Principii călăuzitoare în alegerea așezării. În alegerea așezării locuinței, Dumnezeu dorește ca noi să avem în vedere, înainte de toate, influențele morale și religioase, care vor fi în jurul nostru și al familiei noastre.
Vom alege societatea și locul care sunt cele mai favorabile înaintării noastre spirituale, căutând să ne folosim de tot ce se poate din raza noastră de acțiune; fiindcă Satana ne va pune în față tot felul de obstacole pentru a face cât mai dificil progresul pe calea către ceruri. S-ar putea să locuim în locuri care vor constitui o încercare pentru noi, mulți neavând posibilitatea de a sta în locul pe care l-ar dori; însă noi nu trebuie să ne expunem în mod voit acelor influențe care sunt nefavorabile formării caracterului creștin. Când vine vremea să ne ocupăm de acest lucru, trebuie să fim de două ori atenți, precauți și să ne rugăm pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să putem rămâne neafectați de un mediu stricăcios.
Evanghelia ne învață să apreciem lucrurile la adevărata lor valoare și să acordăm cea mai mare atenție lucrurilor care au cea mai mare valoare – lucrurile care vor dura. Această lecție trebuie avută în vedere de cei care au răspunderea de a alege așezarea casei lor. Nu ar trebui să-și permită să se abată de la acest țel înalt…
Când se caută un loc pentru așezarea casei, fie ca acest scop să călăuzească alegerea. Nu vă lăsați stăpâniți de dorința după bogății, de modă sau de obiceiurile din societate. Aveți în vedere ceea ce tinde cel mai mult spre simplitate, curăție, sănătate și este de adevărată valoare…
În loc de a locui într-un loc unde poate fi văzută doar lucrarea omului, unde ceea ce se vede și se aude ispitește la rău, unde agitația și larma aduc oboseală și frământare, duceți-vă acolo unde puteți privi lucrările lui Dumnezeu. Găsiți-vă odihna spiritului în frumusețea, liniștea și pacea naturii. Lăsați ochii să poată poposi asupra câmpurilor verzi, a crângurilor și a dealurilor. Priviți cerul albastru, neînnegurat de praful și fumul orașelor și respirați aerul înviorător al cerului.
Primul cămin – un model. Căminul primilor noștri părinți avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să ocupe pământul. Căminul acela, înfrumusețat de mâna lui Dumnezeu Însuși, nu a fost un palat somptuos. Oamenii, în mândria lor, își găsesc plăcerea în edificii mărețe și costisitoare și aduc slavă lucrărilor mâinilor lor; însă Dumnezeu l-a așezat pe Adam într-o grădină. Aceasta a fost locuința lui. Cerul albastru era domul; pământul cu florile lui delicate și covorul de un verde viu, era pardoseala; iar ramurile verzi ale arborilor maiestuoși erau baldachinul. Pereții erau împodobiți cu cele mai mărețe ornamente – lucrarea mâinilor marelui Artist Maestru. Din locul în care a fost așezată sfânta pereche, învățăm o lecție pentru toate timpurile – că fericirea adevărată nu se găsește în îngăduirea mândriei și luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu, prin lucrurile create de El. Dacă oamenii ar acorda mai puțină atenție celor artificiale și ar cultiva mai multă simplitate, s-ar apropia cu mult de scopul intenționat de Dumnezeu, prin crearea lor. Mândria și ambiția nu sunt niciodată satisfăcute, însă aceia care sunt cu adevărat înțelepți vor găsi adevărata plăcere, care este înălțătoare, în sursele de bucurie pe care Dumnezeu le-a așezat la îndemâna tuturor.
Locuința de pe pământ pe care a ales-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Domnul Isus a venit pe acest pământ pentru a aduce la îndeplinire cea mai mare lucrare, care a fost îndeplinită vreodată între oameni. El a venit ca ambasadorul lui Dumnezeu pentru a ne arăta cum să trăim cel mai bine. Ce condiții a ales Tatăl cel nemărginit pentru Fiul Său? O casă singuratică pe unul din dealurile Galileii; o gospodărie întreținută prin muncă cinstită, demnă; o viață plină de simplitate; luptă zilnică cu greutățile; sacrificiul de sine, chibzuiala și lucrul făcut cu bucurie; ora de studiu alături de mama sa, având deschise sulurile Scripturii; liniștea zorilor sau a amurgului din văile înverzite, lucrările sfinte din natură; studiul creațiunii și al providenței și comuniunea sufletească cu Dumnezeu – acestea au fost condițiile și ocaziile pe care le-a avut Domnul Isus în prima parte a vieții Sale.
Casele de la țară în Å¢ara Făgăduită. În Å¢ara Făgăduită, disciplina începută în pustie a fost continuată în condiții favorabile pentru formarea de obiceiuri corespunzătoare. Oamenii nu erau îngrămădiți în orașe, ci fiecare familie avea pământul său, asigurând tuturor binecuvântările aducătoare de sănătate ale unei vieți naturale, nepervertite.
Efectul mediului înconjurător asupra caracterului lui Ioan. Ioan Botezătorul, înainte mergătorul lui Hristos, a fost educat în primii ani de către părinții săi. Cea mai mare parte a vieții sale a petrecut-o în pustiu… Ioan a preferat să aleagă, în locul distracțiilor și luxului vieții de oraș, disciplina aspră a pustiei. Împrejurările erau favorabile formării unor obiceiuri ce aveau în vedere simplitatea și tăgăduirea de sine. Neîntrerupt de larma lumii, el a putut studia aici lecțiile din natură, ale revelației și providenței… Încă din copilărie, a reținut care este misiunea sa și a acceptat sfânta sarcină încredințată. Pentru el, liniștea deșertului era o scăpare binevenită din societatea în care bănuiala, necredința și necurăția ajunseseră prezente aproape pretutindeni. El nu s-a încrezut în propria-i putere pentru a se împotrivi ispitei și s-a ferit să fie mereu în contact cu păcatul, ca să nu piardă simțul grozavei sale păcătoșenii.
Alți oameni de valoare, proveniți din cămine situate la țară. Așa stau lucrurile cu marea majoritate a celor mai buni și nobili oameni din toate veacurile. Citiți istoria lui Avraam, Iacov și Iosif; a lui Moise, David și Elisei. Studiați viețile bărbaților de mai târziu, care au ocupat cu demnitate poziții de încredere și răspundere.
Mulți dintre aceștia au crescut la țară. Ei nu au știut ce este luxul. Nu și-au petrecut tinerețea în distracții. Mulți au fost nevoiți să lupte cu sărăcia și greutățile. Ei au învățat de timpuriu să muncească, iar viața lor activă în aer liber a conferit vigoare și elasticitate tuturor capacităților lor. Obligați să depindă de propriile lor resurse, ei au învățat să lupte cu greutățile și să învingă obstacolele, dobândind astfel curaj și perseverență. Ei au învățat lecția încrederii în propriile mijloace și a stăpânirii de sine. Fiind la adăpost în mare măsură de asocierile rele, ei erau mulțumiți cu plăcerile naturale și prieteniile sănătoase. Gusturile lor erau simple, iar obiceiurile lor temperate. Erau călăuziți de principii și au crescut în curăție, puternici și demni. Când a sosit momentul începerii activității ce urma să dureze toată viața, ei aveau putere fizică și mintală, bună dispoziție a spiritului, capacitatea de a plănui și executa și tăria de a rezista în fața relelor, lucru care i-a făcut să fie o putere pozitivă, spre bine, în lume.
