Zarzavaturile in medicina naturista, Alfons Balbach & Daniel Boarim, Traducere Picu Fivi
Originara din tinuturile indepartate ale Asiei, mazarea a ajuns astazi in toate regiunile pamantului, fiind cultivata pe scara larga.
Studiul compozitiei chimice ne face sa intelegem ca aceasta leguma contine elemente de cea mai mare valoare in proportii considerabile in comparatie cu alte leguminoase.
Compozitia chimica (100g)
verde uscata
Calorii 60 kcal 255 kcal
Carbohidrati 10,50 45,00
Apa 78,00 14,00
Fier 2 mg 5,7 mg
Calciu 0,02 mg 0,07 mg
Sodiu 13 104
Potasiu 285 903
Clor 24 39
Sulf 63 219
Magneziu 34 149
Vitamina A 560-3360
Vitamina C 8
(mazare verde fiarta)
Vitamina E 25
In 100 g mazare uscata intalnim Vitamina B2 100-150 mg
Uz alimentar:
Mazarea este un aliment cu putere de ardere mare, lucru pe care ni-l demonstreaza numarul mare de calorii continut. Mai ales mazarea uscata face din ea un aliment important pentru muncitorii care depun un efort fizic considerabil. Ceea ce-i mareste valoarea alimentara este bogatia sa in vitamine. Daca unei persoane ii trebuie o cantitate zilnica de 3000 de unitati de vitamina A, pentru bunul sau mers fizic, o suta de grame de mazare procura o cantitate apreciabila.
Contraindicatii:
Fiind un aliment greu digerabil, se recomanda ca cei ale caror stomacuri sunt “delicate” sa o foloseasca cu prudenta. In mod deosebit nu este indicat sa fie combinata cu un aliment care are o compozitie chimica asemanatoare.
Datorita continutului de acid uric, este nepotrivita persoanelor cu tendinte artritice (guta, piatra la rinichi, insuficienta hepatica, migrene, eruptii cutanate).
In acelasi timp, mazarea verde reprezinta o valoare alimentara remarcabila, putand fi si bine tolerata de aproape orice organism.
Remarcand valoarea sa medicamentoasa, prof. Jean Valnet citeaza urmatorul experiment:
“Sase cazuri de anemie aplastica au fost tratate printr-o fitohemaglutinina, un extract mucoproteic obtinut din boabe de mazare, cu stimularea evidenta a functiei madulare in toate cazurile si cu revenirea maduvei osoase la normal in doua din sase cazuri.” (J. G. Humble, Lancet, iunie 1964).
