Tema în discuție este de importanță crucială în gândirea uman-religioasă. Un fapt care impune tratarea următoarelor noțiuni de nuanță generală.
1. Noțiunea de “început” și “fără-de-început”.
Are oare materia început ? Dar viața ? Ce ne spune Biblia, ce ne spune Știința ? Biblia declară, în mod clar și categoric: La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul (Gen. 1,1). Suntem obișnuiți, așadar, cu ideea că doar Divinitatea este „fără-de-început”. Materia este considerată creată. Este oare just ? Biblia însăși vorbește în sens etern și despre ceruri (Ps. 68, 33). Adică despre „fără-de-începutul” Universului. La rândul ei, știința folosește, pentru noțiunea de „început”, paradigma „exploziei universale” (Big Bang). O explozie nu din „nimic”, ci dintr-o particulă preexistentă. Existentă de când ? Nu oare din etern ? Poate oare să existe Dumnezeu fără realitatea universală, din subordinea Sa ? Și dacă Dumnezeu poate să existe, prin Sine Însuși, ce anume determină crearea de către El a Universului ? Și atunci nu este oare posibil ca, atât „fără-de-începutul”, cât și „începutul” să fie aplicabile, în mod egal, Universului ? Și anume, „fără-de-începutul” pentru materia în sine, iar „începutul” pentru organizarea acesteia în structuri diverse. Nu cumva, atunci când Biblia spune „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”, înseamnă, pur și simplu, organizarea specială a materiei primare în structuri zonale particulare, cum ar fi Universul nostru sau alte Universuri ? Nu se poate explica oare faptul că „fără-de-începutul” se referă la originea eternă a materiei, iar „începutul” se referă la organizarea ulterioara a acesteia ? Și dacă Dumnezeu există, creează și conduce „totul” dintotdeauna, de ce oare acest „tot” să nu existe dintotdeauna ?
2. Noțiunea de „cauzalitate” și „fără-de-cauzalitate”
Are oare materia cauzalitate ? Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară: “Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evr. 11, 3). Așa dar, „cauzalitate” înseamnă a transforma ceva în altceva. Știința spune că există o lege fundamentală a materiei, și anume, că „ceva” nu se naște din „nimic” și nici nu se poate transforma în „nimic” (legea conservării materiei). Când Biblia spune, că Dumnezeu “zice și se face“, nu poate fi înțeles oare că ceea ce apare provine, fie din nimic, fie din ceva ? Nu cumva „fără-de-cauzalitatea” are aplicabilitate numai asupra realităților care există prin ele însele (Dumnezeu și Universul), iar „cauzalitatea” are aplicabilitate tocmai asupra realităților care apar, în timp, prin transformare din ceva, în altceva ? Oare nu tocmai legea conservării materiei și energiei limitează de a se face ceva din nimic, ci doar din ceva ? Materia fiind entropică nu are însă capacitatea cauzală de a face ordine din dezordine (materie vie din materie moartă), ci doar capacitatea cauzală de a face dezordine din ordine (materie moartă din materie vie). Cu alte cuvinte, realizează reducerea organizării supra-atomice (materia vie ) la organizarea atomică (materia moartă). Nu înseamnă atunci oare că viața, o structură a materiei, nu se poate structura de la sine și că are nevoie de o „cauzalitate” din afara ei ?
Și totuși materia organizată sau vie (viața) are, în lumea noastră, propria sa autoorganizare sau autoformare (reproducerea). Nu este oare corect să se vorbească atunci, în domeniul vieții, despre două tipuri de „cauzalități”: „cauzalitatea” primar-divină (creațiunea sau organizarea vie primară sau inițială) și „cauzalitatea” secundar-naturală (reproducerea sau organizarea vie secundară sau actuală) ?¬
3. Noțiunea de structură „închisă” și structură „deschisă”
Structura „închisă” aparține atomului, o structură de expresie „nevie”, în care energia fizică de alcătuire și de funcționalitate se află stocată în interiorul acesteia. Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară: „Le-a întărit pe veci de veci, le-a dat legi și nu le va călca” (Ps. 148, 6). Știința afirmă că atomii sunt unități materiale încărcate cu energii incalculabile. Un motiv principal pentru care atomii n-au nevoie sa capteze energie din exterior, decât pentru formarea agregatelor stabile atomo-moleculare. Din această cauză, atomul este o structură primară a materiei, cu caracter stabil, adică etern. Materia are, așadar, prin sine însăși o existență de expresie veșnică, nefiind nevoie să fie asistată printr-un sistem energetic din afara sa.
Structura „deschisă” aparține celulei biologice, o structură în care energia biologică de alcătuire și de funcționalitate nu se află stocată în interiorul acesteia. Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară: „aceasta să fie hrana voastră” (Gen. 1, 29). Știința vorbește de sistemul trofic sau alimentar al naturii vii. Un motiv principal pentru care celulele au nevoie să capteze energie din exterior, prin schimburi materiale de aport și de eliminare, adică prin metabolism. Fiind o structură deschisă, celula are carecter instabil și efemer. De aceea viața nu are prin sine însăși o existență de expresie veșnică, fiind nevoie să fie asistată de un sistem energetic din afara sa.
4. Noțiunea de „viață” prin „structură” sau prin „emanație”
Există două concepții religioase despre viață: conceptul prin care viața este „rodul” unei structuri materiale organizate divin (conceptul religios modern), și conceptul prin care viața este „rodul” implantării unei „emanații” divine în structura materială (conceptul religios antico-medieval). Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut un suflet viu” (Gen. 2, 7). Suflarea de viață nu este însă o „emanație” divină, ci o „energie” divină care imprimă funcționalitate structurii anatomice umane. O dovadă clară o constituie faptul că moartea nu constă în eliminarea „emanației” divine, ci în dezorganizarea structurii umane: „căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Gen. 3, 19). Știința precizează faptul că noțiunea de „viața” înseamnă: structură bilogică, metabolism biologic, reproducere biologică, și autoconservare biologică. Cea mai mare dovadă, că viața este o structură și funcționalitate vie, creată pentru a funcționa prin ea însăși, o constituie faptul că un om decedat poate fi readus la viață prin manevre de reanimare. Reanimarea reface funcționalitatea structurii vii. Dacă moartea ar fi retragerea „emanației” divine, n-ar putea fi posibilă reîntoarcerea acesteia prin reanimare.
Fenomenul structurii vii, ca mod de exprimare a vieții, este manifestat și în cadrul reproducerii vii. Genetica reprezintă știința care precizează că reproducerea este transmiterea structurii vii, de tip divin, de la o generație la alta, nu transmiterea unei emanații divine. Noțiunea de „suflare de viață” este expresia necunoașterii adevăratelor noțiuni ale vremii respective. Moartea tuturor ființelor terestre este rezultatul degradării grave a structurii și a funcționalității acestora, nu retragerea divină a „suflării de viață”.
5. Noțiunea de „asistență” și „fără-de-asistență”
În mod natural, viața terestră (o organizare supra-atomică) nu este veșnică. Ordinea vie nu poate fi veșnică decât printr-o „asistare” fizică de origine divină. Având în vedere experiența umană, nu se poate vorbi oare despre o materie vie cu „asistență” fizică specială, pentru întreținerea eternă și, totodată, despre o materie vie „fără-de-asistență” fizică specială exprimată prin moarte ? Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară: „Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el, și să trăiască în veci” (Gen. 3, 22). Altfel spus, simbolul „asistenței” de origine divină este Pomul vieții. Știința ne spune că natura se află în entropie (dezordine), și că viața este în sine o non-entropie (ordine), dar entropia fiind mai puternică distruge ordinea vie. Pentru ca viața actuală să rămână totuși într-o minimă non-entropie (ordine), deși foarte limitată, este necesară „asistarea” acesteia prin microclimate (îmbrăcăminte, locuință, foc etc) sau macroclimate (amenajări de ordin social, mijloace de locomoție etc). Biblia ne spune că viața are nevoie, pentru a fi veșnică, de un sistem de „asistență” fizică de origine divină (Pomul vieții). Nu se poate spune, atunci, în lumina Bibliei, că retragerea Pomului vieții înseamnă, de fapt, retragerea sistemului de „asistență” fizică de origine divină din natura terestră ? Un motiv categoric pentru care nu putem să spunem că Dumnezeu conduce natura terestră actuală. Și oare nu tocmai reinstalarea sistemul de „asistență” fizică de origine divină (imanența) asupra naturii terestre (Pomul vieții), reprezintă viața viitoare nemuritoare ? Un asemenea concept, nu înseamnă oare că natura vie actuală, deși creată (transcendența), este lipsită actualmente de sistemul de „asistență” divină (imanența) ? Ideea este și biblică, și deistă. Diferența dintre aceste două concepte este radicală. Biblia declară că retragerea „imanenței” (Pomul vieții), și lăsarea naturii terestre în voia legilor naturii proprii, este o problemă accidentală, la alegerea omului. Deismul, în schimb, consideră, în mod fals, că absența „imanenței”, este modul obișnuit de lucru al lui Dumnezeu.
6. Noțiunea de „sfârșit” și „fără-de-sfârșit”
Ceea ce are un „început”, are oare și un „sfârșit” ? Ceea ce este „fără-de-început”, este oare și „fără-de-sfârșit” ? Ce spune Biblia ? Ce spune Știința ? Biblia declară: „…căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Gen. 2, 17 u.p.). Se înțelege că și o structură cu „început” poate fi „fără-de-sfârșit”, dacă este „asistată” (imanența) din exterior (nemurirea condiționată). Știința spune, de asemenea, că materia neavând „început” nu are „sfârșit” (legea conservării materiei). Viața fiind o materie organizată la nivel supra-atomic, dacă este „neasistată” (lipsa imanenței) se întoarce la ordinea atomică. Atunci când Biblia declară Universul „fără-de-sfârșit”, are în vedere aspectul realității cu caracter de „întreg”. Adica ansamblul lumii materiale. În schimb, atunci când Biblia declară Universul cu „sfârșit, are în vedere aspectul realității cu caracter de „parte”. Adica aspectele zonale care sunt create sau organizate. Ca atare, viața, fiind o organizare materială supra-atomică, cu caracter de „parte”, are „sfârșit”, în condiții „fără-de-asistență” divină (fără imanență). În același timp, poate fi eternă, adică „fără-de-sfârșit” daca posedă „asistență” divină (imanența). Și totuși, pentru omul obișnuit este mai greu sa conceapă noțiunea de “fără-de-început” (veșnicia trecutului), decât noțiunea de “fără-de-sfârșit” (veșnicia viitorului).
În concluzia acestui aspect general, nu s-ar putea deduce oare faptul că viața sau structura vie terestră posedă: (1) un „început”, (2) o „cauzalitate” supranaturală (transcendența), (3) o structură „deschisă” (4) o „structură” divină, nu o „emanație” divină, (5) o structură cu „asistență” (imaneța) sau fără „asistență” divină (fără imanență) și (6) o structuă „fără-de-sfârșit” sau cu „sfârșit” ?!
Cornelius Greising
Material preluat de la Intercer.net
