Autor: Ron Lyttle
Povestea
Cu milioane de ani în urmă, evoluționiștii susțin că o mulțime de substanțe chimice se agitau în oceane lipsite de forme de viață (sau în lacuri, bălți), aici pe Pământ. În atmosferă era prezent gazul metan care era bombardat cu raze cosmice, și fulgere puternice străbăteau văzduhul, luminând peisajul deșertic. După suficient de mult timp, destule raze cosmice si fulgere, s-a format treptat o "supă primordială" care conținea aminoacizi. Aceștia apoi s-au unit unii cu alții formând proteine simple, considerate "cărămizile" vieții. La un moment dat, aceste proteine s-a întâmplat să se aranjeze în ordinea potrivită, și un prim obstacol a fost trecut: proteinele au început să se reproducă, și astfel "s-a născut" o formă simplă de viață.
După nenumărate ere de timp, această formă simplă de viață a devenit treptat tot mai complexă prin modificări aleatoare ale proteinelor inițiale, combinate cu condiții externe de umiditate, temperatură, rezerve de nutrienți, etc., pentru ca în cele din urmă să producă toată varietatea formelor complexe de viață care au locuit întâi oceanele, apoi uscatul, și în final atmosfera, pe care le putem observa în prezent. Homo sapiens e considerat ca fiind vârful arborelui evoluției vieții, dar acest arbore încă mai se extinde, și cine știe cum vor arăta următoarele noi ramuri?
Confruntarea cu realitatea
În timp ce povestea de mai sus este interesantă, și variații ale acesteia (cu multe detalii imaginative adăugate) sunt predate în majoritatea școlilor și universităților de pe tot globul ca fiind explicația științifică pentru originea și dezvoltarea vieții pe Pământ, tot mai mulți oameni încep să se întrebe, "Oare chiar așa s-a întâmplat? Oare oamenii aceia care se numesc oameni de știință știu cu adevărat despre ce vorbesc?" La urma urmei, nimeni n-a fost martor în urmă cu milioane de ani să observe amestecul supei primordiale, sau să vadă primul pește migrând din apă spre uscat, sau să vadă prima creatură înaripată înălțându-se puternic în zbor pentru prima oară. Povestea evoluției e una simpatică, dar este oare susținută de dovezi?
ARN și ADN
Orice organism viu, de la cel mai simplu virus la cel mai complex animal, conține în celulele sale compuși complecși numiți acizi nucleici. Există două forme, numite acid ribonucleic (ARN) și acid deoxiribonucleic (ADN). Virușii conțin numai unul din cei doi, iar celulele îi conțin pe amândoi. În timp ce ARN-ul controlează producția de proteine, AND-ul este componenta principală din cromozomi, care reprezintă instrucțiunile sau modelul ereditar (materialul genetic). De fiecare dată când o celulă se divizează, RNA-ul din corpul celulei și ADN-ul din nucleul celulei trebuie să fie copiate exact, fiecare nouă celulă primind o copie. ADN-ul este o moleculă incredibil de complexă, ce seamănă cu o scară lungă răsucită sub formă de spirală. Laturile sunt alcătuite din compuși numiți fosfați și zaharide, în timp ce "treptele" sunt alcătuite din două baze dintr-un total de patru posibile, în combinații specifice de câte două. Compoziția exactă și ordinea "treptelor" variază de la un individ la altul. Fiecare "scară" ADN are aproximativ 20.000 de "trepte" și fiecare cromozom conține multe mii de molecule ADN. ARN-ul are o structură similară, dar zaharidele sunt diferite și una din cele patru baze este de-asemenea diferită.
Din moment ce ADN-ul cromozomic furnizează planul de construcție pentru fiecare celulă și fiecare individ (în unele cazuri și ARN-ul), dacă una din miile de trepte e copiată greșit, sau dacă combinații diferite sunt interschimbate în timpul copierii, celula fiică va fi defectă. Contrar crezului răspândit, cele mai multe schimbări în structura ADN-ului (mutații) în cel mai bun caz slăbesc celula, și în cel mai rău caz o omoară. Foarte puține mutații sunt neutre, iar mutațiile benefice sunt practic inexistente. Pentru a produce un individ sănătos și deplin funcțional, fiecare copie de ADN și ARN trebuie să fie în totalitate identice cu originalul, până la ultima "treaptă".
Scopul
Că asemenea complexitate poate apărea din întâmplare dintr-o “supă primordială” prin reacții chimice aleatoare este imposibil din punct de vedere statistic, bio-chimic și termodinamic.
1. Există mult prea multe conecții într-o moleculă ADN pentru ca acestea să se aranjeze la întâmplare, indiferent de cât timp e vorba.
2. Când biochimiștii au reușit să producă aminoacizi simplii într-o "supă" simulată, a fost prin controlul strict al condițiilor mediului; n-a fost nimic "aleator" sau "la întâmplare" în acest proces, iar saltul de la aminoacizi simpli la o moleculă ADN este astronomic.
3. A doua lege a Termodinamicii spune că ordinea tinde spre dezordine, și complexitatea tinde spre simplitate (și niciodată invers), decât sub intervenția unei forțe superioare. Fulgerele (presupusa forță superioară responsabilă pentru reacțiile chimice din “supă”) sunt de fapt foarte buni creatori de dezordine. Noțiunea că ceva la fel de complex ca o moleculă ADN ar putea apărea din întâmplare este deci o absurditate non-științifică!
Bine, dar...
De dragul discuției, să presupunem că o moleculă de ADN s-a format cumva la întâmplare, și mai departe să mai presupunem că mii de molecule ADN s-au unit să formeze un cromozom funcțional, și să presupunem și că mai mulți cromozomi și-au unit forțele (fără ca vreun fulger să distrugă această colecție de cromozomi). Ca urmare avem încă doar o schiță, o listă de instrucțiuni care spune cum să producem un organism viu. E nevoie de o celulă vie să interpreteze acea schiță cu instrucțiuni, dar e nevoie de acea schiță pentru a construi o celulă vie. (La acest aparent paradox evoluționiștii pot doar murmura, "trebuie să se fi întâmplat cumva. Doar viața există, nu?")
Un exemplu
Eu lucrez la o manufactură. Acolo cumpărăm piese turnate de fier și alamă care sunt finisate la strung de atelierul nostru mecanic și care sunt apoi asamblate pentru a produce pompe. Tehnicianul primește o schiță creată de Departamentul de Inginerie care precizează toate dimensiunile piesei finisate și instrucțiuni speciale cum ar fi nivelul de șlefuire a piesei, mărimea filetului pentru găuri filetate, "prelucrarea începe aici," etc. Poți pune o schiță pe o piesă turnată din metal brut și s-o privești timp de un miliard de ani și nu va produce o piesă finisată.
Însă tehnicianul ia schița, pune piesa brută în strung, și când a terminat, o piesă este gata pentru asamblat. Are nevoie de schiță care îi spune cum să prelucreze acea piesă, iar schița este fără valoare fără strung și tehnician. La fel este cu ADN-ul și cu celulele vii. Fiecare are nevoie de cealaltă pentru a funcționa, și împreună pot produce celule noi.
În concluzie
Departe de a fi o explicație logică, științifică, și demonstrabilă a originii și dezvoltării vieții pe Pământ, Evoluția pare să fie sistem de convingeri ținut cu tot atâta credință religioasă ca oricare alt crez, cu dificultatea adăugată de a fi contrar unor adevăruri incontestabile. Pentru a crede în evoluție, un om de știință trebuie să renunțe la metoda științifică, să-și amorțească bunul simț și să strâmbe sau să ignore realitatea. Faptul că așa de mulți continuă să facă exact asta, și că desconsideră pe cei ce îndrăznesc să aducă provocări convingerilor lor, arată de fapt tăria credinței lor. Departe de a fi căutători sinceri ai adevărului și cu orizonturi deschise, evoluționiștii par să fie încuiați și “apărători dogmatici ai credinței".
A apărut viața "la întâmplare"? Voi ce credeți?
________________________________________
Ron Lyttle este conferenția în Portland, specialitatea lui fiind liliecii din întreaga lume, și membru activ al "Design Science Association" din Oregon, care se ocupă cu studii pe tema creației/evoluției. Traducere și adaptare Creationism.org
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
