Domnul Isus nu a impus celibatul. Cei care consideră relația din cadrul căsătoriei o rânduială sacră a lui Dumnezeu, apărată de Legea Sa cea sfântă, vor fi stăpâniți de îndemnurile rațiunii.
Domnul Hristos nu a impus celibatul nici unei categorii de oameni. El nu a venit pentru a nimici relația sacră a căsătoriei, ci pentru a o înălța și a o readuce la sfințenia ei de la origine. El privește cu plăcere spre acele familii în care domnește dragostea sfântă și neegoistă.
Căsătoria este legitimă și sfântă. Nu este nimic păcătos în a mânca și a bea sau în a te căsători. Căsătoria era legitimă pe vremea lui Noe, așa cum ea este legitimă și astăzi, atâta timp cât ceea ce este legitim este tratat în mod corespunzător și nu este dus la excese păcătoase. Însă, în vremea lui Noe, oamenii se căsătoreau fără a-L consulta pe Dumnezeu și fără a căuta sfatul și călăuzirea Sa…
Faptul că toate relațiile pe care le avem în timpul vieții sunt de natură trecătoare ar trebui să aibă o influență transformatoare în tot ce facem și spunem. În zilele lui Noe, dragostea excesivă a fost cea care a făcut ca relația căsătoriei să fie păcătoasă înaintea lui Dumnezeu. Sunt mulți care își pierd sufletele în acest veac al lumii, fiind absorbiți de gândurile cu privire la căsătorie și de căsătoria în sine.
Căsătoria este sfântă în acest veac degradat. Însă, sub mantia ei, se ascunde atâta răutate și atâta ticăloșie, încât nu pot fi descrise. În cadrul căsătoriei, se fac multe abuzuri; s-a ajuns până la crimă, aceasta făcând din ea un semn al timpului sfârșitului, așa cum a fost înainte de potop… Când natura și cerințele sfinte ale căsătoriei sunt înțelese, ea este aprobată de cer; iar urmarea va fi fericirea pentru ambele părți, lui Dumnezeu aducându-I-se slavă.
Privilegii în cadrul relației de căsătorie. Aceia care pretind a fi creștini… ar trebui să ia aminte cu seriozitate la toate privilegiile ce rezultă în căsnicie, iar temelia oricărei activități trebuie să fie principiul sfânt.
În multe cazuri, părinții… au făcut abuz de privilegiile lor în căsătorie și, prin îngăduință, au favorizat dezvoltarea pasiunilor animalice.
Datoria de a evita excesele. Ceea ce este legitim, în exces, devine un mare păcat.
Mulți părinți nu au cunoștințele pe care ar trebui să le aibă în căsnicie. Ei nu sunt protejați astfel ca Satana să nu profite de ei și să nu le stăpânească mintea și viața. Ei nu văd că Dumnezeu le cere să se păzească de orice fel de exces în viața de căsătorie. Însă sunt foarte puțini aceia care simt că au o datorie religioasă, și anume aceea de a-și ține în stăpânire pasiunile. Ei s-au căsătorit prin propria lor alegere și de aceea gândesc că aceasta, căsătoria, sfințește îngăduirea pasiunilor josnice. Chiar bărbați și femei care pretind a fi evlavioși pierd frâul pasiunilor păcătoase și nu țin seama de faptul că Dumnezeu îi socotește răspunzători pentru cheltuirea energiei vitale, care le slăbește puterea de viață și întregul organism.
Deviza să fie stăpânirea de sine și cumpătarea. O, dacă aș putea face ca toți să înțeleagă obligația lor față de Dumnezeu de a-și păstra puterile mintale și fizice în cea mai bună stare, pentru a putea aduce un serviciu desăvârșit Creatorului lor! Soția creștină să se înfrâneze, în cuvânt și faptă, de a excita pasiunile animalice ale soțului ei. Multe persoane nu au tărie în această privință. Din tinerețe, și-au slăbit puterile mintale și vlaga trupului prin satisfacerea poftelor senzuale. În căsnicie, stăpânirea de sine și cumpătarea trebuie să fie cuvântul de ordine, lozinca.
Avem obligație față de Dumnezeu de a ne menține spiritul în curăție și trupul sănătos, pentru a putea fi de folos omenirii și pentru a-L sluji în mod desăvârșit pe Dumnezeu. Apostolul rostește aceste cuvinte de avertizare: "Nu lăsați ca păcatul să domnească în corpul vostru muritor, ca să slujiți poftelor acestuia". El îndeamnă în continuare ca "orice bărbat care luptă să aibă autoritate să fie cumpătat în toate lucrurile". El îi îndeamnă pe toți care se pretind creștini să-și aducă trupurile "ca o jertfă vie, sfântă, acceptabilă lui Dumnezeu". El spune: "Mă lupt aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat."
Nu este dragoste adevărată aceea care îl determină pe un bărbat să facă din soția sa un instrument pentru satisfacerea poftelor sale senzuale. Pasiunile animalice sunt cele care pretind îngăduință și satisfacere în acest caz. Cât de puțini la număr sunt acei bărbați care își dovedesc dragostea în felul menționat de către apostol: "Cum a iubit Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea; ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin cuvânt; ca să o înfățișeze înaintea Lui… slăvită, sfântă, fără pată…". Aceasta este dragostea pe care o recunoaște Dumnezeu ca fiind sfântă în cadrul relației de căsătorie. Iubirea este un principiu curat și sfânt, dar pofta senzuală, patima, nu admite să i se pună restricții sau să fie controlată, stăpânită de rațiune. Este oarbă față de consecințe; nu raționează de la cauză la efect.
De ce caută Satana să slăbească stăpânirea de sine. Satana caută să coboare standardul curăției și să slăbească puterea de stăpânire de sine a celor ce se unesc prin căsătorie, pentru că el știe că, atâta vreme cât pasiunile josnice sunt în ascendență, puterile morale slăbesc tot mai mult, iar el nu are de ce să se îngrijoreze în privința creșterii lor spirituale. El știe, de asemenea, că pe nici o altă cale nu poate pune mai bine amprenta chipului său urâcios asupra copiilor acestora și că astfel le poate modela mai ușor caracterele acestora decât ale părinților.
Urmările exceselor. Bărbați și femei, va veni ziua când veți învăța ce înseamnă patima și care este rezultatul satisfacerii ei. Pofta senzuală, patima josnică, poate fi prezentă atât în cadrul relației de căsătorie, cât și în afara ei.
Ce se întâmplă când se dă frâu liber patimilor josnice? Camera intimă, în care ar trebui să fie prezenți îngerii lui Dumnezeu, este făcută nesfântă prin practici nesfinte. Și, pentru că domnește animalismul rușinos, corpurile sunt viciate; practici dezgustătoare conduc la boli dezgustătoare. Ceea ce Dumnezeu a lăsat ca binecuvântare devine blestem.
Excesele sexuale vor distruge în mod sigur dragostea pentru practicile devoționale, vor lipsi creierul de puterea necesară hrănirii organismului și vor epuiza în modul cel mai eficient vitalitatea generală. Nici o soție nu ar trebui să își ajute soțul în această lucrare de auto-distrugere. Ea nu va face astfel dacă este luminată și îl iubește cu adevărat.
Cu cât sunt mai mult îngăduite patimile animalice, cu atât ele devin mai puternice și vor pretinde continuu satisfacerea lor. Fie ca bărbații temători de Dumnezeu să se trezească în ce privește datoria lor. Mulți din cei care pretind a fi creștini suferă de paralizii ale nervilor și creierului datorită necumpătării în această privință.
Soții să fie cumpătați. Soții ar trebui să fie cu luare aminte, atenți, consecvenți, credincioși și înțelegători. Ei trebuie să dovedească iubire și milă. Dacă ei sunt împlinitori ai cuvintelor Domnului Hristos, dragostea lor nu va avea un caracter josnic, pământesc, senzual, care să-i ducă la distrugerea propriilor lor corpuri și să producă soțiilor lor slăbiciune și boală. Ei nu vor fi îngăduitori în satisfacerea patimilor josnice, țiuind mereu la urechile soțiilor lor că ele trebuie să fie supuse soților în toate lucrurile. Când soțul dovedește noblețe de caracter, curăție a inimii, dorința de a-și lumina mintea, calități pe care orice creștin trebuie să le posede, acest lucru se va da pe față în viața de căsătorie. Dacă el este călăuzit de gândul lui Hristos, el nu va fi un nimicitor al trupului, ci va fi plin de dragoste duioasă, căutând să stingă cele mai înalte standarde în Hristos.
Când se strecoară îndoiala. Nici un bărbat nu-și poate iubi cu adevărat soția când aceasta i se supune pasiv, devenind sclava lui, și contribuie la dezlănțuirea pasiunilor lui depravate. Supunându-i-se în mod pasiv, ea pierde valoarea pe care o avea odată în ochii lui. El o vede cum se lasă trasă în jos de la tot ce este înălțător și curând o va suspecta că se va supune la fel de ușor altcuiva, așa cum i se supusese lui înainte. El se va îndoi de curăția și statornicia ei, se va sătura de ea și va căuta noi obiecte care să-i trezească și să-i intensifice pasiunile diabolice. Legea lui Dumnezeu nu este luată în seamă. Acești bărbați sunt mai răi decât brutele; ei sunt demoni cu chip omenesc. Ei nu au nimic în comun cu principiile înălțătoare, înnobilatoare ale iubirii adevărate, sfinte.
Soția, de asemenea, devine geloasă pe soț și îl suspectează că, dacă s-ar ivi ocazia, el s-ar îndrepta cu ușurință spre alta. Ea își dă seama că el nu e stăpânit de rațiune și că nu se teme de Dumnezeu; toate aceste îngrădiri sfinte sunt date la o parte de patimile înjositoare; ceea ce fusese odată asemenea lui Dumnezeu în bărbat a devenit acum sclavul poftelor animalice, josnice.
Problema pretențiilor iraționale. Chestiunea care trebuie clarificată acum este aceasta: Soția trebuie să cedeze orbește cerințelor soțului ei, când ea vede bine că el nu e stăpânit decât de patimi josnice și când rațiunea și conștiința îi spun că face acest lucru spre vătămarea corpului ei, când Dumnezeu i-a poruncit să-și păstreze trupul în sfințenie și curăție, ca pe o jertfă vie pentru Dumnezeu?
Nu este dragoste curată și sfântă aceea care o conduce pe soție să satisfacă tendințele animalice ale soțului ei, în dauna sănătății și vieții. Dacă ea posedă adevărata iubire și înțelepciune, va căuta să-i distragă mintea de la satisfacerea pasiunilor josnice spre subiecte înălțătoare, spirituale, insistând asupra unor subiecte spirituale interesante. Poate este necesar să se umilească și să-i explice cu afecțiune, chiar cu riscul de a nu-i fi pe plac, că ea nu-și poate înjosi trupul cedând unor excese sexuale. Ea trebuie să-i amintească, în mod calm, cu bunătate, că Dumnezeu are cel dintâi și cel mai mare drept asupra întregii ei ființe și că nu poate nesocoti această cerință, pentru că i se va cere socoteală în marea zi a lui Dumnezeu.
Dacă ea însăși va căuta să-și înnobileze sentimentele și își va păstra în sfințenie și cinste demnitatea ei feminină, femeia va putea face mult prin influența ei înțeleaptă pentru sfințirea soțului ei și astfel să-și împlinească înalta ei menire. Astfel, ea îl poate mântui și pe soțul ei și pe ea însăși, îndeplinind o dublă lucrare. În această problemă, atât de delicată și dificil de rezolvat, este nevoie de multă înțelepciune și răbdare, ca și de mult curaj și tărie morală. Tăria și harul pot fi găsite în rugăciune. Iubirea sinceră trebuie să fie principiul călăuzitor al inimii. Doar iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de soți pot constitui terenulecotrivit de acțiune…
Când soția își lasă trupul și mintea în stăpânirea soțului ei, lăsându-se în voia dorințelor lui, în toate lucrurile, sacrificându-și conștiința, demnitatea și chiar propria ei identitate, ea pierde ocazia de a exercita acea puternică influență spre bine, pe care ar trebui s-o aibă pentru a-și înnobila soțul. Ea îi poate înmuia firea dură, iar influența ei sfințitoare poate fi folosită pentru a-l rafina și curăți, conducându-l astfel ca el însuși să se lupte cu seriozitate pentru a-și stăpâni patimile și a fi mai spiritual, pentru ca amândoi împreună să poată fi părtași de natură divină, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte. Puterea influenței poate fi mare spre a conduce mintea asupra unor subiecte nobile, înălțătoare, în ciuda îngăduințelor josnice, senzuale, pe care inima nerenăscută prin har le caută în mod firesc. Dacă soția simte că, pentru a-i fi pe plac soțului ei, trebuie să coboare la acest nivel – patima animalică fiind temelia dragostei și acțiunilor lui – atunci ea nu Îi este pe plac lui Dumnezeu ; pentru că ea greșește prin a nu exercita o influență sfințitoare asupra soțului ei. Dacă ea simte că trebuie să se supună patimilor lui animalice, fără vreun cuvânt de obiecție, înseamnă că nu își înțelege datoria față de el și față de Dumnezeu.
Trupurile noastre – o proprietate cumpărată. Patimile firești își au locul și rostul lor în trup. Cuvintele "fire" sau "firesc", sau "poftele firii pământești", se referă la firea pământească, stricată, coruptă; firea prin sine însăși nu poate lupta împotriva voinței lui Dumnezeu. Ni se poruncește să răstignim firea cu poftele și patimile ei. Cum să facem acest lucru? Producând durere trupului? Nu, ci dând morții ispita spre păcat. Gândul stricat trebuie înlăturat. Orice gând trebuie adus în supunere față de Domnul Hristos. Orice tendințe animalice trebuie să fie supuse puterilor mai înalte ale sufletului. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să domnească mai presus de orice; Domnul Hristos trebuie să ocupe un tron neîmpărțit. Trupurile noastre trebuie să fie considerate ca fiind proprietatea cumpărată de El. Mădularele trupului trebuie să devină unelte ale neprihănirii.
