În conducerea familiei, responsabilitățile trebuie împărțite. În unire și cu rugăciune, tatăl și mama trebuie să poarte o serioasă responsabilitate a călăuzirii drepte a copiilor lor.
Părinții trebuie să lucreze împreună ca o unitate. Nu trebuie să existe dezacord. Însă mulți părinți lucrează având scopuri diferite și astfel copiii sunt răsfățați printr-o educație necorespunzătoare… Se întâmplă uneori că, dintre tată și mamă, unul este prea indulgent, iar celălalt prea sever. Această neconcordanță nu poate da rezultate bune în formarea caracterelor copiilor lor. Nu trebuie folosită forța, asprimea, pentru a face reforme, însă în același timp nu trebuie arătată nici îngăduința bolnăvicioasă. Mama nu trebuie să caute să orbească ochii tatălui față de defectele copiilor și nici să-i influențeze pe aceștia să facă acele lucruri pe care tatăl le interzice. Mama nu trebuie să sădească nici o sămânță de îndoială în mințile copiilor cu privire la capacitatea tatălui de a conduce familia. Ea nu trebuie, prin acțiunile ei, să contracareze lucrarea tatălui.
Dacă tatăl și mama sunt la poli opuși, lucrând unul împotriva celuilalt pentru a-și contracara influența, familia va ajunge într-o stare demoralizată și nici tatăl, nici mama nu vor primi respectul și nu se vor bucura de încrederea care sunt esențiale pentru o familie bine cârmuită… Copiii discern foarte repede orice se răsfrânge, orice aruncă umbre asupra regulilor și rânduielilor din cămin, în special asupra acelora care le restrâng acțiunile.
Tatăl și mama trebuie să fie uniți în disciplinarea copiilor; fiecare trebuie să poarte o parte din responsabilitate, recunoscând că ei înșiși se află sub solemna obligație față de Dumnezeu de a-și crește copiii, astfel încât să le asigure, în măsura în care este posibil, o bună stare de sănătate fizică și caractere frumos dezvoltate.
Cum se dau lecții de înșelare. Unele mame iubitoare îngăduie copiilor lor anumite rele care nu ar trebui îngăduite în acel moment. Relele făcute de copii sunt uneori tăinuite față de tată. Articole de îmbrăcăminte sau alte îngăduințe sunt acordate de către mamă în ideea că tatăl nu trebuie să știe nimic despre aceasta, pentru că el ar respinge aceste lucruri.
În acest caz, copiii sunt învățați efectiv o lecție de înșelăciune. Iar, dacă tatăl descoperă acele rele, sunt aduse scuze, însă doar jumătate din adevăr este spus. Mama nu este sinceră. Ea nu își dă seama așa cum ar trebui că pe tatăl îl interesează copiii în aceeași măsură ca și pe ea și el nu ar trebui să fie în necunoștință de relele sau de acele trăsături ale copiilor, care ar trebui corectate cât aceștia sunt încă mici. Lucrurile au fost mușamalizate.
Copiii știu că părinții nu sunt uniți, și lucrul acesta își are efectul său. Copiii încep încă de mici să înșele, să ascundă, să spună lucruri într-altă lumină decât cea reală atât mamei, cât și tatălui. Exagerarea devine obicei și ajung să fie spuse minciuni sfruntate aproape fără nici o remușcare de conștiință.
Aceste rele au început când mama a început să tăinuiască lucruri față de tata, care este la fel de mult interesat de caracterele pe care le vor avea copiii. Tatăl trebuie consultat în mod deschis. Totul trebuie să i se înfățișeze clar. Însă cursul opus al lucrurilor, apucat pentru a tăinui greșelile copiilor, încurajează în caracterele acestora predispoziția de a înșela, lipsa cinstei și a sincerității.
În creșterea copiilor, părinții credincioși trebuie să aibă principiul de neclintit de a fi uniți. În această privință, există lipsuri la unii părinții – lipsa unirii. Greșeala e uneori la tată, însă mai des la mamă. Mama, iubitoare, îi răsfață și este îngăduitoare față de copii. Munca îl ține pe tată adesea departe de cămin și de societatea copiilor săi. Influența mamei vorbește. Exemplul ei contează mult în formarea caracterului copiilor.
Copiii sunt puși în încurcătură când părinții nu sunt consecvenți. Familia este un nucleu ce trebuie bine organizat. Împreună, tatăl și mama trebuie să-și asume responsabilitățile și să-și preia sarcinile, fiindu-le clar ceea ce au de făcut. Nu trebuie să existe lipsă de consecvență. Tatăl și mama nu trebuie să critice niciodată planurile sau judecata celuilalt în prezența copiilor.
Dacă mama nu are experiență în ceea ce privește cunoașterea de Dumnezeu, ea ar trebui să judece de la cauză la efect, căutând să descopere dacă disciplina pe care o folosește ea sporește dificultățile pe care le are tatăl, în timp ce lucrează pentru mântuirea copiilor. Sunt eu pe calea Domnului? Aceasta ar trebui să fie cea mai importantă întrebare.
Dacă părinții nu sunt de acord într-o anumită privință, un timp să nu stea în prezența copiilor, până ce ajung la o înțelegere.
Prea adesea se întâmplă că părinții nu sunt uniți în conducerea familiilor lor. Tatăl, care este foarte puțin timp acasă cu copiii și nu le cunoaște particularitățile caracterului și temperamentului, este aspru și sever. El nu își stăpânește firea, însă îi corectează pe alții cu patimă. Copilul știe acest lucru și,în loc să fie supus, pedeapsa îl umple de mânie.
Mama îngăduie, cu anumite ocazii, anumite abateri pe care alteori le pedepsește aspru. Copiii nu știu niciodată exact la ce să se aștepte și sunt ispitiți să vadă cât de departe pot merge cu încălcarea libertății. Astfel, sunt semănate semințele răului, care răsar și apoi aduc roade.
Dacă părinții ar fi uniți în această lucrare de disciplinare, copilul ar înțelege ce i se cere. Însă dacă tatăl, prin cuvânt sau priviri, arată că nu aprobă disciplina pe care o folosește mama, dacă el simte că ea este prea strictă și socotește că el trebuie să compenseze prin răsfăț și indulgență, copilul va fi distrus. El va învăța curând că poate face ce îi place. Părinții care comit acest păcat față de copiii lor vor da socoteală pentru ruina sufletelor lor.
Îngerii privesc cu interes la fiecare familie pentru a vedea cum sunt tratați copiii de către părinți, cei care îi au în grijă și prieteni. Și ce conducere nesăbuită văd ei în familiile în care tatăl și mama nu sunt deopotrivă! Tonul vocii tatălui și mamei, privirile lor, cuvintele lor – toate dovedesc că ei nu sunt uniți în creșterea și educația copiilor lor. Tatăl aruncă umbră asupra mamei și îi conduce pe copii să trateze fără respect duioșia și afecțiunea mamei față de cei mici. Iar mama socotește că este nevoită să dovedească multă afecțiune față de copii, să-i mulțumească și să fie îngăduitoare față de ei, pentru că, tatăl fiind aspru și nerăbdător – gândește ea – trebuie să se poarte în așa fel pentru a contracara influența severității sale.
Este nevoie de multă rugăciune și cugetare înțeleaptă. Dragostea nu poate să dăinuiască, chiar în cercul familiei, dacă nu există o conformare a voinței și caracterului cu voia lui Dumnezeu. Toate facultățile și simțămintele trebuie aduse în armonie cu însușirile Domnului Isus Hristos. Dacă tatăl și mama și-ar uni interesele, în dragoste și teamă de Dumnezeu, pentru a avea autoritate în cămin, ei ar simți nevoia de mai multă rugăciune și cugetare serioasă, înțeleaptă. Și, în timp ce Îl caută pe Dumnezeu, ochii lor vor fi deschiși spre a vedea solii cerești, prezenți pentru a-i apăra, ca răspuns la rugăciunea credinței. Ei vor birui slăbiciunile din caracterul lor și vor merge înainte spre desăvârșire.
Inimile să fie legate prin funia de mătase a iubirii. Tată și mamă, legați-vă inimile în cea mai strânsă și cea mai fericită unire. Nu creșteți separat fiecare, ci legați-vă mai strâns unul de celălalt; atunci sunteți pregătiți să legați inimile copiilor de ale voastre cu funia de mătase a iubirii.
Continuați să semănați sămânța atât pentru viața aceasta, cât și pentru veșnicie. Tot cerul privește eforturile pe care le face părintele creștin.
