La doua săptămâni după acest eveniment, James și Ellen White au vizitat Otsego, Michigan, la sfârșit de săptămână, pentru a încuraja pe lucrătorii evangheliști de acolo. În timp ce grupul se pleca în rugăciune la începutul Sabatului, lui Ellen White i-a fost dată o viziune cu privire la relația dintre sănătatea fizică și spiritualitate, la importanța urmării principiilor corecte în dietă și în îngrijirea corpului și la beneficiile remediilor naturale – aer curat, băi de soare, mișcare fizica și apă curată.
Până la această vizită, puțină preocupare și timp fuseseră îndreptate spre chestiunile privind sănătatea, iar câțiva dintre pastorii suprasolicitați fuseseră obligați să-și întrerupă activitatea din cauza sănătății pierdute. Această revelație referitoare la principiile sănătății, dată pe 6 iunie 1863 i-a făcut pe conducătorii nou-organizatei biserici să-și dea seama de importanța reformei sănătății. în lunile care au urmat, pe măsură ce devenea evident că mesajul despre sănătate era parte a mesajului adventiștilor de ziua a șaptea, a fost inaugurat un program educațional de sănătate. Un prim pas în acest sens l-a constituit publicarea a șase cărți a câte 64 de pagini fiecare, intitulate Sănătatea – sau cum să trăiești , compilate de James și Ellen White. Un articol scris de Ellen White a fost inclus în fiecare din aceste cărți.
Importanța reformei sănătății a fost dureros subliniată în mintea primilor conducători ai bisericii de moartea prematură a lui Henry White, la vârsta de 16 ani, de boala gravă a lui James White care a fost astfel forțat să-și înceteze activitatea timp de trei ani, ca și de suferințele altor predicatori.
La începutul anului 1866, ca răspuns la instrucțiunile date lui Ellen White pe 25 decembrie 1865 (Marturii pentru Biserica, vol.1, p. 489), care recomandau credincioșilor adventiști ridicarea unei case de sănătate pentru îngrijirea bolnavilor și pentru răspândirea principiilor unei vieți sănătoase, au fost puse la punct planuri pentru construirea Institutului de Vest pentru Reforma Sănătății, care a fost inaugurat în Septembrie 1866.
În timp ce soții White își continuau lungile călătorii intre 1865 și 1868, sănătatea șubrezită lui James White i-a făcut să se mute la o ferma mică lângă Greenville, Michigan. Departe de datoriile presante de la sediul central al bisericii, Ellen White a avut posibilitatea să scrie, astfel că a început prezentarea relatării conflictului așa cum îi fusese arătat mai pe larg în descoperiri ulterioare. În 1870, Spiritul Profetic, volumul 1, a fost publicat, firul relatării mergând de la căderea lui Lucifer din cer și până în timpul lui Solomon. Însă lucrul la această serie a fost întrerupt, iar următorul volum avea să apară doar peste șapte ani.
Sursa: pcschop.px.ro