Inaltul privilegiu al rugaciunii
Dumnezeu ne vorbeste prin natura si revelatie, prin providenta Sa si prin influenta Duhului Sau Sfant. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Si noi trebuie sa deschidem inimile noastre Lui. Pentru a avea o viata spirituala si putere morala, trebuie sa avem o continua si personala legatura cu Tatal nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrarile Sale, la mila Sa, la binecuvantarile Sale; dar toate acestea nu inseamna a avea comuniune cu Dumnezeu in adevaratul sens al cuvantului. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie sa avem sa-I spunem ceva cu privire la viata noastra de fiecare zi.
Rugaciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru ca este necesar sa informam pe Dumnezeu cu privire la persoana noastra, cine suntem noi, ci pentru ca noi sa putem fi capabili sa-L primim. Rugaciunea nu coboara pe Dumnezeu la noi, ci ne inalta pe noi la El.
Cand Domnul Hristos a fost pe pamant, El a invatat pe ucenici cum sa se roage. El i-a sfatuit sa prezinte nevoile lor zilnice inaintea lui Dumnezeu si sa aseze toata povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, ca cererile lor vor fi ascultate, este de asemenea o asigurare pentru noi.
insusi Domnul Hristos, in timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des, Mantuitorul nostru S-a identificat cu nevoile si slabiciunile noastre si, facand astfel, El a devenit un rugator, un petitionar zelos ce cauta sa primeasca de la Tatal Sau energii noi pentru implinirea datoriei si pentru a face fata incercarilor. in toate lucrurile El este exemplul nostru. in necazurile noastre El este asemenea unui frate “care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi”; dar, fiind fara pacat, fiinta Sa se dadea inapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rau. intr-o lume plina de pacat, El a trecut prin lupte si chinuri sufletesti. Natura Sa omeneasca facea ca rugaciunea sa devina o necesitate si un privilegiu. El gasea mangaiere si bucurie in comuniunea cu Tatal Sau. Daca Mantuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simtit nevoia rugaciunii, cu mult mai mult fiintele muritoare, slabe si pacatoase trebuie sa simta nevoia de rugaciune continua si staruitoare.
Tatal nostru ceresc asteapta sa-Si reverse asupra noastra plinatatea binecuvantarilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu indestulare din izvorul iubirii nemarginite. Cu toate acestea este de mirare ca ne rugam prea putin. Dumnezeu este binevoitor si gata sa asculte rugaciunea pornita din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Sai; cu toate acestea, se da pe fata o mare lipsa de tragere de inima din partea noastra de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre. Ce vor gandi ingerii cerului despre noi, sarmanele si neajutoratele fiinte omenesti, care suntem supusi ispitei si care totusi ne rugam asa de putin si avem atat de putina credinta, in timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleaca spre noi gata sa ne dea mai mult decat cerem sau gandim noi? ingerii gasesc o mare placere sa se plece inaintea lui Dumnezeu si sa stea langa El. Ei considera comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totusi, fiii acestui pamant, care au asa de multa nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu il poate da, se simt parca multumiti sa umble in afara luminii Duhului Sau si fara insotirea prezentei Sale.
intunericul celui rau invaluie pe aceia care neglijeaza rugaciunea: soaptele ispititoare ale vrajmasului ii amagesc la pacat. Si toate acestea pentru ca ei nu folosesc privilegiile rugaciunii pe care Dumnezeu li le-a dat in aceasta randuiala divina. De ce oare fiii si fiicele lui Dumnezeu sa fie atat de intarzietori in a se ruga, stiind ca rugaciunea este cheia in mana credintei care deschide tezaurul cerului, unde se gasesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fara rugaciuni staruitoare si continua veghere, noi suntem in primejdia de a deveni din ce in ce mai nepasatori si de a devia de la calea dreapta. Vrajmasul mantuirii noastre cauta mereu sa puna piedici in calea spre tronul milei, pentru ca noi sa nu putem obtine : prin rugaciuni straruitoare si credinta : harul si puterea de a rezista ispitei.
Sunt anumite conditii de indeplinit, in baza carora noi putem astepta ca Dumnezeu sa asculte si sa raspunda rugaciunilor noastre. Prima din aceste conditii este aceea ca noi sa simtim nevoia dupa ajutorul Sau. El ne-a fagaduit ca “va turna ape peste pamantul insetat si rauri pe pamantul uscat” (Isaia 44,3). Aceia care flamanzesc si inseteaza dupa neprihanire, care tanjesc dupa Dumnezeu, pot fi siguri ca vor fi saturati. Inima trebuie deschisa influentei Duhului Sfant, caci altfel binecuvantarea lui Dumnezeu nu poate fi primita.
Marea noastra nevoie de ajutor este ea insasi un argument care pledeaza in modul cel mai elocvent in favoarea noastra. Dar Dumnezeu trebuie cautat si rugat ca El sa faca toate aceste lucruri pentru noi. El spune: “Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi”. De asemenea: “El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?” (Matei 7,7; Romani 8,32).
Daca pastram nelegiuire in inimile noastre, daca staruim intr-un pacat cunoscut, Dumnezeu nu ne va auzi; dar rugaciunea inimii caite si zdrobite va fi totdeauna ascultata. Cand am indreptat tot ceea ce stim ca a fost rau, atunci putem avea incredere ca Dumnezeu va raspunde cererilor noastre. Propriile noastre merite nu ne vor recomanda niciodata bunavointei lui Dumnezeu; ci numai meritele Domnului Hristos, numai acelea ne vor mantui; sangele Sau va fi acela care ne va curati. Totusi, noi avem o lucrare de facut, si anume aceea de a implini conditiile ce se cer pentru a fi primiti de Dumnezeu.
Un alt element al rugaciunii cu succes este credinta. “Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei 11,6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: “… orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit si-l veti avea” (Marcu 11,24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvant?
Asigurarea aceasta este cuprinzatoare si nelimitata, si Cel care a dat-o este credincios in indeplinirea ei. Daca nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci cand ne-am rugat, trebuie totusi sa credem ca Dumnezeu aude si ca El va raspunde rugaciunilor noastre. Noi suntem asa de gresiti si ingusti la vedere, incat uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvantare pentru noi; dar Tatal nostru ceresc, pentru ca ne iubeste, raspunde rugaciunilor noastre dandu-ne acele lucruri care sunt in adevar spre binele nostru si pe care noi insine am dori sa le avem daca ochii nostri, luminati fiind de Duhul Sfant, ar putea vedea lucrurile asa cum sunt in realitate. Cand ni se pare ca nu primim raspuns la rugaciunile noastre, trebuie totusi sa ne prindem tare de fagaduintele care ne sunt date, caci timpul raspunsului va veni cu siguranta, si vom primi binecuvantarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugaciunea sa fie totdeauna implinita chiar in felul dorit de noi ar fi o indrazneala necuvenita din partea noastra. Dumnezeu este prea intelept ca sa poata gresi si prea bun ca sa retina vreun bine de la cei ce umbla in neprihanire. Deci nu trebuie sa ne temem a ne increde in El, chiar daca nu vedem imediat un raspuns la rugaciunile noastre. Sa ne bizuim pe fagaduinta Lui, care este sigura: “Cereti si vi se va da”.
Daca ne lasam calauziti de indoielile si temerile noastre, sau daca incercam sa rezolvam orice lucru pe care nu-l vedem asa clar inainte de a avea o credinta deplina, atunci greutatile si incurcaturile vor creste si se vor inmulti tot mai mult. Dar putem sa venim la Dumnezeu, dandu-ne seama de neputinta si dependenta noastra de El, asa cum suntem in adevar, si in credinta plina de umilinta si incredere sa facem cunoscut lui Dumnezeu dorintele noastre. Si El, a carui cunoastere este fara margini, care vede toate in creatiunea Sa si care conduce totul prin vointa si cuvantul Sau, poate si va asculta strigatele noastre si va face ca lumina sa lumineze in inimile noastre. Prin rugaciuni sincere, suntem adusi in legatura cu inima Celui Atotputernic. Poate ca nu vom avea : in momentul acela : dovada clara ca fata Mantuitorului nostru este aplecata asupra noastra in nespusa mila si dragoste. Totusi lucrurile asa stau. Poate ca nu simtim atingerea Sa vizibila, dar mana dragostei Sale este asupra noastra plina de bunatate.
Cand venim sa cerem mila si binecuvantarea lui Dumnezeu, trebuie sa avem un spirit iubitor si iertator in inimile noastre. Cum ne putem oare ruga: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, si totusi sa nutrim un spirit neiertator? (Matei 6,12). Daca dorim ca rugaciunile noastre sa fie ascultate, atunci noi trebuie sa iertam pe altii in acelasi fel si in aceeasi masura in care speram sa fim si noi iertati.
Staruinta in rugaciune este de asemenea o conditie a ascultarii ei. Noi trebuie sa ne rugam necurmat, daca dorim sa crestem in credinta si experienta crestina. Noi trebuie sa fim “staruitori in rugaciune”, “sa staruim in rugaciune, veghind in ea cu multumiri” (Romani 12,12; Coloseni 4,2). Apostolul Petru sfatuia pe credinciosi sa fie “intelepti si sa vegheze in vederea rugaciunii” (1 Petru 4,7). Pavel sfatuia astfel: “in orice lucru duceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu prin rugaciuni si cereri, cu multumiri” (Filipeni 4,6). “Dar voi, prea iubitilor”, spunea apostolul Iuda, “… rugati-va prin Duhul Sfant si tineti-va in dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20,21). Rugaciunea continua este legatura sufletului cu Dumnezeu, legatura ce nu poate fi rupta, astfel incat viata de la Dumnezeu se revarsa in viata noastra, apoi din viata noastra curatia si sfintenia se reintorc la Dumnezeu.
Este necesara silinta in rugaciune; nimeni si nimic sa nu te impiedice de la aceasta. Trebuie sa depui orice efort spre a pastra deschisa comuniunea dintre Domnul Hristos si fiinta ta. Cauta sa folosesti orice ocazie de rugaciune, oriunde ti s-ar oferi ea. Aceia care cauta cu adevarat comuniunea cu Dumnezeu vor fi vazuti in adunarile de rugaciune, indeplinindu-si cu credinciosie datoria, fiind plini de zel si dornici sa culeaga toate binecuvantarile care le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au spre a se aseza in acel loc in care pot primi razele luminii ceresti.
Noi trebuie sa ne rugam in cercul familiei si, mai presus de toate nu trebuie sa neglijam rugaciunea in taina, pentru ca aceasta este viata sufletului nostru. Este imposibil sa crestem in cele spirituale, daca rugaciunea este neglijata. Rugaciunea inaltata in familie sau numai in public nu este suficienta. in tacerea singuratatii sa deschidem intreaga noastra fiinta ochiului cercetator al lui Dumnezeu. Rugaciunea inaltata in taina trebuie sa fie auzita numai de Dumnezeu, Cel care asculta rugaciunile. Nici o ureche curioasa nu trebuie sa se incarce cu povara unor astfel de cereri ascultandu-le. in rugaciunea in taina intreaga fiinta se elibereaza de influentele inconjuratoare, se elibereaza de orice framantare. Linistita si totusi fierbinte, rugaciunea se va inalta astfel la Dumnezeu. Placuta si durabila va fi influenta care porneste de la Cel care vede in ascuns, a Carui ureche este deschisa sa auda rugaciunea care porneste dintr-o astfel de inima. Printr-o simpla si linistita credinta, sufletul pastreaza comuniunea cu Dumnezeu si isi aduna raze de lumina dumnezeiasca ca sa-l intareasca si sa-l sustina in conflictul cu Satana. Dumnezeu este cetatuia puterii noastre.
Roaga-te in camaruta ta si, mergand la lucrul tau zilnic, lasa ca inima sa fie mereu inaltata la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugaciuni in taina se inalta la tronul harului asemenea mirosului pretios al jertfei de tamaie. Satana nu poate sa infranga pe acela a carui inima se sprijina astfel pe Dumnezeu. Nu exista timp sau loc care sa fie nepotrivit a inalta rugaciuni lui Dumnezeu.
Nu exista nimic care sa ne poata impiedica a inalta inimile noastre in rugaciuni staruitoare. in invalmaseala strazii, in mijlocul ocupatiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre inaintea lui Dumnezeu, pentru ca Acesta sa ne acorde calauzirea divina, asa cum a facut Neemia atunci cand a adresat cererea sa imparatului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugaciune poate fi gasit oriunde ne-am afla. Trebuie sa avem totdeauna usa inimii deschisa, adresand mereu invitatia ca Domnul Hristos sa vina si sa locuiasca in inima noastra ca un oaspete ceresc.
Desi in jurul nostru s-ar putea sa fie o atmosfera infectata, corupta, noi nu trebuie sa respiram miasmele ei otravitoare, ci putem sa traim respirand aerul curat al cerului. Putem inchide orice intrare inchipuirilor necurate si gandurilor nesfinte, inaltand inima, fiinta noastra in prezenta lui Dumnezeu prin rugaciuni sincere. Cei ale caror inimi sunt deschise ca sa primeasca sprijinul si binecuvantarea lui Dumnezeu vor umbla intr-o atmosfera mai sfanta decat aceea a pamantului si vor avea o continua comuniune cu cerul.
Noi trebuie sa ajungem sa avem convingeri mai clare despre Domnul Hristos si o intelegere mai buna a valorii realitatilor vesnice. Frumusetea sfinteniei trebuie sa umple inimile copiilor lui Dumnezeu; iar ca lucrul acesta sa se realizeze, trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne descopere lucrurile ceresti.
Sa ne inaltam fiinta spre cer, pentru ca Dumnezeu sa ne poata da posibilitatea sa respiram atmosfera cerului. Ne putem tine asa de aproape de Dumnezeu incat in fiecare din incercarile neasteptate, cugetele noastre se vor intoarce spre El tot asa de natural dupa cum se intorc florile spre soare.
Adu inaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile si temerile tale. Poverile tale nu-L vor impovara si nici nu-L vor obosi. El, care tine socoteala pana si de perii capului tau, nu ramane indiferent fata de nevoile copiilor Sai. “Domnul este plin de mila si de indurare” (Iacob 5,11). Inima Sa iubitoare este miscata de necazurile noastre si chiar de strigatul nostru de durere. Sa aducem inaintea Lui tot ceea ce ne apasa. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru ca este Cel care tine lumile si guverneaza intregul Univers. Nimic din ceea ce, intr-un fel oarecare, are legatura cu pacea noastra nu este prea neinsemnat pentru ca El sa nu-l ia in seama. in experienta noastra nu exista un capitol prea intunecat pentru ca El sa nu-l poata citi si nici incurcaturi asa de dificile pe care El sa nu le poata rezolva. Nici o nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neinsemnat dintre copiii Sai, nici o ingrijorare nu-i poate chinui sufletul, nici o bucurie nu-l poate incanta si nici o rugaciune sincera nu-i iese de pe buze fara ca Tatal nostru ceresc sa nu observe, fara ca El sa nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Caci El “tamaduieste pe cei cu inima zdrobita, si le leaga ranile” (Psalmul 147,3). Legaturile dintre Dumnezeu si fiecare fiinta sunt asa de intime si profunde ca si cand n-ar mai fi alt om pe pamant de care El sa Se ingrijeasca si pentru care El sa fi dat pe Fiul Sau mult iubit.
Domnul Hristos a spus: “in ziua aceea, veti cere in Numele Meu, si nu va zic ca voi ruga pe Tatal pentru voi. Caci Tatal insusi va iubeste, pentru ca M-ati iubit si ati crezut ca am iesit de la Dumnezeu”. “… Eu v-am ales pe voi” pentru ca orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, sa va dea” (Ioan 16,26.27; 16,16). Dar a te ruga in numele Domnului Hristos inseamna ceva mai mult decat simpla rostire a numelui Sau la inceputul unei rugaciuni. A te ruga in numele Domnului Hristos inseamna a te ruga in spiritul si puterea lui Hristos, ca unii care credem in fagaduintele Sale, ne bizuim pe harul Sau si infaptuim lucrarile Sale.
Dumnezeu nu doreste ca vreunul dintre noi sa se faca pustnic sau calugar si sa se retraga din lume pentru a face numai rugaciuni. Viata noastra trebuie sa se asemene vietii Domnului Hristos, si anume pe munte in rugaciune si apoi in mijlocul multimii. Cel care nu va face altceva decat sa se roage va inceta curand sa se mai roage, sau rugaciunile lui vor deveni o simpla forma. Cand oamenii se retrag din viata sociala, departe de sfera indatoririlor crestine si de purtarea crucii, cand inceteaza sa mai lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, atunci nu mai au pentru ce sa se roage si pierd simtamantul nevoii de rugaciune. Rugaciunile lor devin personale si egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru inaltarea edificiului imparatiei lui Dumnezeu, cerand putere pentru aceasta lucrare.
Noi suferim pierderi atunci cand neglijam privilegiul de a ne aduna laolalta spre a ne intari si incuraja unul pe altul si a sluji lui Dumnezeu. Adevarurile Cuvantului Sau isi pierd atunci din insufletire si importanta pentru noi. Inimile noastre inceteaza sa mai fie iluminate si trezite prin influenta lor sfintitoare si puterea noastra spirituala scade. in legaturile noastre, ca crestini, noi pierdem foarte mult prin lipsa de simpatie unul fata de altul. Cine se inchide in sine ca sa traiasca numai pentru el nu se afla in pozitia pe care Dumnezeu a dorit ca el s-o ocupe. Cultivarea simtamintelor sociale din fiinta noastra ne face in stare sa simtim cu altii si constituie mijlocul de dezvoltare si de intarire a noastra in serviciul lui Dumnezeu.
Daca crestinii s-ar aduna unii cu altii, vorbind unul altuia despre iubirea lui Dumnezeu si despre pretioasele adevaruri ale mantuirii, atunci inimile lor s-ar reinviora si ei s-ar intari unul pe altul. Noi putem zilnic sa invatam din ce in ce mai mult despre Tatal nostru ceresc, capatand o noua experienta a harului Sau; atunci vom dori sa vorbim despre iubirea Lui si facand astfel inimile noastre vor fi incalzite si incurajate.
Daca vom gandi si vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos si mai putin despre noi insine, vom simti mai mult prezenta Sa. Daca ne-am gandi la Dumnezeu ori de cate ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am pastra totdeauna in cugetele noastre si am simti o placere deosebita sa-I vorbim si sa-I aducem lauda. Noi vorbim despre lucrurile trecatoare, pentru ca ne intereseaza. Vorbim despre prietenii nostri, pentru ca ii iubim si impartim bucuriile si necazurile cu ei. Totusi avem infinit mai multe si mai mari motive sa iubim pe Domnul Dumnezeu decat pe prietenii nostri pamantesti. Trebuie sa fie lucrul cel mai natural din lume acela de a-L face pe El obiectul principal al gandurilor noastre, de a vorbi despre bunatatea Lui si de a spune altora despre puterea Sa. Darurile Sale bogate pe care le-a revarsat asupra noastra n-au fost date cu scopul de a absorbi atat de mult gandurile si iubirea noastra incat sa nu mai ramana nimic pentru Dumnezeu; dimpotriva, ele ar trebui sa ne reaminteasca totdeauna de El si sa ne lege cu legaturile iubirii si multumirii de Binefacatorul nostru ceresc. Noi ne ocupam prea mult de cele de jos. Sa ne ridicam ochii spre usa deschisa a Sanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu straluceste pe fata Domnului Hristos care “poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7,25).
Noi trebuie sa laudam mai mult pe Dumnezeu pentru “bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor” (Psalmul 107,8). Rugaciunile noastre sa nu constea numai in a cere si a primi. Sa nu ne gandim numai la nevoile noastre si niciodata la binecuvantarile pe care le primim. Niciodata nu putem spune ca ne-am rugat prea mult, dar suntem prea zgarciti atunci cand trebuie sa multumim. Noi suntem continuu primitori ai darului lui Dumnezeu si, cu toate acestea, cat de putina recunostinta ii aratam, cat de putin ii aducem lauda pentru ceea ce a facut si face pentru noi.
in vremurile de demult, Dumnezeu a poruncit poporului Israel atunci cand se aduna pentru serviciul divin: “Sa mancati inaintea Domnului, Dumnezeului vostru, si sa va bucurati impreuna cu familiile voastre de toate lucrurile cu care va va fi binecuvantat Domnul Dumnezeul vostru” (Deuteronomul 12,7). Ceea ce este facut pentru slava lui Dumnezeu trebuie facut cu bucurie, cu cantece de lauda si multumire si nu cu tristete si posomorare.
Dumnezeul nostru este un Tata bun si milostiv; serviciul pe care I-l aducem sa nu fie privit ca o activitate impovaratoare si chinuitoare. Trebuie sa fie o placere sa ne inchinam lui Dumnezeu si sa luam parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreste ca poporul Sau, pentru care a lucrat o mantuire atat de mare, sa se comporte ca si cand El ar fi un supraveghetor aspru si neinduplecat. El este cel mai bun prieten al lor si cand ei se inchina inaintea Lui, El vrea ca sa fie cu el, sa-i binecuvinteze si sa-i mangaie, umplandu-le inimile cu bucurie si dragoste. Dumnezeu doreste ca fiii si fiicele Sale sa gaseasca mangaiere in serviciul Sau, ca ei sa aiba mai mult bucurii decat necazuri in lucrarea Sa. El doreste ca aceia care vin sa I se inchine sa aduca cu ei gandurile pretioase ale Iubirii si purtarii Sale de grija, pentru ca sa fie astfel intariti in toate problemele vietii de fiecare zi, pentru ca sa primeasca har si sa indeplineasca in mod cinstit si cu credinciosie toate lucrurile.
Trebuie sa venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, si El rastignit, sa fie obiectul cugetarii, al conversatiei si al simtamintelor celor mai pline de o sfanta bucurie. Noi trebuie sa pastram aducerea aminte a fiecarei binecuvantari pe care o primim de la Dumnezeu si atunci cand vom ajunge constienti de marea Lui iubire fata de noi, vom fi gata sa ne incredem cu totul in mana care a fost pironita pe cruce pentru noi.
Fiinta noastra poate fi mai aproape de cer pe aripile imnurilor de lauda. in curtile ceresti, Dumnezeu este adorat cu cantari de lauda, si atunci cand ii aducem multumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamana cu adorarea ostilor ceresti. “Cine aduce multumiri ca jertfa, acela proslaveste pe Dumnezeu” (Psalmul 50,23). Sa venim deci inaintea Creatorului nostru cu bucurie si adanca inchinare, cu “multumiri si cantari de lauda” (Isaia 51,3).
