Autor: Stephen Caesar
Mulți creaționiști fac o legătură între Potopul Biblic și Era glaciară, această întîmplare fiind dedusă pentru prima oara de creaționistul Louis Agassiz în anii 1800. Aceasta legătura s-a întărit odată cu expediția științifică din nordul Groenlandei (North GRIP), condusă de omul de știință danez J.P.Steffensen. Revista The New Yorker a caracterizat activitatea lui Steffensen și colaboratorilor săi subliniind ceea ce reprezintă pentru catastrofism: "În urmă cu cîteva decenii a avut loc o schimbare…în modul oamenilor de știință de a privi clima Pămîntului. Noul punct de vedere stă sub lozinca "climat schimbat brusc", deși s-ar putea chema neo-catastrofism după teoriile inspirate din Biblie cu privire la potop și la dezastrul respectiv…Această idee este susținută de copleșitoarele dovezi empirice, multe dintre ele găsite în Groenlanda. Climatul terestru nu a suferit o schimbare treptata, ci una violenta și fără avertizare. "(Kolbert 2002:30)
Ultima Eră Glaciară, cunoscută și sub numele de Wisconsin, se presupune ca ar fi avut loc acum 20.000 ani. Forînd în ghețarii care ocupa aproximativ 80% din suprafața Groenlandei, proiectul North GRIP a oferit geologilor probe privind tranziția brusca a erei Wisconsin. The New Yorker a remarcat: "Ceea ce arată urmele din gheață este că a existat o perioadă de intensă instabilitate. Temperatura nu a crescut gradat, și nici nu a fost constantă, ci a suferit salturi de la cele de natură temperată pînă la cele de natură glaciara și înapoi. În urma cu aproximativ 15.000 de ani, Groenlanda s-a încălzit brusc cu 16 C în doar 15 ani sau mai puțin."
Articolul menționează că "oamenii de știință care lucrau în Century Camp (una dintre locațiile North GRIP-ului) nu erau siguri ce să facă cu ceea ce au descoperit" (Kolbert 2002:34). Sigfus Johnsen, unul dintre oamenii de știință din echipa de cercetare a declarat următoarele: "Este incredibil, e ceva la care nu ne-am așteptat deloc" (Kolbert 2002:34).
Revista a mai notat totodată că, într-o altă locație GRIP numită Dye 3, "conform rezultatelor importante descoperite în Century Camp, se demonstrează că ceea ce părea a fi o anormalitate, poate fi totuși repetabil." (Kolbert 2002:35) Și mai important e ca în urma acestor fluctuații catastrofale ale temperaturii a avut loc o masivă infuzie de "apă dulce" în oceane. Această relatare coincide cu potopul cărții Facerii care a constat atît în revărsări masive de ape sub forma de ploi, cît și în revărsarea apelor de sub suprafața Pămîntului ("în anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii, în chiar ziua aceea, s-au desfăcut toate izvoarele adîncului celui mare și jgheaburile cerului s-au deschis", Facere 7:11).
Revista The New Yorker a mai precizat: "Nici o forță externă cunoscută și nici măcar o ipoteză nu poate explica salturile atît de violente și de dese ale temperaturii, precum ne arată aceste bucăți de gheață. Cumva, sistemul climateric, printr-un incredibil mecanism de feedback, trebuie să fi fost capabil de a-și genera propriile instabilități. Cea mai populară ipoteza e că ‘oceanele sunt responsabile’ de acest lucru. Curenții de la tropice, îndreptîndu-se spre poli, au adus cu ei o cantitate uriașă de căldură, și dacă acest mecanism al circulației s-ar fi putut cumva opri, să zicem din cauza unui influx brusc de apa dulce, ar fi putut avea un impact dramatic." (Kolbert 2002:35).
Fraze precum "influx brusc de apă dulce" și "impact dramatic" invocă cu siguranță imaginile potopului biblic. În plus, așa cum și articolul a menționat, dovezile pentru neo-catastrofism sunt atît de copleșitoare încît aceste idei sunt îmbrățișate de aproape toți geologii.
Referințe:
Kolbert, E. 2002. "Ice Memory." The New Yorker, 7 January.
Traducere de Dănuț Ieșeanu
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
