuire
  • Ilustratii despre multumire si recunostinta
  • Ilustratii despre pocainta
  • Ilustratii despre prejudecati si spiritul de masa
  • Ilustratii despre providenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre revenirea lui Christos
  • Ilustratii despre rugaciune
  • Ilustratii despre sfarsitul lumii
  • Ilustratii despre speranta
  • Ilustratii despre suferinte si incercari
  • Ilustratii despre timp
  • Ilustratii despre unitate
  • Ilustratii despre valoarea omului
  • Ilustratii despre viata
  • Ilustratii despre viata de familie
  • Ilustratii despre vointa
  • Imbracaminte si accesorii
  • Imbracaminte si podoabe – autor Samuele Bacchiocchi
  • Impatrita naratiune a Evangheliilor – autor Biserica Adventista
  • Indreptatirea prin credinta
  • Informatii despre autorii Bibliei
  • Informatii despre cartile Bibliei
  • Informatii despre limbile Bibliei
  • Informatii generale despre Biblie
  • Informatii generale despre intreaga Biblie
  • Informatii generale despre Noul Testament
  • Informatii generale despre Vechiul Testament
  • Inspiratia, viata si lucrarea lui E. G. White
  • Instrumente muzicale la evrei – autor Biserica Adventista
  • Interviuri
  • Intrebari biblice
  • Intrebari frecvente de doctrina biblica
  • Intrebari imp.
  • Introduceri la cartile Bibliei – autor Biserica Adventista
  • Ioan pe insula Patmos – autor Biserica Adventista
  • Iona – autor Teodor Hutanu
  • Ispita, pacat
  • Istoria interpretarii Apocalipsei – autor Biserica Adventista
  • Istoria interpretarii Cartii lui Daniel – autor Biserica Adventista
  • Istoria romana in timpurile Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • Istorie,arheologie
  • Iudeii primului secol crestin – autor Biserica Adventista
  • Jertfa lui Christos
  • Lege si har
  • Legile termodinamicii
  • Libertate religioasa
  • Linkuri
  • Literatura iudaica antica – autor Biserica Adventista
  • Localitati biblice – autor necunoscut
  • Lumea antica de la 1400 la 586 i.Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lumea antica de la 586 la 400 i. Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lupta credintei
  • Lupta lui Iacov – autor Viorel Simac
  • Mama
  • Mancaruri
  • Mantuire
  • Manualul Bisericii
  • Mat. biblice
  • Materiale copii
  • Materiale diverse
  • Maxime
  • Meditatii
  • Meditatii despre adevar
  • Meditatii despre Biblie
  • Meditatii despre bucurie
  • Meditatii despre caracter
  • Meditatii despre caracterul lui Dumnezeu
  • Meditatii despre copilarie
  • Meditatii despre creatiune
  • Meditatii despre credinta
  • Meditatii despre dragoste
  • Meditatii despre evanghelizare
  • Meditatii despre iertare
  • Meditatii despre Iisus Christos
  • Meditatii despre inchinare
  • Meditatii despre ispita si pacat
  • Meditatii despre ispravnicie
  • Meditatii despre jertfa lui Christos
  • Meditatii despre judecata lui Dumnezeu
  • Meditatii despre legamantul casatoriei
  • Meditatii despre libertatea de alegere
  • Meditatii despre lupta credintei
  • Meditatii despre mantuire
  • Meditatii despre natura
  • Meditatii despre odihna
  • Meditatii despre pocainta
  • Meditatii despre prima venire a lui Iisus
  • Meditatii despre Providenta lui Dumnezeu
  • Meditatii despre suferinte si incercari
  • Meditatii despre timp
  • Meditatii despre timpul sfarsitului
  • Meditatii despre valoarea omului
  • Meditatii despre viata
  • Meditatii despre viata bisericii
  • Meditatii despre viata de rugaciune
  • Meditatii despre vorbire
  • Meditatii pentru saptamana de rugaciune – autori diferiti
  • Metode de datare
  • Minuni
  • Minuni ale Creatiei
  • Misionarism
  • Misterul dinozaurilor
  • Moarte
  • Moralitate
  • Natura omului
  • O baza pentru cronologia Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • O schita de studiu a Bibliei dintr-o perspectiva de ansamblu – autor Octavian Lupu
  • Originea omului
  • Originea Universului
  • Originea vietii
  • Pacat
  • Pasi prin credinta – autor Octavian Lupu
  • Patriarhi si profeti
  • Perioada dintre testamente – autor Biserica Adventista
  • Poezia biblica – autor Biserica Adventista
  • Poezii
  • Poezii cu autor necunoscut
  • Poezii de "Floare de colt"
  • Poezii de Aneta Moldovan
  • Poezii de Aurelian Olteanu
  • Poezii de Beniamin N. Rosca
  • Poezii de Benone Burtescu
  • Poezii de Benoni Catana
  • Poezii de Botis Radu
  • Poezii de Buciuman Ion
  • Poezii de Camelia Spiegel
  • Poezii de Cornelius Greising
  • Poezii de Costache Ioanid
  • Poezii de Cristian Manase
  • Poezii de Daniel Chirileanu
  • Poezii de Danut Alexandru Jercan
  • Poezii de Diaconu Daniel
  • Poezii de Diana Sarpe
  • Poezii de Dionisie Deoanca
  • Poezii de Ela Grotaa
  • Poezii de Elena Miron
  • Poezii de Elena Prisacaru
  • Poezii de Flavius Laurian Duverna
  • Poezii de Florin Laiu
  • Poezii de Gabriel Rusu
  • Poezii de George Dobrica
  • Poezii de George Uba
  • Poezii de Gheorghe Indricau
  • Poezii de Hanna Bota
  • Poezii de Iacob Coman
  • Poezii de Lidia Sandulescu Popa
  • Poezii de Ligia Andreea Dinu
  • Poezii de Loredana Olteanu
  • Poezii de Magdalena Toma
  • Poezii de Mariana Nistor
  • Poezii de Mihai Lucuta
  • Poezii de Mocean Eliza Alina
  • Poezii de Norel Iacob
  • Poezii de Petre V. Cazan
  • Poezii de Prenciu Corina Carmen
  • Poezii de Putnic Gherghina
  • Poezii de Rad Mariana
  • Poezii de Sandica Constantinescu
  • Poezii de Sanja Cristea Tiberian
  • Poezii de Traian Dorz
  • Poezii de Valeriu Burciu
  • Poezii de Vasile Gurgu
  • Poezii de Vasile Militaru
  • Poezii de Viorel Dascalu
  • Poezii pentru copii
  • Popoarele biblice – autor necunoscut
  • Portrete
  • Povestiri pentru copii
  • Predici
  • Predici – schite
  • Predici de Anul Nou
  • Predici despre a doua venire a lui Christos
  • Predici despre Biblie
  • Predici despre calauzirea lui Dumnezeu
  • Predici despre caracter
  • Predici despre caracterul lui Dumnezeu
  • Predici despre comuniunea cu Dumnezeu
  • Predici despre consacrare
  • Predici despre Creatiune
  • Predici despre credinta
  • Predici despre dragoste
  • Predici despre Duhul Sfant
  • Predici despre evanghelizare
  • Predici despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Predici despre Iisus Christos
  • Predici despre imparatia intunericului
  • Predici despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Predici despre inchinare
  • Predici despre ispita si pacat
  • Predici despre jertfa lui Christos
  • Predici despre judecata lui Dumnezeu
  • Predici despre libertatea crestinului
  • Predici despre lupta credintei
  • Predici despre personaje biblice
  • Predici despre prima venire a lui Christos
  • Predici despre slujire
  • Predici despre suferinte si incercari
  • Predici despre timpul sfarsitului
  • Predici despre veghere
  • Predici despre viata bisericii
  • Predici despre viata de familie
  • Predici despre viata de rugaciune
  • Predici despre zecimi si daruri
  • Prietenie
  • Prima venire a lui Christos
  • Profetie biblica
  • Profetii
  • Programe de inceput de an
  • Programe despre a doua venire a lui Christos
  • Programe despre chemare la pocainta
  • Programe despre Creatiune
  • Programe despre dragostea lui Dumnezeu
  • Programe despre Duhul Sfant
  • Programe despre evanghelizare
  • Programe despre Iisus Christos
  • Programe despre jertfa lui Christos
  • Programe despre lauda lui Dumnezeu
  • Programe despre lupta credintei
  • Programe despre mama
  • Programe despre mantuire
  • Programe despre muzica
  • Programe despre Noul Pamant si viata viitoare
  • Programe despre personaje biblice
  • Programe despre prima venire a lui Christos
  • Programe despre timpul sfarsitului
  • Programe despre tinerete
  • Programe despre viata de familie
  • Programe despre viata de rugaciune
  • Programe despre virtuti crestine
  • Programe pentru copii
  • Programe tineret
  • Psalmii
  • Rai si iad
  • Raliul vietii – autor necunoscut
  • Recunostinta
  • Reforma in Transilvania – autor Oltei Cristina
  • Reforma si mai departe – autor Biserica Adventista
  • Relatia dintre religie si stiinta
  • Religie
  • Religie-stiinta
  • Resurse biblice
  • Retete culinare
  • Revenirea lui Iisus
  • Ritualuri vechi si noi
  • Roada Duhului
  • Roci, fosile si straturi geologice
  • Rolul lui Israel in profetia Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Rugaciune (4)
  • Rugaciune (5)
  • Rugaciune (6)
  • Rugaciuni ascultate – autor Vadic Tanase
  • Salate
  • Sanatate
  • Sanatate (2)
  • Sanctuarul
  • Saptamana Creatiunii
  • Sarbatori
  • Seria de 15 studii biblice – autor Herman Bauman
  • Seria de studii biblice "Alta viata" – autor necunoscut
  • Seria de studii biblice "Biblia spune"
  • Seria de studii biblice "Ce spune Biblia despre…" – autor Lori Balogh
  • Seria de studii biblice "Crestinism practic" – autor J. L. Tucker
  • Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei"
  • Seria de studii biblice "Viata deplina" ( rezumate ) – autor Aron Moldovan
  • Seria de studii biblice "Vrei sa te faci sanatos ?"
  • Seria de studii biblice Revista "Perspective" – Chicago
  • Serial : Vietuitoarele "vorbesc" – autor Viorel Dascalu
  • Seriale
  • Seriale – Cartea Apocalipsei
  • Seriale – Cartea lui Daniel
  • Seriale "Creationism vs. evolutionism"
  • Seriale despre biserica
  • Seriale despre viata de rugaciune
  • Seriale doctrina biblica
  • Serii de studii biblice
  • Sfanta Cina
  • Sp. profetic
  • Speranta crestina
  • Starea omului in moarte- autor Ioan Dinu
  • Stiati ca…?
  • Studii biblice
  • Studii biblice diferite
  • Suferinte, incercari
  • Supe
  • Tehnica audio-video
  • Teme biblice
  • Teme din natura
  • Teme din Noul Testament
  • Teme din Vechiul Testament
  • Teme diverse
  • Texte greu de inteles explicate
  • Timpul sfarsitului
  • Trinitatea
  • Varsta pamantului
  • Verigi lipsa
  • Versete "complicate"
  • Viata viitoare
  • Viata zilnica in epoca patriarhala – autor Biserica Adventista
  • Vindecare prin Cuvant – autor Octavian Lupu
  • Vorbe celebre
  • ZICERI si contraZICERI – autor Benone Burtescu
  • Ziua de odihna
  • Ziua de odihna

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

[footer_backtotop]

Intercer Romania · Intercer Canada · Lucian Web Service · Termeni · Polita confidentialitate · Autentificare