Cele 7 Minuni, sumarizate mai jos, sunt șapte caracteristici geologice rezultate din erupția din anii ‘80 și prezentate la Centrul de Informare despre Creaționism MSH. Formându-se rapid, ele pun sub semnul întrebării gândirea evoluționistă conform căreia acestor formațiuni le sunt necesare lungi perioade de timp. Le numim “minuni” din cauza uimirii pe care o produc. De fapt, credința noastră este că aceste minuni sunt un mesaj prin care Dumnezeu amintește omului de viteza cu care a creat lumea.
1. Muntele a fost transformat până a devenit de nerecunoscut în nouă ore. MSH era recunoscut drept cel mai frumos munte al lanțului “Cascade Peaks”. De formă conică, acoperit cu zăpadă, se înălța peste râpe împădurite, cu un lac limpede precum cristalul în nord. În martie 1980, magma a început să urce în munte, despicându-l. Pe data de 18 mai, la ora 8:32 a.m., un cutremur puternic a făcut ca versantul de nord să alunece în vale, eliminând presiunea dinăuntru printr-o explozie laterală, în partea de nord, de forma unui evantai. Această explozie inițială de opt minute a distrus 600 km2 de pădure.
Muntele a continuat să erupă până seara, cu puterea a 20.000 de bombe atomice similare celei de la Hiroshima. În aceste nouă ore, sfertul superior și întregul vârf al muntelui au dispărut, lăsând în urmă un crater enorm, larg deschis, de forma unei potcoave. Râpe adânci au fost umplute, materie în grosime de 760 m a fost depozitată pe fundul lacului și râul care colecta apele de pe versantele de nord și nord-vest ale muntelui a fost îngropat sub depozite cu o grosime medie de 450 m. În doar nouă ore regiunea devenise un peisaj lunar hidos și lipsit de viață.
Timp de 150 de ani evoluționismul geologic a minimizat rolul evenimentelor catastrofice. Conform acestei gândiri, enormele schimbări geologice produse de această erupție de nouă ore a unui vulcan minor ar fi avut nevoie de un milion de ani de schimbări treptate.
2. Canioane formate în cinci luni. În cele cinci luni care au urmat erupției au fost formate două canioane din noroi și scurgeri piroclastice, pentru a permite drenarea craterului de 2,4 x 3,2 km. Principalul canal de scurgere, Canionul Step, este adânc de până la 2.140 m. În partea de est a lui se află Canionul Loowit. Ambele canioane au fost săpate în stâncă dură cu grosimea de 300 m. Prin fiecare canion curg mici pârâuri. Explicația evoluționistă tipică este că un pârâu formează încet un canion pe parcursul unor perioade foarte mari de timp. În acest caz știm că cele două canioane au fost formate rapid; abia după aceea un pârâu a început să curgă prin ele. Manualele spun că cel mai spectaculos canion din lume, Grand Canyon, a fost format de eroziunea unui curs de apă pe parcursul a sute de milioane de ani. În prezent, oamenii de știință care se specializează în eroziune geologică cred că a fost format rapid, la fel ca aceste canioane de la MSH.
3. Å¢inuturi sterpe formate în cinci zile. Topografia ținuturilor sterpe se găsește în sudul și în sud-estul Dakotei. Apare acolo unde materie liberă a fost erodată din zone cu structuri stâncoase, lăsând în urmă un peisaj zimțat, dar pitoresc. Explicația standard pentru aceste forme de relief este că apa, de-a lungul secolelor, a spălat acele materii libere, lăsând în urmă modele de stânci în formă de turn.
La MSH, masiva alunecare de teren a transportat cantități uriașe de gheață și zăpadă, îngropându-le în valea adâncă din nord. În timpul zilei s-a depus un strat de 91 de m de cenușă la 300oC care a “topit” rapid gheața, aceasta sublimând în abur. Acesta este procesul energetic care a cauzat exploziile din vârful muntelui de-a lungul zilei. Apa își mărește volumul de 1.700 de ori când se transformă în abur. Când aceasta se întâmplă instantaneu, se produce o explozie. În cele din urmă, explozii similare au consumat toată apa.
Atunci când cenușa încinsă până la roșu, așternându-se peste gheața și zăpada din vale, a făcut ca acea gheață să se “topească” și să sublimeze în abur, au fost formate așa-numitele “puțuri de explozie a aburului” (de până la 380 m adâncime). Acestea au avut pereți aproape verticali până ce gravitația i-a făcut să se prăbușească, producând efectul de “rigole și vâlcele”, o trăsătură a topografiei ținuturilor sterpe (rigolele fiind vâlcele mai mici). Marile ținuturi sterpe din Statele Unite ar fi putut fi de asemenea produse de forțe catastrofice și unele de acțiuni vulcanice.
4. Straturi geologice formate în trei ore. Pe 12 iunie 1980, o a treia erupție explozivă a produs o stratificare în grosime de 76 m care i-a uimit pe geologi. În mod tradițional, se consideră ca formarea straturilor succesive durează lungi perioade de timp; cu toate acestea, s-au acumulat până la 100 de straturi între orele 9 și 12 noaptea. În timp ce un panaș urca încet la 14 km deasupra muntelui, val după val de scurgeri piroclastice se năpusteau din crater de-a lungul versantului de nord, fiecare așternând în vale un nou strat. Cu grosimi de la centimetri până la mai mult de un metru, fiecare s-a format în intervale de la câteva secunde la câteva minute.
Geologul Steven Austin a descris aceste scurgeri piroclastice ca fiind șuvoaie turbulente, fluidizate, formate din sfărâmături vulcanice foarte fine, curgând lipite de sol. S-au deplasat de-a lungul muntelui cu viteze de uragan și au lăsat depozite de 550oC. Ne-am fi putut aștepta ca fiecare depozit să fie omogen și amestecat în totalitate. În mod remarcabil, aceste șuvoaie de mare viteză, formate din cenușă încinsă până la roșu și piatră ponce, s-au separat în straturi perfect definite de particule cu granulație mare și particule fine. Aceste trăsături se supun legilor ce guvernează scurgerile, demonstrate în tancurile de sedimentare din laboratoare.
Straturi subțiri similare se întâlnesc la straturile de gresie Tapeats din Grand Canyon. Gândirea convențională spune că au fost formate prin sedimentare lentă și continuă de-a lungul unor perioade lungi. Și șuvoaiele pe bază de gaze care au format straturile de la MSH și cele pe bază de apă care au format straturile de la Tapeats se supun acelorlași legi ale fizicii. Vulcanul a demonstrat că aceste formațiuni se pot forma rapid. Un potop ar fi produs Tapeats într-un timp scurt.
5. Sistem de râuri format în nouă ore. Alunecarea de teren din 18 mai a îngropat râul și autostrada către Lacul Spirit cu materii de o grosime medie de 460 m. De asemenea, a îngropat majoritatea celorlalte canale de scurgere din cei 60 km2 ai văii Upper Toutle și a înfundat gura văii. Timp de 22 de luni nu a existat o cale prin care apa să ajungă în Oceanul Pacific.
Apoi, pe 19 martie 1982, o erupție a topit o cantitate mare de zăpadă care se acumulase în crater de-a lungul iernii. Apa amestecată cu materii desprinse de pe versanții muntelui a creat o enormă scurgere de noroi. Timp de nouă ore, nevăzută de nimeni, scurgerea de noroi a săpat un sistem complet de canale de scurgere pe cuprinsul unei mari părți a văii și a redeschis calea către Oceanul Pacific. Printre canale se aflau cel puțin trei canioane de 300 m adâncime. Unul a fost poreclit “Micul Grand Canyon de la Toutle”, fiind un model la scara 1/40 al Grand Canyon.
O cantitate mare de apă (sau de noroi) a realizat rapid ceea ce unei cantități mici de apă (sau de noroi) îi ia o eternitate să realizeze.
Geologii evoluționiști au atribuit perioade lungi de timp formării celor 41.500 km2 ai Channeled Scablands din Washington-ul de Est. În anii ’70 au recunoscut, într-un final, că această vastă formațiune geologică, care include Grand Coulee, s-a format în cea mai mare parte în două zile ca rezultat al unui eveniment catastrofic. Evenimentele catastrofice explică cel mai bine formațiunile de eroziune de pe suprafața pământului. Relatările a aproape 300 de grupuri de oameni vorbesc despre un eveniment potrivit pentru aceasta – Potopul.
6. Butuci scufundați arată ca multe păduri fosile în doar zece ani. Un milion de copaci au fost luați de ape și duși în Lacul Spirit în ziua erupției principale. Pe măsura trecerii anilor au fost saturați cu apă și s-au scufundat. Lemnul dens al rădăcinii face încă parte din 10% din bușteni. Acei bușteni s-au scufundat în poziție verticală și rădăcinile lor s-au acoperit rapid cu sedimentele ce sunt aduse permanent în lac. Astfel, lasă impresia că au crescut și au murit acolo unde au fost depozitați, o pădure peste alta de-a lungul unor lungi perioade de timp.
Astfel de formațiuni se găsesc și în alte locuri, printre care și Specimen Ridge din Parcul Național Yellowstone. Acolo geologii au găsit păduri “înrădăcinate” în 27 de straturi diferite în interiorul crestei și au dedus că se află în fața a 27 de păduri succesive. Panoul explicativ de la Specimen Ridge este o dovadă a greșelii lor. Pe el scria: “27 de straturi distincte de pădure fosilă, înfloritoare acum 50 de milioane de ani, sunt îngropate în roca vulcanică din care este compus muntele.”
Astăzi adevărul a ieșit la iveală și semnul a dispărut. Oamenii de știință au realizat că fenomenul de la Lacul Spirit explică Specimen Ridge. Copacii au plutit pe un lac, au devenit saturați cu apă și s-au scufundat, în timp, lăsând impresia mai multor păduri crescute una peste alta. Formațiunea veche de 50 de milioane de ani s-ar fi putut forma în câțiva ani plus timpul necesar pietrificării buștenilor (între 100 și 1.000 de ani).
7. Un nou model pentru formarea mai rapidă a cărbunelui. Dr. Steven Austin și-a susținut teza de doctorat la Universitatea de Stat Penn, pe tema unui model al formării cărbunelui bazat pe studiile sale asupra minereurilor de cărbune din Kentucky. Deși timp de 100 de ani geologii au folosit modelul mlaștinilor cu turbă pentru formarea cărbunilor, Austin a argumentat că această explicație nu este cea potrivită deoarece cărbunele are granulație mare, precum scoarța de copac, și nu granulație fină precum turba de mlaștină. Turba de mlaștină conține materie din rădăcină; cărbunele nu. Turba de mlaștină este așezată peste un strat de sol; cărbunele este așezat deseori pe un strat de piatră. Nu s-a descoperit turbă de mlaștină parțial transformată în cărbune.
Austin a avansat un model al “rogojinilor plutitoare”, al plaurilor, conform căruia o catastrofă acvatică a antrenat milioane de hectare de pădure și le-a încâlcit în formațiuni de tipul plaurilor. Plaurii au plutit pe un ocean deasupra Kentucky-ului, lovindu-se unul de altul, scuturându-și astfel scoarța pe fundul apei. Activitatea vulcanică ulterioară a furnizat căldură și presiune, ingredientele finale folosite în laborator pentru a produce cărbune. Rezultatul a constat în filoane bogate de cărbune în Kentucky și un doctorat pentru Austin.
După doar zece luni Muntele St. Helens a erupt, aruncând mari cantități de vegetație în Lacul Spirit, printre care un milion de bușteni. Dr. Austin a descoperit că buștenii de pe lac erau cojiți de scoarță. Pe fundul lacului s-a așternut un strat de până la un metru grosime de scoarță amestecată cu alte tipuri de vegetație și sedimente. Până în prezent această materie rămâne doar vegetație ce se descompune lent. Dar dacă o catastrofă ar furniza cantitatea potrivită de căldură și presiune, materia s-ar transforma rapid în cărbune. Cercetările Dr. Austin indică faptul că idea conform căreia formarea cărbunelui ar necesita milioane de ani este extrem de discutabilă.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
