„Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule! Si Legea Ta este in fundul inimii mele.” (Ps. 40,8)
Bantuia o epidemie de difterie. Copiii mureau ca mustele. Era neliniste in fiecare familie. Prescrierea unor substante toxice, precum arsenicul, era generala. In The Farmers’ and Miners’ Journal s-a publicat acest asa-zis tratament: „Luati muste spaniole, pisati-le marunt si amestecati-le cu terebentina venetiana, intindeti preparatul pe o bucata de panza moale si legati-o in jurul gatului; aceasta va face sa apara o basicuta si va indeparta curand boala din gat”. Era in anul 1862.
In februarie 1863, doi dintre fiii lui James si Ellen White au fost loviti de aceasta boala cumplita. Chiar in timpul acela, sotii White dadusera peste un articol scris de dr. J. C. Jackson din Dansville, New York, care prezenta succesul pe care el il avusese in tratarea difteriei prin folosirea apei in diverse proceduri – hidroterapie. Deoarece aceasta metoda li s-a parut mai rezonabila decat drogurile otravitoare sau decat mustele spaniole, ei au urmat indicatiile doctorului Jackson si copiii s-au insanatosit.
In februarie 1864, fiul lor Willie a facut pneumonie. A fost atat de bolnav, incat avea crize de delir. Hotararea lor putea sa insemne viata sau moarte pentru copil. S-au hotarat sa il trateze ei insisi, cu apa si cu rugaciune. Timp de sapte zile si sapte nopti, ei au continuat sa-i faca hidroterapie si sa se roage neincetat. Intr-o noapte, parintii au fost atat de epuizati, incat au rugat pe altcineva sa continue tratamentul in timp ce ei incercau sa doarma. Dar Ellen nu a putut dormi. Deoarece simtea o mare nevoie de aer, a deschis usa care dadea intr-un hol mare. Imediat a putut sa respire mai bine si a adormit. Ea a visat ca un medic cu experienta statea langa patul fiului ei si spunea: „Ceea ce ti-a adus tie usurare il va ajuta si pe fiul tau sa respire si sa se simta mai bine. El are nevoie de aer. L-ai tinut intr-o caldura prea mare”.
Dupa ce a aplicat aceasta noua informatie, febra lui Willie a cedat; el s-a insanatosit rapid si a avut o sanatate mai buna decat inainte.
Iubite Doamne, Iti multumesc pentru apa curata si aerul proaspat si pentru cunostintele pe care le avem astazi despre felul cum sa le folosim, ca sa combatem boala.
Autor: Kay Kuzma