Conflictul dintre creațiune și evoluție are o deplină justificare în procesul cunoașterii umane. Dificultatea este însă cu atât mai mare cu cât este vorba despre conflictul dintre două filozofii, nu dintre două științe. Neplăcut este faptul că există chiar și în rândurile noastre religioase anumite confuzii între noțiunea de „știință” și de „filozofie”. Cu tot bagajul de date care acoperă, în decursul istoriei, aceste două noțiuni, există o netă diferență între aceste două discipiline ale cunoașterii. Un motiv pentru care, înainte de a derula concluziile finale în privința celor trei „noduri gordiene” trebuie să stabilim definiția lor succintă.
Definiția științei și filozofiei
– Știința este orice cunoaștere a realității perceptibile pe bază de dovezi directe. O cunoaștere care se bazează pe dovezi palpabile verificate de simțuri (obiectul direct al științei constituie obiectivul unic și final al cercetării respective). În măsură posibilităților de cercetare, știința pornește de la adevărul relativ, apropiindu-se din ce în ce mai mult de adevărul absolut al obiectului de cercetat. Din punct de vedere logic, știința constată realitatea direct, prin proba simțurilor sau a aparatelor.
– Filozofia este orice cunoaștere a realității imperceptibile pe bază de dovezi indirecte. O cunoaștere care pornește de obicei de la dovezile perceptibile ale realității, transformându-le în dovezi indirecte, pentru cunoașterea, prin intermediul lor, a realităților imperceptibile (obiectul percepției directe al științei devine obiectul percepției indirecte al filozofiei). În măsura posibilităților acestei transformări, de mai sus, filozofia parcurge același drum de la adevărul relativ la adevărul absolut. Din punct de vedere logic, filozofia deduce de la general la particular (silogismul) sau induce de la particular la general (epagoga).
Nu trebuie neglijat faptul că filozofia poate porni și de la studiul naturii, ca în cazul filozofilor greci presocratici, care în final au dedus, filozofic, atomul (Democrit). Există însă și alți filozofi care pornesc în periplul lor gânditor, în mod imaginar, ca să creeze lumea imperceptibilă, fără o bază obiectivă perceptibilă (Platon).
Modul de aplicare al acestor definiiții
Desigur, susținătorii evoluționismului consideră că obiectul lor de studiu, fiind științific, întreaga lor acțiune este o teorie științifică. În consecință, vorbesc despre știința evoluției – evoluționismul științific – cu scopul de a demonstra obiectivitatea lui. O susținere valabilă, bineînțeles, pentru ca acest concept să poată fi introdus în manualele școlare. În realitate, este vorba despre o simplă filozofie.
Nici creaționiștii nu se lasă mai prejos și vorbesc cu același aplomb despre apariția vieții ca despre o știință – creaționismul științific – cu scopul de a demonstra că Biblia este, în prezentarea creațiunii, o realitate obiectivă, adică științifică. O susținere valabilă, bine înțeles, pentru a contracara evoluționismul. În realitate, este vorba, de asemenea, despre o filozofie.
Într-o oarecare măsură, interpreții în cauză – și creaționiștii și eoluționiștii – au o oarecare dreptate. Și unii, și alții pot considera că se afă pe poziții corecte, în sensul că tot ce există real, și este studiat real este, în același timp, și științific (viața terestră există real). Prin urmare, din moment ce viața terestră există ca realitate, înseamnă că are un autor. Acest autor (o inteligență sau o întâmplare), atunci când a creat viața teerestră, a executat-o în mod real, concret, deci științific. Și atunci, când noi studiem viața, în mod obiectiv, prin simțuri, facem un act științific.
Ambele tabere au (formal) dreptate. Și totuși…
Creaționiștii sunt informați, așadar, de către Biblie, și de către Natură, cum este creată lumea (o realitate obiectivă). Ca atare, adevărul lor despre biogeneză, deoarece aceasta îi conține și pe ei înșiși, despre care citesc și în Natură, reprezintă o știință: știința Bibliei.
Evoluționiștii sunt informați, la rândul lor, de către Natură, cum este formată lumea în mod spontan (o realitate obiectivă). Ca atare, pentru aceștia, biogeneza, care îi cuprinde și pe ei înșiși, și pe care o citesc și în Natură, este, de asemenea, o știință: știința evoluției.
În ambele cazuri se comite o eroare. Care anume ?
– Creaționiștii citesc în Biblie despre modul în care a apărut viața pe Terra. Totodată, privesc obiectiv și în Natură. În consecință, consideră că toate aceste cunoștințe sunt de ordinul realității, adică niște cunoștințe științifice. Ca urmare, vorbesc despre creaționismul științific. De fapt, creaționistul nu participă direct, obiectiv, la creațiune, prin simțuri. Este vorba despre o convingere fundamentată pe adevărul biblic, pe o declarație a acesteia, declarație considerată științifică. În realitate, actul creațiunii este imperceptibil, nefind actual. Și totuși creaționismul vorbește despre creațiune ca și despre o știință. Și astfel din știință (realitatea perceptibilă, adică actuală) se sare într-o crediță sau în filozofie (realitate imperceptibilă, adică inactuală).
– Evoluționiștii procedează asemănător și studiază modul în care a apărut viața pe Terra. Studiază Natura sub toate aspectele ei. Obțin astfel o mulțime de cunoștințe de ordinul realității, adică niște cunoștințe științifice. Ca urmare, vorbesc despre evoluționismul științific. De fapt nici evoluționistul nu participă direct, obiectiv, la evoluție, prin simțuri. Este vorba despre o convingere fundamentată pe adevărul cercetării, cercetare de ordin științific. În realitate, actul evoluției este imperceptibil, nefiind actual. Și totuș evoluționistul vorbește despre evoluționism ca și despre o știință. Și astfel din știință (realitate perceptibilă, adică actuală) se sare într-o credință sau într-o filozofie (realitate imperceptabilă, adică inactuală).
Din această cauză, atât evoluționismul, cât și creaționismul sunt filozofii nu științe. Științele exacte sunt indiscutabile. Filozofiile sunt discutabile.
Creaționismul și evoluționismul – ilustrații simbolice (mituri)
Înainte de a studia concluziv „nodurile gordiene” mai trebuie să precizăm faptul că în ambele teorii filozofice avem de-a face cu ilustrații sau mituri.
– Creaționismul nu înțelege, de exemplu, că descrierea biblică nu este reală. Actul creațiuni este un fenomen imposibil de prezentat omului. Nici lumina n-a apărut la creațiune, în ziua întâi, deoarece este o undă electromagnetică de la începutul universului. Doar ochiul care s-o observe a fost creat în zilele următoare. În prima zi a fost creat doar proiectul lumii luminii. Nici soarele, luna și stelele n-a fost create în ziua patra, ci erau creat de la început, o dată cu Universul și cu Pământul etc. În plus, există și două descrieri ale creațiunii total diferite. Un fapt care arată că prezentările respective sunt niște ilustrații, pentru a indica faptul creației și a consecințelor acesteia, nu creația în sine, o creație indescriptibilă. Toate aceste ilustrații sunt absolut necesare și alcătuiesc nișe tablouri cosmico-terestre denumite parabole sau mituri biblice. Biblia ne prezintă, așadar, ideea creațiunii. În schimb, noi avem impresia că ne prezintă faptul creațiunii.
– Evoluționismul procedează la fel. Nici acesta nu înțelege, de exemplu, că actul evoluției reprezintă niște presupuneri. Apariția primei celule biologice în oceanul primordial nu reprezintă o realitate verificabilă. Este vorba pur și simplu despre o imaginație, care pornește de la faptul că viața actuală este formată din celule. Ca atare, și prima forma de viață ar fi trebuit să îmbrace formă de celulă. Până la descrierea celulei, evoluționismul nu știa să vorbeasca despre forma celulară, ca prim aspect al vieții. De asemenea, cercetătorii evoluționiști trebuie să știe că, toate formele de viață descrise de către ei, sunt rodul imaginației, rod generat de unele aspecte paleontologice. Toate aceste ilustrații sunt absolut necesare pentru fundamentarea conceptului evoluționist. Niște tablori fantastice care imbracă un cacter imaginativ denumite ilustrații sau mituri profane. Evoluția ne prezintă, așadar, doar ideea evoluției. În schimb, el are pretenția că prezintă faptul evoluției
Este important de știut că, atât creațiunea, cât și evoluția, sunt realități imperceptibile, adică filozofice. Ca atare, evoluția și creațiunea fac parte din același domeniul – al credințelor – nefiind nici una superioară celeilalte. Se poate spune chiar mai mult. Și anume, faptul că o simplă privire aruncată în natură ne arată că miracolul vieții poate fi interpretat deopotrivă: pe de o parte, ca pe un produs al „Inteligenței creatoare”, iar, pe de altă parte, ca pe un produs al „Întâmplării naturale”.
În această privință, se poate vorbi chiar aproximativ procentual. După executarea unui raid imparțial și superficial pe întortocheatele drumuri ale Naturii ne dăm seama că numai 50 % din ponderea acesteia pledează pentru creațiune, în timp ce restul pledează pentru evoluție (fără să putem preciza prea ușor, în acest ultim cadru, cât ar putea umple talerul macroevoluției, și cât talerul microevoluției).
Totuși cauza marii confuzii generale, în această privință – și anume, faptul că actul creațional-biblic este executat, în așa fel, încât seamănă, atât cu o creațiune, cât și cu o evoluție – este clar. Totul se datorează faptului că lumea umană este construită pentru a exista prin ea însăși. Din această cauză, se vor găsi aspecte care îndreaptă gândul spre o creațiune (entropia, genetica, troficitatea, reproducerea etc), și aspecte care îndreaptă gândul spre o evoluție (moartea, animalele de pradă, dejecțiile, mutaționismul etc). Este vorba despre o strategie divină care impune crearea unui sistem structural complex, pentru ca viața să contribuie la menținerea ei înșiși, prin propriile-i resurse structural-funcționale (biocenoza). Este vorba despre o creațiune cu totul aparte, îmbrăcând numeroase aspecte particulare, propice, din punct de vedere logic, atât pentru orientarea spre creațiune, cât și pentru orientarea spre evoluție.
Este foarte important faptul că apariția și dezvoltarea vieții se află în trecut. În consecință, nici creațiunea, nici evoluția nu pot fi cercetate în mod direct (științific), ci doar indirect (filozofic). Faptul acesta oferă și creațiunii și evoluției aceeași cale indirectă de abordare. Și cea mai importantă metodă de studiu al naturii, cu caracret decisiv în orientarea noastră spre creațiune sau spre evoluție, o constituie observarea celor trei granițe fundamentale ale materiei vii. Adică cercetarea celor trei salturi cruciale sau „noduri gordieene” ale materie. În cazul în care, materia, nu le poate traversa, prin ea însăși, avem de-a face cu creațiunea, iar, în cazul în care le poate travesa, prin ea însăși, am avea de-a face evoluția.
Există, așa cum s-a precizat în studiile anterioare, trei asemenea salturi imposibile sau noduri gordiene: (1) nodul gordian biogenetic (apariția vieții), (2) nodul gordian speciogenetic (apariția speciilor) și (3) nodul gordian antropogenetic (apariția omului). Vom încerca să prezentăm concluziv rezultatul analizelor celor trei „noduri gordiene”, de mai sus, în articolul viitor (va urma).
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
