Viața biologică terestră este, în esența ei, o insulă de antientropie materială (ordine materială) în vastul ocean al entropiei materiale (dezordine materială). Ca atare, materia vie (manifestare antientropică) este antiteza fundamentală a materiei moarte (manifestare entropică). Cu alte cuvinte, un intrus material viu în sânul materiei moarte. Absența vieții, și nu prezența spontană a vieții, este regula de fier a materiei universale.
În ecuația lui Bolzmann se spune că entropia este logaritmul natural al probabilității existențiale (se precizează astfel că numai entropia există natural). Ca atare, antientropia (viața) nu este decât logaritmul natural al improbabilității existențiale (se precizează astfel că antientropia nu există natural). Altfel spus, în Univers, pe cât este de firească entropia, pe atât este de nefirească antientropia. Și nu numai nefirescă, ci și imposibilă din punct de vedere natural. Pentru simplul fapt, că trecerea de la entropie la antientropie este imposibilă în mod spontan. Un fapt posibil numai prin intervenția unui factor inteligent din afara materiei respective (ex: o casă nu se poate construi fără forțe inteligente).
Pentru tratarea creațiunii sau a evoluției vieții terestre este necesară atât o cercetare prin prisma naturii terestre, cât și prin prisma culturii biblice. Nu numai natura este o inepuizabilă sursă de cercetare a vieții terestre, ci și Biblia – cea mai mare Carte de cultură universală. O Carte care atestă faptul că lumea terestră îndeplinește, prin propria alegere a omului, rolul de experiment unic, pentru punerea în aplicare a Planului de Mântuire. Un fapt pentru care existența terestră conține: o structură vie particulară, cu un grandios evantai de specii, și cu o vastă variabilitate biologică.
Sfânta Scriptură – tezaurul informațional fundamental a lumii noastre – ne face cunoscută nu numai creațiunea, ci și retragerea forțată a Creatorului din spațiul fizic al operei Sale proprii. O retragere care complică colosal de mult explicația propriei noastre existențe. Un important fapt pentru care originea vieții terestre este una dintre cele mai exasperante și mai obsedante dileme ale omenirii. De mii de ani, gândirea pământenilor oscilează dramatic și neconsolat la răscrucea concepțională dintre creațiune și evoluție.
Atât pe baza culturii biblice, cât și pe baza naturii materiale trebuie reamintit faptul că există două concepte fundamentale, pe care trebuie să le avem în vedere, în studiul vieții terestre: conceptul filozofic și conceptul mitologic.
– Conceptul filozofic se referă la faptul că, atât în domeniul creațiunii, cât și în domeniul evoluției, rezultatele cercetărilor respective nu pot fi nici probate, nici experimentate în laborator. Ca atare, nici creațiunea, nici evoluția, nu pot fi încadrate în domeniul științei. Datorită acestui fapt, toate datele actuale despre manifestari naturale din trecutul îndepărtat, nu pot fi plasate decât în sfera probelor indirecte. Un fapt pentru care, și creațiunea, și evoluția nu pot fi cuprinse în manuale sau în tratate de știință, ci exclusiv, în manuale sau tratate de filozofie. Altfel spus, atât creațiunea cât și evoluția sunt pur și simplu credințe. Din această cauză, nu se poate vorbi niciodată, nici despre știința creațiunii, nici despre știința evoluției, ci numai despre: filozofia creațiunii și filozofia evoluției.
– Conceptul mitologic precizează faptul că, atât creațiunea, cât și evoluția, nu pot fi redate în mod concret, prin descrieri reale, ci prin intermediul unor scenarii ilustrative care simulează fenomenele respective. Există un fapt cunoscut, și anume că „necunoscutul”, nu poate intra niciodată în circuitul cunoașterii decât prin mituri. În studiul vieții terestre există următoarele mituri: miturile creațiunii și miturile evoluției.
– Miturile creațiunii biblice sunt ficțiuni ilustrative, pe care Divinitatea le alcătuiește pentru a reda, prin ilustrații diverse, misterele acțiunii sacre. Niște mistere care, fiind de o dimensiune existențială imposibil de redat printr-o terminologie asimilabilă pentru mintea umană, nu pot fi comunicate prin cuvinte de expresie umană, ci doar prin ficțiuni metaforice (mituri literar-metaforice).
– Miturile evoluției naturale sunt ficțiuni ilustrative, pe care omul nereligios le alcătuiește, pentru a reda, prin asemănare, ipotezele sale probabile ale evoluției terestre. Este vorba de niște scenarii ipotetice sau ficțiuni diverse, care nu pot fi decât imaginate, și care redau simbolic presupusele realități naturale (mituri științifico-fantastice).
Oricât de surâzători și de raționali se prezintă în costumația lor explicativă, atât evoluționiștii, cât și creaționiștii, nu este vorba însă despre un contact al acestora cu realitatea, ci cu „mitul” acesteia. Realitatea în sine nu poate fi cuprinsă nici de evoluționiști, nici de creaționiști. Totul depinzând, în această privință, de întinderea „păturii” rațiunii umane.
Cea mai importantă problemă filozofico-mitologica – atât a creațiunii, cât și a evoluției – constă în trecerea de la entropie (dezordine) la nonentropie (ordine). În cazul de față, de la materia nestructurată biologic (materia moartă atomo-moleculară), la structura celulară (materia vie anatomo-fiziologică).
La o analiză atentă a întegului sistem biologic terestru descoperim o infinitate de conexiuni cauzale de trecere structurală, de la un nivel inferior la un nivel superior. Adică de la o ordine la o altă ordine material-celulară. Dintre toate aceste conexiuni sau salturi biologice, se deosebesc, în mod universal, trei momente cruciale sau salturi fundamentale de la entropie la antientropie. Și anume: (1) saltul de la materia moartă la materia vie (biogeneza), (2) saltul de la o specie la alta (speciogeneza) și (3) saltul de la animal la om (antropogeneza).
Toate aceste conexiuni sau salturi imposibil de traversat pot fi denumite simbolic „noduri gordiene” (nodul mitologic dintre plugul și carul lui Gordius, pe care Alexandru cel Mare l-a tăiat cu sabia). Nodul gordian al originii vieții terestre este un obstacol total, care nu poate fi deznodat. El poate fi doar tăiat: fie cu sabia argumentelor Cuvântului lui Dumnezeu, fie cu sabia argumentelor naturii terestre. În ambele cazuri sabia este o „credință”: fie credința în creațiune, fie credința în evoluție.
Nu trebuie să neglijăm faptul că nu este vorba despre o „credință” oarbă, ci despre o credință bazată pe probe indirecte. Adică o filozofie.
Fiindcă în cadrul vieții terestre este vorba despre trei salturi fundamentale de la entropie la nonentropie, există și trei noduri gordiene distincte:
1. Nodul gordian biogenetic (saltul de la materia moartă la materia vie)
2. Nodul gordian speciogenetic (saltul de la o specie la alta)
3. Nodul gordian antropologic (saltul de la animal la om)
(va urma)
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
