Avem în față o problemă de o importanță uriașă. Lumea creștină păzește două sabate – două zile de odihnă. Pe de o parte, găsim marea majoritate a creștinilor ținând cu sinceritate prima zi a săptămânii, pe care ei susțin că o păzesc în amintirea învierii lui Isus. Pe de altă parte, un mare număr de bărbați și femei, de asemenea sinceri, cred că nu există nici o autoritate biblică pentru sfințenia duminicii și că Scripturile cheamă la păzirea Sabatului zilei a șaptea.
În ultima noastră lecție am arătat care este originea Sabatului și l-am urmărit prin toată Scriptura din Geneza până la Apocalipsa. Am găsit că atât Isus cât și apostolii l-au păzit. N-am găsit nici cea mai slabă urmă a unei schimbări făcute din autoritate divină de la Sabatul zilei a șaptea la ziua întâi a săptămânii.
Marea întrebare în fața noastră este: „Ce dorește Domnul Isus Hristos ca eu să fac?” Dorim să cunoaștem din experiență încrederea care vine din recunoașterea adevărului din Biblie și din ascultarea de instrucțiunile Mântuitorului: „Acesta este drumul, mergeți pe el!”
Ca oameni sinceri și serioși, care dorim să știm adevărul, ne întrebăm cine a schimbat Sabatul de pe sâmbătă, ziua a șaptea a săptămânii, pe duminică, ziua întâi a săptămânii. A fost schimbarea aceasta făcută de Dumnezeu, de Domnul Hristos, sau de apostoli? Există vreo autoritate biblică pentru această schimbare?
Avem noi vreo informație clară că Domnul, Dumnezeul cerurilor a schimbat Sabatul? Înțelegem, firește, că cele zece porunci au fost date de Dumnezeu.
„Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, SCRISE CU DEGETUL LUI DUMNEZEU” Exodul 31:18.
Acum, orice este scris „cu degetul lui Dumnezeu” este cu siguranță sfânt și trebuie să fim foarte atenți ce facem cu el. În cele zece porunci, pe care le-a scris Dumnezeu Însuși, găsim următoarele cuvinte în porunca a patra: „ZIUA A ȘAPTEA ESTE SABATUL DOMNULUI, DUMNEZEULUI TĂ‚U” (Exodul 20:10). Schimbă Dumnezeu, sau modifică vreodată ceea ce El a scris? Dumnezeu zice:
„Nu-mi voi călca legământul, nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele” Psalm 89:34.
„Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci și că la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut” Eclesiastul 3:14.
Este evident că atunci când Dumnezeu a dat aceste mari porunci pentru binele tău și al meu, El n-a intenționat să le modifice sau să le schimbe în cea mai mică măsură.
Unii cred că Isus a venit să distrugă cele zece porunci. Isus știa că va veni un timp când unii vor zice că El a schimbat Legea lui Dumnezeu. El a avertizat pe creștinii din toate timpurile cu aceste cuvinte:
„Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; AM VENIT NU SĂ‚ STRIC, CI SĂ‚ ÎMPLINESC. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, NU VA TRECE O IOTĂ‚ SAU O FRÂNTURĂ‚ DE SLOVĂ‚ DIN LEGE, înainte ca să se fi împlinit toate lucrurile” Matei 5:17-18.
O „iotă” este cea mai mică literă în alfabetul grecesc și o „frântură de slovă” este chiar și mai mică. Este unul dintre aceste semne mărunte care deosebesc o literă de alta, cum ar fi „t” de „ț”. Isus știa că nici cea mai mică parte din Legea lui Dumnezeu nu trebuia să fie înlăturată atâta vreme cât cerul și pământul aveau să existe.
Ce înseamnă cuvântul „să împlinesc”? Dacă acest cuvânt înseamnă să distrugă, sau să desfințeze, atunci versetul s-ar contrazice singur, fiindcă Isus declară deschis că El nu a venit să desfințeze Legea. Când împlinești un ordin, ce faci cu el? Îl distrugi? Nu, asculți de el.
Să presupunem că vii la mine acasă și eu îți cer politicos să iei loc. Când împlinești această rugăminte a mea, ai distrus-o cu aceasta? Nicidecum, ai ascultat de ea. Aceasta este ce a făcut Isus. El nu a venit să distrugă Legea lui Dumnezeu, ci să o trăiască, să asculte de ea, ca un exemplu pe care omul să-l urmeze.
Care este legătura dintre Legea lui Dumnezeu și mântuire? Mântuirea este darul lui Dumnezeu, pur și simplu. Noi nu lucrăm pentru el. Scriptura învață că nimeni nu poate fi mântuit prin ținerea Legii. Când vin la Isus și îi predau inima mea, El ia raportul păcatelor mele trecute și le iartă. Păzirea riguroasă a Legii pentru restul vieții mele nu poate spăla vina mea de a fi călcat Legea. Numai Isus poate să facă această ispășire (spălare) a vinovăției. De aceea numai El singur ne poate mântui. El șterge datoria păcatului. El mântuiește oamenii prin harul Său. Dar după ce un om este mântuit – după ce datoria păcatului său este ștearsă – este el liber să fure, să mintă, să calce Sabatul? NU! Mântuirea prin har nu autorizează pe nimeni să facă așa ceva.
Legea este o oglindă. Ea reflectă starea vieții mele, dar ea nu mă mântuiește de păcatul pe care mi-l arată. Isus mântuiește. Când mă privesc în Legea lui Dumnezeu și văd că sunt mânjit, întind mâna spre „săpunul și apa” Evangheliei și Isus, cu sângele Său prețios, mă curățește de păcatul acela.
Când mă uit la Legea lui Dumnezeu, ea îmi spune că eu calc Sabatul. Mă îndrept spre Isus și împreună cu El, Sabatul este o plăcere, „desfătarea mea” (Isaia 58:13). După aceea, mă uit din nou la aceeași Lege și ea îmi spune că sunt liber, fiindcă sunt în armonie cu ea.
Isus Însuși a făcut din Sabat desfătarea Lui. El a întărit cuvintele Lui prin aceea că a păzit porunca Sabatului.
„A venit în Nazaret, unde fusese crescut ȘI DUPĂ‚ OBICEIUL SĂ‚U, ÎN ZIUA SABATULUI, A INTRAT ÎN SINAGOGĂ‚. S-a sculat să citească” Luca 4:16.
Privind înainte în viitor, El a dorit ca ucenicii Lui să continuie să trăiască bucuriile păzirii adevăratului Sabat. El i-a instruit să se roage ca fuga lor din Ierusalim în timpul asediului lui, să nu fie într-o zi de Sabat.
„Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat” Matei 24:20.
Isus vorbește aici despre distrugerea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 d.Hr., deci patruzeci de ani după învierea Sa.
Aici și în lecția dinainte am văzut că SABATUL LUI ISUS este ziua a șaptea a săptămânii. 1) Isus, Creatorul, a dat omenirii Sabatul zilei a șaptea de la început. Geneza 2 :1-3. 2) Când El a dat cele zece porunci tuturor să țină Sabatul ca amintire a creațiunii. Exodul 20 :8-11. 3) Isus a păzit cu grijă sfânta zi de Sabat, deși El nu a dat atenție la tradițiile făcute de oameni în privința lui. Luca 4 :16,31 ; Matei 15 :3,9. 4) El a declarat clar că nu a venit să dea la o parte Legea lui Dumnezeu. Matei 5 :17,18. Dimpotrivă, El a venit să "mărească" Legea (Isaia 42:21) și să ceară urmașilor Lui să asculte de ea din iubire pentru El. Ioan 14:15. 5) El a instruit pe urmașii Lui să se roage ca să nu fie forțați să calce nici măcar un Sabat la patruzeci de ani după învierea Lui. Matei 24:20.
În învățătura și exemplul lui Isus nu există nicio indicație că El ar fi schimbat Sabatul. Sabatul încă este necesar pentru odihnă, destindere și comuniune cu Dumnezeu în timpul Noului Testament.
Dacă apostolii au schimbat Sabatul, cu siguranță că există vreun raport despre aceasta în Noul Testament.
"Pavel, DUPĂ‚ OBICEIUL SĂ‚U, a inrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi" Fapte 17:2.
A fost acesta un serviciu ocazional, sau așa era practica lui totdeauna?
"Pavel vorbea în sinagogă ÎN FIECARE ZI DE SABAT și îndupleca pe iudei și pe greci" Fapte 18:4.
Într-una din călătoriile lui misionare în ținuturi noi, el nu a găsit nici o sinagogă care să poată fi folosită pentru serviciu. Dar notați, apostolul a mers drept înainte, urmând porunca a patra și nu dă vreun semn că ar fi știut ceva despre vreo schimbare.
"De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ținut al Macedoniei și o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile. ÎN ZIUA SABATULUI AM IEȘIT AFARĂ‚ PE POARTA CETĂ‚Å¢II unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos și am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă" Fapte 16:12,13.
În Noul Testament se află 84 de Sabate amintite ca fiind păzite de apostoli, toate la peste 14 ani după învierea Domnului.
Fapte 13:14,42,44 2 Sabate la Antiohia
Fapte 16:13 1 Sabat la Filipi
Fapte 17:2 3 Sabate la Tesalonic
Fapte 18:4,11 78 de Sabate la Corint
Total 84 de Sabate
Ultimul dintre apostoli rămas în viață a fost Ioan. În timpul vieții sale el a scris cinci cărți din Biblie – Evanghelia după Ioan, cele trei epistole ale lui Ioan și Apocalipsa. El a murit cam pe la anul 100 d.Hr., aproximativ la 70 de ani după înviere. Cu toate acestea, nicăieri în scrierile lui el nu vobește despre vreo schimbare a Sabatului, din ziua a șaptea a săptămânii în ziua întâi. El a fost "în Duhul ÎN ZIUA DOMNULUI" Apocalipsa 1:10. El auzise pe Isus pretinzând Sabatul ca fiind al Lui:
"Fiul omului este DOMN chiar și AL SABATULUI" Matei 12:8.
Apostolii nu au menționat nicio schimbare a Sabatului. Ei au avertizat clar că urma să aibă loc o cădere de la doctrinele creștinătății Noului Testament. Pavel zicea:
"Știu bine că după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor" Fapte 20:29,30.
Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat. După ce au murit apostolii, biserica a început să se depărteze de puritatea apostolică. Rituri, ceremonii și doctrine pe care Pavel și Petru niciodată nu le-au autorizat, au intrat treptat și pe furiș în biserică.
"De la începuturile simple, biserica a dezvoltat o preoție deosebită și o slujbă elaborată. În felul acesta, CREȘTINĂ‚TATEA ȘI FORMELE CELE MAI ÎNALTE ALE PĂ‚GÂNISMULUI S-AU APROPIAT UNA DE ALTA DIN CE ÎN CE MAI MULT CU VREMEA. Într-un sens, este adevărat că ele au avut tendința să se contopească asemenea a două curente de apă care se întâlnesc" J.H.Robinson, An Introduction to the Historz of Western Europe, page 31 (Sublinierile aparțin redacției).
Deoarece schimbarea a avut loc DUPĂ‚ ce Biblia a fost scrisă, trebuie să cercetăm istoria din timpul următor apostolilor ca să vedem cum au trecut creștinii treptat de la ținerea zilei a șaptea la ziua întâi a săptămânii.
"Duminica (numită în calendarul roman DIES SOLIS, adică ziua soarelui, fiindcă era închinată soarelui; tot așa se cheamă și în prezent în limba engleză – Sunday și germană – Sontag), prima zi a săptămânii, a fost adoptată de primii creștini ca zi de închinare. ‘Soarele’ din adorarea latină a fost interpretat de ei ca ‘soarele neprihănirii’… Nu există vreo reglementare a păzirii ei (a duminicii) în Noul Testament și, firește, nici nu este poruncită măcar" A Religious Encyclopedia, vol. 3 (New York, Funk – Wagnallis, 1883), p. 2259, (Article: Sunday).
"O istorie a problemei arată că în anumite locuri numai după câteva secole odihna Sabatului a fost cu totul desfințată și că deabea la vremea aceea odihna fizică a fost introdusă duminica" Vincent J.Kelly, Forbidden Sunday and Feast-Day Occupations, Washington, Catholic University of America Press, 1943, p. 15.
Schimbarea nu s-a făcut dintr-o dată. Poporul nu a întrerupt cândva, la sfârșitul unei săptămâni, păzirea Sabatului zilei a șaptea ca să înceapă să țină tot atunci duminica drept zi a Domnului. Cea mai timpurie dovadă autentică de păzirea duminicii de către unii creștini apare în Italia, curând după mijlocul secolului al doilea după Hristos. Multă vreme după aceea, amândouă zilele acestea au fost ținute împreună de unii creștini, în timp ce Sabatul singur era păzit de alți creștini. La 7 martie 321, împăratul Constantin cel Mare a dat prima lege civilă pentru ținerea duminicii, care constrângea pe toți cetățenii din imperiul roman, cu excepția agricultorilor, să se odihnească duminica. Aceasta, împreună cu alte cinci legi date de Constantin privind duminica, au pus bazele legale pentru toată legislația civilă privind duminica de atunci și până astăzi. Conciliul de la Laodicea din ultima parte a secolului al patrulea a interzis creștinilor să "iudaizeze" (să se poarte ca evreii) abținându-se de la lucru sâmbăta, în Sabat și le-a ordonat să cinstească duminica drept zi a Domnului, dacă se poate, odihnindu-se în ea (Vezi canoanele 16,29,49 și 51 ale Conciliului din Laodicea).
Prin profetul Daniel, Dumnezeu prevăzuse că se va ridica o putere politico-religioasă, care "se va încumeta să schimbe" legea.
"El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt și va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt și SE VA ÎNCUMETA SĂ‚ SCHIMBE VREMILE ȘI LEGEA și sfinții vor fi dați în mâinile lui o vreme, două vremi și o jumătate de vreme" Daniel 7:25.
Traducerea Douay a Bibliei redă astfel textul:
"Se va crede ÎN STARE să schimbe timpurile și legea".
Dar Legea lui Dumnezeu nu poate fi schimbată. Oamenii pot să se creadă în stare să o facă, dar aceasta nu înseamnă și că schimbarea s-a făcut în Legea lui Dumnezeu.
Trei direcții de acțiune au fost sugerate ca fiind deschise în fața lui Dumnezeu după ce omul a fost înșelat de Satan.
Prima, deoarece păcatul este o călcare a Legii lui Dumnezeu (1Ioan 3:4), El putea desființa Legea care fusese călcată și în felul acesta nu mai exista păcatul. "Fiindcă prin Lege vine cunoștința păcatului" Romani 3:20. Cu toate acestea, Legea este o copie a caracterului lui Dumnezeu. Desfințarea Legii ar fi însemnat înlăturarea bazei morale a universului. Anarhia și confuzia ar fi răspândit sinuciderea întregii creațiuni a lui Dumnezeu. Această perspectivă era evident imposibilă.
Porunca a IV-a
ADU-Å¢I AMINTE DE ZIUA SÂMBETEI CA S-O SFINÅ¢EȘTI. SĂ‚ LUCREZI ȘASE ZILE ȘI SĂ‚-Å¢I FACI LUCRUL TĂ‚U. DAR SÂMBĂ‚TA ESTE ZIUA DE ODIHNĂ‚ ÎNCHINATĂ‚ DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂ‚U; SĂ‚ NU FACI NICIO LUCRARE ÎN EA, NICI TU, NICI FIUL TĂ‚U, NICI FIICA TA, NICI ROBUL TĂ‚U, NICI ROABA TA, NICI VITA TA, NICI STRĂ‚INUL CARE ESTE ÎN CASA TA. CĂ‚CI ÎN ȘASE ZILE A FĂ‚CUT DOMNUL CERURILE, PĂ‚MÂNTUL, MAREA ȘI TOT CE ESTE ÎN ELE, IAR ÎN ZIUA A ȘAPTEA S-A ODIHNIT; DE ACEEA A BINECUVÂNTAT DOMNUL ZIUA SÂMBETEI ȘI A SFINÅ¢IT-O. (Exodul 20:8-11, traducerea Preot Vasile Radu și Gala Galaction, București, 1938).
Al doilea lucru pe care îl putea face Dumnezeu era să înlăture pe păcătos. Dar, în afară de faptul că este un Dumnezeu al legii și ordinii, Creatorul este și un Dumnezeu al iubirii. Era deci cu neputință pentru El să distrugă pe păcătos mai înainte de a-i procura o ieșire, înainte de a-i mai da o ocazie să se întoarcă la Tatăl lui.
Așa dar, Dumnezeu a folosit a treia calea – singura de altfel pe care o putea folosi. El fiind atât drept cât și iubitor. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" Ioan 3:16. Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de scăpare pentru om, chiar dacă această cale însemna ca Fiul Său să-și sacrifice viața, fiindcă Legea declara: "Plata păcatului este moartea" Romani 6:23. Isus a murit ca să țină la înălțime Legea și ca să salveze pe om, așa încât este de neconceput ca Dumnezeu, Domnul Hristos, sau apostolii să fi încercat să schimbe porunca lui Dumnezeu.
Cine pretinde în scrierile sale că a schimbat Sabatul?
Un catehism al Bisericii Romano-Catolice sună:
"Întrebare: Care este ziua Sabatului?
Răspuns: Sâmbăta este ziua Sabatului.
Întrebare: De ce ținem noi duminica în locul sâmbetei?
Răspuns: Noi păzim duminica în locul sâmbetei pentru că Biserica Catolică a transferat sfințenia sâmbetei asupra duminicii" Peter Gelermann, The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, ediția 1957, p. 50.
Revista Catholic Mirror, din 23 septembrie 1903, scria:
"Biserica Catolică, cu peste 1.000 de ani înainte de a exista un protestant, în puterea misiunii ei divine, a schimbat ziua, de pe sâmbătă pe duminică".
Iată alte două declarații ale unor conducători din Biserica Romano-Catolică:
"Puteți citi Biblia de la Geneza până la Apocalipsa și nu veți găsi un singur rând care să autorizeze ținerea duminicii. Scriptura întărește păzirea religioasă a sâmbetei, zi pe care noi nu o sfințim niciodată" James Cardinal Gibbons, The Faith of Our Fathers, p. 89.
"Biserica Catolică a fost aceea care, prin autoritatea lui ISUS HRISTOS, a transferat odihna asupra duminicii, în amintirea învierii Domnului nostru. Astfel, păzirea duminicii de către protestanți, este un omagiu pe care ei îl aduc, fără voia lor, autorității Bisericii (Catolice)" Msgr. Louis Gaston de Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p. 226.
Nu există ceva mai clar, Biserica Catolică se mândrește că a făcut această schimbare.
Care este autoritatea pe care o pretinde biserica pentru a face schimbarea? La întrebarea aceasta s-a dat răspuns și răspunsul a apărut în ziarul oficial al Bisericii Catolice din dioceza Cleveland. The Catholic Universe Bulletin din 14 august 1942 scrie:
"Cu ce autoritate a schimbat Biserica Romano-Catolică ținerea Sabatului de pe sâmbătă pe duminică? Biserica a schimbat păzirea Sabatului pe Duminică pe baza dreptului autorității divine, infailibile care i-a fost dată de întemeietorul ei, Isus Hristos. Protestanții, susținând că Biblia este singura lor călăuză de credință, nu au nicio justificare să țină duminica".
Documente oficiale care prezintă punctele de credință ale mai multor dintre marile biserici protestante sunt de acord că Biserica Romano-Catolică a făcut schimbarea și că nu există vreo dovadă biblică pentru păzirea duminicii.
În Confesiunea de la Augsburg, scrisă de Martin Luther, Articolul 28, paragraful 9, zice:
"Ei (catolicii) pretind că Sabatul a fost schimbat în duminică, ziua Domnului, contrar decalogului, după cum se vede; nici nu există un motiv mai mare de fală pentru ei decât schimbarea Sabatului. Mare, zic ei, este puterea și autoritatea bisericii, dacă ea a dat deoparte una dintre cele zece porunci".
Amos Binney și Daniel Steele zic:
"Este adevărat, nu există nicio poruncă hotărâtă pentru botezul pruncilor,… nici nu există vreuna pentru sfințirea zilei întâi a săptămânii" Theological Compend, New York, Methodist Book Concern, 1902, pp. 180-181.
Dr. Alexander Campbell, fondatorul Bisericii Creștine, zice:
"Acum, nu există nicio dovadă în toate oracolele cerului, că Sabatul a fost schimbat și că duminica (Ziua Domnului, la noi) a fost pusă în locul lui" Reporter, Washington, Pennsylvania, 8 octombrie 1821.
Notați declarația lui N. Summerbell, într-o istorie a Bisericii Creștine acum parte din Biserica Unită a lui Hristos (United Church of Christ):
"Biserica Romană… a răsturnat porunca a patra, înlăturând Sabatul din Cuvântul Domnului și instituind duminica drept sărbătoare" N. Summerbell, History of the Christian Church, (third edition; Cincinnati: The Christian Pulpit, 1873), p. 415.
Aceasta ne pune drept în fața nedumeririi cele mai mari a lumii creștine: De ce atât de mulți creștini păzesc duminica fără vreo dovadă biblică?
Aceasta nu este o întrebare despre o zi; nu este numai o problemă de odihnă și închinare sâmbăta sau duminica. Problema esențială este aceea a ascultării de Domnul Isus Hristos. Este o chestiune de loialitate: De cine să ascult? Trebuie să ascult de Hristos sau de oameni în privința zilei pe care o sfințesc?
Domnul Isus ne încurajează: "Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele" – veți respecta ziua pe care Eu am sfințit-o pentru voi. Omul zice: "Păzește ziua pe care noi am pus-o deoparte". Ce te vei decide? Fără să ții seamă de obiceiurile și credințele din trecut, ce vei face de astăzi înainte? Cuvântul lui Dumnezeu zice:
"Nu știți că dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?" Romani 6:16.
Când adevărul ajunge la noi, trebuie să ascultăm de el, indiferent ce fac alții. Vrei ca asemenea lui Iosua să te ridici și să zici: "Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului"?
Să aliniem pentru o clipă cele două tabere. De o parte sunt cei care păzesc duminica – o mulțime mergând pe urmele părinților lor, neglijând sau respingând Sabatul lui Dumnezeu.
De partea cealaltă, deși grupul este mai mic, vedem pe Adam, pe Enoh, Avraam, Isaac și Iacov. Vedem pe Isaia, profetul-evanghelist; apoi, da, pe cei doisprezece apostoli, incluzând pe Petru, Iacov și Ioan. Aici este Pavel, al cărui obicei era să țină Sabatul; în urma lor, o mare oștire de bărbați și femei, care prin secole au prețuit adevărul mai mult decât viața. Vedem deasemenea un grup de viteji, bărbați și femei din toate căile vieții, care s-au supus pe deplin lui Hristos.
Ne uităm din nou de partea celor ce țin Sabatul zilei a șaptea și vedem între ei o figură care-i domină pe toți – cel mai frumos dintre zece mii, pe Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului.
Auzim un strigăt din tabăra păzitorilor duminicii: "Veniți și uniți-vă cu noi!"
Și în timp ce stăm pe gânduri, Isus ridică mâinile Lui străpunse de cuie și spune cu cea mai mare seriozitate: "Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele" Ioan 14:15.
Răspunsul nostru trebuie să fie: "Luați-mi lumea, dar dați-mi-L pe Isus".
Isus vine în curând. Când ne vom întâlni cu El, în ziua de pe urmă, vom dori să fim asigurați că am trăit cum a trăit El, că am urmat sfatul și exemplul Lui în totul. Aceasta nu este o cale populară. Dar este o cale binecuvântată, fiindcă Isus a mers pe ea înaintea noastră.
Probleme de muncă, probleme de familie – Isus poate să ne ajute și El ne va da har și putere să le rezolvăm pe toate. Calea s-ar putea să nu fie ușoară, dar Isus îți va da putere ca să reziști și o viață creștină mai bogată.
Iubite Tată din cer: Inima mea este tulburată de această problemă vitală. Ea înseamnă atât de mult pentru mine. Ajută-mă să fiu cinstit cu propriul meu suflet, știind că voi fi judecat după această lege a slobozeniei. Ajută-mă să trec de partea Ta chiar acum. Trimite pe Isus în inima mea să mă ajute să mă hotărăsc pentru ceea ce este drept. Mă rog acestea în Numele Lui minunat. Amin.
Material preluat de la Intercer: http://www.intercer.net/article.php?id=446
