Starea omului in moarte (2)
De: Ioan Dinu
Așa zice Domnul
Psalm 103:14: “ Căci El știe din ce suntem făcuți. Iși aduce aminte că suntem țărână”
Creațiunea și scopul ei
Inspirația nu ne spune cum a lucrat Dumenzeu; ci raportează efectul,… ce a făcut Dumnezeu;- omul, ființa vie, având ca atribut suflarea de viață(respirația).
Geneza 2:7: “Dumnezeu a facut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut un suflet viu”.
Când Dumnezeu a modelat ființa umană din țărâna (pământ), erau prezente acolo toate organele: inima, plămânii, rinichii, etc. Perfecte, dar fără viață. Prin suflare de viață, omul a devenit un suflet viu. Ecuația Scripturii este foarte simplă: țărână pământului (materia) + suflarea de viață = o ființă sau un suflet viu. Iubirea lui Dumnezeu ( “…pentru că Dumnezeu este dragoste”- 1. Ioan 4:8) L-a animat ca în lucrarea creațiunii să împartă cu noi unul din cele mai mari daruri ale Sale: existența. Oamenii sunt tentați să ignore doctrina creațiunii. Cui îi pasă, spun ei, cum a creat Dumenzeu? Ceea ce trebuie să știm este cum să ajungem în ceruri. Doctrina unei creațiuni Divine, formează baza unei teologii corecte bazată pe : așa zice Domnul; este un antidot împotriva idolatriei. Evoluționismul se bazează pe o <cascadă> de presupuneri.
S-a recurs la multă fantezie și speculație și de aici la o serie de erori, în ce privește expresia: duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Nu poate fi vorba aici de o entitate separata de trup, care să migreze fie chiar la Dumnezeu. Cititorul interesat va afla în cursul acestui material, dacă va persevera, cine este autorul și ce se urmărește prin enunțarea teoriei separării sufletului de trup
Ce este de fapt acest " duh "?
Ebraicul “ruach” apare de 379 ori în Vechiul Testament.
Gesenius lexicon admite urmatoarele sensuri:
– suflarea gurii – spirit vital
– suflarea nărilor – aspirație, sforăit, mânie
– suflare de aer – vânt
– aer – furtună
Grecescul “pneuma” din Noul Testament, tradus în limbile moderne de 381 ori prin cuvintele: vânt, suflare, principiul vieții, minte, dispoziție, atitudini care conduc omul, baza caracterului omului. Acest principiu de viață, nu poate avea mai multă conștiență sau personalitate decât a avut înainte de a fi transmis. La moarte practic, Dumnezeu retrage viața ( suflarea) ființa încetând să ma existe sub orice formă. “Toate aceste viețuitoare te așteaptă, ca să le dai hrană la vreme. Le-o dai tu: ele o primesc. Îți deschizi tu mâna: ele se satură de bunătățile Tale. Îți ascunzi tu fața: ele tremură. Le iei tu suflarea: ele mor și se întorc în țărâna lor
Îți trimți tu suflarea:ele sunt zidite și înnoiești astfel fața pământului.” Psalm 104:27-30. Ecl. 3:19. Nimeni nu poate rezolva problemele omului după ce a intervenit moartea. De aceea … “adu-ți aminte de Făcătorul tău”. Așadarcuvintele moderne prin care a fost redat cuvântul “duh” , din originalele “ruach” și “pneuma” sunt interschimbabile și au ca scop să îndrepte atenția cititoului către principiul vieții dat de Dumnezeu ; care este cauza respirației ( suflării) și în nici un caz nu înzestrează cu personalitate sau conștientă respirația care înceteaza la moarte. Acesta este mesajul Bibliei – descoperirea pe care Creatorul o face omului despre coroana creațiunii Sale.
Este sufletul nemuritor?
“A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea…” – 1. Tim. 1:17.
"Singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, pe care nici un om nu l-a văzut…” – 1. Tim. 6:16
Divinitatea singură posedă nemurirea. Este un prerogativ al Creatorului, nu al creaturilor. Rolul Cuvântului Scripturii este să curețe mințile oamenilor de tradițiile și erorile dăunatoare, și să pună în loc adevărul lui Isus Hristos. “Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înalțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” – 2. Cor. 10:5.
“Sufletul care păcătuiește, acela va murii…” – Ezech. 18:20. Sufletul este muritor – poate murii.
“Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheena” – Matei 10:28. Domnul Hristos știa că sufletul poate fii nimicit.
“Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei murii negreșit” – Gen. 2:17. Marele adevăr.
“Atunci șarpele a zis femeii: hotărât că nu veți muri” – Gen. 3:4. Marea minciună.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” – Ioan 3:16. Dacă noi am fii fost făcuți în realitate nemuritori, a fost jertfa Domnului Hristos un act inutil? O dramă fără sens? Nu știa Dumnezeu că noi, prin esența noastră, suntem nemuritori? Hotărât lucrurile stau altfel: Golgota are la bază un adevar, pe care Dumnezeu îl știe mai bine decât noi toți. Domnul Hristos a fost dat ca oricine crede în El să nu piară
Variante semantice
În Vechiul Testament cuvântul moarte se referă aproape exclusiv la moarte fizică. Noul Testament nuanțeaza termenul atrebuindu-i și sensuri figurate,acoperind aria de la moartea fizică la indiferența față de cele spirituale. Astfel că cei dedați la plăceri, deși trăiesc, ei sunt morți. “Dar cea dedată la placeri, măcar că trăiește, este moartă” – 1. Tim. 5:6.
“Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre” – Efeseni 2:1. Cei fără Hristos, sunt declarați morți în păcate și greșeli. Oamenii sensibili la apelurile Duhului Sfânt ( care răspund invitației) Biblia îi numește “morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru” – Romani 6:11. Cei ce devin copii ai lui Dumnezeu prin ascultarea de adevăr “ în veac nu vor gusta moartea” – Ioan 8:51. Aici Domnul Hristos nu se referă la moartea naturală de care au parte toți oamenii ( ea este surpanumită somn), ci la moartea definitivă fără șansa învierii – a doua moarte ca pedeapsă pentru păcat. Acesta a fost și este elementul ignorat de strămoșii noștri spirituali, atunci când au acceptat credința că după moarte sufletul omului este trimis în rai, iad sau altundeva. Concepția biblică susține că între moarte și răsplată ( inviere) exista o judecată viitoare.
Somnul morții
Profeții Vechiului Testament, Domnul Hristos și apostolii au supranumit starea reală în care se află morții un somn.“…Dă lumină ochilor mei ca să n-adorm somnul morții” – Psalm 13:3.
“ …Să adoarmă somnul cel de veci…Vor adormii somnul cel de veci și nu se vor mai trezii, zice Împaratul al cărui nume este Domnul oștirilor” – Ieremia 51:39.57.
“…Lazăr prietenul nostru doarme…Lazăr a murit.” – Ioan 11:11-14
“…Nu plângeți; fetița n-a murit, ci doarme.” – Luca 8:52
“…Noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.” – 1. Tes. 4:15
“Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere…” – Apoc. 20:6
Denumirea de somnul morții apare în Scriptură mai bine de 50 ori.
Referințe la starea omului în moarte: “Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de tine. Și cine te va lăuda în locuința morților?” – Psalm 6:5.
“Nu morții lauă pe Domnul și nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii”. – Psalm 115:17
“Suflarea lor trece. Se întorc în pământ și în aceeași zi le pier și planurile lor” – Psalm 146:4
“Cei vii în adevăr măcar știu că vor murii. Dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nici o răsplată fiindcă până și pomenirea li se uită”. – Ecl. 9:5
“ Cine poate să spună omului ce va fii după el sub soare?” – Ecl.6:12 u.p.
Așadar, în timpul morții omul (sufletul) este incapabil de vreo acțiune sau comunicare. În plus, Biblia amintește de martori, oameni care au fost aduși temporar la viață (fiul sunamitei, fiica lui Iair, Lazăr din Betania), nici unul nu a povestit ceva “de dincolo”. Nici Domnul Hristos.
Locuința morților – Ce ne învață Biblia
Personalități ca David, Daniel, Apostolii, Pavel, etc. , nu s-au suit la cer. “Căci David nu s-a suit în ceruri …” – Fapt. Ap. 2:34.
“ …Vom merge împreună să ne odihnim în țărână” – Iov 17:13.16. În momentul morții, omul nu-și primește răsplata, în rai sau în iad, ci se întoarce în țărână. Această concepție emană chiar de la Dumnezeu. “… Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” – Gen. 3:19.
Adam și scriitori Bibliei au știut ce se întâmplă cu morții. Numai teologii de mai târziu au pierdut sau ignorat concepția biblică. Locuința morților = mormântul, loc întunecos, liniștit; un loc de inconștiență, de așteptare(somn) și inactivitate.
Va urma
