"Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta." Obligația copiilor de a-și cinsti părinții se întinde pe toată durata vieții. Dacă părinții sunt slăbiți și bătrâni, atenția pe care trebuie să le-o acorde copiii trebuie să fie proporțională cu nevoile tatălui și ale mamei. Cu demnitate și hotărâre, copiii trebuie să acționeze în această privință, chiar dacă este nevoie de tăgăduire de sine, astfel ca orice gând de neliniște sau tulburare să fie îndepărtat din mintea părinților…
Copiii trebuie educați să-și iubească și să poarte de grijă cu duioșie tatălui și mamei lor. Aveți grijă de ei voi înșivă, copii, căci nici o altă mână nu poate îndeplini micile fapte de bunătate pe care voi le puteți face față de ei. Căutați ocazii prielnice de a împrăștia semințele bunătății.
Obligația pe care o avem față de părinții noștri nu încetează niciodată. Iubirea noastră față de ei și a lor față de noi nu se măsoară prin ani sau prin mărime, iar răspunderea noastră nu poate fi lăsată niciodată deoparte.
Copiii să nu uite că părinții în vârstă, chiar atunci când o duc cel mai bine, au doar puține bucurii și mângâieri. Ce ar putea produce mai multă durere părinților decât neglijarea lor de către copii? Ce păcat ar putea fi mai grav din partea copiilor decât acela de a aduce durere unui tată și unei mame în vârstă, lipsiți de ajutor?
Neteziți cărarea. După ce copiii ajung la vârsta maturității, unii dintre ei gândesc că și-au îndeplinit datoria, dacă le-au asigurat o locuință părinților lor. Ei le oferă mâncare și adăpost, însă fără iubire și afecțiune. Când părinții sunt la o vârstă înaintată, când tânjesc după exprimarea iubirii și împreunei simțiri, copiii fără inimă nu le acordă atenția cuvenită.
Nu există perioade de timp când copiii să nu dovedească respect și iubire față de tatăl și mama lor. Atâta timp cât sunt în viață, bucuria copiilor ar trebui să fie aceea de a-și onora și respecta părinții. Ei trebuie să le aducă optimism și strălucire atât cât pot. Ei trebuie să le ușureze calea în ultima parte a vieții, când se apropie de mormânt. Nu există vreo recomandare mai bună în această viață decât aceea că un copil și-a cinstit părinții și nici în registrele cărților din ceruri decât aceea că el și-a iubit și cinstit tatăl și mama.
Lipsă de recunoștință față de părinți. Este oare posibil ca copiii să devină atât de nesimțitori față de nevoile tatălui și ale mamei, încât să nu vrea să îndepărteze, atât cât le stă în putință, toate motivele de întristare, veghind asupra lor cu grijă neobosită și devoțiune? E oare posibil ca ei să nu socotească o plăcere a face din ultimele zile ale părinților lor cele mai bune zile? Cum poate oare un fiu sau o fiică să-și lase tatăl sau mama pe mâinile străinilor pentru a fi îngrijiți? Chiar dacă mama ar fi o necredincioasă sau o persoană urâcioasă, acest lucru nu-l scutește pe copil de obligația pe care Dumnezeu a așezat-o asupra lui de a-și îngriji părinții.
Unii părinți sunt responsabili pentru lipsa de respect. Când unii părinți îi permit unui copil să nu îi respecte în copilărie, îngăduind acestuia să le vorbească arțăgos sau chiar aspru, vor avea de cules o recoltă groaznică peste ani. Atunci când părinții dau greș în a cere ascultare promptă, desăvârșită, din partea copiilor lor, ei dau greș în a pune temelia cea dreaptă a caracterului copiilor lor. Ei își pregătesc copiii spre a-i dezonora pe ei înșiși când vor fi bătrâni și aduc întristare inimilor lor când se apropie de mormânt, afară de cazul când harul lui Dumnezeu intervine și schimbă inimile și caracterele copiilor lor.
Nu folosiți răzbunarea împotriva părinților nedrepți. Cineva spunea astfel despre mama sa: "Întotdeauna am urât-o pe mama și ea m-a urât totdeauna pe mine." Aceste cuvinte stau înregistrate în cărțile din ceruri, care vor fi deschise și scoase la iveală în ziua judecății, când fiecare va fi răsplătit după faptele lui.
Dacă copiii socotesc că au fost tratați cu asprime în copilărie, le va fi oare de folos în a crește în harul și cunoașterea lui Hristos, în a reflecta chipul Său, să nutrească un spirit de răzbunare față de părinții lor, mai ales când aceștia sunt bătrâniși slabi? Oare părinții neajutorați nu vor tânji ei după iubirea copiilor lor? Oare nevoile tatălui și mamei în vârstă nu vor trezi cele mai nobile simțăminte ale inimii și prin harul lui Hristos părinții să nu fie oare tratați cu bunătate, atenție și respect de către vlăstarele lor? Oh, să nu fie inima așa de neînduplecată precum oțelul împotriva tatălui și mamei! Cum poate oare o fiică, pretinzând că este o creștină, să nutrească ură împotriva mamei sale, în special dacă mama este bolnavă și bătrână? Fie ca bunătatea și iubirea, roadele cele mai scumpe ale vieții de creștin, să găsească loc în inima copiilor spre a fi dovedite față de părinți.
Fiți răbdători în caz de neputință. Cât de îngrozitor este gândul ca un copil să-și urască mama, când aceasta este bătrână, slăbită și copleșită de neputință, ca un copil. Cu câtă răbdare, cu câtă duioșie ar trebui să se poarte copiii cu o asemenea mamă! Trebuie rostite cuvinte duioase, care să nu irite spiritul. Un adevărat creștin nu va fi niciodată lipsit de bunătate și în nici o împrejurare neglijent față de tatăl sau mama sa, ci va căuta să acorde atenție poruncii: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta." Dumnezeu a spus: "Să te ridici în fața perilor albi și să cinstești pe cei bătrâni…"
Copii, faceți ca părinții voștri, neputincioși și neînstare să-și poarte de grijă, să aibă parte de mulțumire, pace și iubire în ultimele lor zile. De dragul lui Hristos, atunci când se îndreaptă către mormânt, faceți-i să audă numai cuvinte de bunătate, dragoste, îndurare și iertare. Dorești tu oare ca Domnul să te iubească, să se îndure de tine și să te ierte, să-ți poarte de grijă când ești bolnav, iar tu să nu-i tratezi pe alții așa cum ai dori ca tu însuți să fii tratat?
Planul lui Dumnezeu în legătură cu grija față de cei în vârstă. S-a insistat mereu asupra chestiunii purtării de grijă față de frații și surorile noastre în vârstă, care nu au cămine. Ce poate fi făcut pentru ei? Lumina pe care mi-a dat-o Domnul a fost repetată: Nu este cel mai bine a înființa instituții pentru îngrijirea celor bătrâni, pentru ca să poată fi împreună cu alții. Nu este bine nici să fie trimiși în afara căminului pentru îngrijire. Ci este bine ca membrii fiecărei familii să poarte de grijă rudelor lor. Când acest lucru nu este posibil, lucrarea aparține bisericii și ea trebuie acceptată atât ca o datorie, cât și ca un privilegiu. Toți cei care sunt stăpâniți de spiritul lui Hristos îi vor privi pe cei neputincioși și bătrâni cu deosebit respect și duioșie.
Un privilegiu care aduce satisfacție și bucurie. Gândul că copiii au lucrat pentru alinarea părinților lor este un gând care aduce mulțumire pe toată durata vieții și le vor aduce bucurie, în special atunci când ei înșiși au nevoie de împreună simțire și iubire. Aceia ale căror inimi sunt pline de iubire vor socoti ca neprețuit privilegiul de a ușura calea părinților în momentele când aceștia se apropie de mormânt. Ei se vor bucura că și-au adus contribuția în a produce mângâiere și pace în ultimele zile ale părinților lor iubiți. A face altfel, a-i lipsi pe cei în vârstă și neajutorați de serviciul plin de bunătate al fiilor și fiicelor, va duce la umplerea sufletului cu remușcări, a zilelor cu regrete, afară de cazul când inimile noastre nu s-au împietrit în așa măsură și n-au devenit reci ca o piatră.
