Copiii să fie asociați ai companiei numite cămin. Copiii, ca și părinții, au datorii importante în cămin. Ei ar trebui învățați că sunt o parte a companiei numite cămin. Ei sunt hrăniți, îmbrăcați, iubiți și îngrijiți, așadar ei ar trebui să răspundă la aceste multe binefaceri, făcându-și partea în ducerea poverilor căminului și aducând cât se poate de multă fericire în familia în care sunt membri.
Fie ca fiecare mamă să-și învețe copiii că ei sunt membri ai companiei-familie și că ei trebuie să lucreze în cadrul acesteia. Fiecare membru al familiei trebuie să poarte aceste responsabilități cu tot atâta credincioșie ca și un membru al bisericii în relațiile cu ceilalți membri ai bisericii.
Prin micile servicii pe care le fac, copiii să știe că ei îi ajută pe tata și pe mama. Dați-le ceva de făcut spre a vă ajuta și spuneți-le că după aceea pot merge la joacă.
Copiii au minți dinamice și ei trebuie să se antreneze în ducerea poverilor în viața practică… Ei nu trebuie lăsați niciodată să-și aleagă propria ocupație. Părinții trebuie să vegheze ei înșiși în această chestiune.
Părinții și copiii au obligații. Părinții au obligația de a-i hrăni, îmbrăca și educa pe copii, iar copiii au obligația de a le sluji părinților cu credincioșie voioasă, serioasă. Când copiii consideră că nu mai au obligația de a împărtăși cu părinții lor truda și poverile vieții, cum s-ar simți ei atunci dacă și părinții lor ar înceta să simtă că e obligația lor să le dea cele necesare? Încetând să-și facă datoriile care le revin spre a fi de folos părinților lor, de a le ușura poverile, făcând ceea ce poate este neplăcut și plin de trudă, copiii pierd ocazia de a dobândi o educație foarte valoroasă, care le va fi de mare folos în viitor.
Dumnezeu dorește ca toți copiii credincioșilor să fie educați din cei mai fragezi ani, ca să contribuie la ducerea poverilor pe care părinții lor trebuie să le poarte pentru ei. Ei au camerele lor în case și dreptul și privilegiul de a avea un loc în consiliul familiei. Dumnezeu cere ca părinții să-și hrănească și să-și îmbrace copiii. Însă obligațiile părinților și ale copiilor sunt mutuale. Din partea copiilor se cere ca ei să-și respecte și să-și cinstească părinții.
Părinții nu trebuie să fie sclavii copiilor lor, făcând numai sacrificii, în timp ce copiilor li se permite să crească în nepăsare și fără griji, lăsând toate poverile pe seama părinților.
Printr-o bunătate greșit înțeleasă, copiii sunt deprinși să fie indolenți. Copiii trebuie să fie învățați de foarte mici să fie utili, să se ajute pe ei înșiși și să-i ajute pe alții. Multe fiice ale acestui veac pot fi văzute, în timp ce mamele lor trudesc, gătind, spălând sau călcând rufe, stând în salon, fără vreo mustrare de conștiință, citind povești, împletind, croșetând sau brodând. Inimile lor sunt tot așa de nesimțitoare ca și o piatră.
Însă de unde își are originea acest rău? Cine sunt, de obicei, cei care ar trebui cel mai mult învinuiți în această chestiune? Bieții părinți, ei, cei înșelați. Ei pierd din vedere viitorul bun al copiilor lor și, dintr-o afecțiune greșit înțeleasă, îi lasă să trândăvească sau să facă doar lucruri de mică însemnătate, care nu cer un exercițiu al minții și al mușchilor, și apoi își scuză fiicele indolente pentru că sunt slabe, bolnăvicioase. Ce le-a făcut să fie așa? În multe cazuri, este vorba de greșeala părinților. O anumită măsură de activitate în gospodărie va face bine atât minții, cât și trupului. Însă copiii sunt lipsiți de aceasta prin insuflarea unor idei greșite până ce ajung refractari față de muncă.
Dacă nu v-ați obișnuit copiii să lucreze, în curând ei vor deveni plictisiți. Se vor plânge de dureri de mijloc, de umeri și de membre obosite; și, datorită afecțiunii pe care le-o purtați, veți fi în primejdia de a face voi înșivă munca respectivă în loc să-i lăsați pe ei să sufere puțin. Sarcina pe care le-o dați la început trebuie să fie ușoară, apoi măriți-o în fiecare zi, până ce ei vor putea lucra suficient, fără a mai fi plictisiți.
Pericolele leneviei. Mi s-a arătat că multe păcate sunt urmarea lenevirii. Mâinile și mințile active nu găsesc timp de a lua seama la fiecare ispită pe care vrăjmașul o scoate în cale, însă mâinile leneșe și creierul leneș sunt întotdeauna gata spre a fi luate în stăpânire de Satana. Când nu este ocupată cu lucruri potrivite, mintea se oprește asupra unor lucruri necorespunzătoare. Părinții trebuie să-și învețe copiii că lenea este păcat.
Nu există nimic altceva care să conducă în mod atât de sigur la păcat ca îndepărtarea tuturor poverilor de la copii, lăsându-i să ducă o viață trândavă, fără nici un rost, să nu facă nimic sau să-și caute ocupații după bunul lor plac. Mințile copiilor sunt dinamice și, dacă nu sunt ocupate cu ceea ce este bun și util, ei se vor întoarce în mod inevitabil spre ceea ce este rău. Desigur, este dreptul lor și este necesar ca ei să se recreeze, dar trebuie învățați să muncească și să aibă ore regulate de muncă fizică și, de asemenea, ore pentru citit și studiu. Vegheați ca ocupația lor să se potrivească cu vârsta și să le procurați cărți utile și interesante.
Garanția cea mai sigură este o ocupație utilă. Pentru tineri, cel mai sigur este să-și găsească o ocupație utilă.
Dacă ar fi fost învățați să fie harnici, astfel ca tot timpul să aibă o ocupație utilă, n-ar mai avea timp să se plângă de soarta lor sau să zacă în trândăvie, visând toată ziua. Astfel, primejdia de a-și forma obiceiuri sau tovărășii rele ar fi mai mică.
Dacă părinții sunt atât de ocupați cu alte lucruri, încât nu se pot îngriji de copiii lor pentru a le da o ocupație utilă, Satana le va da de lucru.
Copiii trebuie să învețe să poarte poveri. Părinții trebuie să se trezească, să fie conștienți de faptul că cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învețe copiii lor este că trebuie să-și facă partea în ducerea poverilor căminului… Părinții trebuie să-și învețe copiii să se deprindă cu acel simț practic asupra vieții, să-și dea seama că trebuie să fie utili în lume. În cămin, sub supravegherea unei mame înțelepte, băieții și fetele trebuie să primească prima instruire legată de ducerea poverilor vieții.
Educația copilului spre bine sau spre rău începe în cei mai fragezi ani ai săi… Pe măsură ce copiii mai mari cresc, ei trebuie să ajute la îngrijirea celor mai mici membri ai familiei. Mama nu trebuie să se obosească făcând lucruri pe care copiii ar putea și ar trebui să le facă.
Împărtășirea poverilor aduce satisfacție. Părinți, ajutați-vă copiii să facă voia lui Dumnezeu, fiind credincioși în îndeplinirea datoriilor care le revin în calitate de membri ai familiei.
Aceasta le va conferi cea mai valoroasă experiență. Îi va învăța că nu trebuie să-și concentreze gândurile asupra lor înșiși, să-și facă doar plăcerile lor și să se distreze. Educați-i cu răbdare, învățându-i să-și facă partea în cercul familiei, să considere o realizare, un succes când depun eforturi pentru a împărtăși poverile casei alături de tată, mamă, frați și surori. În acest fel, ei vor avea satisfacția de a ști că sunt cu adevărat utili.
Copiii trebuie să fie educați pentru a fi de ajutor. În mod natural, ei sunt activi și înclinați spre a avea o ocupație; iar această activitate poate fi canalizată în direcția cea bună, prin educație. Copiii pot fi învățați, când sunt mici, să-și facă zi de zi datoriile ușoare, fiecare copil trebuind să aibă o anumită sarcină de adus la îndeplinire, pentru care este răspunzător față de părinții săi sau față de cei care îl au în grijă. Astfel, ei vor fi învățați să ducă jugul datoriei încă de când sunt mici; iar îndeplinirea micilor lor datorii va deveni o plăcere, care le va aduce acea fericire care este dobândită doar prim facerea de bine. Ei vor fi obișnuiți în munca cu răspunderile și își vor găsi plăcere în ocupația lor, înțelegând că viața le poate oferi o ocupație mai importantă decât aceea de a se distra…
Munca este bună pentru copii, ei se simt mai fericiți să fie ocupați în mod util o mare parte de timp; ei se bucură mai mult în distracțiile lor nevinovate după ce își împlinesc datoriile cu succes deplin. Munca întărește atât mușchii, cât și mintea. Mamele pot face din copiii lor niște mici ajutoare foarte prețioase și, în timp ce îi învață să fie folositori, ele însele pot înțelege mai bine firea omenească și cum să se poarte cu aceste ființe fragede, tinere și să-și mențină inimile calde și tinere prin această legătură cu cei mici. Și, după cum copiii lor le privesc cu încredere și iubire, tot așa și ele pot privi la iubitul lor Mântuitor, care le va ajuta și călăuzi. Copiii care sunt educați corespunzător învață, pe măsură ce avansează în vârstă, să iubească acea activitate care ușurează poverile prietenilor lor.
Asigură echilibru mintal. Prin îndeplinirea datoriilor ce le revin, se poate dobândi o memorie puternică și un bun echilibru al minții, ca și stabilitate de caracter și o bună executare. Ziua întreagă, cu cercul ei de datorii mărunte, cere atenție, chibzuință și un plan de acțiune. Pe măsură ce cresc, se poate cere tot mai mult de la copii. Nu trebuie să li se ceară să efectueze munci istovitoare sau să lucreze continuu prea mult timp, ca să nu obosească și să se descurajeze; lucrul care li se dă de făcut trebuie ales în mod judicios, astfel încât să asigure cea mai bună dezvoltare fizică și cultivarea minții și a caracterului.
În legătură cu lucrătorii din ceruri. Dacă copiii ar fi învățați să privească cercul umil al datoriilor de fiecare zi ca fiind planul stabilit de Însuși Domnul pentru ei, ca o școală în care să fie instruiți să-I aducă un serviciu credincios și eficient, cât de plăcută și onorabilă li s-ar părea atunci munca lor! A-ți face datoria în fiecare zi ca pentru Domnul face din cea mai umilă activitate o încântare și îi leagă pe lucrătorii de pe pământ cu ființele sfinte care fac voia lui Dumnezeu în ceruri.
În ceruri, se lucrează în mod continuu. Acolo nu există leneși. "Tatăl Meu lucrează", a spus Domnul Hristos, "și Eu de asemenea lucrez". Nu ne putem închipui că, atunci când vom dobândi biruința finală și când locuințele noastre vor fi gata pregătite pentru noi, lenevirea va fi partea noastră și că ne vom putea odihni într-o stare de beatitudine, în care să nu facem nimic.
Întărește legăturile din cămin. În educația tinerilor în cămin, principiul colaborării este inestimabil… Cei mai mari trebuie să fie ajutoarele părinților, participând la planurile lor și împărtășind cu ei răspunderile și poverile. Tații și mamele să-și ia timp spre a-i învăța pe copii; să le arate că ei le prețuiesc ajutorul, le doresc încrederea și se bucură de compania lor, iar copiii nu vor întârzia să răspundă. Nu doar că se va ușura povara părinților și copiii vor primi o educația practică, de o inestimabilă valoare, dar se vor întări și legăturile în cadrul căminului și se vor adânci bazele caracterului.
Contribuie la desăvârșirea mintală, morală și spirituală. Copiii și tinerii ar trebui să aibă plăcere să ușureze grijile tatălui și ale mamei, dovedind interes neegoist pentru cămin. Ducând poverile care le revin, ei dobândesc acea educație care îi pregătește, îi face în stare să ocupe poziții de încredere și utilitate. În fiecare an, ei trebuie să avanseze în mod serios, treptat, lăsând în urmă vârsta lipsită de experiență a copilăriei și îndreptându-se spre maturitate. Prin îndeplinirea cu credincioșie a datoriilor simple din cămin, băieții și fetele pun bazele desăvârșirii mintale, morale și spirituale.
Dă sănătate trupului, pace minții. Ca o asigurare iubitoare, asupra copiilor care își fac cu voioșie partea ce le revine în treburile gospodărești, ducând sarcinile împreună cu tatăl și mama, stă aprobarea lui Dumnezeu. Ei vor fi răsplătiți cu sănătatea trupului și pacea minții; și vor avea parte de plăcerea de a-și vedea părinții bucurându-se în legăturile sociale și într-o recreație sănătoasă, prelungindu-și astfel viețile. Copiii deprinși cu datoriile practice ale vieții vor pleca din căminele lor, fiind niște membri folositori în societate, având o educație superioară celei obținute prin închiderea într-o sală de clasă, la o vârstă fragedă, când nici mintea și nici trupul nu sunt suficient de puternice pentru a rezista încordării.
În multe cazuri, ar fi mai bine ca cei mici să aibă mai puțin de lucru la școală și să fie instruiți mai mult în ceea ce privește îndeplinirea datoriilor din cămin. Mai presus de orice, ei trebuie învățați să fie serioși și de folos. Multe lucruri care se învață din cărți sunt mult mai puțin esențiale decât lecțiile hărniciei practice și ale disciplinei.
Asigură somn odihnitor. Mamele trebuie să-și ia fetele cu ele în bucătărie și să le învețe cu răbdare. Prin constituție, li se potrivește mai bine această muncă; mușchii lor vor dobândi tonus și tărie, iar gândurile lor vor fi mult mai sănătoase, mai înălțătoare, la sfârșitul zilei. S-ar putea să fie obosite, însă cât de dulce este odihna după o măsură suficientă de activitate! Somnul, refăcătorul cel dulce al naturii, dă tărie corpului obosit și îl pregătește pentru datoriile zilei următoare. Nu sugerați copiilor că este totuna dacă lucrează sau nu. Învățați-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este valoros și că voi depindeți de munca lor.
Este păcat să lăsați copiii să crească leneși. Puneți-i să-și exerseze membreleși mușchii, chiar dacă aceasta îi obosește. Dacă nu muncesc peste măsură, cum ar fi oare posibil ca oboseala să le dăuneze mai mult lor decât vouă? Există o mare deosebire între oboseală și istovire. Copiii au nevoie, mai frecvent decât adulții, de schimbarea îndeletnicirii și de perioade de odihnă; însă, chiar când sunt foarte tineri, ei pot să înceapă să învețe să muncească și vor fi fericiți la gândul că sunt de folos. Somnul lor va fi dulce după o muncă sănătoasă și vor fi refăcuți pentru o nouă zi de muncă.
Nu spuneți: "Copiii mei mă necăjesc". "Oh", spun unele mame, "copiii mei mă necăjesc, mă încurcă atunci când încearcă să mă ajute." Așa făceau și ai mei, dar credeți că i-am lăsat să fie conștienți de acest lucru? Lăudați-vă copiii. Învățați-i cuvânt cu cuvânt, lucru după lucru. Este mult mai bine decât să citească romane, să facă vizite sau să urmeze moda lumii.
Privind modelul. Pentru o perioadă de timp, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, nu a fost decât un prunc din Betleem; nimic altceva decât un prunc în brațele mamei Sale. În copilărie, nu a putut face altceva decât lucrul unui copil ascultător, care îndeplinește dorințele părinților, făcând acele lucruri care corespund capacității Sale de copil. Aceasta este tot ceea ce pot face copiii și ei pot fi astfel educați și instruiți, încât să poată urma exemplul Domnului Hristos.
Domnul Hristos a lucrat astfel încât a binecuvântat casa în care Se afla, pentru că era supus părinților și astfel a făcut lucrare misionară în viața de cămin. Este scris: "Și pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El." "Și Isus creștea în înțelepciune și în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Este privilegiul prețios al profesorilor și părinților să colaboreze în a-i învăța pe copii să se adape din bucuria vieții lui Hristos, învățând să-I urmeze exemplul. Anii copilăriei Mântuitorului au fost ani folositori. El era ajutorul mamei Sale în cămin; în aceeași măsură Și-a îndeplinit misiunea când Își îndeplinea datoriile în cămin și lucra în atelierul de tâmplărie, ca și atunci când S-a angajat în lucrarea Sa publică de slujire.
Prin viața Sa de pe pământ, Domnul Hristos este un exemplu pentru întreaga familie omenească, El fiind ascultător și de folos în căminul Său. El a învățat meșteșugul tâmplăriei și a lucrat cu propriile Sale mâini în micul atelier din Nazaret… În timp ce muncea în copilărie și tinerețe, mintea și corpul Său se dezvoltau. El nu-Și folosea puterile fizice în mod nechibzuit, ci în așa fel, încât să le păstreze în sănătate deplină, pentru ca să poată lucra cel mai bine în orice privință.
