C. PRINCIPIUL METAFOREI GENETICE
Cel de-al patrulea principiu fizic pe care-l încalcă teoria filozofică a evoluției este principiul metaforei genetice. Oricât ar părea de curios sau de ciudat, viața – în toată complexitatea ei uimitoare – este construită pe principiul metaforei sau al simbolului. O metafora structurală similară cu poezia. Un scenariu material amplu și diversificat, care se reduce, în ultimă instantanță, la relația simbolică dintre semnificant și semnificat.
Metaforizarea poetică sau simbolică – privită ca o operație informațională particulară – este fără excepție apanajul unei inteligențe. Animalele nu pot simboliza. Materia nu poate face poezii sau simboluri. O metaforă sau un simbol constă, în esență, într-o schimbare de cod sau de paradigmă. Un salt de la „ceva” la „altceva”. O manifestare care implică existența unei gândiri. Orice metafora sau simbol literar conține, prin urmare, două planuri distincte – planul semnificant și planul semnificat – despărție de o fanta de conversiune. Un mod de transfer informațional, de la un cod la alt cod. Adică de o trecere de la o idee la o altă idee. O manifestare care nu poate fi realizată de la sine, ci numai prin intermediul unei inteligențe.
Planul semnificant (obiectul care vorbește sau care indică)
|
Fanta de conversiune inter-informatională metaforică
|
Planul semnificat (obiectul despre care se vorbește sau care este indicat)
Natura lipsită de inteligență, așa cum s-a mai spus, nu are capacitatea de a simboliza sau de a metaforiza. Și totuși un asementea fenomen este posibil și foarte necesar, chiar și în sânul materiei neinteligente. Este vorba despre trecerea, în mod informațional, de la un sistem de “ordine” materială (aminoacizii) la un alt sistem de “ordine” materială (proteinele), printr-un procedeu de tipul metaforei. Cel mai important exemplu îl reprezintă structura vie terestră. O structură bazată pe transformarea aminoacizilor în proteine. Un fenomen de ordin informațional de tipul metaforei, pe care l-a început îl execută, în mod magistral Creatorul Însuși. Ulterior – în cadrul reproducerii naturii vii – același fenomen este realizat, în mod automat, de structura celulară însăși, pe baza acidului dezoxiribonucleic (ADN). La realizarea trecerii codului informațional al acizilor aminați (semnificantul) la codul informațional al diverselor proteine (semnificatul), participă și acidul ribonuclei (ARN).
ADN-ul – baza sistemului metaforic al lumii vii – este un compus chimic alcătuit din două coduri informaționale paralele, desfășurate sub o forma spiralată: una cu rol de semnificant și alta cu caracter de semnificat. ADN-ul reprezintă aparatul natural și automat de metaforizare a structurii vii terestre.
Alfabetul informațional al ADN-ului este format din patru baze aminice: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și tiamina (T), iar în mod suplimentar uracilul (U).
Cuvintele codului informațional-biologic sunt formate din câte 3 baze aminate. Fiecare triadă respectivă codifică un aminoacid din cele 20 de exemplare de aminoacizi, care participă la structura vie: glicocolul, alanina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, prolina, triptofanul, serina, treonina, tirozina, cisteina, metionina, asparagina, glutamina, acidul aspartic, acidul glutamin, histidina, lizina și arginina.
ADN-ul, așa cum s-a mai spus, are două catene paralele și spiralate sau două coduri informaționale distincte:
– Codul informațional cu rol de semnificant, care captează, cu ajutorul ARN-ului, aminoacizii liberi din soluția chimică în care se află.
– Codul informațional cu rol de semnificat care fixează aminoacizii, cu ajutorul ARN-ului, în lanțul proteic respectiv.
Avem de-a face cu un sistem extraordinar de complex de trecere de la natura neorganizată (aminoacizii) la natura organizată (proteina). Formarea structurii vii nu este, astfel, nici simplă nici ușoară. Este vorba despre un sistem de lucru care este specific, atât pentru structura somatică, discutată mai sus, cât și pentru structura organelor senzoriale și pentru structura naturii conștiente. Întreaga activitate umană, fie că este bazată pe limbajul simplu, fie că este bazată pe artă sau pe tehnică este tributară sistemului simbolic sau metaforic de manifestare. Fiind vorba despre un sistem de trimitere de la “ceva” la “altceva” – indiferent dacă se referă la activitatea umană conștientă sau la materia vie – reprezintă o lucrare specifică inteligenței.
Este important faptul că Divinitatea crează ordinea vie (antientropia), în mod inteligent. În același timp, crează o ordinea vie, în așa fel, încât să se reproducă de la sine postcreațional. O reproducere pentru care instalează, prin creațiune, sistemul genetic (ADN), care funcționează sub formă automată. Datorită acestui fapt structura vie se formează și stăzi pe cale metaforică – prin procesul de reproducere – fără nici o contribuție actuală din partea inteligenței divine. Faptul în sine este suficient ca să demonstreze că acest sistem metaforic automat este doar inițiat de o ființă inteligentă. Un aspect care demonstrează că sistemele metaforice pot funționa și în mod “nativ”, în cadrul activității curente a unei persoane înzestrare cu gândire, dar și în mod “automat” printr-o programare inteligentă.
Trebuie să reamintim faptul că procesul de combinare structural-vie, de tip metaforic, nu se poate face de la sine. Tot așa cum limbajul uman nu se poate forma de la sine, deoarece necesită o raportare convențională dintre cuvânt și obiect, nici limbajul structural genetic nu se poate naște de la sine, necesitând același raport convențional dintre aminoacizi și aranjarea lor în cadrul proteinei. Ideea evoluționistă că această potrivire are loc treptat și în timp îndelungat, n-are nici o valoare. Raportul simbolic dintre codul catenei cu rol de semnificant și codul catenei cu rol de semnificat trebuie să fie stabilit în același timp pentru întreaga celula și pentru toate sistemele pluricelulare. Echivalarea simbolica, în timp, nu este posibilă deoarece structura trespectiva nu se poate alcătui partial, ci exclusiv ,în același timp, și în întregime.
Cea mai mare dovadă că sistemele simbolice, nu pot fi realizabile de la sine, fiind nevoie de o inteligență, o constituie texnica automata actuală, reprezentată prin aparatele electronice. Baza de lucru a acestora constă în stocarea și în transmiterea informațiilor pe cale simbolică: fie pe cale analogică (iconografică), fie pe cale digitalică (numerică). Calculatoarele electronice sunt cea mai importantă mărturie a faptului că sistemele metaforice implică o gândire, care să pună în acord simbolic planul semnificant cu planul semnificat. Un acord relațional care nu poate avea loc prin întâmplare, fiindcă în acest caz, ar trebui să avem de-a face cu o infinitate de întâmplări, câte una pentru fiecare potrivire dintre un aminoacid și locul său stabilit în cadrul fiecărei proteine.
D. PRINCIPIUL SIMULTANEITĂ‚Å¢II STRUCTURALE (urmare)
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
