BOGATUL SI SARACUL LAZAR
de J.L.Tucker
Despre ce vorbeste Isus în Luca 16:19-31? Daca El nu a vorbit despre existenta vietii între moarte si înviere, atunci la ce S-a referit? Sa citim întreaga istorisire: “Era un om bogat, care se îmbraca în porfira si in subtire; si în fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile, care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea saracul a murit; si a fost dus de îngeri în sanul lui Avraam. A murit si bogatul si l-au îngropat.
Pe cand era el în locuinta mortilor, în chinuri, si-a ridicat ochii în sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar în sanul lui si a strigat: “Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si moaie varful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit în vapaia aceasta.”
“Fiule”, i-a raspuns Avraam, “adu-ti aminte ca, în viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.”
Bogatul a zis: “Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar în casa tatalui meu; caci am cinci frati si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei în acest loc de chin.”
Avraam a raspuns: “Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.” “Nu, parinte Avraame”, a zis el, “ci daca se va duce la ei cineva din morti,
se vor pocai.”
Si Avraam i-a raspuns: “Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva din morti.”
Aceasta istorioara nu spune nimic despre nemurirea sufletului cand sufletul paraseste trupul dupa ce moare. De fapt, bogatul dupa ce a murit avea “ochi” si “limba”, care sunt parti foarte reale ale trupului. El implora ca Lazar “sa-si moaie varful degetului în apa.” Daca ar fi sa luam aceasta povestire în mod literal, atunci, la moarte, cei buni si cei rai nu se înalta ca duhuri care nu pot fi atinse, ci merg spre rasplata lor ca fiinte reale, avand madulare ale trupului. Mai mult, cum pot merge ei acolo în trup, vazand ca trupurile lor au fost îngropate în mormant?
Si daca aceasta este literal valabil, atunci Cerul si iadul sunt destul de aproape pentru a se putea întretine o conversatie între locuitorii celor doua locuri. Desigur aceasta ar fi o situatie nedorita. Daca cei care cred în nemurirea naturala a sufletului pretind ca aceasta este o literala zugravire a geografiei Cerului si iadului, atunci ei trebuie sa accepte si textul cu privire la: “sufletele de sub altar, strigand pentru razbunare împotriva persecutorilor lor.” (Apocalips 6:9-11). Cele doua declaratii nu pot fi luate în mod literal. Daca cei drepti pot vedea pe cei rai torturati, de ce mai trebuie sa strige catre Dumnezeu pentru razbunare?
Cand bogatul a pretins ca Lazar sa fie trimis înapoi pe pamant sa avertizeze pe altii despre iad, Avraam a raspuns: “Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei… Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva din morti”. (Luca 16:29,31). Astfel noi vedem ca aceasta povestire nu vorbeste nicaieri despre spirite imateriale (fara trup), nici chiar în problema reantoarcerii sa avertizeze pe altii. Din contra se vorbeste depsre “învierea dintre morti”. (Daca ar fi spirite nemuritoare dupa moarte, n-ar mai fi nevoie sa învieze). Pentru a evita credinta ca duhurile au corpuri si ca cerul si iadul sunt destul de aproape ca sa se poata conversa, ar fi bine pentru noi sa privim aceasta povestire ca o parabola. Sa tinem minte ca teologii sunt de acord ca doctrinele nu trebuie sa fie cladite si stabilite pe parabole sau alegorii. O parabola, ca si alte ilustratii, este folosita în general sa faca mai viu, sa scoata mai mult în evidenta un anumit punct de vedere. A încerca sa zidesti doctrine pe fiecare parte din aceasta povestire ar duce la absurditate, daca nu chiar la contradictii. Desigur, noi nu ar trebui sa folosim aceasta parabola în asa fel încat sa credem ca Hristos S-a contrazis pe Sine Insusi.
Hristos a clarificat faptul ca atunci cand cei drepti primesc rasplata, cei rai si ei sunt aruncati în foc: “Cînd va veni Fiul omului în slava Sa… toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui… Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniti binecuvîntatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia… Apoi va zice celor de la stînga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic”. Matei 25:31-41.
Nu este necesar ca vreunul sa se reantoarca sa avertizeze cu privire la soarta celor din morminte, deoarece cei care sunt în viata “au pe Moise si pe prooroci: sa asculte de ei”. Noi, cei vii, deaceea suntem cu siguranta indreptatiti sa întelegem parabola aceasta în armonie cu tot ceea ce au zis proorocii.
Maleahi, de exemplu, spune: “Caci iata, vine ziua” (este un eveniment viitor), “care va arde ca un cuptor. Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oßtirilor, si nu le va mai lasa nici radacina, nici ramura. Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii si tamaduirea va fi sub aripile Lui; veti iesi si veti sari ca viteii din grajd. Si veti calca în picioare pe cei rai, caci ei vor fi ca cenusa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregatesc Eu, zice Domnul ostirilor”. Maleahi 4;1-3. Scriitorii Vechiului Testament scot în evidenta faptul ca cei morti, fie cei drepti sau cei rai, dorm în liniste si inconstienta în mormintele lor pana la ziua învierii. Iov 4:12. “Asa se culca si omul si nu se mai scoala cat vor fi cerurile, nu se mai desteapta si nu se mai scoala din somnul lui… De ajung fii lui la cinste, el nu stie nimic; de sunt înjositi, habar nu are. Iov 19:25-26. “Dar stiu ca Rascumparatorul meu este voi si ca se va ridica la urma pe pamînt. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tînjeste de dorul acesta Inlauntrul meu”.
Psalm 115:17. “Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei ce se pogoara în locul tacerii”.
Eclesiastul 9:3-6,10. “Iata cel mai mare rau în tot ce se face sub soare: anume ca aceeasi soarta au toti. De aceea si este plina inima oamenilor de rautate si de aceea este atata nebunie în inima lor tot timpul cat traiesc. Si dupa aceea? Se duc la cei morti. Caci cine este scutit? Oricine traieste tot mai trage nadejde; caci un caine viu face mai mult decat un leu mort. Cei vii, în adevar, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nici o rasplata, fiindca si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor de mult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta! Caci în locuinta mortilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici întelepciune!”
Desigur, luand aceasta povestire ca o parabola sau alegorie, noi nu trebuie sa mentinem pretentia ca un punct particular într-o povestire figurativa trebuie luat în înteles literal si, în special, atunci cînd se creaza o contradictie directa cu preceptele literale ale lui “Moise si profe†ii” si ceeace a spus Hristos. (Matei 25).
Noi credem ca aceasta povestire este o parabola, care era de fapt metoda obisnuita a lui Hristos cand dadea învataturi. Aici ca si în altele, El nu a declarat în mod special ca este o parabola. Deacea, sa vedem daca putem gasi lectia pe care Hristos a încercat sa ne învete si sa nu facem ca aceasta parabola sa dovedeasca nimic mai mult decît aceasta. Aici Hristos doreste sa mustre pe fariseii “care erau lacomi” (trd. engleza) Luca 16:14. Ca si cei mai multi iudei, ei gîndeau ca bogatiile erau un semn al favoarei lui Dumnezeu si ca saracia era dovada lepadarii. Hristos a aratat prima lectie ca rasplata, care-i asteapta pe bogatii lacomi care n-au ajutat cu nimic pe cei saraci decat cu faramituri, era în opozitie cu ceeace credeau iudeii. Hristos a aparat învatatura împotriva concluziilor eronate. Aceasta este ceeace parabola intentioneaza sa învete. Hristos învata pe Iudei plasînd învatatura în mijlocul unei istorisiri. El a declarat ca “Moise si profetii” trebuie sa fie calauza celor care sunt în viata cu privire la soarta lor dupa moarte. Apoi a descris foarte clar reîntoarcerea cuiva dintre cei morti numai la înviere.
Folosind limbajul unei parabole (alegorii) Hristos a pus pe un om mort, deci inconstient, sa vorbeasca, fara a fi necesar sa se traga concluzia ca de fapt mortii sunt constienti. Biblia ne da o parabola despre copacii care au plecat odata “sa unga un împarat si sa-l puna în fruntea lor”, si se povesteste conversatia dintre ei. (Judecatori 9:7-15 si 2Imparati 14:9).
Am putea noi, oare, prin aceasta parabola sa dovedim ca si copacii vorbesc între ei si aleg împarati? Nu, veti spune, aceasta ar fi o încercare de a face sa se dovedeasca ceva mai mult decat ceea ce vorbitorul a intentionat sa spuna. Suntem de acord cu aceasta. Aceeasi regula trebuie aplicata si pentru parabola despre bogatul si saracul Lazar.
1.Pe cine reprezinta bogatul?
Bogatul din aceasta parabola reprezinta pe poporul Israel. Iudeii aveau descoperirile lui Dumnezeu, pe profeti, ei aveau toate lucrurile. Aveau marele serviciu de jertfe la templul din Ierusalim. Aproape fiecare detaliu al acestui mare serviciu a fost dat direct de Dumnezeu lui Moise si prin el, poporului, asa ca ei puteau fi într-un sens special, preotia regeasca a lui Dumnezeu. Ei traiau fiecare zi înfructandu-se din bogatia harului lui Dumnezeu în timp ce Neamurile nu avea nimic.
2.Pe cine reprezinta saracul Lazar?
Iudeii priveau pe Neamuri ca pe niste barbari sau caini. Se pare destul de clar, deaceea, ce în aceasta parabola Lazar trebuie sa fie ca un caine – unul dintre Neamuri – caci se spune “pana si cainii veneau si-i lingeau bubele”. (Luca 16:21). Lazar se gasea singur în categoria cainilor. Chiar Isus Hristos Insusi a spus despre Neamuri ca si cum ar fi cani. (Matei 15;21-28) “Isus, dupa ce a plecat de acolo, S-a dus în partile Tirului si ale Sidonului. Si iata ca o femeie cananeanca a venit din tinuturile acelea si a început sa strige catre El: “Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica-mea este muncita rau de un drac”. El nu i-a raspuns niciun cuvant. Si ucenicii Lui s-au apropiat si L-au rugat staruitor: “Da-i drumul. caci striga dupa noi”. Drept raspuns, El a zis: “Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel”. Dar ea a venit si I s-a închinat, zicand: “Doamne, ajuta-mi!” Drept raspuns, El i-a zis: “Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!”
“Da, Doamne”, a zis ea, dar si cateii mananca faramiturile care cad de la masa stapani lor”. Atunci Isus i-a zis: “O, femeie, mare este credinta ta; faca-ti-se cum voiesti”. Si fiica ei s-a tamaduit chiar în ceasul acela”.
Asemanarea lui Lazar cu cainii si faptul ca statea la usa bogatului, hranîndu-se din faramiturile care cadeau de la masa lui, îl plaseaza în categoria celor dintre Neamuri. Cat despre religie, tot ceea ce aveau Neamurile, erau faramituri ce cadeau de la masa iudeilor. Neamurile nu aveau prooroci, nici Scripturile descoperite prin Duhul Sfînt. Ei nu aveau marele serviciu de la templu înfiin†at de Dumnezeul cerului. Pavel îi descrie în Efeseni 2:11-12. “Deaceea voi, care altadata erati Neamuri din nastere, numiti netaiati împrejur de catre aceia care se cheama taiati împrejur si care sunt taiati împrejur în trup de mana omului: aduceti-va aminte ca în vremea aceea erati fara Hristos, fara drept de cetatenie în Israel. Straini de legamintele fagaduintei, fara vadejde si fara Dumnezeu în lume”. Cu adevarat se poate spune despre Neamuri ca ei erau fara speranta si în întuneric, cu exceptia celor cîteva faramituri ce cadeau pentru ei de la masa Israelitilor. Pe de alta parte, iudeii se lafaiau în favoarea si harul special acordate de Tatal ceresc si se bucurau de binecuvîntarile din “sînul lui Avraam”. Cand Isus Hristos le-a descoperit iudeilor ca El a venit sa-i faca liberi (Ioan 8:32-33 “veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi!”), ei imediat au raspuns: “Noi suntem samanta lui Avraam si n-am fost niciodata robii nimanui; cum zici Tu “Veti fi slobozi!”
Nu era nevoie sa vina cineva sa-i faca liberi, deoarece ei erau liberi caci se desfatau sub stralucirea razelor soarelui marelui patriarh Avraam. Expresia “în sanul lui Avraam” înseamneaza a fi în favoare si în onoare cu Avraam. Expresia este împrumutata din obiceiul vremii lui Hristos, vorbind despre cineva care se sprijinea de musafirul onorat, se spunea ca statea la sanul lui. (Ioan 13:23 “Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, statea la masa culcat pe sanul lui Isus”). chiar si azi cand dorim sa vorbim catre cei mai intimi prieteni, îi numim “prieteni de inima”. Cînd bogatul din parabola s-a adresat lui Avraam, el l-a numit “Parinte Avraame”, aratand prin aceasta ca el se numara pe sine însusi fiul lui ori ca fiind samanta lui Avraam.
3.“Prapastia”
O mare schimbare s-a facut dupa moartea lui Isus Hristos pe cruce. Vechea dispensatiune a trecut pentru bogat si pentru cersetor. Ei amîndoi s-au trezit de cealalta parte a Calvarului sub noi conditii. Sub aceste noi conditii, iudeul care a trait în bogatie spirituala înainte de zilele Calvarului s-a trezit, ca sa spunem asa. Inmormîntat în torturile iadului, persecutat, aruncat afara, dispertuit. Pe de alta parte, cersetorul, a fost ridicat la pozitia pe care a ocupat-o la început bogatul iudeu, caci el acum este în Hristos, în sînul lui Avraam.
Isus a prevazut si a prezis lepadarea iudeilor si lunga noapte de ratacire si necredinta ce avea sa urmeze. “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De cate ori am vrut sa strang pe copii tai cum îsi strînge gaina puii sub aripi, si n-ati vrut. Iata ca vi se lasa casa pustie!” Matei 23:37-38.
In Matei 21:33-43 Isus spunea poporului iudeu ca via al carei pazitori (vieri) erau ei de multe secole va fi luata de la ei si data unui popor care va aduce roade. Aceasta vie reprezinta adevarul din cer care a fost încredintat poporului evreu si pe care sa-i împarta cu toate natiunile pamîntului. Ei au devenit nevrednici de încredere si Isus le-a spus ca tatal a trimis pe prooroci sa stringa roadele de la poporul iudeu. Ei au luat pe acesti prooroci, i-au omorît cu pietre si i-au aruncat afara din vie. La sfarsit,
Fiul Insusi a venit din cer si ei erau gata sa-L omoare si sa arunce trupul Lui ca pe ceva nebinevenit. Atunci Isus a rezumat învatatura Sa, spunand: “Deaceea, va spun ca Imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data unui neam, care va aduce roadele cuvenite”. Matei 21:43. Situatia disperata în care au cazut Israelitii ca rezultat al lepadarii lui Isus Hristos, niciodata u a fost apreciata de nimeni asa de bine ca apostolul Pavel. Iubirea sa pentru Israeliti se aseamana foarte mult cu iubirea Domnului nostru Isus Hristos pe care o avea fata de ei. El spunea: “Sunt o mare întristare si am o durere necurmata în inima. Caci aproape sa doresc sa fiu eu însumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti”. Romani 9:2-3.
Pavel voia sa fie despartid de Isus Hristos, daca prin aceasta putea sa ajute poporul iudeu sa gaseasca drumul înapoi la Hristos si la sanul lui Avraam. Dar Pavel, dupa lupte cu lacrimi si rugaciuni, a fost fortat sa recunoasca marea prapastie care a fost produsa, exclamînd: “Iata, ne întoarcem spre Neamuri”.
Bogatul spune lui Avraam ca el e foarte sigur ca ar putea profita de experienta si greselile sale din trecut si ar face binele în viitor daca i s-
ar da o noua ocazie. Dar Avraam îi aduce aminte de multele ocazii care i-au fost acordate în cursul întegii vieti si ce putine privilegii i-au fost
oferite lui Lazar. Atunci i-a amintit ca acea mare prapastie face imposibil ca zilele bune cu mult timp înainte sa se mai reîntoarca pentru el.
4.“Am cinci frati”
Cand bogatul se gandeste la grozava nenorocire spre care a fost condus de însasi alegerea sa, s-a simtit impresionat ca macar altii sa învete din greselile lui, ca ei sa nu ia aceeasi directie pe care a luat-o el si sa sfîrseasca asa de rau ca el. El spune lui Avraam: “Rogu-te dar, parinte
Avraame, sa trimiti pe Lazar în casa tatalui meu, caci am cinci frati si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei în acest loc de chin”. Faptele Apostolilor 16:27-28.
Cine sunt acesti cinci frati? Ei reprezinta întreaga omenire. Desi rasa umana e facuta din acelasi sange, omenirea e compusa exact din cinci rase – rasa neagra, maleaziana sau maro, indiana sau rosie, mongoloida sau galbena si caucaziana sau rasa alba. Apelul este facut pentru lumea întreaga sa profite de ceea ce s-a întamplat poporului evreu ca rezultat al rascularii împotriva lui Dumnezeu si lepadarii Domnului Isus Hristos.
Cand bogatul roaga pe Avraam sa trimita pe cineva dintre cei morti sa avertizeze pe cei cinci frati – sa avertizeze întreaga lume – raspunsul lui Avraam e foarte semnificativ: “Au pe Moise si pe prooroci: sa asculte de ei”.
Ei au cuvantul revelat al lui Dumnezeu care se gaseste în Biblie, care e suficient sa-i lumineze si sa le arate pericolele trecutului si sa-i
conduca pe drumul care duce spre tara cereasca. Biblia este suficienta sa lumineze cele mai întunecate mintii si sa le faca sa înteleaga, daca au dorinta sa înteleaga. Biblia contine Evanghelia vesnica. In Apocalips 14:6 citim ca Evanghelia vesnica va fi vestita “locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oicarui norod”. Acesta este echivalentul celor cinci frati din parabola cu bogatul si saracul Lazar.
5.“Ci daca se va ridica cineva dintre morti”
Bogatul nu s-a simtit convins ca Scriptura ar fi suficienta sa întoarca lumea de la întuneric la lumina. El gandea ca ei au nevoie de ceva mai mare si mai minunat decît de Biblie pentru a întoarce pe oameni la Dumnezeu. “Nu, parinte Avraame” a zis el, “ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai”.
Luca 16;30. Prin raspunsul sau, Avraam arata ca el crede ca nu exista nimic în aceasta lume care ar putea lua locul Bibliei pentru a convinge pe oameni de certitudinea rasplatirii si pedepsirii în lumea care vine. Biblia face cel mai puternic apel catre oameni sa traiasca o viata neprihanita si sa castige adevarata viata vesnica.
Raspunsul lui Avraam este: “Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva cdin morti”. Luca 16:31. Aici este punctul central al întregii parabole. Isus învata poporul evreu ca daca ei nu cred în Moise si în profeti, ei nu vor crede nici în Hristos daca El va învia din morti. Aceasta s-a vazut în toate evenimentele care au urmat mortii si învierii Sale. De fapt, desi învierea Sa a fost adeverita de multi martori, ea este dispretuita si combatuta pana în zilele noastre de catre evrei. In zilele noastre observam ca omul care nu crede în ceeace a scris Moise sai profetii, mai curînd sau mai tarziu ajunge sa se îndoiasca si de învierea lui Isus Hristos. Spiritul modernismului de care lumea aeste cuprinsa astazi îsi are începutul în neancredere si îndoiala în scrierile lui Moise si ale profetilor. Marea Lupta în lumea crestina astazi se învarteste în jurul persoanei lui Isus Hristos începuta cu ani în urma cu lepadarea lui Moise si a profetilor.
Nu puteti fi neprietenos lui Moise si în acelasi timp sa aveti o clara viziune a Domnului Isus Hristos. Isus spunea: “Caci daca ati crede pe Moise, M-ati crede si pe Mine, pentru ca el a scris despre Mine. Dar daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele”. Ioan 5:46-47.
In prima carte a Bibliei, Moise, vorbind despre Hristos, spune ca samînta femeii va zdrobi capul sarpelui (Geneza 3:15 “Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samînta ta si samanta ei. Aceasta îti va zdrobi capul si tu îi vei zdrobi calcaiul”). In ultima carte a Bibliei numele lui Moise si Hristos sunte înca legate împreuna: “Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu în mana, stateau biruitorii fiarei, ai iocanei ei si a numarului numelui ei. Si cantau cantarea lui Moise robul lui Dumnezeu si cantarea Mielului. Si ziceau: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al Neamurilor!” Apocalips 15:2-3.
Sa ne ajute Dumnezeu ce dumneavoastra si eu sa avem privilegiul sa cîntaµ aceasta cîntare împreuna. Sa aducmem bucurie în inima lui Isus Hristos prin hotararea de a supune tot ceeace ne apartine în mainile Sale si sa-L urmam pe El, prin harul Sau, toata calea pana la Marea de Cristal. Aceasta este rugaciunea mea.
