Rom 1.19: "Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat." NTR
Sabatul – un semn de amintire despre Creațiune, Creator, apartenență, familie, origine, destin…
Îl poți cunoaște pe Creatorul Universului nu doar privind uimit prin telescopul Hubble la cerul înstelat, ci și atunci când priveÈ™ti la viața și lumea din jur, la Pământul nostru, printr-un binoclu.
Îl poți cunoaște pe Creator, nu doar privind la minunile din jurul nostru – creațiunea exterioară, ci și atunci când privim la noi înșine – Omul, coroana creațiunii, adică la creațiunea interioară.
Îl poți cunoaște pe Creator, nu doar privind la tainele organismului uman biologic, cu armonia dintre părți și controlul perfect endocrin și nervos al acestei complexități fantastice, de la metabolismul celular și până la reflexele sistemului nervos central, reglajele sistemului nervos vegetativ și procesele complicate ale psihismului uman aflat în permanentă modelare, ci și la interior, la sufletul nostru pur care are nevoie de tot atâta armonie, reglaj, control și remodelare, dar care spre deosebire de corp, care degenerează din zi în zi, îmbătrânind puțin câte puțin, acesta (sufletul) se dezvoltă într-o direcție sau alta, an de an și zi de zi.
Minunile sufletului!…
Minunile sufletului ne vorbesc tot atât de mult despre Creator, ca și minunile trupului:
– NEVOIA DE APARTENENÅ¢Ă‚,
– BUCURIA RELAÅ¢IILOR SOCIALE NORMALE
– PRIETENIA
– ÎMPLINIREA FAMILIALĂ‚,
– CONȘTIENÅ¢A UNEI ORIGINI NOBILE, ÎNALTE,
– CHEMAREA UNUI DESTIN LUMINOS, PLIN DE SENS,
– ECHILIBRUL UNEI CONȘTIINÅ¢E ÎMPĂ‚CATE,
– PLĂ‚CEREA DE FRUMOS,
– DORINÅ¢A DE CREȘTERE, DEZVOLTARE, MATURIZARE,
– RESPECTUL PENTRU VALORI ȘI VIAÅ¢Ă‚.
Toate acestea ne vorbesc despre o entitate la fel de complexă, ca și organismul biologic: „Omul nostru interior”, așa cum îl numește Pavel:
„Chiar daca omul nostru de afară se trece, omul nostru din lăuntru se înnoieÈ™te din zi în zi „ 2 Cor 4.16
Tocmai acest mers invers, paradoxal este un motiv de a ne aminti de Tatăl: în timp ce organismul nostru slăbeÈ™te, îmbătrâneÈ™te È™i chiar statura noastra scade, sufletul nostru, spiritul nostru întinereÈ™te, se întăreÈ™te, pregătindu-ne pentru marea Revedere, Glorioasa Întâlnire care parcă ar fi cumva imprimată în țesătura sufletului ca un model ascuns de care adesea nu eÈ™ti conÈ™tient, dar care încetul cu încetul se desface înaintea conÈ™tienÈ›ei noastre ca un destin care ne cheamă acasă.
Câteva cuvinte, simbol al câtorva experienÈ›e fundamentale, primare, ajung să ne domine setea sufletească, frământările interioare și căutarea existențială: TATĂ‚L, ACASĂ‚, BINE, IERTARE, ÎMPREUNĂ‚. Chiar și numele pe care îl avem este un semn al apartenenÈ›ei, al dependenÈ›ei, – el este primit de la cel care ne-a născut sau ne-a crescut È™i ne vorbeÈ™te „volume” despre o iubire inexplicabilă într-o lume doar materialistă.
De unde iubirea intr-o lume doar animalică, evoluÈ›ionistă?
De unde setea sufletească È™i dorul după ceva ce n-am văzut niciodată?
De unde radarul acesta care ne atrage spre origini precum păsările călătoare care la vârsta adultă migrează distanÈ›e uriaÈ™e până la locul în care È™i-au câÈ™tigat libertatea spărgând o coajă de ou?
Cine ne-a invăÈ›at pe noi È™i pe ele să dorim Înaltul?
Dr. Dinu Costin
