Tema originii lumii noastre reprezintă cel mai dificil și mai apăsător adevăr filozofic. Oricâtă principialitate dovedim, dacă ne rezumăm la un răspuns de ordin comun (fie că ne declarăm adepți ai creațiunii, fie că ne declară adepți ai evoluției, sau, mai stupid, fie că ne declarăm adepți ai creațiunii/evoluție) este o dovadă de tratare cu ușurință a unui subiect de o atât de mare complexitate.
Chiar și printr-o tratare actuală, de tip instituțional-confesional, a acestei importante teme a Bibliei, printr-o citire superficială, nu facem decât să batem pasul pe loc, într-o înțelegere medivală. Trebuie să corespundem, atât unei cunoașteri biblice totale, cât și unei cunoașteri depline a vârfului rațional științific și religios al secolului nostru. Asistăm, în zilele noastre, la atitudini tradiționaliste sau conservatoare, precum și la atitudini liberaliste sau postmoderniste, care se așează de-a curmezișul vieții. Se aud de curând anumite glasuri, presupuse din „cer”, care vor să închidă în tipare tradiționale, marea temă a creațiunii biblice cu tot evantaiul ei grandios, ca și cum mântuirea ar mai fi în vremea noastră o problemă de instituție, și nu o problemă strict individuală.
Este necesară o instruire personală de mare anvergură biblico-științifică, pentru cuprinderea, la nivelul zilei de astăzi, a acestui subiect de o valoare esențială.
1. Câteva reflecții asupra conceptului de „creațiune”
Pornind de la observarea numai a unei jumătăți a naturii terestre, care corespunde aspectelor supranaturale, observatorul religios este convins de originea divină a lumii terestre. O convingere care închide însă ochii la cealaltă jumătate a naturii terestre care neagă, deși în mod fals, creațiunea. Un fapt care implică cunoașterea „pietrelor de încercare” ale creațiunii. Niște explicații biblice, care arată motivul pentru care creațiunea cuprinde și aspecte specifie unei evoluții naturale (moartea, reproducerea, animale de pradă etc).
Cu toate contrastele în cauză, adeptul creațiunii continuă să bată pașii pe magistrala religioasă a lumii, nescotind sau umplând, de la sine cu închipuire, golurile pe care descrierea biblică nu le justifica de la prima vedere. Modul de explicare al Bibliei este prezentat, fie la modul propriu, fie la modul figurat. Modul figurat (mitologic) este cel mai important și trebuie cunoscut de către fiecare.
a. Cel dintâi argument în favoarea prezentării simbolice (mitologice) a creațiunii constă în descrierile biblice contradictorii. De exemplu, Biblia precizează că Universul este cosmocentric (Gen. 1,1). În același timp, în același capitol, precizează că Universul este geocentric (Gen. 1, 14-19). De asemenea, există două descrieri al creațiunii, total diferite: în Gen. 1, perechea umană este creată împreună, în ziua a 7-a, iar în Gen. 2, cei doi oameni, sunt creați în alt mod și în zile diferite. Apariția luminii și cei doi Pomi edenici sunt, de asemenea, simbolici.
b. Cel de-al doilea argument în favoarea prezentării simbolice a creațiunii constă în misterul acesteia. Adică în imposibilitatea de redare conceptuală sau la modu propriu, a unei imense realități creționale, care este imposibil de conceput de către om. Misterul creațiuni nu poate fii prezentat minții omenești decât în mod ilustrativ. De exemplu, Apostolul Pavel atrage atenția la faptul că Biblia descrie o multime de scenarii istorice sau naturale, din domeniul adevărurilor de nepătruns, în mod simbolic: „Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înțeles” (Gal. 4, 24). Textul biblic prezintă, în mod real, doar Autorul operei creaționale terestre, nu modalitatea exactă de realizare a acesteia.
c. Cel de-al treilea argument în favoarea prezentării simbolice a creațiunii constă, nu numai în faptul că descrierile biblice ale creațunii se încadrează în numeroase sisteme ilustrative, care se pretează la interpretări „într-alt înțeles”. Este tot atât de important să le enunțăm în mod rezumativ. De exemplu, crearea luminii este baza vastelor simboluri ale cifrei 7 (Sabatul și întregul sistem septadic profetic), crearea femeii din coasta lui Adam este baza simbolului cifrei 12 (viața derivată din „coasta” pimului și a Celui de-al doilea Adam) și cei doi pomi edenici sunt baza simbolului cifrei 2 (sistemul mântuirii) etc.
Prin vastitatea problematică de ordin cosmico-terestru, simbolurile creațiunii, ca și alte simboluri biblice, îmbracă valoare de mit. Este clar pentru secolul nostru că mitologia biblică a creațiunii, nu este tot una cu mitologia profană a evoluției. Miturile creaționale sunt ilustrații sau metafore sacro-umane. Niște modele explicative pentru spiritualitatea lumii edenice și postedenice.
2. Câteva reflecții asupra conceptului de „evoluție”
Pornind de la observarea numai a unei jumătăți a naturii terestre, care corespunde manifestărilor naturale, teoria evoluției elaborează conceptul originii întâmplătoare a lumii noastre. O teorie care închide însă ochii la cealaltă jumătate a naturii terestre care neagă evoluția, susținând creațiunea (apariția vieții, structura complexă, metafora vieții etc)
Cu toate acestea, adepții evoluției continuă să bată pașii pe magistrala științifică a lumii, nescotind sau umplând, de la sine cu închipuiri, golurile pe care teoria în cauză nu poate sa le soluționeze. Adică marile obstacole în calea teorie evoluției.
a. Cel dintâi obstacol în cale evoluției se referă la nesocotirea legii universale a entropiei. O lege care interzice orice derulare spontană a mișcării materiale de la dezordine spre ordine. Și cu toate că se știe că numai Inteligența poate transforma dezordinea în ordine, totuși se consideră, prin absurd, că același lucru poate să-l facă și Întâmplarea. Adică să învingă entropia.
b. Cel de-al doilea obstacol constă tocmai în faptul că i se atrubuie Întâmplării, din punct de vedere matematic, aceleași posibilități ca și Inteligenței. Într-adevăr, matematic ar exista posibilitatea de egalizare, în privința dezordinii și ordinii, între efectele Intâmplării și efectele Inteligenței. Nu se are însă în vedere faptul că, în mod practic, chiar dacă Întâmplarea, poate realiza, atât dezordinea, cât și ordinea, în mod egal cu Inteligența, în schimb, Întâmplarea, față de Inteligenă, nu poate separa totuși niciodată dezordinea de ordine. Acesta este marele handicap al Întâmplării.
c. Cel de-al treilea obstacol constă în faptul că, deși Întâmplarea nu poate separa niciodată dezordinea de ordine, în timpul real al Inteligenței, se consideră totuși că ar putea s-o facă, în timpul fabulos al imaginației. Și anume, prin modificare imaginară a raporului matematic dintre viteză, spațiu și timp, înzestrând timpul biologoc cu o mărime imaginară, de tip mitologic, pentru explicarea presupuse teorii biologice. Și astfel, se ajunge la timpul mtologic de miliarde de ani.
În felul acesta, filozofia evoluției, pornind de la supoziții de ordinul Întâmplării, construiește un model imaginar, de apariție a vieții pe pământ, pe care îl declară real. De fapt, este un scenariu biologic fictiv. O modalitate de prezentare a realității vii într-o formă mitologică. Miturile evoluției sunt realități închipuite, probabilități de formare a speciilor, Niște ilustrații cu un evident carcter științifico-fantastic.
3. Câteva reflecții asupra conceptului de „creațiune/evoluție”
Pornind de la observarea ambelor probleme care ocupă aproximativ cele două jumătăți ale aspectelor naturii terestre – atât a celei de aspect creațional, cât și a celei de aspect evolutiv – unii observatori religioși, precum și unii observatori raționaliști, le acceptă cu seninătate pe amândouă. Asemenea persoane fac un compromis cu ele însele. Aderă, atât la creațiune, pentru acceptarea apariției primelor exemplare vii, pe care nu le poate explica evoluția, cât și la evoluție, pentru acceptarea dezvoltării întregii scări biologice.
Nu este vorba despre o trădare a orientării filozofice personale, ci mai degrabă o angajare indecisă într-o problemă de factură universală (Ambele categorii se găsesc și în Biserica adventă).
a. Cel dintâi aspect al angajării indecise, în acest domeniu, constă în faptul că, atât personajul religios, cât și personajul raționalist, concep filozofia lor de bază într-o formă hibridă. Atât cel din prima categorie, cât și cel din a doua categorie, cred într-un Dumnezeu asemănător. Un Dumnezeu sub forma unei Forțe Supreme. Un Dumnezeu care se contopește cu Natura și care formează o unitate neștirbită, determinând în egală măsură, atât apariția primelor exemplare vii, cât și dezvoltarea ulterioară a întregului sistem viu.
b. Cel de-al doilea aspect al angajării indecise constă, în acest domeniu, în faptul că ambele orientări filozofice acceptă, deopotrivă, atât filozofia Inteligenței creatoare, cât și filozofia Întâmplării naturale. La baza acestei gândiri se află, în cazul religios, considerația că o religie pură fără cunoașterea științifică a Naturii înseamnă misticism exagerat, iar, în cazul raționalist, considerația că un materialism pur fără acceptarea Bibliei înseamnă un raționalism exagerat. Ambele grupe consideră, că o religie moderată și un raționalism moderat reprezintă un câștig valoros al omului civilizat și secularizat.
c. Cel de-al treilea aspect al angajării indecise, în acest domeniu, constă în faptul că ambele categorii ideologice, răspândite încă de la sfârșitul secolului trecut, au aceeași radăcină filozofică. Și anume, postmodernismul universal. O filozofie care – scăpată din ghearele absolutismului modernist – alunecă în relativismul postmodernist. Un fel de oportunism filozofic pentru care, atât Natura, cât și Dumnezeu, formează o unitate indisolubilă, neexistând o Personă Divină care să controleze moralitatea lumii, ci doar o Forță Supremă.
În situația formulării începutului lumii, de factură mixtă, adică de tip creațional-evolutiv, este vorba despre niște închipuiri sau concepte inventate. Adică o mitologie științifico-fantastică. În vremea noastră, ca urmare a dezvoltării cunoașterii, trebuie să deosebim, în mod clar, mitul biblic (mitul ilustrativo-metaforic) zugrăvit de către Dumnezeu, de mitul profan (mitul științifico-fantastic) zugrăvit de către ființa umană.
În încheierea acestui studiu trebuie să subliniem faptul, că biologia terestră conține trei mari salturi fundamentale sau Noduri Gordiene (sallturi imposibile din punct de vedere spontan-natural):
1. NODUL GORDIAN BIOGENETIC sau trecerea spontană de la materia moartă la materia vie (apariția celulei vii). Un salt abiologic-biologic imposibil de realizat în mod natural, ci exclusiv în mod creațional.
2. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC sau trecerea spontană de la o specie la altă specie (apariția speciilor). Un salt biologico-biologic limitat la monocelulare și din ce în ce mai imposibil pe scara pluricelularelor (se confundă varietatea cu evoluția).
3. NODUL GORDIAN ANTROPOGENETIC sau trecerea spontană de la animal la om (apariția omului). Un salt biologico-ideatic imposibil de realiza în mod natural, ci exclusiv creațional, prin construirea centrului vorbirii.
– Sfârșit –
Cornelius Greising
