Urma sa declare Anglia razboi SUA in perioada razboiului civil?
A prevazut Ellen G. White faptul ca Anglia va declara razboi Statelor Unite? Avem aici intregul context al comentariului ei:
"Anglia studiaza daca ar fi cel mai bun lucru sa obtina vreun avantaj speculand starea slabita a natiunii noastre din prezent, declarandu-ne razboi. Ea cantareste problema, incearca sa sondeze alte natiuni si se teme ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa si alte natiuni ar obtine un avantaj din aceasta slabiciune. Alte natiuni fac pregatiri tacute pentru razboi si spera ca Anglia va declara razboi natiunii noastre, ca astfel sa poata avea oportunitatea sa se razbune pentru avantajele pe care ea le-a obtinut de la ele in trecut si pentru nedreptatile facute lor atunci. O parte din popoarele inrobite de Regina asteapta o oportunitate favorabila sa rupa jugul; dar daca Anglia va considera ca renteaza, atunci nu va ezita sa fructifice ocaziile de a-si consolida puterea si de a umili natiunea noastra. Cand Anglia declara razboi, toate natiunile vor avea cate un interes propriu pe care sa-l urmareasca si va fi un razboi general, o confuzie generala" (Testimonies for the Church, vol. 1, pag. 259).
Trebuie sa se ia nota de caracterul conditional ale acestor afirmatii: "[Anglia] se teme, ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa", "insa daca Anglia va considera ca renteaza." Si abia apoi urmeaza afirmatia: "Cand Anglia declara razboi. . .". Este evident faptul ca doamna White foloseste aici cuvantul "cand" drept sinonim pentru "daca", cea ce este corect din punctul de vedere al folosirii limbii engleze. De fapt, daca nu am intelege astfel cuvantul "cand" in conexiunea lui, am avea o situatie neobisnuita�o serie de "daca", problematici, urmati de o simpla afirmatie a faptului ca Anglia urmeaza sa declare razboi. In aceasta maniera, ultima afirmatie a doamnei White ar face fara sens afirmatiile precedente.
O intrebuintare similara a cuvantului "cand" se gaseste in pagina precedenta a aceleiasi lucrari: "Cand natiunea noastra observa graba cu care Dumnezeu a ales, atunci si El le va asculta rugaciunile in ceea ce priveste razboiul". Nimeni nu va argumenta ca prin acest cuvant "cand", folosit in aceasta conexiune, se introduce o afirmatie referitoare la un fapt ce se va petrece in viitor si care va avea loc fara nici o indoiala.
O paralela inspirata legata de constructia pe baza lui "daca" si "cand", se gaseste in Ieremia 42:10-19 (ed. engl. � n.t.). Profetul indeamna pe Israel sa ramana mai bine in Palestina decat sa mearga in Egipt:
""Daca veti ramane in tara aceasta…". Versetul 10.
"Dar daca nu veti asculta de glasul Domnului, Dumnezeului vostru, si daca veti zice: "Nu vrem sa ramanem in tara aceasta…". Versetul 13.
"Daca va veti indrepta fata sa mergeti in Egipt… ". Versetul 15.
Este evident faptul ca fraza " daca [cand � KJ Version � n.t.] veti merge in Egipt " este sinononima cu "daca veti merge in Egipt" (asa cum de altfel se gaseste in versiunea Cornilescu � n.t.)
Afirmatia "cand Anglia declara razboi" se intelege ca fiind sinonima cu "daca Anglia declara razboi". Insa schimbarea sensului afirmatiei dintr-o predictie, intr-o posibilitate reala, este o varianta pe care multi nu o intrevad.
[Adaptat dupa Francis D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 122, 123.]
Ierusalimul nu va fi reconstruit niciodata?
Ellen G. White scria, in anul 1851, faptul ca "vechiul Ierusalim nu va mai fi reconstruit niciodata". [1] Prin sine aceasta afirmatie pare de nesustinut. Insa atunci cand revedem afirmatia, descoperim ca doamna White arata unor grupuri adventiste mai mari faptul ca, atat fixarea de date [2] cat si notiunea "mileniul ce vine"[3] asa cum era ea vehiculata, erau incompatibile cu adevarul biblic. Ea accentua faptul ca profetiile din Vechiul Testament referitoare la restabilirea regatului iudaic in Palestina erau conditionate de ascultare, ori dimpotriva, in cazul in care nu asculta, acest regat urma sa fie pedepsit. Iar profetiile neimplinite urmeaza sa se implineasca fata de "adevaratul Israel," dupa cum este expus in textul Noului Testament.
Astfel, miscarea populara din anii 1840 si 1850 de a promova un stat sionist in Palestina, nu era o implinire a profetiei biblice si nici nu era o chestiune in care adventistii ar fi trebuit sa fie implicati. Scrierile si instructiunile ei au fost in asa fel date incat sa intoarca interesul de la Palestina catre lucrarea pe care Dumnezeu le-a deschis-o inainte.
Intr-o viziune din luna septembrie a anului 1850, ea a vazut faptul ca era o "mare eroare" a crede ca "este de datoria lor sa mearga la Vechiul Ierusalim si sa gandeasca ca au datoria sa faca aceasta inainte de revenirea Domnului… ; aceia care cred ca ar trebui totusi sa mearga la Ierusalim, vor avea gandurile ocupate cu acest lucru, iar mintile lor vor fi intoarse de la cauza adevarului prezent spre plecarea lor acolo si spre a convinge si pe altii sa mearga acolo". [4]
La mai putin de un an dupa aceasta viziune, in august 1851, ea a scris accentuand hotarat "ca Vechiul Ierusalim nu va mai fi niciodata reconstruit; Satana este astazi, in timpul secerisiului, ocupat in gradul cel mai ridicat sa conduca mintile copiilor lui Dumnezeu la aceste lucruri, pentru a le abate intregul interes de la lucrarea prezenta a lui Dumnezeu si a-i determina sa neglijeze pregatirea necesara pentru ziua Domnului." [5]
Cum au inteles cititorii lui Ellen White aceasta afirmatie? Prin faptul ca nu era nici o lumina in invatatura populara a "mileniului ce vine", ne-existand nici o specificatie biblica in legatura cu intoarcerea ‘iudeilor’ in Palestina, iar Ierusalimul nu va mai fi reconstruit niciodata pentru perioada mileniala. Ea nu se referea la o posibila reconstructie politica a Ierusalimului ci la semnificatia profetica a reconstructiei Vechiului Ierusalim. A continua sa se gandeasca in acelasi fel, a accentuat ea, inseamna scufundarea si mai profunda in inselaciunile lui Satana, dar mai insemna si o parasire a datoriei prezente.
Pentru un studiu mai aprofundat al acestui subiect, vezi Julia Neuffer: "Restabilirea lui Israel," din Biblioteca de referinte.
Note
[1] Early Writings, pag. 75. Aceasta afirmatie apare in capitolul: "The Gathering Time [Vremea restabilirii]", care combina doua viziuni si inca cateva articole. Prima viziune, din data de 23 septembrie 1850, se ocupa de "vremea restabilirii" lui "Israel," marcata pe harta milerita undeva in preajma anului 1843, se mai ocupa si de fixarea "obisnuita" de date si de eroarea pe care o presupune plecarea la Vechiul Ierusalim. A doua viziune, din data de 21 iunie 1851, se concentra asupra mesajului ingerului al treilea, fixarea de date si mai declara ca Vechiul Ierusalim nu va fi reconstruit.
[2] Multi dintre vechii mileriti au stabilit diferite date ale revenirii lui Isus, intre care anii 1850 si 1851 fiind printre ultimele date stabilite ale sfarsitului profetiei celor 2300-zile/ani. Desi adventistii sabatarieni erau imuni la aceste fixari de date, Hiram Edson si Joseph Bates pledau in favoarea datei de 1850 si 1851. James White a consemnat punctele lor de vedere in Present Truth, Advent Review, si in Review and Herald.
[3] Cu anumite diferente, exponentii teoriei mileniului ce va veni, condusi de Joseph Marsh, O. R. L. Crosier, si George Storrs, credeau ca cea de-a doua venire ar fi adus imparatia mileniala pe pamant, imparatie in timpul careia lumea ar fi urmat sa se converteasca sub domnia lui Hristos si in care iudeii ar fi urmat sa joace rolul conducator. Acest grup era strans legat de Literalisti (Adventistii britanici) care crezusera faptul ca in anii 1840 iudeii literali i-L vor intampina pe Mesia al lor (Hristos) in Palestina, aceasta pentru a se implini profetiile Vechiului Testament referitoare la Ierusalimul care devine capitala lui Hristos din timpul mileniului. Majoritatea mileritilor respinsesera deja acest aspect al teologiei adventiste, numind-o iudaism. (Vezi Josiah Litch, "The Rise and Progress of Adventism", The Advent Shield and Review, May 1844, pag. 92, citata in Seventh-day Adventist Bible Students’ Source Book, pag. 513. Prima abandonare a adventismului de ziua a saptea a fost facuta de H. S. Case si C. P. Russell care imbratisiau, printre alte conceptii, si teoria "mileniului viitor". Vezi The Seventh-day Adventist Encyclopedia, s.v. "Messenger Party".
[4] Early Writings, pag. 75.
[5] Early Writings, pag. 75, 76.
[Extrase din Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 488, 489.]
Anumite persoane din 1856 vor fi in viata cand va reveni Isus?
Referindu-se la o conferinta tinuta in 1856, Ellen White declara: "Mi s-a aratat auditoriul prezent la conferinta. Ingerul a spus: ‘Unii vor fi hrana pentru viermi, unii vor fi loviti de ultimele sapte plagi, unii vor fi in viata si vor sta in picioare spre a fi transformati la revenirea lui Hristos‘ ". Toti cei care erau atunci in viata, acum sunt morti. Inseamna deci ca doamna White este un prooroc fals?
Numeroase afirmatii facute de Ellen White in deceniile care au urmat viziunii din 1856 demonstreaza in mod clar intelegerea faptului ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu au o calitate conditionala�asa cum declara si Ieremia�iar acest aspect conditional in prezicerea revenirii lui Hristos implica starea inimii urmasilor lui Hristos. Urmatoarea afirmatie scrisa in 1883, releva acest aspect in mod special:
"Ingerii lui Dumnezeu, in mesajele date oamenilor, arata ca timpul este foarte scurt. Lucrul acesta mi-a fost intotdeauna prezentat. Este adevarat ca timpul a fost mai lung decat ne asteptam in primele zile ale acestui mesaj. Mantuitorul nostru nu a revenit atat de curand pe cat am sperat noi. Inseamna atunci ca a gresit Cuvantul lui Dumnezeu? Niciodata! Trebuie sa fie reamintit faptul ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu sunt deopotriva conditionale…" .
"Nu a fost voia lui Dumnezeu ca revenirea lui Hristos sa fie intarziata astfel. Dumnezeu nu hotarase ca poporul Sau Israel, sa pribegeasca prin pustie. El promisese ca-i va conduce direct in tara Canaan si ca-i va stabili acolo ca un popor sfant si puternic. Insa acelora carora li s-a predicat prima data, nu au intrat in acea tara ‘datorita necredintei’. Inimile lor erau pline de murmur, revolta si ura iar El nu a putut sa-Si tina legamantul facut fata de ei."
"Patruzeci de ani de necredinta, murmur si revolta au tinut afara din tara Canaan vechiul Israel. Aceleasi pacate au intarziat intrarea Israelului modern in Canaanul ceresc. Promisiunea lui Dumnezeu nu a fost gresita in nici unul din cazuri. Necredinta, iubirea de lume, lipsa de consacrare si cearta intre pretinsii copii ai Domnului este ceea ce ne-a tinut in lumea aceasta de pacat si suferinta atat de multi ani " (Manuscrisul 4, 1883, citat in Evangelism, pag. 695, 696).
Putem intelege mai bine predictiile doamnei White din 1856 prin examinarea acestora in lumina caracterului conditional al fagaduintelor ce se gasesc in Scripturi. Pentru studiul mai aprofundat a acestui subiect vezi "Predictiile din anul 1856," din Biblioteca de referinte.
Sursa: www.adventist.ro