Într-o călătorie la Orrington, Maine, Ellen a întâlnit un tânăr predicator adventist, James White, atunci în vârstă de 23 de ani. Cum îndatoririle lor îi făceau să se întâlnească din când în când, între ei a luat naștere o afecțiune care a dus la unirea lor prin căsătorie la sfârșitul lui august 1846.
În timpul primelor câteva săptămâni de la căsătoria lor, James și Ellen au studiat cu mare atenție un tratat de 46 de pagini publicat de Joseph Bates, în Bedford, Massachusetts. Tratatul, intitulat Sabatul de ziua a șaptea prezenta dovezile biblice pentru sacralitatea zilei a șaptea. Convinși că opiniile prezentate erau scripturistice, ei au început să țină Sâmbăta ca Sabat. La șase luni după aceasta, pe 3 aprilie 1847, lui Ellen White i s-a arătat în viziune legea lui Dumnezeu în sanctuarul ceresc, având un nimb de lumină în jurul poruncii a patra. Această perspectivă a adus o mai clară înțelegere a importanței doctrinei Sabatului și a confirmat încrederea adventiștilor în ea. (Early Writings, pp.32-25)
Zilele de început ale căsniciei lui James și Ellen White au fost marcate de sărăcie și câteodată de mâhnire. Pionierii mișcării adventiste nu aveau pe nimeni decât pe ei înșiși pe care să conteze pentru sprijin financiar așa că James White își împărțea timpul între predicare și câștigarea traiului, muncind la căile ferate, la câmp sau în pădure.
Pe 26 august 1847, în familia White s-a născut un fiu, Henry. Prezența lui i-a adus multă bucurie și mângâiere tinerei lui mame, însă, curând, Ellen White și-a dat seama că trebuie să-și încredințeze copilul unor prieteni de nădejde și să-și continue activitatea, călătorind și transmițând mesajele încredințate de Dumnezeu ei. În următorii ani a scris foarte mult, a călătorit pe distanțe mari pentru a vizita « turma împrăștiată » și a participat la conferințe.
Sursa:http://pcshop.3x.ro
