Cresterea in Hristos
Schimbarea inimii, prin care devenim copii ai lui Dumnezeu, este numita in Biblie nastere. Ea mai este comparata si cu incoltirea semintei bune semanata de gospodar. Tot la fel cei ce sunt cu adevarat convertiti la Hristos sunt “ca niste prunci nascuti de curand”, care trebuie sa creasca “in toate privintele, ca sa ajungem la Cel care este Capul, Hristos” (1 Petru 2,2; Efeseni 4,15). Asemenea semintei bune semanata in tarina, ei trebuie sa creasca si sa aduca roade. Isaia spune ca ei vor fi numiti “terebinti ai neprihanirii, un sad al Domnului, ca sa slujeasca spre slava Lui” (Isaia 61,3). in acest fel se iau ilustratii din viata naturala, ca sa ne ajute la o mai buna intelegere a adevarurilor ascunse ale vietii spirituale.
Toata intelepciunea si iscusinta omului nu sunt in stare sa dea viata nici chiar celui mai mic lucru din natura. Numai prin viata pe care o da Dumnezeu pot trai plantele si animalele. Tot astfel, numai prin viata ce vine de la Dumnezeu poate lua fiinta viata spirituala in inimile oamenilor. Numai cine este nascut “de sus”, numai acela poate deveni partas al vietii pe care Domnul Hristos a venit s-o dea (Ioan 3,3).
Asa cum este cu viata, tot la fel este si cu cresterea. Dumnezeu este acela care preface mugurul in floare si floarea in fruct. Prin puterea Sa se dezvolta samanta, “intai un fir verde, apoi spic, dupa aceea grau deplin in spic” (Marcu 4,28). Iar profetul Osea spunea poporului Israel ca “va inflori asemenea crinului”, “vor da viata graului si vor inflori ca via” (Osea 14,5.7). Domnul Hristos ne indeamna sa ne uitam “cu bagare de seama cum cresc crinii” (Luca 12,27). Plantele si florile nu cresc prin propria lor grija, prin eforturile si preocuparea lor, ci primind ceea ce a prevazut Dumnezeu ca este spre cresterea si viata lor. Copilul nu poate, prin propria lui putere si grija, sa adauge nimic la statura lui. Nici tu nu poti, prin grija si eforturile tale, sa obtii cresterea spirituala. Planta si copilul cresc datorita faptului ca primesc din mediul inconjurator cele necesare pentru viata : aer, lumina soarelui si hrana. Ceea ce aceste daruri ale naturii sunt pentru animale si plante, este Hristos pentru aceia “care se incred in El”. El este “lumina pe vecie”, “un soare si un scut” (Isaia 60,19; Psalmul 84,11). El va fi “ca roua pentru Israel”. El “va fi ca o ploaie repede, care uda campul” (Osea 14,5; Psalmul 72,6). El este Apa vie, “Painea lui Dumnezeu” care se pogoara din cer si da lumii viata” (Ioan 6,33).
in darul fara egal al Fiului Sau, Dumnezeu a inconjurat lumea intreaga cu o atmosfera de har, tot asa de reala ca si aerul care inconjoara globul pamantesc. Toti aceia care aleg sa respire aceasta atmosfera datatoare de viata vor trai si vor creste pana la statura de barbati si femei in Hristos Isus.
Dupa cum floarea se intoarce dupa soare, pentru ca razele lui stralucitoare sa poata ajuta la desavarsirea frumusetii si simetriei ei, tot astfel si noi sa ne intoarcem spre Soarele neprihanirii, pentru ca lumina cerului sa lumineze asupra noastra, iar caracterul nostru sa se dezvolte asemenea caracterului Domnului Hristos.
Domnul Hristos ne invata acelasi lucru atunci cand ne spune: “Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduce roada, daca nu ramaneti in Mine… caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15,4.5). Voi sunteti tot asa de dependenti de Domnul Hristos pentru a trai o viata sfanta, dupa cum este mladita dependenta de vita pentru a creste si a aduce roada. Despartiti de Hristos nu veti avea viata. Singuri nu veti avea putere sa rezistati ispitei sau sa cresteti in har si in sfintenie. Ramanand insa in El, veti putea inflori. Tragandu-va viata din El, din viata Lui, nu veti putea fi nici lenesi si nici neroditori. Veti fi atunci asemenea unui pom sadit langa apa unui rau.
Multi considera ca trebuie sa faca ceva, sa aiba o parte in lucrarea de mantuire. Ei s-au increzut in Hristos pentru iertarea pacatelor, dar acum cauta ca prin propriile lor eforturi sa traiasca o viata neprihanita. Orice efort de felul acesta va da gres. Domnul Hristos spune ca “fara Mine nu puteti face nimic”. Cresterea noastra in har, bucuria noastra, puterea de a fi folositori : toate acestea depind de unirea noastra cu Hristos. Prin comuniunea noastra cu Hristos, ramanand in El zi de zi si ceas de ceas, numai asa vom putea creste in har. El este nu numai Autorul, dar si Desavarsitorul credintei noastre. Hristos trebuie sa fie Cel dintai, Cel de pe urma si intotdeauna. El trebuie sa fie cu noi, nu numai la inceputul si sfarsitul caii noastre, ci la fiecare pas. David spunea: “Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei: cand este El la dreapta mea, nu ma clatin” (Psalmul 16,8).
Te intrebi: “Cum pot ramane in Hristos?” in acelasi fel cum L-ai primit la inceput. “… Dupa cum ati primit pe Hristos Isus, Domnul, asa sa si umblati in El.” “Si cel neprihanit va trai prin credinta” (Coloseni 2,6; Evrei 10,38). Tu te-ai predat cu totul lui Dumnezeu ca sa fii cu totul al Lui, sa-I slujesti si sa-L asculti si, in acest scop, ai primit pe Hristos ca Mantuitor al tau personal. Tu n-ai putea nici sa faci ispasire pentru pacatele tale si nici sa-ti schimbi inima; dar predandu-te lui Dumnezeu, crezi ca El, din dragoste pentru Domnul Hristos, a facut toate acestea pentru tine. Prin credinta, ai ajuns sa fii al lui Hristos si, prin credinta, trebuie sa cresti pana la plinatatea masurii Lui : dand si primind. Trebuie sa dai totul : inima, vointa, slujirea ta : sa te dai pe tine insuti in ascultare deplina de cerintele Lui si sa primesti totul : pe Domnul Hristos, plinatatea binecuvantarilor Sale, ca El sa domneasca in inima ta, sa fie taria ta, neprihanirea ta, ajutorul tau vesnic, ca sa-ti dea puterea sa asculti. Consacra-te lui Dumnezeu in fiecare dimineata; fa din aceasta prima ta lucrare! Rugaciunea ta sa fie: “O, Doamne, primeste-ma sa fiu cu totul al Tau. Asez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseste-ma astazi in serviciul Tau. Ramai cu mine si lasa ca tot ceea ce fac sa fie facut in puterea Ta”. Aceasta este o lucrare ce trebuie savarsita zilnic.
Consacra-te in fiecare dimineata lui Dumnezeu pentru ziua aceea! Supune-I toate planurile tale, ca ele sa fie aduse la indeplinire sau abandonate, dupa cum va hotari El, in providenta Sa. in acest fel, zi de zi sa-ti incredintezi viata in mainile lui Dumnezeu si, astfel viata ta va fi din ce in ce mai mult modelata dupa viata Domnului Hristos.
O viata traita in Hristos este o viata de pace launtrica. Nu va fi extaz sentimental, ci o incredere statornica, plina de pace. Speranta ta nu se afla in tine insuti; ea este in Hristos. Slabiciunea ta se uneste cu puterea Lui, nestiinta ta cu intelepciunea Lui, nesiguranta ta cu puterea Lui dainuitoare. Astfel, tu nu trebuie sa te bizui pe tine insuti, nu trebuie sa ingadui mintii sa se ocupe de eul tau, ci sa te increzi in Hristos. Mintea ta sa se ocupe de iubirea Lui, de frumusetea si desavarsirea caracterului Sau. Hristos in lepadarea Sa de sine, Hristos in umilinta Sa, Hristos in toata curatia si sfintenia Sa, Hristos in nespus de marea Sa iubire : iata care trebuie sa fie subiectul contemplarii tale. Numai iubindu-L, imitandu-L si depinzand in totul de El vei putea fi transformat dupa chipul si asemanarea Sa.
Domnul Hristos spune: “Ramaneti in Mine”. Aceste cuvinte ne transmit ideea de odihna, de stabilitate, de incredere. El ne zice iarasi: “Veniti la Mine… si Eu va voi da odihna” (Matei 11,28). Cuvintele psalmistului exprima acelasi gand, cand spune: “Taci inaintea Domnului si nadajduieste in El” (Psalmul 37,7). Iar Isaia ne da asigurarea ca “in liniste si odihna va fi mantuirea voastra” (Isaia 30,15). Aceasta odihna insa, nu se capata prin inactivitate; caci, in invitatia Mantuitorului, fagaduinta odihnei este legata de chemarea la lucru, la activitate: “Luati jugul Meu asupra voastra… si veti gasi odihna” (Matei 11,29). Inima care isi gaseste cel mai mult odihna in Hristos va fi cea mai zeloasa si cea mai activa in lucrarea pentru El.
Cand mintea se ocupa de eul propriu, ea se instraineaza de Hristos, izvorul puterii si vietii. De aceea, efortul continuu al lui Satana este de a abate atentia pacatosului de la Mantuitorul, impiedicand astfel unitatea si comuniunea sufletului cu Hristos. Cu placerile pacatului, grijile, necazurile si problemele incurcate ale vietii, greselile altora sau propriile voastre greseli si nedesavarsiri : cu unele din acestea sau cu toate laolalta va cauta el sa abata mintea voastra de la Hristos. Sa nu ne lasam inselati de siretlicurile lui. Pe multi dintre cei care sunt in adevar constienti si doritori a trai pentru Dumnezeu el ii face adesea sa se ocupe de propriile lor greseli si slabiciuni; despartindu-i astfel de Hristos, el nadajduieste sa castige biruinta. Sa nu facem din eul nostru personal centrul preocuparilor noastre, facandu-ne temeri si griji cu privire la faptul ca vom fi mantuiti sau nu. Toate acestea ne indeparteaza sufletul de Izvorul puterii noastre. incredinteaza lui Dumnezeu problema ramanerii tale in El si increde-te in El! Cugeta si vorbeste despre Hristos! Fa ca eul tau sa dispara in El! Da la o parte orice indoiala; elibereaza-te de teama! Spune impreuna cu apostolul Pavel: “Traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2,20). Ramai linistit in Dumnezeu! El este in stare sa pazeasca ce I-ai incredintat. Daca te vei lasa in bratele Sale, El te va face sa ajungi mai mult decat iubitor prin Cel care te-a iubit.
Cand Domnul Hristos a luat asupra Sa natura noastra omeneasca, El a legat omenirea de Sine prin legaturi de iubire ce nu vor putea fi rupte niciodata de nici o putere, afara de cazul ca omul singur va alege acest lucru. Satana va cauta intotdeauna sa incerce tot felul de ademeniri inselatoare pentru a ne face sa rupem aceasta legatura : sa alegem astfel noi insine sa ne despartim de Hristos. La aceasta trebuie sa veghem, sa luptam, sa ne rugam, ca nimeni si nimic sa nu ne faca sa alegem un alt stapan, caci noi suntem intotdeauna liberi sa facem acest lucru. Dar sa pastram totdeauna ochii nostri atintiti la Hristos si El ne va apara. Privind la Hristos, noi suntem in siguranta. Nimeni nu ne va smulge din mana Sa. Astfel, daca vom privi mereu la El, vom fi “schimbati in acelasi chip al Lui, din slava, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3,18).
in felul acesta au ajuns primii ucenici sa fie asemenea scumpului lor Mantuitor. Cand au auzit cuvintele Domnului Hristos, au simtit ca au absoluta nevoie de El. L-au cautat, L-au gasit si L-au urmat. Au fost cu El acasa, la masa, in locuri retrase afara, pe camp. Ei erau cu El ca niste invatacei cu invatatorul lor primind zilnic de pe buzele Lui lectii despre adevarul cel sfant. Au privit la El ca niste slujitori la stapanul lor, spre a ajunge sa cunoasca toate indatoririle lor. Ucenicii erau si ei niste oameni supusi “acelorasi slabiciuni ca si noi” (Iacob 5,17). Ei aveau, ca si noi, aceeasi lupta de dus cu pacatul si aveau nevoie de acelasi har pentru a trai o viata sfanta.
Chiar Ioan, ucenicul iubit, cel care a reflectat cel mai mult asemanarea cu Mantuitorul, nu avea de la natura, din fire, aceasta virtute a caracterului. El nu numai ca era : din fire : increzut si ambitios dupa marire, ci si violent si razbunator cand era ofensat. Dar pe masura ce caracterul divin al Mantuitorului ii era descoperit, el isi recunostea slabiciunile si aceasta cunoastere il facea umil. Taria si rabdarea, puterea si bunatatea, maiestatea si blandetea pe care le-a vazut zilnic in viata Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul sau de admiratie si iubire. Zi de zi inima sa a fost atrasa spre Hristos, pana cand, din iubire pentru invatatorul sau, el s-a pierdut din vedere. Temperamentul sau razbunator si ambitios a fost supus puterii modelatoare a Domnului Hristos. Influenta regeneratoare a Duhului Sfant a reinnoit inima sa. Puterea iubirii lui Hristos a lucrat transformarea caracterului sau. Acesta este rezultatul sigur al unirii cu Hristos. Cand Domnul Hristos locuieste in inima, intreaga natura este atunci schimbata. Spiritul Domnului Hristos, iubirea Lui inmoaie inima, supun sufletul si inalta cugetele si dorintele noastre catre Dumnezeu, catre ceruri.
Dupa ce Domnul Hristos S-a inaltat la ceruri, simtamantul prezentei Sale era in continuare cu urmasii Sai. Aceasta era o prezenta personala, plina de iubire si lumina. Hristos Mantuitorul, care a umblat, a vorbit si S-a rugat cu el, care a rostit cuvinte de nadejde si mangaiere inimilor lor, pe cand solia pacii era inca pe buzele Lui, a fost luat la ceruri din mijlocul lor. in timp ce un nor de ingeri il primea, sunetul vocii Sale a ajuns inapoi la ei asigurandu-i: “Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului” (Matei 28,20). El S-a inaltat la ceruri ca Fiu al omului. Ei stiau ca Domnul Hristos statea inaintea tronului lui Dumnezeu ca fiind inca Prietenul si Mantuitorul lor; stiau ca sentimentele Sale erau neschimbate, ca se identifica inca cu suferintele neamului omenesc. El a prezentat inaintea Tatalui meritele sangelui Sau pretios, aratand spre ranile din mainile si picioarele Sale in amintirea pretului pe care l-a platit pentru rascumparatii Sai. Ei stiau ca El S-a inaltat la ceruri ca sa le pregateasca locasuri si ca va veni din nou ca sa-i ia la Sine.
Adunandu-se laolalta, dupa inaltarea Domnului la cer, ucenicii au prezentat cu ardoare cererile lor inaintea Tatalui, in numele Domnului Hristos. Cu teama sfanta ei s-au plecat in rugaciune, repetand asigurarea: “Orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da. Pana acum n-ati cerut nimic in Numele Meu; cereti si veti capata, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 16,23.24). Ei au intins mana credintei mai sus si tot mai sus prezentand puternicul argument: “Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi” (Romani 8,34). Ziua Cincizecimii le-a adus apoi prezenta Mangaietorului, despre care Domnul Hristos spusese ca “va fi in voi”. in continuare ii asigurase: “Va este de folos sa Ma duc; caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14,17; 16,7). De atunci inainte, prin Duhul Sfant, Domnul Hristos avea sa locuiasca continuu in inimile copiilor Sai. Unirea lor cu Hristos era acum mai stransa decat atunci cand era personal cu ei. Lumina, iubirea si puterea lui Hristos, care locuiau in ei, straluceau prin ei, asa ca oamenii vazandu-i se mirau intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si “au priceput ca fusesera cu Isus” (Fapte 4,13).
Tot ceea ce Domnul Hristos a fost pentru ucenicii Sai doreste sa fie si pentru copiii Sai de astazi, pentru ca in ultima Sa rugaciune, avand in jurul Sau mica grupa a ucenicilor, spusese: “Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor” (Ioan 17,20).
Domnul Isus Se ruga pentru noi, cerand ca noi sa putem fi una cu El, asa cum El este una cu Tatal. Ce unire minunata este aceasta! Mantuitorul spunea despre Sine: “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. “Tatal care locuieste in Mine, El face aceste lucrari ale Lui” (Ioan 5,19; 14,10). Astfel, daca Hristos locuieste in inimile noastre, El va lucra in noi “si vointa si infaptuirea” (Filipeni 2,13). Atunci noi vom lucra asa cum a lucrat El si vom da pe fata acelasi spirit. in acest fel, iubindu-L si ramanand in El, noi vom creste “in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4,15).
