Cap. 60 – Ispravnici ai lui Dumnezeu

Noi trebuie să recunoaștem că aparținem lui Dumnezeu. Recunoașterea faptului că aparținem lui Dumnezeu stă la temelia integrității în afaceri și a adevăratului succes. Creatorul tuturor lucrurilor, El este proprietarul original. Noi suntem ispravnicii Lui. Tot ceea ce avem noi este încrederea pe care ne-o acordă El, care să fie folosită după voia Sa.

Aceasta este o obligație a fiecărei ființe omenești. Aceasta are de-a face cu întreaga sferă a activității omului. Fie că recunoaștem sau nu acest lucru, noi suntem ispravnici, cărora Dumnezeu le-a încredințat talente și capacități și pe care El i-a așezat în lume spre a face lucrarea la care El ne-a chemat.
 
Banii nu ne aparțin nouă; nici casele, nici pământul, nici tablourile, nici mobila, nici îmbrăcămintea sau obiectele de lux. Noi suntem străini și călători. Avem doar acele lucruri care ne sunt necesare pentru sănătate și viață… Binecuvântările acestea vremelnice ne sunt încredințate pentru a dovedi că ni se vor putea încredința bogății veșnice. Dacă trecem proba lui Dumnezeu, atunci noi vom primi acea avuție dobândită, care va fi a noastră – slavă, onoare și nemurire.  

Va trebui să dăm socoteală. Dacă poporul nostru ar oferi pentru cauza lui Dumnezeu banii care i-au fost împrumutați, acordați ca încredere – acea parte pe care o cheltuiesc pentru mulțumirea de sine, idolatrie – ei și-ar face comori în ceruri și ar face chiar acea lucrare pe care Dumnezeu o cere de la ei. Însă, ca și bogatul din parabolă, ei trăiesc în lux. Banii pe care Dumnezeu li i-a încredințat, spre a fi folosiți pentru slava Numelui Său, ei îi irosesc în extravaganță. Ei nu-și iau timp să ia în seamă socoteala pe care o au de dat lui Dumnezeu, că în față le stă o zi a socotelilor, nu prea departe de acum înainte, când va trebui să răspundă pentru isprăvnicia lor.  

Trebuie să ne amintim întotdeauna că la judecată vom da socoteală de felul cum am folosit banii lui Dumnezeu. Foarte mult se cheltuie pentru plăceri și satisfacții egoiste, lucruri care nu ne fac nici un bine, ci, dimpotrivă, ne produc vătămări. Dacă noi ne vom da seama că Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor bune, că banii sunt ai Lui, atunci vom fi înțelepți în folosirea lor, în conformitate cu voia Sa cea sfântă. Lumea, obiceiurile ei, moda ei, nu trebuie să constituie standardul nostru. Nu trebuie să dorim să ne conformăm practicilor ei; nu trebuie să îngăduim înclinațiilor noastre firești să ne stăpânească.  

Noi putem face din folosirea banilor un mijloc de îmbunătățire a celor spirituale, socotindu-i pe aceștia ca o încredințare sacră, care să nu fie întrebuințată pentru a satisface mândria, vanitatea, pofta sau pasiunea.  
Mi-a fost arătat că îngerul raportor înregistrează cu credincioșie fiecare dar oferit lui Dumnezeu și pus în vistieria Sa și, de asemenea, rezultatele finale ale folosirii acestor mijloace. Ochiul lui Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale, cât și de bunăvoința sau neplăcerea dătătorului. Motivul dăruirii este de asemenea înregistrat.  

Dăruirea sistematică în cadrul familiei. "Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui". Fiecare membru al familiei, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, să ia parte la această lucrare de dăruire… Planul dăruirii sistematice [Aici se face referire la obiceiul existent în biserica primară de a pune deoparte în fiecare săptămână zecimi și daruri] va dovedi o siguranță pentru fiecare familie împotriva ispitei de a cheltui pe lucruri inutile și în special va fi o binecuvântare pentru cei bogați, păzindu-i de extravaganță.

În fiecare săptămână, cerințele lui Dumnezeu față de fiecare familie sunt aduse în minte de membrii acesteia, care aduc la îndeplinire acest plan; și, în timp ce ei au hotărât să se lipsească de orice lucru de prisos pentru a putea avea resurse pe care să le pună în vistierie, în inimă sunt întipărite lecții de valoare în ce privește tăgăduirea de sine pentru slava lui Dumnezeu. O dată pe săptămână, fiecare este adus față în față cu faptele sale din săptămâna trecută – venitul pe care l-ar fi avut dacă ar fi fost mai econom și banii pe care nu-i are din cauza îngăduinței de sine. Conștiința sa este trezită, și aceasta ori îl recomandă înaintea lui Dumnezeu, ori îl acuză. El învață că, dacă vrea pace în suflet și favoarea lui Dumnezeu, trebuie să mănânce, să bea și să se îmbrace spre slava Lui.  

Puneți pe primul loc cerințele lui Dumnezeu. Cerințele lui Dumnezeu trebuie puse pe primul loc. Noi nu facem voia Lui, dacă Îi consacrăm ceea ce a rămas din venitul nostru, după ce am cheltuit pentru tot ce și-a dorit închipuirea noastră. Înainte de orice cheltuială, noi trebuie să punem deoparte și să-I prezentăm acea parte pe care El o cere. În vechea dispensațiune, pe altar ardea în mod continuu o jertfă de mulțumire, arătând astfel că obligația omului față de Dumnezeu nu are sfârșit. Dacă ne bucurăm de succes în afacerile noastre vremelnice, acest lucru este pentru că Dumnezeu ne binecuvântează. O parte din acest venit trebuie pus deoparte pentru săraci și o parte mai mare pentru cauza lui Dumnezeu. Când se înapoiază lui Dumnezeu ceea ce Îi aparține, ceea ce rămâne va fi sfințit și binecuvântat pentru propriul nostru folos. Însă atunci când un om Îl jefuiește pe Dumnezeu, reținând ceea ce El cere, blestemul Său va fi asupra întregului pe care îl are.

Nu uitați de cei săraci în nevoie. Dacă reprezentăm caracterul lui Hristos, fiecare părticică de egoism trebuie să fie îndepărtată din suflet. Pentru a aduce la îndeplinire lucrarea pe care El a încredințat-o mâinilor noastre, va fi necesar să economisim orice iotă, orice lucru cât de mic. Vom auzi de familii sărace și în suferință care trebuie alinate. Noi cunoaștem prea puțin în legătură cu suferința umană, care există pretutindeni în jurul nostru; însă atât cât avem ocazia, noi trebuie să fim gata să acordăm ajutor grabnic acelora care sunt în mare nevoie.  

Irosirea banilor pe lucruri de lux îi lipsește pe cei săraci de mijloacele necesare pentru asigurarea hranei și îmbrăcămintei. Ceea ce se cheltuie pentru satisfacerea mândriei în îmbrăcăminte, casă, mobilă și în împodobire ar putea ușura situația din multe familii ruinate, în suferință. Ispravnicii lui Dumnezeu trebuie să lucreze pentru cei în nevoie.  

Remediul lui Dumnezeu pentru egoism și lăcomie. Dăruirea, care este roada tăgăduirii de sine, este un ajutor minunat pentru dătător. Ne conferă acea educație care ne face în stare să înțelegem pe deplin lucrarea Lui, care a făcut numai bine, a alinat pe cei în suferință și a acoperit nevoile celor lipsiți.  

Dăruirea constantă, tăgăduitoare de sine, constituie remediul rânduit de Dumnezeu împotriva păcatelor nefaste ale egoismului și lăcomiei. Dumnezeu a rânduit dăruirea sistematică pentru susținerea cauzei Sale și pentru ușurarea nevoilor celor în suferință și în nevoie. El a rânduit ca dăruirea să devină un obicei care să contracareze păcatul periculos și amăgitor al lăcomiei.

Dăruirea continuă nimicește lăcomia. Dăruirea sistematică are rolul desemnat de Dumnezeu de a lua de la cei lacomi comorile cât mai repede după ce sunt câștigate și a le consacra Domnului, căruia ele aparțin de fapt…

Obiceiul neîntrerupt al planului lui Dumnezeu prin dăruire sistematică slăbește lăcomia și întărește bunăvoința de a dărui. Dacă bogățiile sporesc, oamenii, chiar cei care se socotesc evlavioși, își leagă inimile de ele, și cu cât au mai mult, cu atât dau mai puțin pentru vistieria Domnului. Astfel bogățiile îi fac pe oameni egoiști, strângându-și bunuri cu lăcomie, și aceste rele se întăresc prin exersare activă. Dumnezeu cunoaște primejdia în care ne aflăm și a pus bariere împrejurul nostru, prin care vrea să ne salveze din ruină. El ne cere exersare continuă a dăruirii, astfel ca puterea obișnuinței în ce privește faptele bune să zădărnicească puterea obișnuinței în direcția opusă.