Dumnezeu a pregătit primul cămin al omului. Căminul din Eden al primilor noștri părinți le-a fost pregătit de Însuși Dumnezeu. După ce l-a înzestrat cu tot ce-și putea dori omul, El a spus: "Să facem om după chipul și asemănarea Noastră…"
Domnul a fost mulțumit de această ultimă și cea mai nobilă dintre toate creaturile Sale și a avut în vedere ca omul să fie locuitorul desăvârșit al unei lumi desăvârșite. Însă scopul Său nu era ca omul să trăiască singur. El a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să fac un ajutor potrivit pentru el."
Dumnezeu Însuși i-a dat lui Adam o tovarășă. El i-a dat un "ajutor potrivit pentru el" – un ajutor corespunzător pentru el – o persoană potrivită, spre a-i fi tovarășă – una care putea să fie una cu el în dragoste și împreună simțire. Eva a fost creată dintr-o coastă a lui Adam, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie să stăpânească asupra lui (ca fiind capul) și nici să fie călcată în picioare ca inferioară, ci să stea alături de el ca egală, să fie iubită și protejată de el. O parte din om, os din oasele sale și carne din carnea sa, ea era a doua identitate a lui; mărturie a apropierii și atașamentului plin de afecțiune, care trebuie să existe în această legătură. "Căci nici un om nu și-a urât vreodată propriul trup; ci l-a hrănit și i-a purtat de grijă." "De aceea va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa și se va alipi de nevasta sa; și vor fi un singur trup."
Prima căsătorie oficiată de Dumnezeu. Dumnezeu a sărbătorit prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are la originea sa pe Creatorul Universului. "Căsătoria este demnă de onoare"; ea a constituit unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om și este una dintre cele două instituții pe care, după cădere, Adam le-a dus cu sine dincolo de porțile Paradisului. Când sunt recunoscute principiile divine în cadrul acestei relații și cei doi se supun acestora, căsătoria este o binecuvântare; ea apără curăția și fericirea neamului omenesc, asigură nevoile sociale ale omului, îl înalță din punct de vedere fizic, intelectual și moral.
Cel care a dăruit-o pe Eva lui Adam, ca un ajutor potrivit, a făcut prima minune la un ospăț de nuntă. În sala împodobită de sărbătoare, acolo unde prieteni și rude se bucurau împreună, Și-a început Domnul Hristos lucrarea publică. Astfel El a consfințit căsătoria, recunoscând-o ca pe o instituție pe care El Însuși a întemeiat-o…
Domnul Hristos a onorat căsătoria, făcând de asemenea din aceasta un simbol al legăturii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este mirele; mireasa este biserica, despre care – ea fiind aleasa Sa – El spune: "Ești frumoasă de tot, iubito; nu ai nici un cusur."
Fiecare dorință îndeplinită. Adam era înconjurat de tot ce-și putea dori inima sa. Avea din belșug pentru îndeplinirea fiecărei dorințe. Nu există păcat și nici vreun semn de decădere în Edenul cel plin de slavă. Îngerii lui Dumnezeu conversau liber și cu drag cu perechea sfântă. Fericiții cântăreți aduceau întruna slavă Creatorului prin cântecele lor vesele și pline de naturalețe. Animalele pașnice se jucau, în nevinovăția lor fericită, în jurul lui Adam și al Evei, supuse cuvântului lor. Adam era în plinătatea bărbăției, cea mai nobilă lucrare a Creatorului.
Nici o umbră nu se interpunea între ei și Creatorul lor. Ei Îl cunoșteau pe Dumnezeu ca fiind Părintele lor binefăcător și în toate lucrurile voința lor se conforma voinței lui Dumnezeu. Iar caracterul lui Dumnezeu era reflectat în caracterul lui Adam. Slava Sa era revelată de toate lucrurile din natură.
Munca a fost rânduită pentru fericirea omului. Dumnezeu iubește frumosul. O dovadă de netăgăduit a acestui fapt o constituie lucrarea mâinilor Sale. El a sădit pentru primii noștri părinți o frumoasă grădină în Eden. Din pământ a făcut să crească pomi falnici, care aduceau roade și împodobeau decorul. Flori frumoase, de o rară drăgălășenie, de toate culorile și toate nuanțele, parfumau aerul… Era planul lui Dumnezeu ca omul să-și găsească fericirea cu ocupația de a avea grijă de lucrurile pe care El le crease și ca nevoile sale să fie satisfăcute de fructele pomilor din grădină.
Lui Adam i-a fost dată ocupația de a avea grijă de grădină. Creatorul știa că Adam nu putea fi fericit fără o ocupație. Frumusețea grădinii îl încânta, însă acest lucru nu era îndeajuns. Avea nevoie de muncă pentru a-și pune la lucru părțile minunat întocmite ale corpului său. Dacă fericirea ar fi constat în a nu face nimic, omul, în starea sa de sfântă inocență, ar fi rămas fără ocupație. Dar Acela care l-a creat pe om știa ce era necesar pentru fericirea lui; și, de îndată ce l-a creat, i-a dat lucrul pe care l-a desemnat pentru el. Făgăduința slavei viitoare și sentința că omul trebuie să trudească pentru pâinea cea de toate zilele au venit de la aceeași autoritate supremă.
Dumnezeu este onorat prin căminul creștin. Tații și mamele care Îl pun pe Dumnezeu pe primul plan în familia lor, care își învață copiii că frica de Domnul este începutul înțelepciunii, Îi dau slavă lui Dumnezeu înaintea îngerilor și a oamenilor prin faptul că prezintă lumii o familie ordonată, disciplinată, o familie care Îl iubește și Îl ascultă pe Dumnezeu și nu se răzvrătește împotriva Lui. Domnul Hristos nu este un străin în căminele lor. Numele Lui este un nume drag în cămin, onorat și slăvit. Îngerii își găsesc plăcere în căminul în care domnește Dumnezeu, iar copiii sunt învățați să prețuiască Biblia și să se închine Creatorului lor. Astfel de familii se pot bucura de făgăduința: "Pe aceia ce Mă cinstesc îi voi cinsti." Dintr-o astfel de casă tatăl pleacă la datoriile zilnice cu spiritul înduioșat și supus lui Dumnezeu.
Numai prezența lui Dumnezeu îi poate face fericiți pe bărbați și femei. Apa obișnuită poate fi transformată de Hristos în vin ceresc. Căminul devine atunci un Eden de fericire; iar familia, un simbol frumos al familiei din ceruri.
