Evoluția se bazează pe un număr incalculabil de salturi materiale. Toate acestea sunt declarate pur și simplu posibile, fără să existe o probă clară în economia gândirii evoluționiste. Studiul nostru nu se ocupă, în cadrul evoluției, de imensitatea articulațiilor felurite și mărunte, ci doar de acei pași mari ai evoluției, care sunt doar trei, și care constau în saltul de la un nivel structural-energetic la un alt nivel structural energetic.
În lumea terestră există trei niveluri structural-energetice distincte:
– Nivelul structural-energetic fizic (nivelul atomo-molecular)
– Nivelul structural-energetic biologic (nivelul celular și pluricelular)
– Nivelul structural-energetic noologic (nivelul rațional-informațional)
În această privință, este caracteristic faptul, că între cele trei niveluri structural-energetice, de mai sus, sunt diferențe radicale. Un fapt care infirmă conceptul evoluționist de trecere succesivă de la un nivel inferior la un nivel superior. Imposibilitatea trecerii peste hotarul dintre un nivel structural-energetic inferior și un nivelul structural-energetic superior poate fi denumită metaforic: nod gordian. Există, în mod clar, în natura noastră, așa cum s-a mai văzut, trei noduri gordiene.
1. Nodul gordian biogenetic (originea vieții): saltul de la materia moartă la materia vie.
2. Nodul speciogenetic (originea speciilor): saltul de la o specie inferioară la o specie superioară.
3. Nodul antropologic (origine omului) saltul de la concret la abstract sau de la animal la om.
În studiul prezent ne ocupăm de primul salt evolutiv, adică de primul nod gordian: nodul gordian biogenetic. Și anume: luăm în discuție primul salt evolutiv, saltul de la nivelul structural-energetic sau entropic (atomo-molecular) la nivelul structural-energetic biologic (celular și pluricelular) sau antientropic. Altfel spus: discutăm originea vieții.
Viața terestră are la bază o structură micronică – celula biologică. O structură materială extrem de complexă. Evoluția pretinde că această celulă, în calitate de ordine sau antientropie, apare în mod spontan din entropie sau dezordine. De la început trebuie să spunem că celula biologică este o micro-uzină materială, îmbrăcând o structură arhitecturală uimitoare – atât la nivel celular, cât și pluricelular – nefiind posibil ca această structuralizare să apară în mod spontan, pe baza unei pure întâmplări.
Celula este descoperită de Schleiden și Schwann (1838).
Apariția spontană a vieții, adică a primei celule, constituie o preocupare, din cele mai vechi timpuri, a omenirii. Ideea evoluționistă care domină gândirea umană, în privința apariției vieții este: teoria generației spontanee. Începând cu Democrit (460-370 î.H.) și Aristotel (384-322 î.H) se consideră ca viața apare spontan (din pământ, lemn uscat, rouă, păr, sudoare sau necurățenii). Prin descoperirea germenilor, de către Louis Pasteur (1822-1895), se desființează teoria generației spontanee.
Ultima teorie aparent științifică, care este tot de tipul generației spontanee, este teoria A. I. Oparin (1922) și J. B. S. Haldane (1928). Este vorba despre niște ipoteze neprobate și lipsite de o explicație științifică. Apariția vieții are loc, conform acestei teorii, în „supa” oceanului primar, având trei etape: etapa anorganică (apariția hidrocarburilor), etapa organică (aparția aminoacizilor) și etapa biologică (apariția coacervatelor). Toate aceste susțineri sunt declarații neprobate de realitea vieții.
Se știe ca în afara celulei, nu există viață. Și singura demonstrare științifică, până astăzi, este doar ideea emisă de R. Wirchow (1858) – omnis cellula e celulla (orice celulă provine din celulă). Această susținere explică doar aparția secundară a unei celule, prin reproducere. Nu explică însă apariția primei celule.
Există mai multe principii clare care se opun oricăror explicații de natură spontană a vieții sau a trecerii de la un nivel energetic la altul. Este vorba despre acele principii care combat posibilitatea depășirii nodurilor gordiene ale evoluției: (A) principul entropiei fizice, (B) principiul concordanței dintre cauză și efect, (C) principiul metaforei genetice, (D) principiul simultaneității structurale și (E). principiul reproducerii celulare.
Cel dintâi principiu pe care-l încalcă teoria filozofică a evoluției este cel al etropiei. Termenul grecesc „entropie” înseamnă „evoluție”. Adică direcția de desfășurare a fenomenelor. Legea entropiei este elaborată de Clausius (1865), un fizician german. Se precizează astfel că în natură nu există decât o singură direcție spontană de evoluție a mișcării. Și anume: numai dinspre trecut spre viitor și dinspre ordine spre dezordine.
Materia terestră moartă se prezintă sub formă de structuri atomo-moleculare. Aceste structuri sunt închise. Adică au energia stocată în mod natural, în ele însele, și deaceea nu sunt supuse spontan entropiei.
În schimb, toate structurile de deasupra nivelului atomo-molecular. Cu alte cuvinte, toate structurile care folosesc elementele nivelului atomo-molecular, ca pe niște „carămizi” constructive, sunt supuse entropiei. Prin urmare, este un fapt cunoscut tuturor, că structurile supra atomo-moleculare, nu se pot structura singure. Este necesară o forță inteligentă, care să pună în joc energiile naturii și să le dea o anumită formă.
Chiar daca se invocă întâmplarea ca factor structurant, ne întâlnim cu trei obstacole majore în calea evoluției:
– Cel dintâi obstacol constă, în ideea că evoluția conține o infinitate de salturi biologice, fapt care înseamnă că la realizarea lor este nevoie de o infinitate organizată de intâmplări (în acest caz „intâmplarea” ar trebui să devină „lege” a ordinii).
– Cel de-al doilea obstacol constă, în ideea că odată formată structura biologică, aceasta este supusă entropiei și este dezorganizată de întâmplare chiar în momentul apariției ( În acest caz, ceea ce întâmplarea „face”, în același timp, și „desface”)
– Cel de-al treilea obstacol constă, în ideea că o întâmplare o dată apărută este supusă și ea însăși entropiei și, ca atare, nu va putea acționa (în acest caz, toate întâmplările presupuse „active” sunt verigi „efemere” într-un lanț de același fel).
Ca atare, apariția structurii vii, în condițiile entropiei, este nu numai o imposibilitate, ci și o absurditate. Așa că, ori se anulează evoluția, ori se anulează entropia.
Conceptul evoluționist ignoră tocmai legea entropiei, anulând-o prin legea întâmplării. Se nesocotește faptul că entropia este, de fapt, o formă de manifestare a întâmplării, tot așa cum întâmplarea este o formă de manifestare a entropiei. Întâmplarea arată caracterul nesistematizat al entropiei (adică necoroborea pentru ordine, ci numai pentru dezordine), iar entropia arată caracterul unidirecționat al întâmplării (neputând acționa decât exclusiv dinspre ordine spre dezordine)
Cel de-al doilea principiu pe care îl încalcă teoria filozofică a evoluției este cel al concordanței dintre cauză și efect: orice cauză posedă o natură și nu poate determina un efect decât de tipul propriei naturi, și nu de tipul altei naturi.
În lumea terestră există, așa cum deja s-a precizat anterior, trei niveluri structural-energetice distincte: nivelul structural-energetic fizic (materia obișnuită), nivelul structural-energetic biologic (viața) și nivelul structural-energetic noologic (gândirea).
În raport de aceste niveluri structurale se nasc două tipuri de raporturi cauză-efect: raporturi concordante și raporturi discordante.
a. Raporturi cauză-efect concordante
Raporturile cauză-efect concordante se referă la faptul că toate procesele cauzale determină în exclusivitate numai efecte de tipul naturii din care aparțin. Și anume, de tipul nivelului structural-energetic respecive.
– Nivelul structural-energetic fizic, fiind unul singur, posedă raporturi cauză-efect numai de tip fizic. Nici una din cauzele naturale, de la acest nivel structural nu poate genera altfel de efecte decât fizice. Adică numai de nivel atomo-molecular. Ca atare, există numai cauze care generează substanțe anorganice (Carbon, Hidrogen, Oxigen și Azot) sau substanțe organice (hidrocarburi, aminoacizi, proteine, acizi grași, glucide, nucleotide, proteinoizi etc). În cazul nivelului atomo-molecular, entropia acționează neacceptând nici o ordine a elementelor respective deasupra acestui nivel cauzal.
– Nivelul structural-energetic biologic este format din „cărămizile” nivelului structural-energetic fizic, așezate prin forțe din afara nivelului fizic. Și anume, prin forța cauzală a codului ADN de factură inteligentă, din exterior. Ca atare, acest nivel structural-energetic va conține două tipuri de raporturi cauză-efect: de tip fizic, și de tip biologic. Cu toate acestea, raportul cauză-efect de natură fizică determină efecte de natură fizică, iar raportul cauză-efect de natură biologică determină efecte de natură biologică. Chiar dacă acestea conlucrează, fiecare se limitează la sfera sa de acțiune.
– Nivelul structural-energetic noologic este format pe baza „cărămizilor” nivelului fizic și biologic. Și anume, prin folosirea ADN-ului pentru alcăturiea structurilor abstracte ale limbajului. Și anume, prin forța cauzală a limbajului unei forțe inteligente din exterior. Ca atare, acest nivel structural-energetic conție, în mod clar, trei tipuri de raporturi cauză-efect: de tip fizic, de tip biologic și de tip noologic. Cu toate acestea, fiecare tip de raport cauză-efect se va desfășura excluziv prin efecte de natura respectivă. Chiar dacă acestea conlucrează, fiecare se limitează la sfera sa de acțiune.
b. Raporturi cauză-efect neconcordante
Raporturile cauză-efect neconcordante nu există. Nici o cauză de o natură nu poate determina efecte de o altă natură. Cu toate acestea, evoluția acceptă, prin natura ei, posibilitatea existenței raporturile cauză-efect neconcordante.
În lumea terestră, existând trei niveluri structural-energetice, se înțelege că, în lumina evoluției, în lumea umană ar putea exista două treceri de la o natură la alta: trecerea de la nivelul structural-energetic fizic la nivelul structural-energetic biologic și trecerea de la nivelul structural-energetic biologic la nivelul structural-energetic noologic.
– Saltul de la nivelul structural-energetic fizic la nivelul structural energetic biologic nu este posibil, fiindcă nici o cauză fizică, nu poate determina un efect biolgic. Este vorba despre un raport discordant. Este necesară o cauză exterioară (codificarea ADN) care nu aparține nivelului fizic, ci biologic. Și cum nivelul biologic nu există spontan, numai o inteligență poate acționa în acest sens
– Saltul de la nivelul structural-energetic biologic la nivelul structural-energetic noologic nu este posibil, fiindcă nici o cauză biologică, nu poate determina un efect noologic (gândire). În acest caz, cauzalitatea este, din punct de vdedere spontan, discodantă. Numai o inteligență exterioară poate acționa în acest sens.
Datorită raportului concordant dintre cauză și efect, evoluția nu poate avea loc, în mod spontan, ci numai printr-o cauză exterioară. Numai o natură inteligentă exterioară poate coordona cauzalitatea, în așa fel, încât să unească toate cauzele concordante necesare pentru a produce saltul ccreațional de la un nivel structural energetic la alt nivel structural-energetic.
C. PRINCIPIUL METAFOREI GENETICE
(va urma)
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
