Nodul gordian speciogenetic ( 16 )

E. FENOMENUL REPETĂ‚RII DE CĂ‚TRE ONTOGENEZĂ‚ A FILOGENEZEI

În natura bilologică există foarte multe aspecte generale care pot fi interpretate, atât prin filozofia creaționistă, cât și prin filozofia evoluționistă. O asemenea dublă interpretare se datorează faptului că viața terestră este creată, în așa fel, încât să poată „exista” prin ea însăși. O viață „existentă” prin ea însăși, nu înseamnă viață „creată” prin ea însăși. Înseamnă doar viață care se „autoîntreține” prin hrană, și care se „autoreproduce” prin mecanisme proprii. Cu precizarea că este vorba despre o viață terestră „existentă”, prin ea însăși, în condițiile entropiei, mai exact, în condițiile morții.

Pretențiile creaționiștilor de a explica totul prin intervenție divină, cât și pretențiile evoluționiștilor de-a explica totul prin intervenția naturii, sunt absurde. Creaționismul  trebuie să nu mai confunde realitatea creată de Dumnezeu (viața creată perfect), cu realitatea creată de natură (viața reprodusă imperfect datorită entropiei), iar evoluționismul trebuie să nu mai confunde microevoluția (varietatea ca diversitate în cadrul speciilor), cu macroevoluția (varietatea ca diversitate în cadrul evoluției speciilor).

A accepta „creațiunea” ca origine divină a vieții, și „evoluția” ca schimbare naturală a vieții, nu înseamnă a crea conceptul „creațiune-evoluție”.  Adică a accepta creațiunea pentru formele biologice inferioare, iar evoluția pentru dezvoltarea naturală a acestora până la formele biologice superioare. Creațiunea trebuie înțeleasă ca organizare vie totală, în timp ce evoluția trebuie înțeleasă doar ca un sistem de adaptare a vieții create în condițiile entropiei.

Mai trebuie să înțelegem faptul că primele exemplare individuale din toate speciile sunt aduse la existență prin creațiune (filogeneza): formare divină primară. Ulterior toate exemplarele individuale sunt aduse la existență prin reproducere (ontogeneza): formare naturală secundară.
Într-adevăr natura actuală este formată numai din indivizi care intră în existență, în mod natural. Nici o vietate nu mai apare astăzi prin creațiune. Fiecare exemplar monocelular sau plurileclular provine dintr-o diviziune, pe cont propriu. Orice pluricelular, pornește de la o singură celulă și urmează o evoluție embrionară până la stadiul de adult. Întreaga natură actuală este formată prin ea însăși, pe  calea reproducerii biologice. Tot ceea ce exită sub formă biologică se formează prin sine însuși și se întreține prin sine însuși, până ce în final încetează de a mai exista. Aceasta înseamnă „existența” naturii prin ea însăși. O existență în condiții entropice.

Filogeneza
Prin noțiunea de „filogeneză” se înțelege întreaga scară biologică de la unicelulare și până la om. Adică prezentarea tuturor viețuitoarelor într-o succesiune de la simplu la complex. Scara speciilor. O specie este un grup de viețuitoare care au aceleași carctere morfologice, fiziologice și reproductive.

Scara speciilor reprezintă o succesiune de aparate vii din ce în ce mai perfecționate. În mod practic, filogeneza sau diversitatea biologică este întregul conglomerat de plante și de animale care are la bază celula biologică. Fiecare specie din  vasta constelație de specii biologice – de la monocelulare (eucariotele) și până la pluricelularul din vârful arborelui biologic creațional terestru (omul) –  reprezintă o verigă din marele lanț  de forme, din ce în ce mai dezvoltate, de exercitare energetică și de reproducere. Unii consideră filogeneza creată, iar alții consideră filogeneza evoluată.

Ontogeneza
Prin noțiunea de „ontogeneză” se înțelege întregul proces biologic de creștere a unui organism biologic de la prima celulă embrionară la starea de adult. Este un fapt cunoscut că fiecare individ al speciilor biologice terestre, care se înmulțesc, de exemplu, în mod sexuat, își începe evoluția de la stadiul de celulă. O celulă specială provenită din contopirea dintre ovul și spermatozoid, denumită ou sau zigot. Mai departe, acesta se dezvoltă, în mediul să propriu. O dezvoltare embriologică care costă într-o creștere și diferențiere celulară pe etape.
Etapa de morulă constă într-o grupare celulară, produsă prin diviziune. Un mic conglomerat anatomic cu aspect de mură.
Etapa de blastulă constă în multiplicarea stadiului de morulă. Acest mic ghem de celule capătă o cavitate interioară.
Etapa de gastrulă reprezintă apariția unei înfundări în masa celulară, a blastulei,  născându-se primle trei foițe sau schițe celulare (ectodermul, endodermul și mezodermul).  Din aceste trei schițe embrionare se produc pe rând, prin fenomenul de proliferare celulară – pe baza ADN-ului celular –  toate aparatele și sistemele organismului cuprinse în informația genetică respectivă.

Legea biogenetică Müller-Haeckel
Legea biogenetică Müller-Haeckel (ontogeneza repetă unele forme ale filogenezei) se referă la  diferitele aspecte pe care le îmbracă produsul embrionar în întreaga lui desfășurare embriologică. Și nume, faptul că unele din înfățișările embrionului unei specii superioare  repetă structurile unor specii inferioare. Cu alte cuvinte, este vorba despre  o teorie care pretinde că ontogeneza este o repetare sau o recapitulare rapidă a filogenezei. Altfel spus, această lege afirmă că dezvoltarea individului de specie superioară, trece prin unele stadii, în care planul de organizare al corpului este similar morfologic și funcțional cu cel al unor specii inferioare.

Întregul concept  apartine lui F. Müller. Pe baza unor studii privitoare la dezvoltarea crustaceilor, acesta observă, în anul 1864, că stadiile adulte ale speciilor inferioare sunt foarte asemănătoare cu embrionii speciilor superioare. În consecință, se concluzionează că multe din caracterele strămoșilor unei specii, apar, pentru scurt timp, în diferite stadii ale dezvoltării indivizilor din speciile superioare. Și astfel, își comunică ideile sale, în lucrarea sa Morfologia generală a organismelor (1866).

Observația sa este interceptată de E. Haeckel. Acesta își dă seama că trebuie să fie vorba despre un  fenomn mai amplu. Și anume, precizează că faptul respectiv nu este întâmplător. E. Haeckel consideră că fenomenele descrise de F. Müller trebuie să  îmbrace un caracter  mai precis. Fiind vorba depre un aspect nou și necunoscut, chiar și el greșește în interpretarea sa.  Exagerează, în privința exemplelor, pornind de la premiza falsă că toate caracterele inferioare, din evoluția filogenetică, apar la orice specie descendentă din această linie.
Este de la sine înțeles, că împotrivitorii evoluționismului, nu sunt de acord. Aceștia observă erorile respective, aducând o critică înverșunat acestei teorii. O critică importantă care se întinde până în zilele noastre, având ecouri destul de importante și în prezent. F. Müller și E. Haeckel revin și se temperează, ajungând la o formulare foarte apropiată de realitate, în privința acestei  legi fundamentale a biogenezei. Și anume, precizează că ontogeneză nu repetă în toate aspectele ei filogeneza, ci doar în anumite aspecte.

Printre exemplele clasice care vin în sprijinul legii biogenetice fundamentale se numără: existența arcurilor branhiale de la pești, la embrionii mamiferelor,  metameria embrionilor tuturor vertebratelor etc.
Este foarte interesant faptul că repetarea embriologică respectivă,  nu trece prin toate formele inferioare, ci doar prin unele. Și anume, de cele mai multe ori, numai prin formele cele mai viabile din punct de vedere al adaptabilității. Așadar, reflectarea filogenezei în cadrul ontogenezei nu este în totalitate. Există un amestec greu de diferențiat între caracterele ancestrale (filogenetice) ale speciei respective, și caracterelor proprii (ontogeneza).

Problema legii fundamentale a repetării de către ontogeneză a filogenezei este mult mai amplă. Se consideră, de exemplu, în mod real,  faptul că inima embrionul uman îmbracă formele unor specii inferioare. De exemplu: există o perioadă embrionară, în care inima omului este monocamerală ca la viermi, apoi bicamerală ca la pești, după aceea, tricamerală ca la batracieni. Și, în sfârșit, tetracamerală ca la vrtebrate.

Concluzii
Anatomia comparată pune în evidență toate aspectele, de mai sus, pe care nu le poate nega nimeni. Apărătorii religioși ai creaționismului – în lipsa unor cunoștințe corecte în domeniul biologiei – se opun cu înverșunare  principiului Müller-Haeckel.  În realitate, această lege biologică fundamentală Müller-Haeckel, există.  În această privință, trebuie spus că acest principiu biologic fundamental poate veni deopotrivă, atât în favoarea evoluționismului, cât și în favoarea creaționismului.  Depinde de felul în care legea în cauză este înțeleasă și interpretată.

– Evoluționismul consideră că reflectarea unor forme ale filogenezei în ontogeneză, reprezintă o mărturie a faptului că speciile provin una din alta. Și, în consecință, reproducerea individivizilor în ontogeneză ar urma drumul din filogeneză. Explicația nu este însă cea mai corectă, întrucât individul se ridică din propria-i specie, în mod natural, dar în condițiile asistenței naturale de către propriul său părinte.
– Creaționismul consideră că reflectarea unor forme ale filogenezei în ontogeneză, reprezintă o mărturie a faptului că idivizii speciilor superioare îmbracă, în evoluția embrionară, anumite stadii specifice formelor inferioare de existență.  Fiecare specie, de la cele inferioare, la cele superioare, este o formă necesară și viabilă de existență. O specie superioară este normal să îmbrace, în evoluția embrionară, anumite forme de viață deja existente în natura terestră.

Nu trebuie să adoptăm poziția fundamentaliștilor religioși și să negăm realitatea naturii. Este necesar să explicăm fenomenele biologice nu să le negăm. Numai în felul acesta este posibilă înțegerea faptului că lumea aceasta arată, în mod concomitent, ca o lume creată (prin primele exemplare) și, totodată, ca o lume evoluată (prin reproducerea primelor exemplarelor). Nici numai creată, nici numai evoluată. Ci creată, ca și când ar fi evolută, și evoluată, ca și când ar fi creată. Adică o lume și creată, și existentă prin ea însăși.

Cornelius Greising

Material preluat de la www.intercer.net