Octombrie 2006
Intodeauna mi-am dorit sa vad o redesteptare a Bisericii Adventiste mondiale si sa ma atasez si eu acestei redesteptari, lucrand cu tot sufletul pentru grabirea revenirii Domnului nostru Isus Hristos. Uneori ziceam in mintea mea: "O,daca ar fi un grup care sa inceapa o reforma in biserica adventista, as fi gata sa ajut!" Insa,de fiecare data, imediat, un indemn imi cuprindea sufletul: "Incepe tu aceasta reforma! Nu astepta dupa altii! "Atunci, eu intrebam neputincios: "Bine,dar cum? Este imposibil. Nu am nici cea mai mica idee ce trebuie sa fac si cum sa procedez."
Ani de zile m-a urmarit gandul aceasta, insa mereu il alungam si asteptam sa vad lucruri minunate venite din partea altora.In acelasi timp, eu ma ocupam in mod constiincios de programul meu, de cresterea mea intelectuala si de comunitatile pe care le pastoream. Eram un pastor corect, amabil cu ceilalti, cu calitati, insa ceva lipsea pe plan spiritual. Imi dadeam seama de starea mea, dar nu stiam ce sa fac. Am inceput sa strig la Dumnezeu pentru ajutor.
In luna mai 2005, in timp ce vizitam o familie, un gand puternic mi-a cuprins intreaga fiinta: "Biserica Adventista vorbeste prea mult si se roaga prea putin. Trebuie sa faci ceva!" Imediat mi-au venit in minte orele de rugaciune de miercuri seara si de sambata dimineata. O rugaciune superficiala la inceput, una la sfarsit, iar in rest discutii, dezbateri, idei teologice, cu alte cuvinte, vorba prea multa.
Atunci mi-am zis:"Trebuie sa fac o reforma in viata bisericii pe care o pastoresc!" Asa cum este peste tot in Biserica Adventista, nici ora de rugaciune a bisericii pe care o pastoream la data aceea nu se desfasura altfel (eram pastor la Biserica Romana din Montreal – Canada. Chiar la sfarsitul lunii mai 2005 urma sa fiu numit pastor si la o biserica de limba engleza). Ne rugam superficial la inceput si la sfarsit, apoi citeam din Biblie, comentam si vorbeam (de-abia apuca fiecare sa spuna ceea ce avea de spus intr-un ceas). Rugaciunea lipsea aproape cu desavarsire. Si se numea "ora de rugaciune."
Am lasat la o parte gandul puternic care ma framanta pentru a doua zi. Mi-am zis: "Daca este de la Dumnezeu, a doua zi va fi si mai puternic" . Peste o saptamana nu ma mai gandeam decat la asta. Atunci, am pus mana pe telefon si am inceput sa sun cateve persoane si sa le spun despre experienta mea si sa le impartasesc dorinta de a face o reforma in privinta orei de rugaciune. Toti, fara exceptie, au fost de acord.
Acum, conduc personal 5 grupe de rugaciune in timpul saptamanii, in diferite locuri ale Montrealului (Luni, Marti, Miercuri, Joi si Vineri) intre orele 7-8:30 seara. Am renuntat definitiv la emisiunile mele preferate de la televizor, care imi inabuseau viata spirituala si dupa care ma rugam atat de superficial si ma simteam atat de vinovat, si am decis sa-L slujesc pe Domnul meu cu tot ceea ce sunt si sa-I ofer tot timpul meu doar Lui. La toate grupele de rugaciune pe care la conduc avem peste 400 de persoane pentru care mijlocim zilnic, iar Dumnezeu ne-a binecuvantat cu peste 70 de raspunsuri incredibile la rugaciunile inaltate.
Mi-am dat seama ca, ceea ce-mi lipsea era acea pasiune pentru Hristos, sa dau totul pentru El si sa nu retin nimic pentru mine. Am realizat, de asemenea, ca redesteptarea trebuia sa vina din camaruta mea si nu sa astept dupa altii. Rugaciunea este ceea ce lipseste poporului advent de astazi. Daca ne-am uni cu totii ca unul singur si ne-am ruga pentru nevoile celorlalti si pentru revenirea Domnului nostru Isus Hristos, El nu ar mai intarzia. Ar veni ca sa ne ia acasa. Tatal nostru tanjeste dupa noi, insa noua nu ne pasa de El, desi sustinem peste tot ca-L iubim, ca-L slujim si ca ne este dor de El. In realitate, starea poporuluii advent este cea descrisa in Apocalipsa 3:14 – 18.
As vrea acum sa va impartasesc si dumneavoastra cateva din cele peste 70 de minuni pe care le-a facut Dumnezeu in cele 15 luni de cand am inceput sa ne rugam specific pentru altii:
Intr-o marti dimineata, in timp ce ma aflam la Biserica Engleza "South Shore" ("Tarmul de Sud") am descoperit ca aveam un mesaj pe telefon. L-am ascultat cu atentie. Era o doamna neadventista care vorbea in limba engleza si care-mi spunea sa ne rugam pentru nepoata ei. Mi-a lasat si un numar de telefon ca sa o contactez. Am sunat-o si mi-a spus ca nepotica ei de 11 luni este bolnava foarte grav. Cu o luna in urma fetita incepuse sa vomite ceea ce manca. Parintii n-au dat prea mare importanta. Si-au spus ca este normal la aceasta varsta sa vomite. Insa, dupa o luna, au mers la medic fiindca fetita vomita foarte des.
Verdictul a fost ingrozitor: tumoare canceroasa pe creier. Bunica, disperata, m-a rugat sa ma rog pentru nepotica ei. Am pus numele fetitei pe lista de rugaciune la biserica engleza, ne-am rugat cu totii in acea seara, apoi fiecare s-a rugat personal, in fiecare zi acasa (toti cei care vin la grupele de rugaciune au cate un carnetel pe care isi scriu numele persoanelor pentru care se roaga, apoi zilnic mijlocesc inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare persoana de pe lista. Urmatoarea ocazie cand ne intalnim discutam despre raspunsurile primite, adaugam noi cereri pe lista de rugaciune si continuam sa ne rugam).
In ziua operatiei am chemat toti copiii care erau la biserica (erau adunati pentru scoala biblica de vacanta) si ne-am rugat pentru micuta Talia. Peste cateva zile bunica Taliei m-a sunat si mi-a spus ca inainte de operatie doctorii nu i-au dat nici o sansa fetitei ca va supravietui. Dar altfel hotarase Dumnezeu. Operatia a durat 9 ore. La sfarsitul operatiei doctorii au reusit sa scoata tumoarea si au declarat ca este o minune ca fetita traieste. Mai ramasese o mica tumoare undeva ascunsa in creier, care nu putea sa fie atinsa, pentru ca fetita ar fi murit. Am continuat sa ne rugam zilnic pentru ca Dumnezeul Creator sa indeparteze si acea tumoare ramasa. Dupa trei saptamani, fetita a mers din nou la control. Doctorii n-au mai vazut nici urma de tumoare si au spus: "Ne-am inselat!Fetita nu are nici urma de tumoare in creier." Insa pentru cei care ne rugasem, era clar ca Dumnezeu facuse o alta minune cu aceasta fetita.
La cateva zile fetita a parasit spitalul. Doctorii au spus ca se va insanatosi greu, va trebui sa vina la exercitii de recuperare, de vorbire si recuperarea va merge foarte greu din cauza operatiei, lasand sa se inteleaga ca va ramane cu sechele pe viata (daca va supravietui). Bunica ne-a spus despre toate aceste verdicte si noi am continuat sa ne rugam zilnic. Fetita are acum 2 ani si 4 luni. Este perfect sanatoasa. Merge, chiar alearga prin casa, vorbeste, iar in decembrie 2005 a fredonat un cantecel dupa bunica sa, aratand doctorilor ca are si aptitudini muzicale, uimindu-i pe acestia. Continua sa fie o minune vie a harului lui Dumnezeu si de fiecare data Il laudam pe Dumnezeu si-I glorificam Numele Sau cel mare pentru ca ne-a raspuns rugaciunilor intr-un mod atat de complet.
Am vizitat-o pe micuta Talia acasa, m-am imprietenit cu parintii si cu bunicii ei, iar bunicii ne-au vizitat de cateva ori biserica si sunt convins ca Il vor accepta pe Mantuitorul in viata lor foarte curand.
Pastor Adrian Golea
golea_adi@yahoo.com
Sursa: adriangolea.intercer.org
