NODUL GORDIAN BIOGENETIC – CONCLUZII
Primul nod gordian al evoluției este nodul gordian biogenetic. Așa-zis primul salt natural al trecerii de la materia moartă la materia vie. Adică apariția vieții (biogeneza). Primul pas „natural” al presupusei teorii evoluționiste. O presupunere care trebuie confirmată sau infirmată. Nodul gordian biogenetic – apariția vieții – aparține trecutului. Un trecut inaccesibil în mod direct (prin simțuri), ci doar în mod indirect (prin idei). Un fapt pentru care probele noastre verificatoare nu pot fi decât de ordin indirect. Adică prin deducții. Ca atare, pe masa discuției dintre evoluționism și creaționism, fiecare parte aduce dovezile sale de tip „indirect”. Adică dovezi filozofice.
Disputa dintre evoluționism și creaționism este, de fapt, disputa privitoare la cauza inițială: „O Inteligența” sau „O Întâmplarea” (?), Dumnezeu sau Natura (?). Conflictul dintre aceste două tabere filozofice este cu atât mai mare, cu cât nici filozofia biologică, nici filozofia biblică, nu pot prezenta realitatea în mod exact. Cu alte cuvinte, cu ce sabie poate fi tăiat nodul gordian biogenetic ? Cu sabia „Întâmplării naturale” sau cu sabia „Inteligenței creatoare” ?
În cadrul acestui capitol se vor discuta câteva probe indirecte, de ordin fundamental, pe care le oferă natura terestră, și prin care se demonstrează că apariția vieții nu este compatibilă cu „Întâmplarea naturală”, ci exclusiv cu „Inteligența creatoare”.
1. Viața – un fenomen energetic antientropic
Principiul entropiei fizice demonstrează că: direcția de desfășurare a energiei și a mișcării se face exclusiv dinspre ordine spre dezordine sau dinspre nivelurile energetice superioare spre cele inferioare.
Apariția în mod spontan a unei insule de ordine (celula biologică) într-un ocean de dezordine (entropia) este împotriva naturii însăși. Este vorba nu numai despre o imposibilitate, ci și despre o absurditate. Entropia nu poate fi înfrântă de întâmplare, deoarce și întâmplarea este tot o entropie. Apariția vieții necesită o infinitate de procese pentru realizarea ordinii sau a celulei biologice. Un fapt care necesită o infinitate de întâmplări. Conceptul unei infinități de întâmplări este de-a dreptul utopic.
Lupta împotriva entropiei este posibilă numai prin intermediul inteligenței. Adică prin intervenția unei forțe raționale care să dea un sens sau ordine forțelor naturale, care sunt fără sens și fără ordine.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
2. Viața – un fenomen cauzal concordant
Principiul concordanței dintre cauză și efect precizează că: orice cauză posedă o natură și poate determina numai un efect de tipul propriei naturi, și niciodată de tipul altei naturi.
În lumea terestră actuală există trei niveluri structural-energetice distincte:
(a) Ninivelul structural-energetic fizic (structura atomo-moleculară) caracterizat prin raporturi cauză-efect de ordin fizic.
(b) Nivelul structural-energetic biologic (structura biologică) caracterizat prin raporturi cauză-efect de ordin biologic, plus cauză-efect de ordin fizic.
(c) Nivelul structural-energetic noologic (structura abstractă) caracterizat prin raporturi cauză efect de ordin noologic, plus cauză-efect de ordin biologic și de ordin fizic.
Privind însă exclusiv apariția vieții, ne referim numai saltul de la (a) nivelul structural-energetic fizic la (b) nivelul structural-energetic biologic. Adică doar la saltul de la structura atomo-moleculară la structura celulară.
Cu alte cuvinte, este vorba despre niște cauze materiale de tip fizic, care, în cadrul evoluției, ar determina efecte materiale de ordin biologic. Se știe însă că nici o cauză fizică nu poate determina fenomene biologice. Ca atare, din nivelul cauzal de ordin fizic nu poate lua naștere spontan, în lumina legilor naturii, nivelul cauzal de ordin biologic.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
3. Viața – un fenomen structural metaforic
Principiul metaforei genetice precizează că viața terestră – în toată complexitatea ei uimitoare – este construită pe principiul metaforei sau al simbolului. Și anume, pe faptul că: structura vie constă în trecerea de la un cod simbolic cu rol de semnificant (codul preluării aminoacizilor) la un alt cod cu rol de „semnificat (codul formării proteinelor).
Raporturile dintre aceste două coduri sunt realizate de „mașina de croșetat” a structurilor vii: ADN-ul. Acesta are două catene paralele și spiralate sau două coduri informaționale distincte, între care există un transfer informațional:
– Codul informațional cu rol de “ceva” sau de semnificant care are rolul să capteaze, informațional, aminoacizii liberi din soluția chimică în care se află.
– Codul informațional cu rol de “altceva” sau de semnificat care are rolul să așeze, informațional, aminoacizii în lanțul proteic respectiv.
Faptul în sine este suficient ca să demonstreze că acest sistem metaforic automat nu poate exista de la sine. Trebuie să fie inițiat de o ființă inteligentă. Tot așa cum nici limbajul uman nu se poate forma de la sine. Cea mai mare dovadă că sistemele simbolice, nu pot fi realizabile de la sine, fiind nevoie de o inteligență, o constituie tehnica automata actuală, reprezentată prin aparatele electronice. Baza de lucru a acestora constă în stocarea și în transmiterea informațiilor pe cale simbolică: fie pe cale analogică (iconografică), fie pe cale digitalică (numerică). Calculatoarele electronice sunt cea mai importantă mărturie a faptului că sistemele metaforice naturale (structurile biologice) implică o gândire, care să pună în acord simbolic planul semnificant cu planul semnificat.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
4. Viața – un fenomen structural simultan
Principiul simultaneității structurale constă în necesitatea ca: cele trei componente fundamentale ale structurii vii – sistemul substanțial, sistemul informațional și sistemul energetic – trebuie să se instaleze concomitent.
Nici unul dintre aceste trei substraturi nu poate să îmbrace o structură vie fără prezența indispensabilă a celorlalte două substraturi. Este nevoie de o combinare concomitentă sau simultană a acestora.
În plus, este necesar ca fiecre substrat în parte să posede același cod specific imunitar. Aducerea la același numitor imunitar a tuturor celor trei substraturi fundamentale, din organizarea vie, nu este însă simplă. Acest aspect ar fi posibil, în mod natural, numai dacă fiecare substrat în cauză, ar putea să fie, în același timp, atât generatorul, cât și produsul celoralte două substraturi. Un fenomen important și caracteristic, dar imposibil de realizat pentru geneza primei celule.
Nici unul dintre sistemele celulare de mai sus, privite în mod separat, nu este viu. Nici unul nu aparține, în sine, nivelului biologic, ci nivelului atomo-molecular. Numai prin combinarea acestor trei sisteme, asemenea unor roți dințate, ia naștere un aparat material cu calități naturale noi, de tipul nivelului biologic.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
5. Viața – un fenomen de eternizare trucată
Principiul eternizării trucate precizează faptul că: viața concrectă (celula biologică) este efemeră și că numai reproducerea, prin transferul vieții de la un individ efemer la un alt individ efemer, realizează o eternizare doar a speciei, nu și a individului: o eternizare trucată.
Celula biologică în calitate de structură deschisă, amplasată într-o natură entropică, are o durată efemeră. Dispare destul de repede din existență. Cu alte cuvinte, moare.
Marea problemă a vieții terestre constă, prin urmare, nu numai în dificultatea apariției primului exemplar viu, ci și în dificultatea menținerii acestuia. În felul acesta, viața apare și imediat dispare.
Singura posibilitate de perpetuare a fenomenului vieții, pe planeta noastră, o constituie reproducerea organismelor vii. Acest fenomen este de o ingeniozitate și, totodată, de o ciudățenie uimitoare. Fiecare celulă biologică trebuie dotată, așadar, nu numai cu capacitatea de a fi (de a exista ca spațiu), ci și cu capacitatea de a se înmulți (de a exista ca timp). Natura însă nu știe ce este moartea. Și atunci când s-ar naște, din întâmplare prima celulă, aceasta n-ar poseda și capacitatea necesară de a se înmulți. Experiența naturii nu poate fi invocată în acest caz, deoarece moartea nu este o problemă a naturii, ci a rațiunii.
În plus, sistemul de perpetuare a vieții este un trucaj. Viața în sine nu dispare, ci doar purtătorii ei. Cu alte cuvine: omul piere, omenirea trăiește. O tactică pe care doar Biblia ne-o poate explica. Conform Bibliei, la mijloc este o strategie. Reproducerea face posibil ca individul uman să moară conform Legământului încălcat, iar lumea umană să trăiască pentru punerea în acțiune, în mii de ani, a Planului de Mântuire. Se înțelege că o asemenea subtilitate procesuală – moartea părții cu menținerea întregului – nu poate fi o operă a evoluției.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
6. Viața – un fenomen de racordare cosmică
Principiul racordării cosmice a vieții terestre constă în faptul că: existența vie a acestei lumi își are izvorul de energie în câmpul electromagnetic de tip fotonic al soarelui.
Celula biologică este din punct de vedere energetic o structură deschisă. Cu alte cuvinte, este nevoită să-și procure energia necesară din exterior.
Substanțele nutritive de bază ale celulelor vii – glucidele, lipidele și proteinele – nu se găsesc în mod natural în natura terestră. Trebuie sintetizate. Rolul acesta îl îmndeplinește regnul vegetal. Ca celulele vegetale să poată sintetiza însă substanțele nutrutive de bază, de mai sus, trebuie să capteze și ele egergia necesară din exterior. Cu alte cuvine, să se „hrănească” și ele cu ceva.
Și spre stupefierea noastră, celulele vegetale se „hrănesc” cu lumina pe care o primesc de la soare. Extragerea energiei respective se produce prin intermediul clorofilei. O substanță care nu poate să apară, în mod spontan, în prima celulă primordială. Structura celulară primordială trebuie ca o dată cu apariția ei să-și construiască și sistemul clorofilian pentru captarea energiei solare. Un asemenea fenomen nu poate avea loc însă în mod natural sau spontan, fiind necesară intervenția unei inteligențe creatoare.
O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenței creatoare”.
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
