Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, nu se poate contrazice singură. Și nici nu o face. Ea prezintă neciopârțit marele sistem al adevărului, descoperind omului dreptatea lui Dumnezeu, iubirea și harul lui.
Cum putem noi însă, să armonizăm pasaje din Scriptură care par că vorbesc în contradictoriu? Să examinăm câteva texte dintre acestea, folosind metoda inspirată a interpretării Bibliei. Așa cum știm de mai înainte, text trebuie comparat cu text. Dacă urmăm această metodă inspirată de studiul Bibliei, vom descoperi că, din scoarță până în scoarță, Biblia este un întreg armonios.
Întrebarea 1: Care este originea credinței că sufletul omului nu moare?
Răspuns: Această credință falsă își are originea în Eden când Satan, prin șarpe, a zis Evei: "Hotărât că nu veți muri" Geneza 3:4. Eva a preferat să creadă că șarpele spunea adevărul. De atunci încoace, milioane de oameni au fost conduși să creadă pe amigitorul și să tăgăduiască în această privință Cuvântul lui Dumnezeu.
Satan a spus prima minciună raportată în Biblie atunci când a zis că nu există moarte pentru păcătos. Isus a spus că diavolul este tatăl tuturor minciunilor.
"El (diavolul) de la început a fost un ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci ESTE MINCINOS ȘI TATĂ‚L MINCIUNII" Ioan 8:44.
Învățătura că omul este conștient după moarte, nu este decât o formă a minciunii spuse Evei de către diavolul. Ea și-a găsit intrare în biserica creștină direct din tradițiile și superstițiile păgânismului. Biblia învață clar că moartea este desființarea întregii ființe – un somn fără vise și inconștient, timp în care morții așteaptă venirea Celui ce dă viață ca să-i cheme afară din mormintele lor.
Întrebarea 2: Care este pedeapsa nelegiuiților?
Răspuns: După Biblie, pedeapsa nelegiuiților este moartea, în timp ce răsplata neprihăniților este viața veșnică.
"Fiindcă PLATA PĂ‚CATULUI ESTE MOARTEA, DAR DARUL FĂ‚RĂ‚ PLATĂ‚ AL LUI DUMNEZEU ESTE VIAÅ¢A VEȘNICĂ‚ în Isus Hristos, Domnul nostru" Romani 6:23.
Focul distrugător de la sfârșitul lumii aduce cu el "moartea a doua".
"Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. IAZUL DE FOC ESTE MOARTEA A DOUA" Apocalips 20:14.
Este o mare deosebire între întâia moarte și moartea a doua. Din prima, adică din moartea naturală, va fi o înviere. Din moartea a doua, a celor nepocăiți, nimeni nu se va mai ridica vreodată. A doua moarte va fi definitivă, fiindcă ea este completă anihilare, distrugere, în lacul focului. Dar "cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte" Apocalips 2:11.
Întrebarea 3: Deci Biblia nu învață că nelegiuiții vor fi pedepsiți în veșnicie?
Răspuns: Este posibil ca un Dumnezeu al dreptății să tortureze pe un om în toată veșnicia pentru păcatele făcute într-o viață scurtă? Aceasta nu ar mai fi justiție, cu atât mai puțin îndurare.
Despre sfârșitul celor nelegiuiți, Isus zicea:
"Și aceștia vor merge în PEDEAPSA VEȘNICĂ‚, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică" Matei 25:46.
Biblia nu spune nimic despre o PEDEPSIRE veșnică, ci despre o PEDEAPSĂ‚ veșnică. Dumnezeu nu va pedepsi la nesfârșit, în tot cursul veșniciei pe aceia pe care i-a condamnat; dar, pedeapsa va fi definitivă, cu urmări veșnice.
Ce spune Biblia despre "pedeapsa veșnică"?
"Ei vor avea ca pedeapsă o PIERZARE VEȘNICĂ‚ de la fața Domnului și de la slava puterii Lui" 2Tesaloniceni 1:9.
"Sfârșitul lor va fi PIERZAREA" Filipeni 3:19.
Distrugerea veșnică este sfârșitul care așteaptă pe cei nelegiuiți. Ei vor fi arși, cu rădăcini și ramuri, până nu va mai rămâne decât cenușa (Maleahi 4:1-3).
Condamnarea teribilă de a fi despărțit de Dumnezeu pentru eternitate prin moartea a doua este pedeapsa păcatului. Foc va coborî de la Dumnezeu din cer și va curăța lumea noastră veche, înlăturând de pe ea păcatul, pe păcătoși, și în cele din urmă pe îngerii răzvrătiți și pe diavolul, în care păcatul a apărut întâi.
PEDEPSIREA nu va continua fără sfârșit. Cei nelegiuiți nu vor trăi în chinuri o veșnicie. Dar pedeapsa, care este MOARTEA, va fi veșnică; ea nu se va termina niciodată. Cei care mor de a doua moarte nu vor mai trăi niciodată.
"Vor fi ca și când n-ar fi fost niciodată" Obadia 16.
În felul acesta, moartea a doua în lacul focului, va pune capăt oricărui păcat.
Întrebarea 4: Ce înțelege Biblia când zice: "Și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor"? Apocalips 20:10.
Răspuns: Să vedem mai întâi ce înțelege Biblia prin expresia "în vecii vecilor".
Expresia Bibliei "în veci" înseamnă: "cât trăiește cineva". Copilul Samuel a fost închinat să slujească la templu "în veci" (1Samuel 1:22,28, trad. King James și alte traduceri). Samuel însă a murit și serviciul lui s-a încheiat cu aceasta. Legea civilă din Israel prevedea că anumiți robi rămâneau în slujba stăpânului lor "în veci" (Exodul 25:6, King James, etc…). În ambele cazuri, "în veci" înseamnă până la moarte, nu mai mult. (Expresia "pentru totdeauna" din traducerea Cornilescu a Bibliei înseamnă "în veci").
Expresia "în veci" mai înseamnă și "până ce planul lui Dumnezeu este împlinit". Profetul Iona a petrecut trei zile și trei nopți în pântecele balenei și el zicea că a fost încuiat acolo "pe veci".
"M-am coborât până la temeliile munților, zăvoarele pământului mă încuiau PE VECIE; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!" Iona 2:6.
În acest caz "pe vecie" a însemnat trei zile, până ce planul lui Dumnezeu a fost împlinit. Este clar că în limbajul biblic, "în veci" sau "pe veci" nu înseamnă întotdeauna "fără sfârșit". Uneori aceasta înseamnă "până la moarte", sau, ca în cazul lui Iona, "până ce se schimbă condițiile". Având aceste posibilități în fața noastră și în comparație cu textele care indică distrugerea completă și definitivă a păcatului și păcătoșilor, rămâne numai o interpretare sănătoasă a textului din Apocalips 20:10. A fi chinuit "în vecii vecilor" poate să însemneze numai "până ce s-a stins viața".
"Plata păcatului este moartea" Romani 6:23.
Singura cale sigură este să acceptăm interpretarea proprie a Bibliei, explicația pe care o dă ea însăși acestor expresii. Când procedăm în felul acesta, însemnătatea unor texte grele în aparență, devine clară.
Întrebarea 5: Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: "Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în FOCUL CEL VEȘNIC, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui"?
Răspuns: "Focul veșnic" este agentul pe care Dumnezeu l-a ales pentru distrugerea diavolului și îngerilor lui. Cei care aleg să treacă de partea diavolului, trebuie să aibă parte de aceeași distrugere ca el. Vorbind despre cei nelegiuiți care vor înconjura Cetatea Sfântă după cei o mie de ani, Biblia zice:
"Dar din cer s-a coborât un FOC CARE I-A MISTUIT" Apocalips 20:9.
Flăcările vor arde până ce nu va mai fi nimic de mistuit. Ele vor arde până ce viața se va stinge și anihilarea va fi completă.
Cum putem ști noi cu siguranță că focul cel veșnic se va stinge?
Pe vremea lui Lot erau mai multe cetăți nelegiuite într-o vale fertilă, care se crede acum că a fost acoperită de Marea Moartă. Sodoma și Gomora au fost cele mai mari și cele mai stricate dintre aceste cetăți. Despre distrugerea lor citim:
"Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor… ne stau înainte ca O PILDĂ‚, suferind PEDEAPSA UNUI FOC VEȘNIC" Iuda 7.
"Dacă a osândit El la pieire și a prefăcut ÎN CENUȘĂ‚ cetățile Sodoma și Gomora, CA SĂ‚ SLUJEASCĂ‚ DE PILDĂ‚ celor ce vor trăi în nelegiuire…" 2Petru 2:6.
Cuvântul "veșnic" în Iuda 7 este același cuvânt folosit și în Matei 25:41. Sodoma și Gomora sunt exemple de ceea ce focul cel veșnic va face. El transformă totul în cenușă și apoi se stinge din lipsă de combustibil. Tot așa focul iadului va mistui pe nelegiuiți, transformându-i în cenușă. Distrugerea lor va avea loc la sfârșitul lumii.
Chiar și diavolul, începătorul și creierul păcatului, va fi distrus de pe pământ când va fi aruncat în lacul focului. Vorbind despre Satan, Biblia zice:
"Scot din mijlocul tău un foc care te mistuie și te PREFACE ÎN CENUȘĂ‚ pe pământ… Ești nimicit și nu vei mai fi niciodată" Ezechiel 28:18,19.
Întrebarea 6: Ce înseamnă în Matei 3:12: "Pleava o va arde într-un foc care nu se va stinge"?
Răspuns: "Focul care nu se stinge" arde cu atâta furie că niciun om nu este în stare să-l stingă. El arde până ce nu mai este nimic de consumat. Atunci flăcările se sting din lipsă de combustibil.
Avem în Biblie un exemplu de foc care nu se stinge în distrugerea Ierusalimului profetizată de Ieremia.
"Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua Sabatului, să nu duceți nicio povară și să n-o aduceți înlăuntru pe porțile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci VOI APRINDE UN FOC la porțile cetății, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului ȘI NU SE VA STINGE" Ieremia 17:27.
Armatele Babilonului au ars Ierusalimul în anul 586 în.Hr. ca împlinire a acestei profeții. Cu toate că nimeni nu a fost în stare să stingă focul și să salveze cetatea, focul s-a stins de la sine când toate materialele inflamabile arseseră. Aceste focuri care nu pot fi stinse nu mai ard și astăzi. Ierusalimul a fost reconstruit.
"Focul care nu se stinge" este un foc pe care omul nu este în stare să-l stingă.
Întrebarea 7: Marcu 9:43-48 vorbește despre "un foc care nu se stinge, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge". Ce înțelege Isus prin aceasta?
Răspuns: Isus a folosit adesea lucruri și locuri din lumea ascultătorilor Lui ca să ilustreze adevăruri cu care El dorea să impresioneze mințile lor. Tradiția rabinică ne spune că Valea Hinom era un loc afară din Ierusalim unde oamenii își duceau gunoaiele ca să fie arse. Chiar și rămășițele animalelor erau duse în acest loc de ardere care a ajuns să fie cunoscut sub numele de "gheenă".
Ce scăpa de foc, era mâncat de viermi; ce nu mâncau viermii, era distrus de foc. Distrugerea era completă. Isus a folosit această scenă familiară pentru a ilustra distrugerea completă a celor nelegiuiți.
Nelegiuiții nu vor putea să stingă flăcările care îi vor consuma.
Întrebarea 8: Nu spune parabola cu bogatul și Lazăr din Luca 16:19-31 că oamenii se duc imediat ce mor într-un iad arzător?
Răspuns: Atât Vechiul, cât și Noul Testament prezintă multe parabole. Scopul lor este de a clarifica adevărul biblic deja stabilit. O parabolă este o poveste, adevărată sau imaginară. Un exemplu de o fabulă-parabolă, folosită ca să învețe cu succes o lecție, este găsit în Împărați 14:9.
Parabola lui Hristos despre omul bogat și săracul Lazăr este o poveste compusă din credințele tradiționale ale fariseilor. Un fragment atribuit istoricului Iosif Flaviu vorbește despre un loc în lumea de dedesupt, unde cei drepți care au murit așteaptă până când găsesc odihnă și viață veșnică în ceruri. Autorul zice: "Noi numim acel loc ‘Sânul lui Abraam’". În acest cadru Își plasează Hristos ilustrația Lui.
Această pildă nu poate fi experiența literală a doi oameni. De ce nu? Fiindcă: (1) Biblia învață clar că oamenii nu sunt răsplătiți imediat ce mor. Astfel deci, Lazăr nu s-a dus în răsplata lui când a murit. Nici bogatul nu s-a dus la pedeapsa lui când a murit. (2) Cerul și un iad care arde nu sunt în apropiere, deci conversația între cele două locuri nu este posibilă. (3) Pedeapsa celor nelegiuiți are loc după cei o mie de ani, deci acum nu ard nicăieri flăcările iadului. (4) Această parabolă reprezintă corpul, nu sufletul ca suferind în flăcări. Dar corpurile celor morți în mod evident nu ard acum. (5) Lazăr nu putea în realitate să parcurgă vasta distanță ca să aducă ușurare bogatului care era chinuit. (6) Avraam era mort; gândurile lui pieriseră (Eclesiastul 9:5,6). Deci el nu putea să vorbească, să gândească, sau să acționeze.
În mod evident, aceasta este numai o pildă. Ea nu a fost dată ca să explice starea omului în moarte. Isus a folosit-o ca să ilustreze un adevăr cu totul diferit. El Însuși a rezumat însemnătatea ei zicând:
"Dacă nu ascultă pe Moise și pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți" Luca 16:31.
Întrebarea 9: După Luca 23:43 nu a spus Isus tâlharului de pe cruce că se vor întâlni în Paradis chiar în ziua răstignirii?
Răspuns: În seara dinaintea răstignirii, Hristos vorbea cu ucenicii despre Împărăția Lui. El le-a promis că se duce în casa Tatălui Său ca să pregătească locuri pentru ei. Apoi Se va întoarce și îi va lua cu El (Ioan 14:1-3).
După răstignire, Isus a fost în mormânt și nu Se dusese încă la Tatăl Său când a vorbit cu Maria în dimineața învierii (Ioan 20:17). Așa că Isus nu S-a dus la cer când a murit și tâlharul nu putea să-L întâlnească acolo.
Problema textului nostru este una de punctuație. Este o mare deosebire dacă virgula este pusă înainte sau după cuvântul "astăzi".
Tâlharul îi zise: "Adu-Å¢i aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!" (Luca 23:42).
"Isus i-a răspuns: Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (v. 43).
Ca să fie în armonie cu adevărul biblic că morții dorm, conjuncția "că" trebuie pusă după cuvântul "astăzi". Textul ar trebui să sune: "Adevărat îți spun ție astăzi, că tu vei fi cu Mine în rai" (În limbile unde conjuncția se omite, este vorba doar de poziția unei virgule, înainte, sau după cuvântul "astăzi").
Cu această punctuație, Isus îi spune tâlharului: "Îți spun ție chiar astăzi, când mor pe cruce și se pare că am pierdut toate șansele de a deveni împărat – tu vei fi cu Mine, când voi veni în Împărăția Mea".
Știm din Apocalipsa că Hristos va veni în Împărăția Sa la sfârșitul lumii (vezi și Matei 25:31-34).
Marea problemă în mintea tâlharului nu era în momentele acelea CÂND va ajunge el în rai, ci DACĂ‚ va fi acolo, sau nu. De altfel, el nici nu-i cere lui Isus să-l ducă atunci cu El în rai, ci să-și amintească de el CÂND VA VENI în Împărăția Lui.
Întrebarea 10: Dacă Isus nu S-a dus în rai când a murit pe cruce, atunci unde S-a dus El? După 1Petru 3:18-20, nu a predicat El "duhurilor din închisoare" în iad?
Răspuns: Mai întâi textul nu spune că Isus a predicat vreodată în iad. De fapt, iadul nici nu este menționat.
După ce a murit pentru tine și pentru mine pe cruce, Isus s-a dus în mormânt ca oricare om, ca să stea acolo în stare de inconștiență până la învierea Lui în dimineața zilei întâi a săptămânii.
"S-a dat pe Sine Însuși la moarte" Isaia 53:12.
"Ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți" Evrei 2:9.
Din moment ce Isus era adormit în moarte, El nu putea să propovăduiască duhurilor în închisoare. Ce vrea să spună textul?
Isus, predicând poporului la Nazaret, a declarat că El a venit pe pământ ca să "propovăduiască prinșilor de război" ai păcatului izbăvirea (Luca 4:18,19). Viața Lui a fost consacrată acestei mari misiuni. Dar în moarte, Isus a dormit în mormânt, în stare de inconștiență.
În 1Petru 3:18-20, apostolul Petru vorbește despre lucrarea Duhului Sfânt care duce la îndeplinire planul mântuirii. Același Duh care L-a tezit pe Isus când a înviat dintre morți, slujise ca agent care a apelat la oamenii din vechime să se pocăiască și să trăiască. Duhul lui Hristos – Duhul Sfânt – era acela care lucrase prin Noe să avertizeze lumea să se pocăiască înainte de potop. Hristos, prin Duhul Lui inspirase toate soliile de avertizare și toate apelurile dealungul secolelor și mileniilor de sclavie a omului față de Satan.
Oamenii care trăiseră înainte de potop erau "duhurile" din închisoarea păcatului. Satan i-a ținut strâns în legăturile păcatului, până ce apele potopului au sigilat pierzarea lor finală. Păcătoșii din fire și noi suntem "duhuri" în închisoarea păcatului. Numai când Hristos, prin Duhul Lui vorbește inimilor noastre și când ne supunem Lui putem să fim liberați de păcat și de moarte.
Dumnezeu zisese (Geneza 6:3) Că Duhul Lui nu se va lupta totdeauna cu oamenii din zilele lui Noe. Și noi suntem avertizați să nu întristăm Duhul lui Dumnezeu, prin care am fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4:30).
Întrebarea 11: Nu a spus Pavel că el dorește să moară și să fie cu Hristos?
Răspuns: Pavel încerca să aleagă între viață și moarte. El zice:
"Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig. Dar dacă mai trebuie să trăiesc în trup, face să trăiesc; și nu știu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine" Filipeni 1:20-23.
Pavel trebuia să aleagă între plecarea, prin moarte și trăirea unei vieți de mărturie pentru Hristos. Din cauza persecuțiilor și lipsurilor pe care le suferea Pavel, adesea trebuie să fi simțit el că moartea ar fi o scăpare de toate aceste încercări, dar recunoștea că a trăi pentru el însemna ocazia de a depune mărturie pentru Hristos (2Corinteni 6:1). În moarte, Pavel putea să se odihnească de necazuri, sau în viață, el putea să proslăvească pe Dumnezeu.
Dacă Pavel trebuia să moară, ar fi fost un câștig pentru el. El știa că în următorul moment conștient al lui, el avea să audă glasul Dătătorului vieții. El știa că, în ce-l privea pe el, trecerea timpului nu ar fi însemnat nimic.
Apostolul nu știa ce ar prefera să facă – să trăiască și să ducă mai departe poverile vieții, sau să se întindă jos în somn inconștient, până în dimineața învierii (Iov 14:12-14). Atunci el avea să se trezească și să fie cu Mântuitorul lui.
Interpretând aceste cuvinte ale lui Pavel ca însemnând că apostolul aștepta să meargă la cer imediat la moartea lui, ar însemna să-l facem pe acest om al lui Dumnezeu să se contrazică singur. El scrisese despre adunarea laolaltă cu Hristos cele ce urmează: "Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborâ din cer și ÎNTÂI VOR ÎNVIA CEI MORÅ¢I ÎN HRISTOS. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh și ASTFEL VOM FI TOTDEAUNA CU DOMNUL" (1Tesaloniceni 4:16,17).
Când vine Domnul Isus, morții sunt înviați și cei vii sunt schimbați în nemurire: abia atunci credincioșii sunt răpiți ca să fie "totdeauna cu Domnul". Speranța neîncetată a lui Pavel era acea mare zi a învierii, când Hristos îl va răsplăti pe el și pe "cei ce au iubit venirea Lui" (2Timotei 4:7,8).
Adevărul biblic simplu este că moartea este un somn inconștient, este continuă până la ziua învierii. Atunci cei morți vor ieși afară înviați pentru viață veșnică, sau înviați pentru condamnare, potrivit cu faptele pe care le-au făcut (Matei 16:27). Dacă ziua venirii lui Isus te găsește adormit în moarte, te vei trezi și tu cu Pavel odată la învierea pentru viață veșnică?
O, Doamne, Dumnezeul vieții, în Tine avem viața, mișcarea și ființa. Deschide inima mea ca să înțeleg mai mult din iubirea și din îndurarea Ta. Pune în inima mea dorul de a trăi pentru Hristos acum, ca prin harul Lui să pot trăi cu El și pe pământul făcut nou. În Numele Lui binecuvântat mă rog. Amin.
Material preluat de la Intercer: http://www.intercer.net/article.php?id=460
