Rahav: Speranta adoptata
Cum vei raspunde atunci cand speranta va bate la usa ta?
"Poate iesi ceva bun de acolo?”
Ierihonul era o cetate a canaanitilor, care se vandusera idolatriei si ticalosiei. Locuitorii „se dedasera la paganismul cel mai depravat si cel mai degradant… [Ei] traiau numai pentru a batjocori cerul si a intina pamantul” (Patriarhi si profeti, Casa de Editura „Viata si Sanatate”, Bucuresti, 1996, p. 504). Dumnezeu ii poruncise lui Moise, spunand: „Dar in cetatile popoarelor acestora, a caror tara ti-o da ca mostenire Domnul, Dumnezeul tau, sa nu lasi cu viata nimic care sufla. Ci sa nimicesti cu desavarsire popoarele acelea, pe hetiti, pe amoriti, pe canaaniti, pe fereziti, pe heviti si pe iebusiti, cum ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tau” (Deut. 20,16.17). Ierihonul era acum prima forta importanta care trebuia sa fie cucerita de israeliti, dupa ce au
intrat in Tara Fagaduintei. Ierihonul si toti locuitorii lui erau osanditi la nimicire totala.
Intalnirea sperantei: semintele nadejdii
In cetate locuia Rahav, o prostituata a carei casa facea corp comun cu zidul masiv de aparare al Ierihonului. Probabil ca ea avea un han; prin urmare, primea oaspeti. De asemenea, lucra la fabricarea de panza de in vopsita si de aceea isi procura cantitati mai mari de tulpini de in, pe care le intindea pe acoperis pentru a se usca. Deoarece era prostituata, se poate presupune in mod corect ca Rahav era dispretuita, respinsa, nedorita si abandonata de comunitatea in care traia. S-ar putea spune ca viata ei nu era decat deznadejde, fiind plina de disperare. Petele din viata ei, produse prin propriul sau mod de viata, au ramas si au urmarit raportul ei pana astazi, pentru ca ea este numita inca desfranata Rahav. Asemenea tuturor celorlalti oameni din Ierihon, ea auzise cum Dumnezeul lui Israel si-a condus poporul si i-a dat biruinte asupra popoarelor prin mijlocul carora trecuse in calatoria sa dupa iesirea din Egipt. Ei auzisera despre despartirea Marii Rosii in fata lor, cam cu patruzeci de ani mai inainte, si despre infricosatoarele judecati care cazusera asupra egiptenilor chiar inaintea Exodului. Relatarile despre calatoria israelitilor si despre faptele miraculoase ale Domnului erau cunoscute tuturor celor din Ierihon (Iosua 2,10). Ei se temeau pentru viata lor acum, cand israelitii se a. au la doar cativa kilometri de cetate. Rapoartele despre Dumnezeul lui Israel au produs o mare frica intre oamenii din Ierihon, iar ei
au refuzat sa se supuna Suveranitatii Dumnezeului lui Israel. Teama lui Rahav era evident diferita. Relatarile prezentasera o imagine a unui Dumnezeu cu care ea dorea sa intre in alianta. Teama ei era daca Dumnezeul acesta o va accepta. Prin aceste istorisiri, o samanta a nadejdii a fost sadita in viata ei. Pe masura ce relatarile erau repetate, dorinta arzatoare dupa Dumnezeu se intensifica in sufletul ei.
Pasiunea ei crescanda de a apartine Dumnezeului lui Israel se poate vedea cu ocazia intrarii iscoadelor in cetate. Acesti straini nedoriti constituiau o amenintare pentru oamenii din Ierihon, dar Rahav i-a primit cu bucurie in casa ei, cu riscul batjocurii, maniei si urii din partea concetatenilor sai. Faptul ca iscoadele au ales casa ei a fost perceput ca ocazia favorabila a vietii sale de a-si astampara dorinta adanca si arzatoare din su. etul ei: setea dupa apartenenta si mantuire prin Dumnezeul lui Israel. De aceea, atunci cand soldatii amenintatori si brutali din Ierihon au intrat in casa ei, in cautarea iscoadelor, ea a ocolit adevarul deschis. „Este adevarat ca barbatii acestia au venit la mine, dar nu stiam de unde sunt… noaptea… barbatii acestia au iesit afara; nu stiu unde s-au dus” (versetele 4, 5). Ea ii ascunsese pe acesti spioni, chiar daca fapta aceasta putea sa echivaleze cu un act de tradare a tarii ei.
Speranta a batut la usa ei, si cea fara speranta [Rahav] a alergat spre ea.
Rahav ar fi putut refuza sa-i primeasca pe acesti oameni in casa ei. Sau ar fi putut folosi aceasta ocazie pentru a obtine favoarea celor care o dispretuiau, predandu-i soldatilor. Dar ei venisera ca spioni si ea s-a oferit in mod voluntar sa le fie informator, atunci cand a raportat: „Ne-a apucat groaza de voi, si toti locuitorii tarii tremura inaintea voastra” (versetul 9). Barbatii si femeile din Ierihon sufereau chinurile spaimei mortii, ale pierderii curajului si a pacii. Pe de alta parte, nadejdea a facut-o pe Rahav cutezatoare, curajoasa si pasnica. Speranta a determinat-o sa incerce ceea ce alti oameni din Ierihon vedeau ca fiind imposibil. Speranta a eliberat-o de frica.
Credinta: un pom al nadejdii
Rahav a intins mana si a apucat ocazia favorabila care ii iesise in cale atunci cand, in mod curajos, si-a declarat credinta: „stiu ca Domnul v-a dat tara aceasta” (versetul 9). Rahav a lasat ca samanta sperantei din ea sa se transforme intr-un pom al credintei in Dumnezeul lui Israel.
Speranta a batut la usa ei, si cea fara speranta [Rahav] s-a prins de ea.
Rahav si-a demonstrat credinta si speranta prin urmatoarele actiuni:
– A indemnat iscoadele sa-i jure pe Domnul Dumnezeul lui Israel, si nu pe zeii carora le slujise toata viata ei. Asemenea lui Iacov, ea nu i-a lasat sa plece fara sa o binecuvanteze. Speranta a facut-o sa ceara cu indrazneala o promisiune imposibila: „Eu v-am salvat viata; salvati-ma si voi pe mine”. Imposibil, pentru ca spionii stiau ca porunca lui Dumnezeu era ca nimeni din Ierihon sa nu fie crutat. Speranta i-a dat perseverenta.
– Increderea ei cu privire la mantuirea prin Domnul Dumnezeul lui Israel a fost dovedita in apelul ei de a fi salvata ea si familia ei. Ea avea convingerea ca Dumnezeul lui Israel ii mantuieste pe cei care aleg sa fie mantuiti. Aceasta nadejde i-a dat curajul sa se indrepte catre altii, pentru ca si ei sa fi salvati.
– nsistenta ei de a primi „un semn de incredintare” arata convingerea ei ca Domnul Dumnezeul lui Israel va face ceea ce a promis.
Implinirea: roadele sperantei
Nadejdea a facut din ascultarea lui Rahav un act voluntar si o delectare; asteptarea nu a fost altceva decat o mare bucurie. Inainte de a pleca, iscoadele au recompensat-o pe Rahav, raspunzand afirmativ cererii ei: „Suntem gata sa murim pentru voi” (versetul 14). Credinta lui Rahav este rasplatita; spionii ii promit ca ei insisi vor fi raspunzatori, daca vreun membru al familiei este pierdut. Dar au solicitat, de asemenea, loialitatea celor din familia lui Rahav in a-si indeplini obligatia potrivit intelegerii: partea lor era sa dea dovada de ascultare.
Cu multa speranta, Rahav ii coboara pe spioni cu ajutorul unei franghii prin zidul din spate al casei, le spune incotro sa mearga, pentru ca sa fie in siguranta, leaga funia de fir caramiziu la fereastra, ii invita pe ceilalti membri ai familiei in casa ei si asteapta cu rabdare, dar fericita, fagaduintele lui Dumnezeu. Eu cred ca, de fiecare data cand privea la funia de fir caramiziu de la fereastra, Rahav era si mai plina de speranta.
Speranta a batut la usa ei, si cea fara speranta [Rahav] a alergat spre ea, a primit-o si a trait prin ea.
In ziua a saptea, Israel a inconjurat cetatea pentru ultima data. Cand zidurile s-au prabusit, cele doua iscoade au adus la indeplinire, in graba, porunca lui Iosua si au salvat viata lui Rahav si a familiei sale. Cand toti ceilalti oameni din Ierihon au pierit, Rahav si familia sa au gasit bunavointa inaintea Domnului. Speranta lor a fost rasplatita si le-a fost crutata viata. „Prin credinta n-a pierit curva Rahav impreuna cu cei razvratiti, pentru ca gazduise iscoadele cu bunavointa” (Evrei 11,31).
In afara de binecuvantarea enuntata mai inainte, Rahav a fost adoptata cu totul in familia lui Israel, avand dreptul de a se casatori cu un israelit. Faptul acesta a asezat-o in sirul genealogic care a dus nu doar la nasterea regelui David, ci si la nasterea Domnului Isus – Mesia. Rahav face parte dintre cele trei femei ale caror nume sunt inregistrate in genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1,5.6).
Ce calatorie! Speranta a condus-o din punct de vedere spiritual din Ierihon in Canaan, a transformat-o dintr-o prostituata intr-un stramos al lui Mesia, dintr-un dusman al Imparatiei in adevarata fiica a Imparatiei. Pentru aceasta desfranata fara speranta, istorisirile sperantei au marcat inceputul unei calatorii. Un sambure de nadejde a fost plantat in inima ei, a crescut si s-a facut un mare pom al credintei, iar nadejdea pe care Rahav a imbratisat-o a fost amplu rasplatita.
Tu continui sa te prinzi bine, cu credinta, de aceasta speranta?
Geoffrey G. Mbwana a slujit biserica in calitate de pastor si profesor. In prezent este presedintele Diviziunii Africa Est-Centrala.
Intrebari pentru meditatie si discutie:
1. Ce experienta recenta din viata ta a impulsionat speranta in sufletul tau?
2. Ce fel de istorisiri putem relata altora despre Dumnezeu, care le-ar putea da speranta?
3. Cum ar trebui sa traim, pentru ca altii sa poata vedea speranta pe care o avem?