Sodoma era cea mai mândră dintre cetătile din valea Iordanului, asezată într-o câmpie care era "ca o grădină a Domnului" (Gen.13,10) în ceea ce priveste rodnicia si frumusetea ei. Vegetatia luxuriantă a tropicelor era înfloritoare aici. În acest loc era patria palmierului, a măslinului si a vitei de vie, iar florile îsi răspândeau parfumul lor în tot cursul anului. Holde bogate acopereau câmpiile, iar dealurile înconjurătoare erau pline de turme de oi si cirezi de vite. Arta si comertul contribuiau la îmbogătirea îmgâmfatei cetăti din câmpie. Comorile Orientului împodobeau palatele ei si caravanele desertului aduceau tezaurele lor de lucruri pretioase, aprovizionând astfel pietele de negot. Cu putină gândire sau osteneală puteau fi satisfăcute toate nevoile vietii si tot anul părea un sir de sărbători.
Belsugul ce domnea în tot locul a dat nastere la lux si mândrie. Lenevia si bogătia împietriseră inimile care n-au fost niciodată apăsate de lipsă sau împovărate de întristare. Iubirea de plăceri era favorizată de bogătie si trândăveală, iar oamenii se lăsau în voia plăcerilor senzuale. "Iată", spunea profetul, "care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfată, trăia în belsug si într-o liniste nepăsătoare, ea si fiicele ei, si nu sprijineau mâna celui lipsit. Ele s-au semetit si au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am si nimicit, când am văzut lucrul acesta" (Ezech.16,49-50). Nimic nu este mai de dorit între oameni decât bogătia si o viată fără muncă si tocmai acestea au dat nastere la păcatele ce au dus la nimicirea cetătilor din câmpie. Viata lor nefolositoare si trăită în lenevie i-a făcut o pradă usoară ispitelor lui Satana si au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc să dea pe fată caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cădea peste oameni, căci viciul si crima vin pe urma ei. Ea slăbeste mintea, perverteste întelegerea si înjoseste sufletul. Satana stă la pândă, gata să-i nimicească pe aceia care n-au luat măsuri de apărare si a căror viată de lenevie îi dă prilejul să se strecoare sub o înfătisare atrăgătoare. Niciodată nu are el mai mult succes decât atunci când vine la oameni în orele lor de lenevie.
Sodoma era plină de veselie si petreceri, de banchete si betie. Pasiunile cele mai josnice si cele mai brutale erau fără frâu. Oamenii nesocoteau fătis pe Dumnezeu si Legea Sa si se complăceau în fapte de violentă. Desi aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop si cunosteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeasi cale a nelegiuirii.
La data când Lot s-a mutat în Sodoma, coruptia nu ajunsese generală si, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamitilor, atentia poporului a fost îndreptată asupra credintei adevărate. Pentru locuitorii Sodomei, Avraam nu era un străin, si faptul că se închina unui Dumnezeu nevăzut fusese un subiect de batjocură printre ei; dar biruinta sa asupra unor forte mult superioare, cum si comportarea sa mărinimoasă fată de prizonieri si în legătură cu prada de război, a trezit uimirea si admiratia. În timp ce erau lăudate îndemânarea si vitejia sa, nimeni nu putea scăpa de convingerea că o putere divină îl făcuse biruitor. Iar spiritul său nobil si neegoist, atât de străin locuitorilor Sodomei, a fost o altă dovadă a superioritătii religiei pe care el o onorase prin curajul si credinciosia sa.
Melhisedec, rostind binecuvântarea asupra lui Avraam, a recunoscut că Iehova este izvorul puterii lui si autorul biruintei: "Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului si al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmasii tăi în mâinile tale" (Gen.14,19-20). Dumnezeu vorbea oamenilor acelora prin providenta Sa, dar ultima rază de lumină a fost respinsă, asa cum fuseseră respinse toate celelalte de mai înainte.
Se apropia acum ultima noapte a Sodomei. Norii răzbunării îsi aruncaseră deja umbrele lor asupra cetătii blestemate. Dar oamenii nu-si dădeau seama de faptul acesta. În timp ce îngerii se apropiau pentru îndeplinirea misiunii lor de nimicire, oamenii visau încă belsug si plăcere. Ultima zi a fost aidoma oricărei alte zile ce a venit si a trecut. Seara se lăsa asupra unei scene plăcute si în afară de orice pericol. Privelistea, de o frumusete neîntrecută, era scăldată de razele soarelui ce cobora spre apus. Răcoarea serii îi atrăsese afară pe locuitorii cetătii, iar multimile căutătoare de plăceri umblau într-o parte si alta, dedate distractiilor acelui ceas.
În amurg, doi străini se apropiară de poarta cetătii. După înfătisare, păreau că sunt călători care veneau să poposească peste noapte acolo. Nimeni nu întrezărea în călătorii acestia umili pe puternicii vestitori ai judecătii divine si putin se gândea multimea nepăsătoare si veselă că, prin felul în care ei îi vor trata pe acesti soli ceresti, chiar în noaptea aceea, vor atinge apogeul vinovătiei lor, care atrăgea nenorocirea asupra îngâmfatei lor cetăti. Dar s-a găsit acolo un om care a dat pe fată o atentie plină de bunăvointă fată de străini si care i-a invitat acasă la el. Lot nu cunostea adevărata lor origine, dar politetea si ospitalitatea erau ceva obisnuit la el; ele erau o parte a religiei lui, învătături pe care le-a luat din exemplul lui Avraam. Dacă n-ar fi cultivat un spirit de curtoazie, ar fi fost lăsat să piară împreună cu restul Sodomei. Multe familii, închizând usile în fata unui străin, au tinut afară pe solul lui Dumnezeu, care ar fi adus binecuvântare, nădejde si pace.
Fiecare act al vietii, cât de mărunt ar fi el, are influenta lui spre bine sau spre rău. Credinciosia sau neglijenta în ceea ce se pare că sunt cele mai mărunte datorii pot deschide usa spre cele mai bogate binecuvântări ale vietii sau spre cele mai mari nenorociri ale ei. Lucrurile mici sunt acelea care pun caracterul la probă. Dumnezeu Se bucură de faptele nepretentioase ale unei vieti de lepădare de sine, săvârsite cu o inimă voioasă si binevoitoare. Noi nu trebuie să trăim pentru noi însine, ci pentru altii. Si numai prin uitare de sine si prin cultivarea unui spirit iubitor si gata de a da ajutor putem face din viata noastră o binecuvântare. Micile atentii, neînsemnatele fapte simple de curtoazie ajută mult la realizarea fericirii vietii, pe când neglijarea acestora constituie – si nu în mică măsură – nenorocirea vietii omenesti.
Văzând abuzurile la care erau expusi străinii în Sodoma, Lot îsi făcuse ca o datorie a sa de a-i apăra la intrarea lor în cetate, oferindu-le ospitalitate în casa sa. El stătea la poarta cetătii când călătorii s-au apropiat si, văzându-i, el s-a ridicat de la locul său ca să-i întâmpine si, plecându-se în mod curtenitor, le spuse: "Domnii mei, intrati, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneti peste noapte în ea" (Gen.19,2). Părea că ei nu vroiau să primească ospitalitatea sa, căci au zis: "Nu, ci vom petrece noaptea în ulită". Răspunzând astfel, ei urmăreau două lucruri: să pună la probă sinceritatea lui Lot si să arate faptul că nu cunosc caracterul oamenilor din Sodoma, atunci când au considerat că nu este nici o primejdie să petreacă noaptea în stradă. Răspunsul lor l-a făcut însă pe Lot să fie si mai hotărât în a nu-i lăsa pe mâna gloatei ticăloase. El stărui în a-i invita, până când ei s-au declarat de acord si-l însotiră la casa sa.
El sperase să-si ascundă intentiile fată de cei ce trândăveau la poarta cetătii, aducându-i pe străini la casa sa, pe un drum ocolit; dar ezitările si întârzierile lor, cum si insistenta lui stăruitoare au făcut să fie observati si, mai înainte ca să se culce, o gloată de oameni nelegiuiti s-au adunat roată în jurul casei. Era o mare multime: tineri si oameni în vârstă, aprinsi de cele mai josnice patimi. Străinii se interesară cu privire la caracterul oamenilor din cetate, si Lot i-a avertizat să nu cumva să se aventureze să iasă afară din casă în noaptea aceea, când chiotele si vorbele de ocară ale gloatei erau auzite, cerând ca bărbatii să fie adusi afară la ei.
Stiind că, dacă ar fi fost provocati la violentă, atunci ei ar fi putut cu multă usurintă să intre cu forta în casă, Lot a iesit afară la ei, încercând să-i convingă: "Fratilor, vă rog", spuse el, "nu faceti o asemenea răutate", folosind expresia de "frati" în sensul de vecini si nădăjduind să-i linistească si să-i facă să se rusineze de intentiile lor murdare. Dar cuvintele lui erau ca uleiul în foc. Furia lor ajunsese ca mugetul furtunii. Ei si-au bătut joc de Lot, pentru că vroia să se facă judecător peste ei si l-au amenintat că se vor purta mai rău cu el decât aveau de gând să se poarte cu oaspetii lui. S-au aruncat asupra lui si l-ar fi rupt bucăti dacă n-ar fi fost salvat de către îngerii lui Dumnezeu. Solii ceresti au "întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă si au încuiat usa" (Gen.19,10). Evenimentele ce au urmat au scos la iveală caracterul oaspetilor pe care el îi primise în casă. "Pe oamenii care erau la usa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, asa că degeaba se trudeau să găsească usa" (vers.11). Dacă n-ar fi fost loviti cu o îndoită orbire, fiind lăsati în voia inimii lor împietrite, pedeapsa cu care-i lovise Dumnezeu i-ar fi făcut să se teamă si să se oprească de la lucrarea lor cea rea. Acea ultimă noapte n-a fost marcată de păcate mai mari decât se făptuiseră în alte nopti mai înainte; dar îndurarea luată în râs atâta vreme încetase să mai mijlocească. Locuitorii Sodomei trecuseră de limitele răbdării dumnezeiesti – "tainicul hotar dintre răbdarea lui Dumnezeu si mânia Sa". Focul răzbunării Sale era gata să se aprindă în valea Sidim.
Îngerii i-au făcut cunoscut lui Lot rostul misiunii lor: "Avem să nimicim acest loc, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului, împotriva locuitorilor lui. De aceea, ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim" (vers.13). Străinii pe care Lot se străduise să-i ocrotească au făgăduit acum să-l apere pe el, să-i salveze pe toti membrii familiei lui care vor fugi împreună cu el din cetatea nelegiuită. Gloata obosise si plecase, iar Lot merse să-si avertizeze copiii. El le repetă cuvintele îngerilor: "Sculati-vă, iesiti din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea" (vers.14). Dar lor li se părea că el glumeste. Fiicele lui erau influentate de sotii lor. Ele erau destul de bine acolo unde se găseau. Nu puteau vedea nici o dovadă de primejdie. Totul era asa cum fusese mai înainte. Aveau averi mari si nu credeau că este posibil ca frumoasa Sodomă să fie nimicită.
Lot se înapoie plin de tristete acasă si relată vestea nereusitei sale. Atunci îngerii i-au poruncit să se scoale, să-si ia nevasta si cele două fiice care încă locuiau în casa sa si să părăsească cetatea. Dar Lot zăbovea. Desi era zilnic întristat văzând faptele de violentă, el nu avea o întelegere clară a nelegiuirii degradante si respingătoare ce se practica în cetatea aceea ticăloasă. El nu-si dădea seama de categorica necesitate ca judecătile lui Dumnezeu să pună capăt păcatului. Unii dintre copiii săi se alipiseră de Sodoma, iar sotia sa refuza să plece fără ei. Gândul de a-i părăsi pe aceia pe care-i pretuia cel mai mult pe acest pământ i se părea peste putintă de suportat. Era greu să-si lase casa luxoasă si toată averea pe care o adunase din munca sa de o viată întreagă si să plece ca un pribeag sărac. Nemaistiind ce să zică de durere, el zăbovea, venindu-i greu să plece. Dacă n-ar fi fost îngerii lui Dumnezeu, toti ar fi pierit în ruinele Sodomei. Solii ceresti l-au luat pe el, pe sotia si pe fiicele lui de mână si i-au scos afară din cetate.
Îngerii i-au lăsat aici si s-au întors în Sodoma, pentru a aduce la îndeplinire lucrarea lor nimicitoare. Un altul – Acela de care se rugase Avraam – Se apropie de Lot.
În toate cetătile câmpiei nu s-au aflat nici chiar zece oameni neprihăniti; dar, ca răspuns la rugăciunea patriarhului, singurul om care se temea de Dumnezeu a fost smuls de la pieire. Cu o vehementă putere s-a dat porunca: "Scapă-ti viata; să nu te uiti înapoi si să nu te opresti în vreun loc din câmpie; scapă la munte ca să nu pieri" (vers.17). Acum ezitarea sau întârzierea ar fi fost fatală. A arunca încă o privire asupra cetătii blestemate, a zăbovi chiar si pentru un singur moment din cauza regretului de a părăsi un cămin asa de frumos i-ar fi costat viata. Furtuna judecătii divine astepta numai ca acesti sărmani fugari să poată scăpa.
Zăpăcit si îngrozit, Lot sustinu că nu putea face asa cum i s-a cerut, ca nu cumva să i se întâmple ceva rău si să moară. Trăind în cetatea aceea stricată, în mijlocul necredintei, credinta sa scăzuse mult. Printul cerului Se afla lângă el si, cu toate acestea, el se îngrijora de viata sa ca si când Dumnezeu, care dăduse pe fată atâta purtare de grijă si iubire fată de el, nu l-ar mai fi apărat. El ar fi trebuit să se încreadă pe deplin în Trimisul ceresc, predând viata si vointa sa în mâinile Domnului, fără pic de îndoială si nepunând vreo întrebare. Dar, asemenea multora, el căuta să facă planuri pentru sine: "Iată cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, si este mică. O! de as putea să fug acolo" este asa de mică" Si să scap cu viată!" (vers.20).
Cetatea amintită aici era Bela, numită mai târziu Toar. Se afla la numai câtiva kilometri de Sodoma si, asemenea acesteia, era stricată si dată pieirii. Dar Lot s-a rugat ca să fie crutată, sustinând că cererea sa era mică; dorinta i-a fost îndeplinită. Domnul l-a asigurat spunându-i: "Iată, că-ti fac si hatârul acesta si nu voi nimici cetatea de care vorbesti". O, "cât de mare este mila lui Dumnezeu fată de creaturile Sale pline de greseli! Din nou s-a dat porunca solemnă de a se grăbi, căci furtuna teribilă nu mai putea fi amânată decât foarte putină vreme. Dar unul dintre fugari a îndrăznit să arunce o privire înapoi la cetatea blestemată si a devenit un monument al judecătii dumnezeiesti.
Dacă Lot n-ar fi dat pe fată ezitare în a asculta de avertizarea îngerilor, ci ar fi fugit cu toată hotărârea spre munti, fără să mai facă vreo rugăminte sau să rostească vreun cuvânt de împotrivire, atunci si sotia sa ar fi reusit să scape. Influenta exemplului său ar fi salvat-o de la păcatul ce i-a pecetluit soarta. Dar tărăgănarea si amânarea lui au făcut ca ea să nu ia în serios avertizarea divină. În timp ce trupul ei se afla pe câmpie, inima îi era agătată de Sodoma si a pierit împreună cu ea. Ea s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că judecătile Lui au cuprins si averea si pe copiii ei, nimicindu-i. Cu toate că fusese asa de mult favorizată, încât a fost chemată să părăsească cetatea nelegiuită, i s-a părut că a fost prea aspru tratată, deoarece averea, pentru care avusese nevoie de ani de zile ca s-o strângă, avea să fie lăsată pradă nimicirii. În loc să primească cu recunostintă eliberarea, ea privi sfidător înapoi, ca o manifestare a dorintei după viata acelora care au respins avertizarea divină. Păcatul ei a dovedit că nu era vrednică de viata pentru a cărei păstrare ea avea atât de putină recunostintă.
Ar trebui să ne ferim de a trata cu usurătate măsurile pline de har ale lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Sunt crestini care spun: "Nu am plăcere de mântuire dacă nu sunt mântuiti împreună cu mine sotul si copiii mei". Ei consideră că cerul n-ar fi cer pentru ei, fără prezenta acelora care le sunt asa de scumpi. Dar oare au acestia, care cultivă astfel de simtăminte, o conceptie clară a legăturii lor cu Dumnezeu, având în vedere marea Sa bunătate si milă fată de ei? Au uitat ei oare că sunt legati, prin cele mai puternice legături ale iubirii, ale onoarei si ale credinciosiei, să slujească Creatorului si Răscumpărătorului lor? Chemarea harului se adresează tuturor; si, pentru că prietenii nostri resping iubirea stăruitoare a Mântuitorului, să o lepădăm oare si noi? Mântuirea sufletului este pretioasă. Hristos a plătit un pret nespus de mare pentru mântuirea noastră si nici unul dintre cei ce apreciază valoarea acestui mare sacrificiu sau valoarea sufletului nu va dispretui harul pe care Dumnezeu îl oferă, numai pentru faptul că altii aleg să facă asa. Tocmai faptul că altii nu iau în seamă cerintele Lui drepte ar trebui să ne trezească la o mai mare stăruintă, ca noi însine să-L onorăm pe Dumnezeu si să-i conducem pe toti aceia pe care îi putem determina ca să primească iubirea Lui.
"Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Toar" (vers.23). Razele strălucitoare ale diminetii păreau că vestesc numai prosperitate si pace pentru cetătile din câmpie. Forfota unei vieti active începu pe străzi; oamenii mergeau pe diferitele lor căi, preocupati de treburile sau plăcerile zilei. Ginerii lui Lot făceau haz de temerile si avertizările bătrânului slab de minte. Deodată si în mod neasteptat, ca si când un trăsnet ar bubui dintr-un cer fără nori, izbucni furtuna. Domnul a început să plouă foc si pucioasă din cer asupra cetătilor si asupra câmpiei roditoare; palatele si templele ei, locuintele ei costisitoare, grădinile si viile, cum si multimile vesele si căutătoare de plăceri, care numai cu o noapte înainte insultaseră pe trimisii cerului – totul a fost mistuit. Fumul vâlvătăii se înălta asemenea fumului unui cuptor urias. Si minunata vale a Sidimului a ajuns un pustiu, un loc ce nu mai avea să fie vreodată rezidit sau locuit – o mărturie pentru toate generatiile cu privire la certitudinea judecătilor lui Dumnezeu asupra nelegiuirii.
Flăcările care au consumat cetătile din câmpie îsi trimit lumina ca o avertizare până în zilele noastre. Ni se dă astfel teribila si solemna lectie că si atunci când mila lui Dumnezeu îl suportă mult timp pe păcătos, există totusi o limită în a păcătui, dincolo de care oamenii nu pot trece. Când s-a ajuns la această limită, îmbierile harului se retrag si începe aplicarea pedepselor.
Răscumpărătorul omenirii declară că sunt păcate si mai mari decât acelea pentru care au fost nimicite Sodoma si Gomora. Aceia care aud invitatia Evangheliei ce cheamă pe păcătosi la pocăintă si nu iau seama la ea sunt mult mai vinovati înaintea lui Dumnezeu decât au fost locuitorii din valea Sidim. Si mult mai mare este păcatul acelora care mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu si păzesc poruncile Lui si care totusi tăgăduiesc pe Hristos în caracterul si viata lor zilnică. În lumina avertizărilor Mântuitorului, soarta Sodomei este o mustrare solemnă nu numai pentru aceia care sunt vinovati de păcate fătise, ci si pentru aceia care iau în mod usuratic lumina si privilegiile date de Cer.
Martorul Credincios spune bisericii din Efes: "Ce am împotriva ta este că ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ti dar aminte de unde ai căzut; pocăieste-te si întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, dacă nu te pocăiesti" (Apoc.2,4-5). Mântuitorul asteaptă un răspuns la chemările iubirii si iertării Sale, cu o bunătate mult mai gingasă decât aceea care miscă inima unui părinte pământesc, pentru a ierta un fiu rătăcit si suferind. El strigă după cei rătăciti: "Întoarceti-vă la Mine, si Mă voi întoarce si Eu la voi" (Mal.3,7). Dar, dacă cel gresit refuză cu încăpătânare să asculte de glasul ce-l cheamă cu iubire milostivă si duioasă, el va fi lăsat în cele din urmă în întuneric. Inima care a dispretuit atât de mult timp mila lui Dumnezeu se împietreste în păcat si nu mai este deloc sensibilă la influenta harului lui Dumnezeu. Teribilă va fi soarta acelui suflet despre care Mântuitorul, care îl îndemnase atâta vreme, va spune în cele din urmă: "S-a lipit de idoli; lăsati-l în pace" (Osea 4,17). Va fi mult mai usor în ziua judecătii pentru cetătile din câmpie decât pentru aceia care au cunoscut iubirea lui Hristos si care totusi s-au depărtat spre a alege plăcerile unei lumi păcătoase.
Voi, cei care dispretuiti chemările harului, gânditi-vă la lungul sir al socotelilor ce s-a strâns împotriva voastră în cărtile din ceruri; căci acolo se tine un raport al nelegiuirilor natiunilor, familiilor si fiecărui individ în parte. Dumnezeu poate avea înde-lungă răbdare, totusi o evidentă continuă să se tină. El continuă să cheme la pocăintă si să ofere iertare; si totusi va veni un timp când se va umple măsura, când sufletul va lua hotărârea, când prin propria sa alegere îsi va pecetlui soarta. Atunci se va da semnalul ca judecata să fie adusă la îndeplinire.
Este motiv de îngrijorare în starea lumii religioase de astăzi. Harul lui Dumnezeu este tratat cu usurătate. Multimea înlătură Legea lui Iehova, "învătând ca învătături niste porunci omenesti" (Mat.15,9). Necredinta predomină în multe din bisericile de astăzi, nu necredinta în sensul ei cel mai larg, o negare deschisă a Bibliei, ci o necredintă ce este îmbrăcată în haina crestinismului, în timp ce subminează credinta în Biblie, ca o descoperire de la Dumnezeu. Consacrarea profundă a fost înlocuită cu un formalism sec. Ca rezultat, apostazia si senzualitatea predomină. Hristos declară: "Cum s-a întâmplat în zilele lui Lot" tot asa se va întâmpla si în ziua când Se va arăta Fiul omului" (Luca 17,28.30). Raportul zilnic al evenimentelor care au loc dă mărturie despre împlinirea cuvintelor Sale. Lumea păcatului se îndreaptă cu pasi repezi spre nimicire. În curând judecătile lui Dumnezeu urmează a fi revărsate, iar păcatul si păcătosii să fie nimiciti.
Mântuitorul nostru spune: "Luati seama la voi însivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare si băutură si cu îngrijorările vietii acesteia, si astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un hot peste toti cei ce locuiesc pe toată fata pământului" – asupra tuturor acelora ale căror interese sunt legate de lumea aceasta. "Vegheati dar în tot timpul si rugati-vă ca să aveti putere să scăpati de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla si să stati în picioare înaintea Fiului omului" (Luca 21,34-36).
Înainte de nimicirea Sodomei, Dumnezeu a trimis lui Lot solia: "Scapă-ti viata; să nu te uiti înapoi si să nu te opresti în vreun loc din câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri". Aceeasi voce de avertizare a fost auzită de ucenicii lui Hristos înainte de distrugerea Ierusalimului: "Când veti vedea Ierusalimul înconjurat de osti, să stiti că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munti, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el si cei de prin ogoare să nu intre în el" (Gen.19,17; Luca 21,20-21). Ei nu trebuia să zăbovească pentru ca să ia ceva din bunurile lor, ci trebuia să folosească cât mai bine acel prilej pentru a scăpa.
Avea loc o iesire, o categorică despărtire de cei nelegiuiti, o fugă pentru a scăpa cu viată. Asa a fost în zilele lui Noe; asa s-au petrecut lucrurile cu Lot; asa a fost cu ucenicii înainte de distrugerea Ierusalimului si asa va fi în zilele din urmă. Din nou vocea lui Dumnezeu se aude într-o solie de avertizare, îndemnând pe poporul Său să se despartă de nelegiuirea ce predomină.
Starea de decădere si apostazie ce va exista în zilele din urmă în lumea religioasă a fost înfătisată profetului Ioan în viziunea cu privire la Babilon, "cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăratii pământului" (Apoc.17,18). Înainte de nimicirea ei urmează să se adreseze din cer chemarea: "Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiti părtasi la păcatele ei si să nu fiti loviti cu urgiile ei" (Apoc.18,4). Ca si în zilele lui Noe si ale lui Lot, trebuie să existe o vizibilă despărtire de păcat si păcătosi. Nu trebuie să fie nici un compromis între Dumnezeu si lume, nici o întoarcere pentru a pune la adăpost comorile pământesti. "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona" (Mat.6,24).
Asemenea locuitorilor din valea Sidimului, oamenii visează belsug si pace. "Scăpati-vă viata" este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu; dar alte glasuri se aud spunând: "Nu vă nelinistiti; nu este nici un motiv de îngrijorare". Multimile strigă: "Pace si sigurantă", în timp ce Cerul spune că o nimicire grabnică este gata să se abată peste călcătorul de Lege. În noaptea dinaintea nimicirii lor, cetătile din câmpie se desfătau în plăceri si îsi băteau joc de temerile si avertizările solului lui Dumnezeu, dar batjocoritorii aceia au pierit în flăcări; chiar în noaptea aceea, usa milei s-a închis pentru totdeauna pentru locuitorii cei nelegiuiti si nepăsători ai Sodomei. Dumnezeu nu poate fi batjocorit la infinit. El nu Se lasă a fi mult desconsiderat. "Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie si urgie aprinsă care va preface tot pământul în pustiu si va nimici pe toti păcătosii de pe el" (Is.13,9). Cea mai mare parte a locuitorilor lumii va lepăda mila lui Dumnezeu si va fi coplesită de o pieire grabnică si fără scăpare. Dar aceia care iau seama la avertizare vor locui "sub ocrotirea Celui Prea Înalt" si se vor odihni "la umbra Celui Atotputernic". Adevărul Lui va fi scutul si pavăza lor. Pentru ei făgăduinta sună: "Îl voi sătura cu viată lungă" (Ps.91,1.4.16).
Lot a locuit pentru scurtă vreme în Toar. Aici predomina nelegiuirea ca si în Sodoma si el s-a temut să rămână acolo, ca nu cumva cetatea să fie si ea nimicită. Nu mult după aceea, Toar a fost si ea nimicită, asa cum a intentionat Dumnezeu. Lot s-a îndreptat spre munti si a locuit într-o pesteră, lipsit de toate lucrurile acelea de dragul cărora el a îndrăznit să-si supună familia influentelor unei cetăti stricate. Dar blestemul Sodomei l-a urmărit chiar si aici. Purtarea păcătoasă a fiicelor sale a fost o urmare a întovărăsirilor rele din locul acela stricat. Coruptia morală din acel loc se întretesuse atât de mult cu caracterul lor, încât n-au putut face deosebire între bine si rău. Singurii urmasi ai lui Lot, moabitii si amonitii, au fost triburi stricate, idolatre, răzvrătite împotriva lui Dumnezeu si vrăjmasi înversunati ai poporului Său.
Ce mare deosebire a fost între viata lui Avraam si aceea a lui Lot! Cândva ei fuseseră tovarăsi, închinându-se la acelasi altar, locuind unul lângă altul în corturile lor de peregrini; dar cât de departe erau acum unul fată de celălalt! Lot îsi alesese Sodoma pentru plăcerile ei si pentru câstig. Părăsind altarul lui Avraam si jertfele zilnice aduse viului Dumnezeu, el le îngăduise copiilor săi să se amestece cu niste oameni stricati si idolatri; cu toate acestea, el păstrase în inima sa temerea de Dumnezeu, deoarece Sfânta Scriptură îl declară ca fiind un om "neprihănit"; sufletul său drept era întristat de vorbirea nelegiuită ce-i supăra zilnic auzul, cum si de violenta si crimele pe care era neputincios să le împiedice. În cele din urmă el a fost mântuit ca "un tăciune scos din foc" (Zah.3,2), dar lipsit de averile lui, de sotia si copiii săi, locuind în pesteri asemenea animalelor sălbatice, acoperit de rusine tocmai la bătrânete; si a dat lumii nu un neam de oameni neprihăniti, ci două natiuni idolatre, în vrăjmăsie cu Dumnezeu si războindu-se cu poporul Său, până când, cupa nelegiuirilor lor fiind umplută, au fost date nimicirii. Cât de teribile au fost rezultatele ce au urmat unui pas neîntelept!
Înteleptul spune: "Nu te chinui ca să te îmbogătesti, nu-ti pune priceperea în aceasta". "Cel lacom de câstig îsi tulbură casa, dar cel ce urăste mita va trăi". Iar apostolul Pavel declară: "Cei ce vor să se îmbogătească, dimpotrivă, cad în ispită, în lat si în multe pofte nesăbuite si vătămătoare, care cufundă pe om în prăpăd si pierzare" (Prov.23,4; 15,27; 1 Tim.6,9).
Când Lot a intrat în Sodoma, a intentionat în mod categoric să se păstreze departe de nelegiuire si să poruncească familiei sale după el. Dar el a dat în totul gres. Influentele corupătoare din jurul său au avut efect chiar asupra credintei sale, iar legăturile copiilor săi cu locuitorii Sodomei au făcut ca într-o măsură oarecare interesele sale să fie ca ale lor. Urmările ne stau în fată.
Multi fac si astăzi aceeasi greseală. În alegerea unui loc de locuit, ei privesc mai mult la avantajele trecătoare pe care le pot avea decât la influenta morală si socială care îi va înconjura pe ei si familiile lor. Ei aleg un tinut frumos si roditor sau se mută într-un oras înfloritor, în speranta strângerii unei averi mai mari; dar copiii lor sunt înconjurati de ispite si prea adesea îsi fac prietenii ce sunt nefavorabile cresterii evlaviei si formării unui caracter drept. Atmosfera unei moralităti decăzute, a necredintei, a indiferentei fată de cele religioase are tendinta de a lucra împotriva influentei părintilor. Exemple de răzvrătire împotriva autoritătii părintesti si divine stau totdeauna înaintea tineretului; multi ajung să facă legături cu cei necredinciosi si netemători de Dumnezeu si aleg să împărtăsească soarta vrăjmasilor lui Dumnezeu. În alegerea unei locuinte, Dumnezeu doreste ca mai întâi să luăm seama la influentele morale si religioase care ne vor înconjura pe noi si familiile noastre. S-ar putea să fim adusi în situatii dificile, căci multi nu pot avea în jurul lor ceea ce ar dori să aibă; si oriunde ne cheamă datoria, Dumnezeu ne va ajuta să rămânem neatinsi de stricăciune, dacă veghem si ne rugăm, încrezându-ne în harul lui Hristos. Noi însă nu ar trebui să ne expunem – fără să fie nevoie – influentelor nefavorabile formării unui caracter crestin. Dacă ne asezăm de bunăvoie într-o atmosferă lumească si de necredintă, ajungem neplăcuti lui Dumnezeu si alungăm îngerii cei sfinti din căminul nostru. Aceia care strâng pentru copiii lor bogătie si onoare lumească cu pretul vietii vesnice vor descoperi în final că aceste avantaje sunt o pierdere îngrozitoare. Asemenea lui Lot, multi văd pe copiii lor pierduti si abia dacă ajung să se salveze pe ei însisi. Osteneala întregii lor vieti este spulberată, iar viata lor" un trist esec. Dacă ar fi dat pe fată adevărata întelepciune, atunci copiii lor poate că ar fi avut mai putine bunuri pământesti, dar si-ar fi asigurat o mostenire nepieritoare.
Mostenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta. Avraam n-a avut nici o stăpânire pe pământul acesta, "nici măcar o palmă de loc" (Fapte 7,5). El a avut o mare avere si a folosit-o spre slava lui Dumnezeu si spre binele semenilor săi; dar el n-a considerat lumea aceasta ca fiind căminul său. Dumnezeu l-a chemat să-i părăsească pe concetătenii săi idolatri, dându-i făgăduinta tării Canaanului ca o stăpânire vesnică; si totusi, nici el, nici fiul său, nici fiul fiului său nu l-au primit. Când Avraam a avut nevoie de un loc de îngropăciune pentru sotia sa moartă, el a trebuit să-l cumpere de la canaaniti. Unica sa stăpânire în tara făgăduintei a fost acel mormânt săpat în stâncă din pestera Macpela.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu n-a dat gres; nici nu s-a împlinit în totul prin ocuparea Canaanului de către poporul iudeu. "Făgăduintele au fost făcute lui Avraam si semintei lui" (Gal.3,16). Avraam însusi trebuia să fie părtas la mostenire. Poate părea că împlinirea făgăduintei lui Dumnezeu întârzie mult, căci "pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi" (2Petru 3,8); s-ar putea să pară că întârzie; dar, la timpul hotărât, "va veni si se va împlini negresit" (Hab.2,3). Darul făcut lui Avraam si semintei lui nu cuprinde numai tara Canaanului, ci tot pământul. Asa spune apostolul, că făgăduinta ca să fie el mostenitor al lumii n-a fost făcută lui Avraam, nici semintei lui prin lege, ci prin îndreptătirea prin credintă (Rom.4,13). În Biblie ni se vorbeste în mod clar că făgăduintele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. Toti cei ce sunt ai lui Hristos sunt "sământa lui Avraam, mostenitori prin făgăduintă" – mostenitori "la o mostenire nestricăcioasă si neîntinată, care nu se poate vesteji" (Gal.3,29; 1 Petru 1,4), un pământ eliberat de blestemul păcatului. Căci "domnia, stăpânirea si puterea tuturor împărătiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfintilor Celui Prea Înalt"; "cei blânzi mostenesc tara si au belsug de pace" (Dan.7,27; Ps.37,11).
Dumnezeu i-a dat lui Avraam prilejul să vadă această mostenire nepieritoare si, cu nădejdea aceasta, el a fost multumit. "Prin credintă a venit si s-a asezat el în tara făgăduintei, ca într-o tară care nu era a lui si a locuit în corturi, ca si Isaac si Iacov, care erau împreună mostenitori cu el ai aceleiasi făgăduinte. Căci el astepta cetatea care are temelii tari, al cărei mester si ziditor este Dumnezeu" (Evr.11,9.10).
Cu privire la urmasii lui Avraam este scris: "În credintă au murit toti acestia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut si le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini si călători pe pământ" (Evr.11,13). Noi trebuie să locuim aici ca străini si călători, dacă vrem să câstigăm "o patrie mai bună, adică o patrie cerească" (vers.16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o astepta si el, "al cărei mester si ziditor este Dumnezeu".
