Grupele de dovezi la care s-a facut referire in paragrafele precedente constituie toate dovezile pe care evoluționistii le prezinta pentru a-si sprijini credinta in evolutie. Pentru ei lucrul acesta apare atat de concludent, incat ii face chiar sa puna la indoiala inteligenta oricui nu poate sa inteleaga punctul lor de vedere. Dar cercetatorul nepartinitor va observa de indata ca aici avem de-a face cu o extrema saracie de dovezi demonstrabile. Dovada ca apa cauta propriul nivel sau ca viata deriva numai din viata este demonstrabila, dar dovada pentru evolutie nu exista.
In acelasi timp, creationistul trebuie sa recunoasca faptul ca adevarul cu privire la istoria creatiunii din Geneza la fel nu este demonstrabil. Cu alte cuvinte, nici evolutia, nici creatiunea nu pot fi demonstrate in laborator. Nu exista nici o explicatie stiintifica a originilor. Astfel, devine corect sa vorbim despre doctrina evolutiei sau doctrina creatiunii speciale, deoarece si una si cealalta sunt acceptate in acelasi fel, iar omul decide carui grup religios i se va alatura.
Asa cum stau lucrurile acum, evolutionismul si creationismul sunt credinte la care aderentii sunt castigati prin persuasiune si nu prin probe de laborator. Toate volumele de dovezi naturale ce stau la indemana si care sunt in curs de a fi alcătuite arata doar ca plantele si animalele variaza mai mult sau mai putin pe masura ce veacurile trec, dar nu arata ca tipuri fundamentale noi apar sau au aparut din tipurile fundamentale mai simple.
Acest fapt il lasa pe evolutionist in infatisarea de fiu al credintei. Cand este constrans, va admite ca nu are dovada de laborator ca pe pamant apar noi tipuri fundamentale. Dar se va grabi sa explice faptul ca au trecut doua miliarde de ani de cand a inceput evolutia organica pe pamant, asa ca, comparativ vorbind, intreaga lungime a istoriei este doar o clipa de timp. El va explica mai departe ca succesiunea vietii pe pamantul nostru de la simplu la complex este ca un film de cinematograf, dar lungimea vietii unui om este atat de scurta, incat poate face ca observatiile oamenilor sa fie comparabile cu un singur cadru dintr-o pelicula de film. Noua ni se pare ca sta pe loc, dar cand este vizionat din punct de vedere al intregului timp, ni se spune: complexul evolueaza din simplu. Evolutionistul este istet in a prezenta sustineri fundamentale pentru subiecte care nu pot fi nici probate, nici infirmate in laborator.
De fiecare data cand ne gandim la "dovezile" in favoarea evolutiei, situatia se prezinta in felul urmator. Ne gasim intr-un auditoriu cu fata la o mare scena, cu cortina lasata. Urmeaza sa vedem piesa intitulata: "Istoria vietii si pamantul nostru". Piesa aceasta urmareste sa prezinte "dovezi stiintifice" in favoarea evolutiei. La o margine a scenei sta un evolutionist care slujeste in calitate de cititor al manuscrisului. Ni se spune ca viata a inceput cu o singura picatura de protoplasma si ilustreaza aceasta aratand pe un ecran invecinat microproiectia unui film animat al unei amibe vii. Apoi ne spune ca formele primare ale vietii au fost de forma aceasta monocelulara si ne arata o varietate de asemenea forme. Apoi ne explica faptul ca au aparut treptat forme mai complexe.
Cortina se ridica si vedem intr-adevar o multime de tipuri simple mai complexe. Cortina se lasa si ni se spune ca timpul a trecut si procesele naturale au continuat sa actioneze asupra formelor vii, aparand forme și mai complexe. Cortina se ridică si, din nou, vedem tipuri mai complexe. Cortina cade si cititorul ne spune despre alte inaintari si, din nou, cand cortina se ridica, ni se arata o populatie si mai diversa, si mai complexa de animale. Ni se arata multe cazuri de variatii in natura, cum ar fi multele soiuri de caini, cai, vite si pisici. Si lucrurile merg asa mai departe pana la sfarsitul "demonstratiei".
Ne-au fost aratate dovezi reale ale marii diversitati de vietuitoare si ale proceselor de variatie in natura, dar nu ale schimbarii faptice de la simplu la complex. Cititorul de manuscris doar sustinea ca o astfel de schimbare a avut loc. Tot ce avem de facut pentru a accepta evolutia este sa credem sustinerea cititorului de manuscris. Piesa s-a terminat si, cand ne ridicăm sa plecam, cititorul paseste inainte si ne intreaba cum ne-a placut demonstratia convingatoare despre evolutie. Suntem constransi sa admitem ca inca nu suntem convinsi ca o astfel de dezvoltare de la simplu la complex a avut intr-adevar loc. Cititorul de manuscris este uimit, sentimentele lui sunt ranite si, in confuzia lui, trage concluzia ca unica explicatie a necredintei noastre este ca nu suntem destul de inteligenti pentru a vedea lucrul acesta. Adevarul este ca, indiferent daca aceasta diversitate de forme a aparut prin evolutie sau printr-o creatiune speciala, trebuie sa ramana intotdeauna o credinta religioasa, care se bazeaza pe dovezi persuasive, deoarece demonstratia de laborator a oricareia dintre cele doua este imposibila.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
