Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria uniformitatii si neaga realitatea unui potop universal. Asa cum se poate presupune, nu se poate trasa o linie precisa intre sfarsitul credintei in geologia potopului si inceputul conceptiei moderne, sau evolutioniste. Cele doua se suprapun pentru un timp de aproape un secol. Dar acum va fi necesar sa retrasam oarecum istoria si sa culegem inceputurile teoriilor anti-biblice, care astazi sunt sustinute atat de universal in toata lumea civilizata.
Larg raspandita miscare sceptica care a precedat Revolutia franceza, cunoscuta sub numele de iluminism, avea numai slabe fundamente in stiinta naturala si nici o baza in geologie, deoarece geologia ca stiinta nu exista pe atunci. Dar cativa popularizatori ai stiintelor in curs de dezvoltare, care se ocupau de plante si animale, cum ar fi Buffon, care facea speculatii si cu privire la fosile, aveau, fara indoiala, o oarecare influenta.
Primul nume pe care trebuie sa-l luam in considerare este acela al lui A.G. Werner (1749-1815), un profesor de la o scoala a minelor din Freiberg, Germania. El a detinut postul acesta vreme de peste patruzeci de ani si a exercitat o puternica influenta asupra stiintei mineralogiei si geologiei in curs de dezvoltare, probabil mai mult decat toti contemporanii lui pusi laolalta. El n-a vizitat nici o alta tara in afara de vecinatatea lui ingusta, iar schema lui cu privire la roci pentru tot restul lumii s-a bazat pe ceea ce a gasit acolo, si, dupa cum se exprima Whewell "chiar si din acel camp restrans a adunat prea in graba". Dar el a fost un profesor cat se poate de entuziast, cu tot dogmatismul unui profet inspirat. Chiar s-a spus ca oamenii de varsta mijlocie din Anglia, din America si din alte tari au invatat limba germana pentru ca intr-o buna zi sa poata migra la Freiberg, ca sa-l asculte pe apostolul noii stiinte a rocilor.
El ignora fosilele si isi intemeia teoriile numai pe ceea ce pretindea el ca este ordinea in care se gasesc diferitele formatiuni de roci. El sustinea ca pamantul a fost candva acoperit de un ocean universal si ca apa continuse in solutie toate materialele care acum intra in componenta rocilor. Aceste minerale s-ar fi precipitat unul dupa altul, avand drept rezultat faptul ca toate felurile mai timpurii erau pretutindeni de jur imprejurul globului, incercuindu-l ca foile unei cepe sau ale anghinarei, de unde si schema lui si-a luat de atunci denumirea de teoria foilor de ceapa. Nu va fi necesar sa dam detalii cu privire la ordinea in care s-au depozitat diferitele minerale sau suite de roci. Dar dupa cum ne spune Sir A. Gekie, el si entuziastii lui adepti "erau tot atat de siguri cu privire la originea si ordinea rocilor ca si cum ar fi fost prezenti la formarea crustei pamantului."
Intrucat straturile de minerale invelitoare ale lui Werner erau toate concentrice, succesiunea lor trebuie sa arate o cronologie absolut adevarata, si atunci, chiar si mici portiuni vor prezenta date vrednice de incredere si vor putea fi tratate ca minerale index, pentru a dovedi varsta nu numai a lor, dar si a fiecarei formatiuni de roca cu care se aratau a fi intr-o legatura naturala. Astfel, se va vedea ce loc insemnat ocupau mineralele index in aceasta teorie a foilor de ceapa.
Intre timp, un sistem foarte deosebit de geologie se dezvolta sub influenta lui James Hutton (1726-1797) din Scotia, care scotea in evidenta importanta geologica a caldurii interne a pamantului si a actiunii vulcanice, staruind de asemenea si asupra actiunii lente a eroziunii care macina tinuturile si forma roci noi din depozitele formate prin apa in miscare. Din cauza locului proeminent pe care caldura subterana o detinea in sistemul acesta, adeptii lui Hutton au fost numiti plutonisti sau vulcanisti, facandu-se aluzie la vechea mitologie greaca, in contrast cu discipolii lui Werner, care au fost numiti neptunisti. Timp de peste o generatie s-a dat o batalie strasnica intre aceste doua scoli rivale de geologie, pana ce sistemul prezent, asa cum a fost initiat de Sir Charles Lyell le-a inlaturat pe amandoua, desi era aproape o continuare a vederilor lui Hutton, la care se adauga anumite teorii despre fosile, care vor fi imediat explicate.
Amestecarea teoriilor stiintifice da adesea surprize pe masura ce le urmarim in istorie. Este aproximativ la fel cu amestecurile de substante chimice. Hidrogenul este un gaz foarte inflamabil, iar oxigenul este sustinatorul principal al arderii. Dar cand le unim pe cale chimică, obtinem un lichid, apa, care este agentul principal pe care il folosim la stingerea focului. Sau, daca amestecam sulf, carbune mangal si salpetru, toate acestea fiind solide, obtinem un gaz, si daca nu suntem atenti, s-ar putea chiar sa nu scapam de acolo cu viata.
Adesea pare sa fie la fel in istorie. Teoriile lui Hutton si Werner erau amandoua nelegiuite, sau cel putin nu erau religioase, deoarece se ocupau cu evenimente din istoria pamantului, despre care se presupunea ca au avut loc cu multa vreme inainte de crearea omului si se considera ca nu aveau decat o vaga legatura sau nici o legatura cu religia sau cu raportul Bibliei despre creatiune.
Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi "stiintifica" si ca "armonizeaza" stiinta cu Biblia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, teoria evolutiei organice. Prin urmare, adevarata natura a acestei false teorii a creatiunii necesita cea mai serioasa atentie din partea noastra.
In primele zile ale secolului al XIX-lea, toate stiintele naturale se dezvoltau rapid. In America si Anglia, ca in alte tari, oamenii de stiinta descopereau roci in situatii care dovedeau concludent ca lui Werner nu i se daduse o cunoastere supranaturala a felului in care rocile vor fi gasite in afara Germaniei. Pornind de la aceasta, geologii se straduiau cu ravna sa creeze un sistem mai bun de a le clasifica. Pe vremea aceasta, Georges Cuvier (1769-1832), mai apoi renumitul baron Cuvier, uimea lumea cu descrierile sale extrem de exacte ale straniilor fosile animale descoperite in carierele de gips din jurul Parisului. El era un geniu in compararea scheletelor diferitelor mamifere de uscat, de fapt, el a devenit fondatorul acelei ramuri a stiintei cunoscuta sub numele de anatomie comparata. El era convins de veridicitatea teoriei foilor de ceapa a lui Werner pentru clasificarea mineralelor si rocilor. Rezultatul a fost ca a ajuns sa aiba ambitia de a extinde aceasta absurda teorie a foilor de ceapa la clasificarea animalelor si a plantelor.
"Ce extraordinar ar fi [scria el in vestita lui "Cuvantare Preliminara"] daca acum am putea aranja produsele organizate [animale si plante fosile] ale universului in ordinea lor cronologica, asa cum putem face deja cu substantele minerale mai importante" (citat de Karl von Zitell în History of Geology and Paleontology [Londra, 1901], p. 140).
Asa ca el a inceput sa-i dea teoriei foilor de ceapa inca o perioada de viata, precum si o dezvoltare care sa includa fosilele intregii lumi, pe temeiul a doua premise cu totul false:
a. Ca fosilele din toate celelalte parti ale lumii vor fi descoperite intotdeauna in aceeasi ordine in care au fost gasite de el in jurul Parisului.
b. Faptul ca aceasta ordine pe verticala dovedea un interval de timp original intre aceste forme de viata. Adica, ele nu au fost contemporane si nu au fost plasate in aceasta ordine verticala de diferitii curenti ai unui potop universal, care mai intai a adus o forma, si apoi alta, si le-a depozitat in felul acesta.
Prima din aceste premise este, desigur, forma biologica a teoriei foilor de ceapa, in timp ce a doua este o negare categorica a potopului, care atrage dupa sine prezenta mai multor forme de viata in acelasi moment.
Destul de trist, lui nu i-a fost dat sa vada greselile ratacitoare si nici semi-adevarurile izvorate din metodele sale de gandire si argumentare. El credea intr-o serie de catastrofe universale si gandea ca potopul lui Noe a fost, probabil, ultimul din multele care au lovit pamantul de la inceputurile lui. Dar insista ca fosilele din straturile inferioare reprezentau vietatile dintr-un stadiu mult mai timpuriu din istoria pamantului. Fosilele din straturile imediat superioare reprezentau epoca urmatoare, si asa mai departe pana la straturile de deasupra. Intrucat sustinea ca in toate celelalte parti ale globului, fosilele vor fi intotdeauna aflate in aceeasi ordine relativa ca in jurul Parisului, de fapt, da nastere la o noua teorie a foilor de ceapa, in care fosile index luau locul mineralelor index folosite de adeptii lui Werner.
Cu toate ca era un om religios, protestant si slujbas intr-una din societatile biblice din Paris, Georges Cuvier a izbutit sa supravietuiasca ororilor Revolutiei franceze, venirii si plecarii lui Napoleon si restaurarii monarhiei. Cu fiecare revolutie care a urmat, el s-a inaltat tot mai sus, pana cand la moartea sa, in 1832, era in varful sistemului scolar al Frantei si, fara indoiala, cel mai de seama om de stiinta din lume. Un om extrem de remarcabil!
El nu-si dadea seama ce facea, deoarece era intotdeauna respectuos fata de religie si fata de ideile religioase. Dar moda stiintifica a datarii diferentiate a fosilelor implica ideea unei lungi serii de catastrofe mondiale succesive, iar aceasta necesita un numar similar de creatiuni succesive ale diferitelor forme de viata. Aceasta ar insemna un fel de plan de creatiune in mai multe etape si o contrafacere a celor sase zile ale Genezei, "epocile" geologice succesive fiind considerate drept aspectul stiințific al raportului Genezei.
Oricat de incredibila ar parea pentru un cercetator respectuos si inteligent al Bibliei, aceasta metoda de "armonizare" a zilelor creatiunii cu erele geologice a captivat totusi aproape instantaneu fantezia lumii protestante. Metoda a fost intr-o voga extraordinara in perioada de inceput si de mijloc a secolului al XIX-lea, adica pana cand s-a combinat cu teoria evolutionista completata si a fost urmata de aceasta. Hugh Miller si Louis Agassiz au fost doi dintre propovaduitorii mai bine cunoscuti ai acestei minunate "armonii". Un alt sustinator proeminent al ei a fost W.E. Gladstone, de cinci ori prim-ministru al Marii Britanii. La punctul de culme al controversei cu privire la darwinism, Gladstone a sustinut aceasta metoda de "armonizare" intr-un duel literar cu Thomas Henry Huxley si, desigur, a fost facut sa para marunt si ridicol de dialectica isteata a omului pe care Darwin il numea agentul sau general si care s-a auto-denumit buldogul lui Darwin. A fost o zi trista pentru religia Bibliei, cand asa-zisii ei prieteni au tradat-o in felul acesta in fata lumii.
Un ecou intarziat al acestei metode de "armonizare", de echivalare a geologiei si a Genezei, s-a auzit la "procesul maimutei" de la Dayton, Tennesee, in 1925, la care William Jennings Bryan a sustinut aceeasi idee, avand ca rezultat o zi plina de evenimente pentru necredinciosi, nu doar in aceasta tara, ci si peste hotare. Deoarece zi de zi amanuntele acestui proces erau telegrafiate in toata lumea, asa cum putine evenimente mai fusesera date publicitatii inainte.
Contemporan cu Cuvier a trait un obscur geodez din Anglia numit William Smith, poreclit de prietenii sai Smith "Strate". Ambii s-au nascut in acelasi an, 1769, care a fost si anul de nastere al lui Wellington, Napoleon, Humboldt si o serie de alte personalitati. Umbland prin tinuturile de la tara, el prezentase o metoda usoara de a identifica si urmari rocile de la un afloriment la altul, cu ajutorul fosilelor pe care le contineau. El a fost atat de lipsit de cultura generala, incat probabil nici nu a auzit de marele Cuvier, iar celalalt, fara indoială, nu a auzit niciodata de geodezul englez. Smith nu era preocupat de speculatiile geologice ale vremii sale si nu cunostea destula mineralogie pentru a identifica rocile prin mineralele lor index, dupa schema lui Werner, care era in voga pe atunci. Dar regula lui stangace cu privire la ceea ce numim acum fosile index dadea un rezultat satisfacator si, intrucat avea nevoie de harti pentru munca lui pe teren, a inceput sa le faca pentru partea centrala a Angliei, bazandu-se pe cunoasterea pe care o avea despre fosile. Cand a observat ca prietenii lui erau interesati sa aiba astfel de harți, le-a dezvoltat pentru a include toata Anglia.
Timp de mai multe secole, englezii au fost mult interesati de minerale si de minerit, dar in vremea despre care se vorbeste aici, epoca lui Napoleon, oamenii lor de stiinta erau inca impiedicati de patriotism să adopte repede teoriile cu privire la fosile care porneau din Franta. Totusi, cand aceleasi idei au fost sustinute de unul de-al lor, n-au mai intarziat sa le adopte si, inainte de a muri, Smith s-a vazut aclamat ca "parintele geologiei engleze".
Tranzitia de la mineralele index la fosilele index a fost lenta. Deoarece teoria foilor de ceapa era comuna ambelor sisteme, fundalul intelectual in ambele cazuri era acelasi, si cele doua metode de a identifica si clarifica depozitele stratificate au fost folosite simultan timp de o jumatate de secol. Continutul mineral, culoarea si alte metode de identificare de bun simt sunt, desigur, inca intrebuintate pe o scara locala in toate partile lumii, insa nu sunt de nici un posibil folos dincolo de un ocean, sau chiar in cele doua parti ale unui lant muntos. Totusi, oamenii au considerat ca pot sa clasifice rocile intregii lumi cu ajutorul fosilelor pe care le contin. Aceasta este mai departe aceeasi teorie a foilor de ceapa, desi cu referire la fosile in loc de minerale, si cuprinde in sine aceleasi pretentii de cunoastere supranaturala a trecutului, cand numai cateva forme specifice de viata predominau pe intreaga fata a globului pentru a fi urmate de o alta era, cand o noua grupa de plante si animale au fost universale. Aceasta este o metoda ipotetica sau de conjunctura, fara nici o asemanare cu stiintele inductive, ca astronomia, fizica si chimia.
Cititorul trebuie sa tina minte ca aceasta teorie geologica a multor catastrofe mondiale succesive era in realitate o contrafacere a schemei creatiunii, pretinzand ca arata prin asa-zise realitati stiintifice diferitele stadii prin care globul a fost pregatit ca locuinta pentru neamul omenesc. Aranjamentul diferitelor feluri de fosile in serii succesive, mai intai o era a nevertebratelor, apoi o era a pestilor, apoi una a reptilelor, urmata de o era a mamiferelor si, in cele din urma, era actuala sau a omului, a fost fara incetare prezentat ca fiind o expansiune a zilelor succesive ale creatiunii, erele geologice fiind tratate intotdeauna ca echivalentul stiintific al celor sase zile ale Genezei. Chiar titlurile unora dintre cartile publicate in Anglia si America in cursul acestei parti a secolului al XIX-lea vor ilustra ceea ce vrem sa spunem.
In anul 1844, o data foarte interesanta, in Londra a aparut o carte anonima, intitulata „Vestigii ale istoriei naturale a creatiunii”, care a devenit de indata lucrarea cea mai discutata a vremii sale in domeniul stiintei si religiei. S-au depus cele mai mari eforturi pentru a pastra in secret autorul ei, asa ca a trecut prin editie dupa editie, fara ca lucrul acesta sa fie cunoscut, si abia dupa moartea lui Robert Chambers, binecunoscutul redactor al Enciclopediei si al altor lucrari, publicul a aflat ca el era autorul.
Teza principala a „Vestigiilor” era o prezentare a faptelor, a presupuselor fapte si a speculatiilor cu privire la geologie cunoscute pe atunci, staruind asupra progresului si dezvoltarii fosilelor de la nevertebrate prin pesti si reptile in sus, pana la mamifere, si apoi la om. Ea sustinea ca felurile organizate mai simple s-au dezvoltat in mod natural, ajungand la tipurile invecinate de o treapta mai inalta "si asa mai departe pana la cele mai inalte" sau omenirea. Era deci o schema deplina a ceea ce noi numim acum evolutionism, un termen care n-a fost inventat pe vremea aceea si care nu apare nici macar in „Originea speciilor” a lui Darwin, care a aparut cu 15 ani mai tarziu. Prima editie a „Vestigiilor” continea multe idei neclare si greseli grave, mai ales in celelalte stiinte, in afara de geologie. Partile care tratau rocile si fosilele erau in bun acord cu presupusele realitati si teorii cu privire la ele, asa cum erau cunoscute si propagate pe atunci. Dar teoria ei nerusinata cu privire la dezvoltarea naturala a omului din animalele inferioare era prea mult pentru vremea aceea, din care pricina, a fost aproape universal respinsa de oamenii de stiinta de frunte, ca Herschell, Whevell, Owen, Huxley, Lyell, Sedgwick, Agassiz si multi altii.
Dar nu poate fi nici o indoiala cu privire la enorma ei influenta. Pe la 1860 sau la un an dupa „Originea speciilor” a lui Darwin, „Vestigiile” trecusera prin 11 editii cu vanzarea a peste 25.000 de exemplare, o raspandire enorma pentru vremea aceea. Prin insusi titlul ei, spunea clar ca fosilele sunt relicve sau vestigii ale diferitelor stadii ale creatiunii ca proces natural.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
