Isus: Speranta noastra cea vie
Oricare ar fi obstacolele, putem sa privim dincolo de noi insine, la El.
Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul Omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3,14-16).
In timp ce treceau prin pustie spre Canaan, copiii lui Israel au adus asupra lor judecatile lui Dumnezeu prin murmurare si nemultumire. Au fost muscati de serpii infocati, veninosi, din pustie si au fost loviti cu moartea. Un sol a trecut prin tabara cu vestea ca se oferea un remediu. Potrivit indrumarii date de Domnul Hristos, a fost inaltat un sarpe de arama, iar aceia care erau dispusi doar sa priveasca la el urmau sa . e vindecati.
Cand [aceasta solie] a fost anuntata, unii dintre cei bolnavi si muribunzi nu au primit-o. Ici si colo, prin toata tabara, erau auzite cuvintele: „Este imposibil ca eu sa fiu vindecat, pentru ca ma aflu intr-o stare atat de teribila. Cei care nu se afla intr-o stare atat de grava ca a mea, probabil ca pot sa priveasca si sa traiasca”. Altii au considerat ca detin ei insisi un remediu propriu, care putea sa vindece muscatura otravitoare a sarpelui; dar numai aceia care au acceptat solia si au privit la sarpele de arama au fost vindecati. Sarpele acesta Il reprezenta pe Domnul Hristos.
Omul este otravit prin pacat; dar, in Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii, a fost furnizat un remediu pentru omenirea cazuta. Orice speranta de mantuire pe care o avem, in afara de Domnul Hristos, este o nadejde desarta. Nu putem sa-L dezonoram pe Mantuitorul nostru mai mult decat o facem atunci cand ne indoim ca El ne va mantui. Oricare ar fi fost viata noastra de faradelege, oricat de adanca ar putea fi pata pacatului nostru, exista Cineva care este in stare sa-i mantuiasca in chip desavarsit pe toti cei care se apropie de Dumnezeu prin El.
Domnul Isus este remediul pentru pacat. Putem avea intelect, dar inteligenta omeneasca nu poate inventa nici un mijloc de mantuire; putem avea averi pamantesti, dar acestea nu vor asigura un pret de rascumparare pentru pacatul sufletului nostru. Mantuirea este darul lui Dumnezeu prin Domnul Hristos, si fagaduinta este: „Oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.
Credinta doar cu numele nu este Suficienta
Nu este suficient sa avem o credinta doar cu numele. Trebuie sa avem acea credinta care isi va insusi puterea datatoare de viata pentru sufletele noastre. Noi suferim o imensa pierdere, pentru ca nu exercitam credinta simpla, vie in Domnul Hristos. Trebuie sa fim in stare sa spunem: „El este Mantuitorul meu; El a murit pentru mine; eu privesc la El ca la Mantuitorul meu desavarsit si traiesc”. Trebuie sa privim la Domnul Hristos in fiecare zi. Sa Il consideram Exemplul nostru in toate lucrurile. Aceasta inseamna credinta.
Noi Il onoram pe Domnul si Stapanul nostru atunci cand ne punem toata increderea in El. Daca nu avem incredere in solia pe care El ne-a trimis-o, ne vom afla intr-o situatie asemanatoare aceleia a israelitilor care au fost muscati de serpi infocati, dar care nu au vrut sa priveasca si sa traiasca. Daca o acceptam, solia de iubire care a ajuns la noi in invitatii, indemn si mustrare se va dovedi a fi viata si vindecare pentru sufletele noastre.
Nu trebuie sa fim satisfacuti cu nimic mai putin decat cu o stransa legatura cu Domnul Hristos. Libertatea si mantuirea ne sunt oferite si trebuie sa ne prindem de fagaduintele pretioase ale lui Dumnezeu printr-o credinta vie. Dar, daca noi credem doar partial, daca nu demonstram in experienta noastra puterea credintei vii, care lucreaza prin dragoste si curata su. etul, nu vom corespunde asteptarii Domnului si Stapanului nostru. Domnul Isus spune: „Fara Mine, nu puteti face nimic”, dar, daca El ramane in noi si noi in El, putem face toate lucrurile prin puterea tariei Sale. Trebuie sa ne incredem in El asa cum un copil se increde in parintii lui pamantesti. Sa simtim o asemenea iubire fata de El, incat sa nu putem sa-I tradam increderea in noi, ori sa manifestam neincredere in El in vreo imprejurare. Trebuie sa avem o cunoastere a adevarului asa cum este el in Isus.
Trebuie sa fim la fel ca femeia aceea bolnava, care si-a facut loc prin multime, ca sa se atinga de poala hainei Domnului Hristos. Ea nu s-a atins intr-un mod nepasator; a fost atingerea credintei; pentru ca din Domnul Hristos a iesit o putere si a vindecat-o. Desi multimea se ingramadea in jurul Sau, Mantuitorul a recunoscut atingerea credintei. El S-a intors si a intrebat: „‘Cine s-a atins de Mine?’… Femeia, cand s-a vazut data de gol, a venit tremurand, s-a aruncat jos inaintea Lui si a spus, in fata intregului norod, din ce pricina se atinsese de El si cum fusese vindecata numaidecat. Isus i-a zis: ‘Indrazneste, fiica; credinta ta te-a mantuit, dute in pace’” (Luca 8,45-48). (Signs of the Times, 10 martie 1890)
Isus le-a adus speranta celor fara speranta
Exista momente cand Domnul Isus ar vrea sa le spuna acelora din serviciul Sau ale caror energii au fost suprasolicitate: „Veniti singuri la o parte, intr-un loc pustiu, si odihniti-va putin” (Marcu 6,31). Avem relatarea ca, intr-o ocazie, dupa o zi de truda neincetata, Rascumparatorul nostru S-a culcat si a adormit adanc intr-o barca de pescari, avand drept perna un colac de franghie. Natura Sa umana istovita avea mare nevoie de odihna si de somn…
Priviti-L pe Mantuitorul! Cat de presante erau trebuintele care cereau interventia Sa! Ocaziile de invatare in Templu, de vindecare in Templu, de explicare a Scripturilor pe strazi, pe marginea drumului, in calatoriile Sale retrase – aceste motive atat de importante nu-I mai lasau deloc timp pentru odihna. I se facea mila de cei asupriti, ii mangaia pe cei care plangeau, le aducea speranta celor fara speranta, vindeca cicatricele si ranile produse de pacat. El mergea din loc in loc facand bine. (ManuscriptReleases, vol. 10, p. 349, 350)
Crestinul nu trebuie sa traiasca pentru viata aceasta prezenta. Trebuie sa privim la Domnul Isus, care, printr-o moarte rusinoasa, a construit o cale pentru scaparea noastra. Trebuie ca fiecare dintre noi sa ne prindem de speranta care ne este pusa inainte in Evanghelie, daca vrem sa avem viata vesnica. Trebuie sa te intrebi: „Cat de mult sunt eu dispus sa sacrific de dragul adevarului?” Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, as vrea sa-ti indrept atentia la viata si sacri. Ciul Domnului Isus pentru tine. Cand Il vezi inaltat pe crucea de pe Golgota pe Acela pe care pacatele tale L-au strapuns, in cainta sufletului vei depune totul la picioarele Sale. Cand ne
aducem aminte cat de mult a costat mantuirea noastra, putem fi siguri ca viata vesnica merita totul.
Satana va veni in multe feluri ca sa indeparteze sufletul de Domnul Hristos, prin ispite. Mai intai, iti va spune ca esti destul de bun prin tine insuti; ca nu ai nevoie sa fie facuta pentru tine o lucrare de reformare. El iti va sugera ca nu ai facut decat cateva greseli in viata, si ca acestea pot fi compensate prin binele pe care l-ai facut. Daca ai trait o viata asa cum ar vrea Satana, aceasta ar fi ca un lant cu verigi slabe in el, total lipsit de valoare. Un singur pacat de care nu te-ai cait este suficient pentru a inchide portile cerului in fata ta. Pentru ca omul nu poate fi mantuit avand o singura pata a pacatului asupra lui, de aceea a venit Domnul Isus ca sa moara pe crucea de pe Golgota. Singura ta speranta este sa privesti la Domnul Hristos si sa traiesti. El a venit sa-i mantuiasca in chip desavarsit pe toti cei care vin la El; si este pe deplin in stare sa desavarseasca tot ceea ce a inceput sa faca pentru tine. El ne va ridica din degradarea in care am cazut din cauza pacatului. (Signs of the Times, 17 martie 1890)
Isus, Mijlocitorul nostru
Cand te apropii de crucea de pe Golgota, acolo se vede o iubire care este fara egal. Cand prin credinta intelegi insemnatatea acestui sacri. ciu, te vezi drept pacatos, condamnat de catre o lege calcata. Aceasta inseamna pocainta. Cand vii cu inima umila, gasesti iertare, pentru ca Domnul Isus Hristos este infatisat stand permanent la altar, prezentand in mod solemn jertfa pentru pacatele lumii. El este un slujitor al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Dumnezeu.
Umbrele ceremoniale ale sanctuarului iudaic nu mai au nici o putere. Nu mai trebuie sa fie facuta o ispasire simbolica, zilnic si anual, insa jertfa de ispasire printr-un mijlocitor este esentiala din cauza comiterii continue a pacatelor. Domnul Isus mijloceste in prezenta lui Dumnezeu, prezentand sangele Sau varsat, ca miel injunghiat. Domnul Isus prezinta sacri. ciul adus pentru fiecare calcare de lege si pentru fiecare deficienta a pacatosului.
Hristos, Mijlocitorul nostru, si Duhul Sfant mijlocesc incontinuu in favoarea omului, dar Duhul nu pledeaza pentru noi asa cum o face Domnul Hristos, care prezinta sangele Sau, varsat de la intemeierea lumii; Duhul lucreaza asupra inimilor noastre, dand nastere la expresii de rugaciune, cainta, lauda si recunostinta. Recunostinta care se revarsa de pe buzele noastre este rezultatul faptului ca Duhul Sfant atinge corzile sufletului in amintiri sfinte, trezind muzica inimii.
Serviciile religioase, rugaciunile, lauda, marturisirea in cainta a pacatului se inalta de la adevaratii credinciosi la fel ca tamaia spre Sanctuarul din cer, dar, trecand prin canalele contaminate ale naturii umane, ele sunt atat de intinate, incat, daca nu sunt curatite cu sange, nu pot avea niciodata valoare in fata lui Dumnezeu. Ele nu se inalta intr-o puritate imaculata, iar daca Mijlocitorul, care sta la dreapta lui Dumnezeu, nu prezinta si nu puri. Ca totul prin neprihanirea Sa, nu pot fi primite de Dumnezeu. toata tamaia din tabernacolele pamantesti trebuie sa fie inmuiata cu stropii curatitori ai sangelui Domnului Hristos. El tine inaintea Tatalui cadelnita propriilor Sale merite, in care nu exista nici o urma de contaminare pamanteasca. El aduna in aceasta cadelnita rugaciunile, lauda si marturisirile poporului Sau si, impreuna cu acestea, Isi pune propria Lui neprihanire fara pata. Apoi, inmiresmata cu meritele impacarii savarsite de catre Domnul Hristos, tamaia se inalta inaintea lui Dumnezeu intru totul si complet acceptabila. (Selected Messages, cartea 1, p. 343, 344)
Satana incearca sa se aseze intre noi si Domnul Hristos, dar noi trebuie sa-l facem sa se retraga, vorbind despre credinta si preamarind puterea lui Isus de a ne mantui. Sa pasim inainte fara intarziere. Sa aratam ca nu ne temem sa ne incredem in Mantuitorul nostru, in intuneric, ca si in lumina…
Speranta in apropiata revenire a Domnului Hristos
Isus te iubeste, iar atunci cand vin incercari asupra sufletului tau, si cu siguranta vor veni, trebuie sa te afli adesea cu Dumnezeu in rugaciune. Vrajmasul poate sa-ti spuna ca Dumnezeu nu te va auzi; dar tu trebuie sa ai incredere in fagaduinta Sa, ca El va auzi rugaciunea sufletului cait. Rugaciunile tale sa se inalte continuu la Domnul Isus si crede ca El te asculta, ca te va auzi si te va scapa din orice incercare si ispita. Apostolul spune: „Pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1,7). (Signs of the Times, 17 martie 1890).
Venirea Domnului a fost in toate veacurile nadejdea urmasilor Sai adevarati. Fagaduinta revenirii, data de Mantuitorul la despartirea de pe Muntele Maslinilor, a luminat viitorul ucenicilor Sai, umplandu-le inimile de o bucurie si o nadejde pe care suferinta nu le putea stinge si nici incercarile nu le puteau umbri. In mijlocul suferintei si al persecutiei, „aratarea marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos” a fost „fericita nadejde” (Tit 2,13).
„Pe Patmosul cel stancos, ucenicul iubit a auzit si el fagaduinta: ’Da, Eu vin curand’, iar raspunsul lui plin de adorare da glas rugaciunii bisericii, de-a lungul peregrinarii ei: ’Amin! Vino, Doamne Isuse!’ (Apoc. 22,20)”. (Tragedia veacurilor, Casa de Editura „Viata si Sanatate”, Bucuresti, 1997,ed. a IV-a, p. 308)
Intrebari pentru meditatie si discutie:
1. Autoarea spune: „Orice speranta de mantuire pe care o avem in afara de Domnul Hristos este o nadejde desarta”. Cum intelegi importanta acestei declaratii pentru biserica in general si pentru tine in mod personal?
2. Care este mesajul acestei prelegeri pentru:
(a) cei care se simt neprihaniti si multumiti de ei insisi, si
(b) cei care au un sentiment cronic de nevrednicie? Care este atitudinea sanatoasa pe care trebuie sa o avem?
3. Cum iti influenteaza viata solia celei de-a doua veniri, in calitate de crestin? Cat de personal este acest eveniment pentru tine?
Ellen White a fost unul dintre pionierii Bisericii Crestine Adventiste de Ziua a saptea. Lucrarea ei continua sa fie un glas profetic in Biserica Adventista.
