E.G.White si credinciosii anilor 1844
Citatele de mai jos prezinta experienta sr.White si a credinciosilor din preajma anilor 1844 (legatura cu profetia din Marturii IX, p.102: redesteptarea care va fi in timpul sfarsitului se va asemana anilor 1844):
Sosind acasa, am petrecut majoritatea orelor lungi de intuneric in rugaciune si lacrimi. Marturii I, p.20
In timp ce eram plecata in fata altarului impreuna cu altii care il cautau pe Domnul, suspinul inimii mele era: "Ajuta-ma, Isuse, mantuieste-ma, caci altfel voi pieri! Nu voi inceta sa te implor pana cand rugaciunea mea va fi ascultata si pacatele mele iertate!" Mi-am simtit ca niciodata mai inainte, starea mea neajutorata. Pe cand eram pe genunchi si ma rugam, deodata povara mi s-a dus si inima mi-a fost usurata. La inceput m-a cuprins un simtamant de tulburare si am incercat sa-mi reiau povara durerii. Mi se parea ca nu am dreptul sa fiu bucuroasa si fericita. Insa se parea ca Isus este foarte aproape de mine; m-am simtit in stare sa vin la El cu toate necazurile, durerile si incercarile mele, asa cum veneau la El cei in nevoie pentru a gasi usurare, cand El a fost pe pamant. Aveam siguranta in inima mea ca El imi intelegea suferintele si ca simtea impreuna cu mine. Nu pot uita niciodata aceasta asigurare pretioasa a grijii pline de indurare a lui Isus fata de o persoana atat de nevrednica de atentia Sa. In acest scurt rastimp cat am fost plecata in rugaciune impreuna cu ceilalti, am invatat mai mult despre caracterul divin al lui Hristos decat oricand inainte. O mama din Israel a venit la mine si mi-a spus: Scumpa copila, L-ai gasit pe Isus?" Eram pe punctul de a raspunde "Da", cand ea a exclamat: "Cu adevarat L-ai gasit, pacea Lui este asupra ta, vad aceasta pe fata ta!" Iar si iar m-am intrebat: "Poate fi aceasta religie? Nu gresesc eu oare?" Mi se parea ca este prea mult pentru mine, un privilegiu prea mare. Desi eram timida sa marturisesc acest lucru, simteam ca Mantuitorul m-a binecuvantat si mi-a iertat pacatele. Marturii I, p.21, 22.
Uneori toata noaptea nu puteam inchide un ochi. Atunci asteptam pana ce sora mea geamana adormea, coboram incet din pat si ingenuncheam pe podea, rugandu-ma in liniste, fara grai, intr-o agonie care nu poate fi descrisa… Adesea ramaneam plecata in rugaciune aproape toata noaptea gemand si tremurand intr-un chin inexprimabil si intr-o disperare care nu poate fi descrisa. Marturii I, p.31
Chiar agonia mintii prin care trecusem era dovada pozitiva ca Duhul Domnului se lupta cu mine. Marturii I, p.34
[Rezultat]: Inima mea era atat de plina de dragostea lui Dumnezeu si de pacea aceea care intrece orice intelegere si imi placea sa meditez si sa ma rog. Marturii I, p.37
Cateva nopti intregi le-am petrecut in rugaciune serioasa pentru cei pe care ii cautasem si ii adusesem laolalta pentru a lucra si a ma ruga impreuna cu ei. Marturii I, p.38
Noi organizaseram intalniri pentru rugaciune in diferite locuri din oras, pentru a da ocazie celor ce vor sa vina sa poata participa. Familia care mi se opusese cel mai mult inainte participa la una dintre acestea. Cu aceasta ocazie, cand cei adunati erau la rugaciune, Duhul Domnului a venit asupra adunarii si unul dintre membrii acestei familii a fost asa de sleit de putere, de parca ar fi fost mort… In cele din urma a dobandit destula putere pentru a-L lauda pe Dumnezeu si le-a potolit lacrimile, strigand biruitor ca primise asupra lui puterea Domnului si ca acest lucru era evident…
Un simt al datoriei m-a indemnat sa ma duc la adunare si am plecat cu deplina asigurare in sufletul meu ca totul avea sa fie bine. Pe cand ne-am plecat inaintea Domnului, inima mea s-a revarsat in rugaciune si a fost umpluta cu o pace pe care doar Domnul Hristos o poate da…
Indata ce a terminat de vorbit, un barbat puternic, un crestin devotat si umil, a fost doborat in fata ochilor lui de puterea lui Dumnezeu, iar incaperea a fost umpluta de Duhul Sfant… Fratele R. si-a rostit apoi marturia. Fata lui era luminata de slava cerului, in timp ce Il lauda pe Domnul pentru minunile pe care le facuse in seara aceea. El a spus: "Acest loc este grozav de solemn datorita prezentei Celui Prea Inalt…"
La o ora de rugaciune tinuta curand dupa aceea, fratele care marturisise ca a gresit impotrivindu-mi-se a experimentat puterea lui Dumnezeu intr-o masura atat de mare, incat infatisarea lui a stralucit de lumina cereasca si a cazut neajutorat la pamant. Cand puterea i-a revenit, el a recunoscut din nou ca luptase din nestiinta impotriva Duhului Domnului atunci cand nutrise acele sentimente fata de mine. La o alta ora de rugaciune, un alt membru al aceleiasi familii a avut o experienta asemanatoare si a dat marturie.
La cateva saptamani dupa aceea, pe cand familia cea numeroasa a fratelui P. se afla la rugaciune in casa lor, Duhul lui Dumnezeu a luat in stapanire camera aceea si i-a doborat le pamant pe toti cei ingenunchiati care se rugau. Tatal meu a venit acolo curand dupa aceea si i-a gasit pe toti, atat parinti cat si copii, neputinciosi sub influenta lui Dumnezeu.
Superficialitatea rece a inceput sa se topeasca in fata influentei puternice a Celui Prea Inalt. Toti cei care mi se impotrivisera au marturisit ca au intristat pe Duhul Sfant facand astfel si mi s-au alaturat in impreuna simtire si dragoste fata de Mantuitorul. Marturii I, p.50-53
M-am rugat cu staruinta timp de mai multe luni, pana tarziu in noapte, ca aceasta povara sa-mi fie luata si pusa asupra cuiva mai capabil decat mine sa o duca. Marturii I, p.69
…si mai multe ore pe care altii le petreceau dormind, noi le petreceam in agonie, in lacrimi si plangand inaintea Domnului.
Marturii I, p.97
Nu puteam sa dorm, insa mi-am continuat rugaciunea tacuta. Inainte de a se face ziua am adormit. Marturii I, p.102
Fratele Smith si alti frati s-au rugat si ei, iar apoi s-au retras pentru a petrece mult timp din noapte in rugaciune.
Marturii I, p.118
Cand vestirea soliei abia incepuse… eram putini credinciosi si eram considerati fanatici… Adesea, cand eram in stramtorari, petreceam noaptea intreaga in rugaciune fierbinte, agonizanta in lacrimi, pentru a primi ajutor de la Dumnezeu si pentru ca lumina Sa sa straluciasca asupra Cuvantului Sau…
Unele nopti nu puteam dormi, pentru ca inimile noastre isi revarsau preaplinul de iubire si recunostinta fata de Dumnezeu.
Marturii III, p.356
Noi trebuie sa staruim mult in rugaciune, daca dorim sa propasim in sfintirea vietii. Atunci cand solia adevarului a fost rostita pentru prima data [!anii 1844], cat de mult ne rugam noi! De obicei, noi petreceam ore intregi in rugaciuni serioase, cate doi sau trei laolalta, cerand implinirea fagaduintei; adesea se auzea si planset, glasuri de multumire si cantare de lauda. Acum, ziua lui Dumnezeu este mai aproape decat atunci cand am crezut intai; noi ar trebui sa fim mai seriosi, mai zelosi, mai fierbinti decat in anii de la inceputul soliei. Acum, primejdiile sunt mai mari decat atunci. Sufletele sunt mai impietrite. Avem nevoie de calauzirea Spiritului lui Hristos si trebuie sa nu ne odihnim pana nu-L primim. Marturii V, p.161, 162
Inainte de a tine o cuvantare, predicatorii ar trebui sa-si ia timp ca sa-l caute pe Dumnezeu pentru a primi intelepciune si putere. Mai mult, predicatorii se retrageau undeva si se rugau impreuna, si ei nu incetau pana cand spiritul lui Dumnezeu nu raspundea la rugaciunile lor. Apoi, se intorceau de la locul rugaciunii cu fetele luminate; si cand vorbeau adunarii, cuvintele lor erau pline de putere. Ei atingeau inima oamenilor, deoarece spiritul care le daduse binecuvantarea pregatise inimile pentru a primi solia lor. Marturii VI, p.55-56
Puterea care a inflacarat poporul, atat de puternic, in miscarea din 1844, se va dovedi iarasi. Solia ingerului al treilea se va vesti atunci nu pe soptite, ci cu o mare strigare. Marturii V, p.242-243.
