Prietenia – autor Coconcea T. Octavian

CUPRINS:

1.    Deschidere  352 Pretutindeni cu Isus
2.    Rugă
3.    COR 10 E zi de Sabat sfânt
4.    Prezentare –
5.    Poezie: Revelație –
6.    Tema I: A căuta sau nu prietenia –
7.    COR
8.    Tema II: Trei coordonate de bază –
9.    Poezie: Vindecare –
10.    Tema III: Secretele prieteniei –
11.    COR 148 Imnul prieteniei
12.    Tema IV: Ascultă ce zice bisericilor Duhul! –
13.    Citate E.G. White –
14.    Experiență: Un bloc de marmură prețioasă  
15.    COR + COR 10 /100 Mare ești Tu Doamne
16.    Poezie: Pune în nădejdea mea veșnicia –
17.    Încheiere –
18.    COR 184
19.    Închidere 292 Numai cu Isus voiesc a merge
20.    Rugă
21.    Postludiu

Tema programului tinerilor, de astăzi, reprezintă unul dintre cele mai importante imperative ale tineretului: prietenia. De ce această apreciere? Pentru că ea decide întotdeauna și în mare măsură formarea caracterului. Dacă de pildă o prietenie este bună, sinceră, aleasă, productivă și devotată, va imprima în suflet aceste virtuți, întocmai ca niște coordonate ale vieții de mai târziu, dacă nu chiar pentru întreaga viață.

Vom căuta, deci, ca în materialele prezentate astăzi să punem o seamă de accente ce trebuie puse asupra a tot ce este necesar să cunoaștem și să reținem în legătură cu plăcutul gând al prieteniei. Cum se poate obține, continua și păstra? Care sunt ingredientele necesare apariției și avantajele prieteniei? Dacă este posibilă sau nu în condițiile omului grăbit și stresat al epocii în care trăim, avându-se în vedere că pentru a lega și avea o prietenie ai nevoie de timp. Dacă se merită să legi o prietenie cu cineva. Dacă este drept sau nu, ca printr-o prietenie să urmărești niște avantaje materiale sau profituri personale.

Care sunt trăsăturile caracteristice ale unei prietenii creștine și cum se poate păstra? Este necesară dragostea, sinceritatea, renunțarea, sacrificiul și spiritul de echipă? Pe care anume virtuți se poate înfiripa și menține? Glumele, resentimentele, subtilitățile, privirile sub semnul întrebării, îndeplinesc roluri pozitive sau negative?

Iată doar câteva din complexitatea calităților sau chiar deficiențelor ce pot produce sau întrerupe prietenia. În speranța că ceea ce se va prezenta vă va entuziasma, vă dorim colaboratori și… prieteni.             Amin!

REVELAÅ¢IE

Dumnezeu
ți-a dat mâinile,
ca să-ți curgă în ele balsam
pentru atâtea neputinți pe lângă tine,
pentru căldură,
pentru iubit și pentru bine.

Dumnezeu
ți-a dat urechile,
ca să culegi în ele freamătul stelelor,
pentru ca în spatele ochilor tăi
să poată fi zărită o geană de lumină
spre fiecare inimă străină.

Å¢i s-au dat cele două buze,
să-ți străjuiască ieșirea spre lume,
să măsoare fiecare șoptit,
să tacă orice gând nefrumos,
să reverse peste prag orice fărâmă de iubit.

Å¢i s-a dat ca să dai,
ți s-a luat ca să n-ai;
Dumnezeu a cântărit totul chibzuit.
Într-o zi te vei trezi
Că tot ce-ai dat te-a-mbogățit.

Meditația de astăzi poartă în ea o neobișnuită însemnătate. În primul rând pentru că și-a propus să dezbată o principală legătură de dragoste între oameni: prietenia, și în al doilea rând, pentru că aceasta, în experiența generațiilor trecutului, cunoaște o istorie tulburătoare, aducătoare chiar de îngrijorări.

Priviți-o pentru început. O tainică legătură care atrage sufletele într-un atașament profund care sfidează chiar și moartea… Seninătatea și zâmbetul ei, mărturisesc că dincolo de interese și coincidențe, prietenia este o legătură a dragostei și a încrederii reciproce, ocazie când, inima unei persoane răspunde inimii altei persoane; când unul prinde ideile, sentimentele și spiritul celuilalt; când altfel zis, între persoane prietene se realizează implicit un schimb de personalitate, fapt prin care prietenia devine cea mai puternică influență modelatoare, care poate modela întreaga moștenire a educației cuiva.

Așadar dragoste, încredere reciprocă, schimb de personalitate. Dar tocmai din această tridimensională realitate a prieteniei izbucnesc miile de motive de îngrijorare ce le ridică prietenia. Au existat părinți care, uimiți, nu-și mai recunoșteau copiii de când aceștia legaseră anumite prietenii; când dragostea și încrederea prieteniei au servit de poartă și paravan intențiilor ticăloase care, în mod treptat au corupt ființa lor. S-au mai văzut persoane cu un fond sufletesc bun, dar care, tocmai prin acest schimb de personalitate ce îl mijlocește prietenia, și-au schimbat întâi gusturile, criteriile, apoi chiar identitatea, în urma influențelor mediocre sau rele.

Cazurile au devenit atât de numeroase încât sublima prietenie a devenit o adevărată sabie cu două tăișuri, o trambulină a forțelor rele, care, negreșit fermentează mai cu grăbire, decât poate binele să zidească. „O, nu-mi vorbi despre prietenie! Prefer să nu cunosc apropieri între oameni. Decât să trăiesc între lupi și să învăț să urlu ca ei, mai bine mă lipsesc”, gândește dezamăgitul. Dar, oricât nu am vrea, această tristă experiență ne obligă să vorbim despre prietenie, nu doar în lumina roză a unei discuții entuziaste, ci în culorile severe ale realității, recunoscând teribilele urmări spre rău pe care greșit înțeleasa și aplicata prietenie, îl poate produce.

Inspirația Spiritului Profetic afirmă:
„Gusturile și obiceiurile cuiva pot să fie la început cu totul deosebite de ale acelora a căror prietenie o caută, dar umblând cu cei de felul acesta, gândurile și simțămintele se schimbă, principiile drepte se sacrifică, și, pe nesimțite și inevitabil, se coboară la treapta prietenilor. După cum un râu se împărtășește de însușirile terenului pe unde curge, tot așa principiile și obiceiurile tineretului, fără excepție, se îmbibă cu caracteristicile tovărășiilor în mijlocul cărora stau.” ST 110

Dar atunci, ce și cum să aleg? Să rămân condamnat la zbuciumul celui ce se zbate între „foamea de prieteni”, marea foame a dragostei, sau între „groaza de prieteni”, pe care prevestirile de rău ale atâtor experiențe mi le reînnoiesc, încât, cu timpul, neputând îndura acest „divorț” sufletesc, să-mi dedic iubirea vreunui cățeluș, sau vreunei necuvântătoare rămânând în turnul de fildeș al izolării?

O, nu! Căci adevărul lui Dumnezeu aduce eliberare și din această strâmtoare. Ca prim pas ne rămâne să descoperim prietenia, ale căror lumini credem că vor aduce clarificarea și pentru aceste confuzii. La aceasta să ne ajute Domnul.
                            Amin!

La umbra unor vechi ziduri, întinși pe o pătură în iarba necosită, doi prieteni creștini discutau. Fiind în ajunul despărțirii pentru un timp mai îndelungat își luaseră timp pentru ultima oară ca să-și depene gândurile. Cufundați în sânul naturii, furați de alergarea norilor, vorbeau de una, de alta…

– Este o taină și prietenia. De acord? O prietenie se leagă prin dragoste și încredere. Dar, poți să oferi dragostea și mai ales încrederea oricui? Eu zic că dragostea este și ea condiționată de motive. Iubesc pe cineva din anumite motive, după cum altuia, in motive contrare, nu-I pot deschide inima. Oare este ceva greșit în acest raționament? Gazda, un om mai în vârstă, răspunse liniștit:

– Este bine, dar cu o precizare. Dacă referindu-te la iubire, faci distincție între iubirea creștină altruistă, cu care ești dator în mod egal tuturor și între dragostea articulară cu destinație precisă pentru un prieten. Domnul Hristos iubea în mod particular pe ucenicul Ioan. Îl iubea ca prieten, fără să diminueze iubirea Sa pentru cei unsprezece… Dar dacă-mi dai voie, aș continua discuția asupra motivelor pentru care acorzi dragostea și încrederea cu deosebire doar unor persoane și nu oricui.

– Uite, continuă el, noi ne atașăm de cineva în măsura în care ne regăsim pe noi înșine în el. altfel zis, faptul că cineva simte la fel, gândește și năzuiește la fel, spre același idealuri, operează o apropiere tainică, care va dura atâta timp cât vor gândi la fel și vor voi în același ritm… Am avut un prieten: Dorel. Eram cei mai buni prieteni. Nu aveam taine, până când a intervenit o schimbare de concepții. Eu L-am cunoscut pe Domnul. Am început să studiez și să trăiesc Biblia; dar aceasta ne-a despărțit… Îmi amintesc că antic remarca: „Prietenia adevărată se bazează pe faptul de a voi și a nu voi aceleași lucruri.” (Sallustius)

– Adică, remarcă cel mai tânăr, unitate de concepții, vrei să spui?
– Da, din care decurg și afinitățile comune ca un rezultat. Este prima condiție a prieteniei, dar nu este și ultima, căci mai sunt încă două. Egalitatea este, căci fără aceasta nu poate fi reciprocitate. În prietenie, nu dă doar unul, iar celălalt consumă, cum se întâmplă în cazul altruismului creștin, ci amândoi dau și primesc în egală măsură. De aceea trebuie să fim egali. Sau mai corect să se considere egali și să se simtă egali. Am găsit o maximă care zicea: „Egalitatea este sufletul prieteniei” (Aristotel). Și acum să amintim și a treia condiție care urmează primelor două și nu poate exista fără ele.

– Aceasta este părtășia. Prietenia între doi egali care gândesc la fel începe de la părtășie, de la deschiderea inimii, când, unul intră în sufletul celuilalt, când tainele devin comune și când cercul jenant al problemelor intime dispare. Abia acum două persoane se pot socoti cu adevărat prietene.

– Să reținem deci, esențialul, cele trei coordonate: unitatea de concepții, egalitatea și părtășia. Sunt principii de bază în prietenie, dar nu sunt singurele. Sfintele Scripturi de exemplu, ne vor aduce în atenție și altele iar noi să le ascultăm. Și, cu ajutor divin și har, le vom înțelege bine.
                        Amin!

VINDECARE

Prietenul meu,
prietenul lui Dumnezeu,
du-mă acolo unde se dă vindecare,
acolo unde păcatul găsește iertare.

O boală e-n mâini, o boală-n picioare.
Cine poate să urce?
Cine poate s-apuce, să strige:
Isus e salvare, priviți către cruce!

Prietenul meu du-mă la El,
la Dumnezeu, care curățește
tot ce e-n mine dureros,
omenește.

E cerul atât de senin
și eu pe pământ
văd mulțimi mergând spre Isus.

Prieteni, urcați-mă sus
peste acoperișul acestei lumi,
mai aproape de Cel ce cuprinde tăria
în ochii Săi buni.

Mă-ntorc dinspre apus suspinând printre șoapte,
Vorbește-mi, Doamne, înainte de noapte.

Peste cer, peste pământ, peste ape
glasul Lui sfărâmând lanțuri legate
răsună vibrând:
Îndrăznește, om ferecat de păcate!

Și ca să știți că Hristos
are putere să ierte, ție îți zic:
Ridică-te și mergi lângă mine de-acum
pe-al luminilor drum

Conform concepției Sfintelor Scripturi, ceea ce-l face pe om să nu suporte egalitatea, este mândria, lăudăroșia vieții, fie că îl simte pe altul mai bun și în acest caz suferă un complex de inferioritate, fie că se socotește pe sine mai presus decât altul, când suferă de celălalt complex, de superioritate. Egalitatea nu-i chip să fie tolerată în firea pământească. Dar, de ce le-o fi oamenilor greu să fie mai comunicativi între ei și să aibă o părtășie a prieteniei unii cu alții? Care ar putea să fie motivul adevărat?

Cauza cauzelor este păcatul, păcatul sub toate formele lui ascunse sau tainice. Gândurile sunt murdare pentru că omul are întotdeauna ceva de ascuns. S-ar rușina de alții dacă s-ar afla păcătoșenia din el. ca și cum, dacă păcatele lui ar fi scrise pe fruntea lui, omul ar merge întotdeauna cu capul plecat ca nimeni să nu poată citi ce îi este scris pe frunte.

Să nu uităm niciodată că noi am fost chemați să alcătuim o lume mai bună în care interesul, mândria și păcatul sub toate formele lui, să nu mai existe. O lume curată, cu oameni curați, vindecați de metehnele firii: lumea în care tronează Domnul Hristos. Atunci când El intră în inima omului, El instaurează acea concepție a dragostei pentru oricine. Nu mai poate exista atunci interesul egoist ci, unul altruist, ce va căuta binele aproapelui și prosperitatea lui. Atunci când Isus intră în sufletul tău, firea cea veche sau mândria, este pironită pe cruce, iar în locul complexelor rămâne singură aprecierea între oameni: egalitatea. Cât despre ascunzișuri, s-au dus toate. Pentru că nu mai există păcatul, omul nu mai are ce acoperi. Casa creștinului este din sticlă: toți au voie și pot să privească prin ea.

Odată primit Isus în inimă, prietenia se leagă de la sine. Nu mai este nici o piedică și nici o greutate. Două persoane înnoite de Hristos se găsesc deja ca fiind prietene, fără nici o sforțare. Și astfel se naște prietenia adevărată care nu se strică niciodată, ci durează cât viața.

Se poate spune deci că principalul secret al prieteniei este însăși persoana Mântuitorului, care, odată interiorizată, aduce și instaurează în suflet toate celelalte secrete ale prieteniei: dragostea de adevăr și unul față de celălalt, spiritul de a-l privi mai presus de tine însuși, principialitatea, spiritul de consens și condescență, acela de unitate și jertfă, absolut necesar într-o prietenie sinceră. De asemenea frăția și înfrățirea, tovărășia și camaraderia, colegialitatea, atașamentul, cordialitatea, noblețea și afecțiunea, simpatia, tandrețea, obiectivitatea, dreptatea și consecvența, cinstea și integritatea. Toate colaborând și armonios existând.

Ne împiedică cumva, ceva, să avem astfel de realizări în caracter, atunci când avem un prieten sau o prietenă? Totul este posibil: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!”
                      

Ne-am gândit oare de ce există printre noi persoane care sorb până la fund plăcuta cupă a prieteniei? Pe care le vedem necurmat schimbând zâmbete, strângeri de mână, obosind chiar sub ploaia solicitărilor, în timp ce, tot printre noi, găsim și retrași în universul tăcerii lor, tineri neluați în seamă, așteptând să răsară și pentru ei zorile unei prietenii, obosind și ei în lungi așteptări?

De ce oare nu avem toți prieteni, căci bine știm că prietenia poate exista în dreptul oricui? Atâta timp cât Mântuitorul ne dăruiește pe toți cu același destin al fericirii, de ce oare unora întârzie să le sosească binecuvântările? Aceasta de fapt este partea programului de astăzi care trebuie să ofere nu teorie, ci rezolvări practice.

Mai întâi, există o lege nescrisă, aceea că oamenii aspiră după prietenia celor mai tari decât ei, în dorința de a sălta sufletește, de a crește prin acea prietenie. Vrei să fii căutat de prieteni? Atunci devino tare. Poate vei zice: ușor de spus, dar cum se poate realiza? Vă vom spune atunci că tăria nu ne-o dau mușchii, fizionomia sau coafura, ci starea lăuntrică, echilibrul sufletesc, caracterul și pentru aceasta este nevoie de experiența cu Isus. Odată, un tânăr își consuma zilele la periferia bucuriilor, în zadar alergând după prieteni. Dar atunci când a intrat în sine însuși, când și-a mutat centrul de gravitație din exterior în interior și când a început o viață pe propriile-i picioare, fără cârje, într-o directă părtășie cu Domnul, a descoperit că prietenii după car alerga mai înainte, acum caută să-l câștige de prieten.

Nu alerga după prieteni. Cu cât vei alerga mai mult, cu atât îi vei depărta de tine, ci, zidește-te în omul dinăuntru (Efeseni3), ridică-ți propriul tău nivel spiritual și moral, iar asta te va face vrednic de dorit. Este important de reținut că prietenii nu se cumpără, ci se culeg în urma unui fel de a fi, ca un fel de roade ale propriei noastre ținute.

Știam că prietenii adevărați, cu nici un chip nu sunt de găsit, atunci când stai să-i cauți anume? Implicați-vă însă în lucrarea lui Dumnezeu, căutând să produceți pentru El și pentru semeni.  Mai știam că pe lângă prieteniile care se descoperă cu ajutorul lucrării, mai există și un alt tip de prietenii, care trebuie deșteptate la existență, adică trezite din adormire? Acestea sunt prieteniile care nu se pot obține de la sine, ci se câștigă printr-un mod deosebit de purtare. Prietenia, va naște prietenie!

Cum ești, așa vei fi tratat! Poate zici: eu sunt un om retras, închis… așa mi-e structura. Dar, încearcă să iubești pe oameni fără să așteptă motivații și vei vedea că iubirea te va scoate din bârlog și te va purta în întâmpinarea aproapelui tău. Iubește și vei trezi iubire. Zâmbește mai întâi tu și ți se va răspunde cu zâmbete, după marea lege a ecoului sufletului. „Dar, cum aș putea? Să fiu fățarnic?” Nicidecum! Doar pentru aceasta ai nevoie de Isus.

Nu fii bănuitor sau temător de oameni; ei nu-ți pot lua nimic din ceea ce aparține sufletului tău. Deschide-ți inima! Acordă încredere și vei primi încrederea prieteniei. Simți că este un lucru greu și parcă te-ai jena? Atunci ai nevoie de Isus.
Dacă vrei să ai prieteni și să te bucuri de undele dragostei lor, tu, care încă mai stai alături și așteptă prieteni, iată marea ta rezolvare: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu și… te vei bucura de fericire!”.

Numai părtășia cu El îți va deschide inima unui prieten. În Isus, Marele Numitor comun între oameni, vei găsi alături de tine, ca spițele în butucul roții, pe prieteni. Prietenia cu Isus, este și va fi măsura prieteniei tale, căci prietenia cu Isus va topi interesele egoiste, mândria și păcatul, și atunci nu va fi greu. Cum se deschide floarea sub puterea blândelor raze de primăvară, tot așa viața noastră își va deschide porțile și vom avea pregustările marilor înfrățiri de care ne vom împărtăși în ziua veșniciei, când paharul fericirii noastre, va da peste el în multe și negrăite bucurii… Tinere, ascultă ce zice bisericilor Duhul!
              

(se vor prezenta alternativ de către un tânăr și o tânără)

1.    Este un lucru de neînlăturat ca un tânăr să aibă prieteni… Dar, prieteniilor pot fi binecuvântare sau blestem.

2.    O, cât de mare este puterea prieteniei, de a crește mintea și caracterul copiilor și tinerilor!

3.    Trebuie să fiți cu mare băgare de seamă în ceea ce privește legarea de prietenii. Luați seama ca nu cumva, ceea ce credeți acum că este aur curat, să se întâmple să fie metal de rând. Prieteniile lumești tind să pună piedici în calea servirii voastre față de Dumnezeu și multe suflete sunt ruinate prin legături cu cei ce nu pot să înnobileze și să înalțe.

4.    Este cu totul primejdios pentru tine să intri în legături de prietenie, între prieteni care nu au o experiență religioasă. Lucrurile veșnice trebuie să aibă rima voastră atenție.

5.    Este tot atât de rău când creștinii se întovărășesc cu aceia a căror morală este dezorientată. Întâlnirile amicale zilnice, care răpesc timp fără a zidi morala sau intelectul, sunt niște lucruri primejdioase.

6.    Nimic nu poate împiedica mai cu succes impresiile serioase și dorințele bune ca împrietenirea cu persoane ușuratice, nepăsătoare și cu cugete stricate. Nimic nu poate avea o influență primejdioasă, mai subtilă asupra sufletului și care să contribuie mai mult la îndepărtarea convingerilor Spiritului lui Dumnezeu, ca prietenia cu cei nepăsători, a căror conversație are ca subiect lumea și deșertăciunea. Spiritul lor glumeț, sarcastic, hazul lor, și faptul că tratează religia cu ușurință și indiferență, sunt motive îndestulătoare pentru care trebuie ocolită tovărășia lor.

7.    Cel care are mai multă plăcere de tovărășia celui ignorant și decăzut decât a celui înțelept și nobil, dă dovadă că însuși caracterul lui este stricat.

8.    Doriți să vă formați obiceiuri bune? Atunci, căutați tovărășia celor care țintesc spre cele bune.

9.    Isus va fi ajutorul tuturor acelora care-și pun încrederea în El. Aceia care sunt uniți cu Hristos vor avea la îndemână fericirea. Ei și-au clădit nădejdile lor în Hristos și furtunile lumii nu pot să-i clintească de pe temelia cea sigură

„Și voi ca niște pietre vii sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu.” 1 Petru 2:5

Este bine știut că destinația noastră este deosebită de a celorlalți oameni. Astfel, noi ne pregătim asiduu pentru această viață, să intrăm onorabil și constructiv în rândurile societății actuale care contează pe noi, fără să uităm însă că partea cea mai importantă a vieții, este să lucrăm împreună cu Acela care ne-a ales și chemați pentru a ne fasona pentru casa duhovnicească despre care apostolul Petru ne amintește în versetul citat la început.

Indiferent deci, de treapta pe care o vom urca sau am urcat-o în ascensiunea acestei vieți, să ne asigurăm că în planul divin ocupăm poziția intenționată de Dumnezeu, căci, ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă ar pierde Împărăția Cerurilor?

În anul 1452, consiliul orașului Forența din Italia, a comandat unui sculptor o magnifică statuie a lui David. Artistul, un om cu o deosebită experiență și foarte talentat, cumpără un bloc din cea mai frumoasă marmură de Carara și curând începu treaba. Dar omul acesta se simțea incapabil de a duce la bun sfârșit această antrepriză, dat fiind implicațiile religioase ale vieții lui David, ce în mod obligatoriu trebuiau să fie exprimate în fiecare trăsătură a statuii. Și văzându-se din ce în ce mai mult în dificultate, căzu în descurajare, după care nu mai trăi așa mult și muri. Lucrarea sa rămase aproape în faza incipientă.

Destul de mulți sculptori au fost chemați apoi să continue lucrarea, dar toți declarau că piatra era mult prea stricată ca să mai poată ieși ceva bun din ea. Astfel blocul de marmură mutilat rămase aproape un secol în curtea palatului regal. Cam pe la mijlocul secolului al XVI-lea, atunci când renumele lui Michelangelo umpluse deja Italia, compatrioții săi s-au gândit să-l angajeze pe el a relua realizarea operei de mult abandonată. Propunerea fiindu-i făcută, el o acceptă cu plăcere.

Au urmat doi ani de muncă asiduă, îndrăzneață și plină de răspundere, la capătul cărora artistul secolelor putu să prezinte Ducelui de Medicis admirabila statuie a lui David, care și astăzi este considerată chiar o capodoperă a sculpturii moderne.  Asemenea unui bloc de marmură este și omul, făptura mâinilor divine, destinat să fie fasonat după chipul desăvârșirii divine, dar care a fost stricat de păcat. Păcatul, acest orgoliu satanic, care îndeamnă pe om a se crede egalul lui Dumnezeu și care dorește să-l știe fugind mereu de El!

Omul nu contează decât pe om, pe această statuie neterminată, un bloc de marmură mutilată, pe care privindu-l direct în față, nu-i poți vedea decât trăsături ce nu mai corespund deloc cu ceea ce a fost inițial. Este chiar atât de departe de original încât te înspăimântă. Dar Dumnezeu este Maestrul-sculptor, care, prețuind valoarea blocului de marmură mutilat, a reluat lucrarea părăsită, în spiritul celui mai răbdător artist, spre a-l reda destinației de la început, după chipul Celui ce l-a făcut. Eu sunt marmura. O, Doamne, fii Tu propriul meu sculptor!

    (din volumul „Soarele este gata să apună”)

PUNE   ÎN   NĂ‚DEJDEA   MEA   VEȘNICIA

Doamne,
Pune pe buzele mele Cuvântul Tău.
Și dă un scop vieții mele
Cerându-mi să-l spun tuturor ce vor mântuire.
Iar mie dă-mi putere
Să-l trăiesc.

Doamne,
Pune în mintea mea gândurile Tale.
Și dă un scop cugetului meu
Cerându-mi să contemplez la frumusețile Tale.
Iar pe semenii mei ajută-i
Să-mi simtă sfințirea.

Doamne,
Așează în inima mea pacea Ta.
Și dă scop tihnei mele
Cerându-mi s-o-mpart și fraților mei.
Fă din inima mea un izvor de pace
Să tot umplu vieți omenești
Ca din vasul văduvei din Sarepta.

Doamne,
Pune în nădejdea mea veșnicia.
Și dă scop bucuriei mele
Cerându-mi s-o propovăduiesc tuturor.
Iar pe mine binecuvântă-mă
s-o pot aștepta în smerenie
cu credință.

Ni s-au prezentat în această oră destul de multe gânduri frumoase în legătură cu prietenia. Multe, dar au rămas neamintite, mult mai multe. S-a făcut doar un început. Să continuăm în particular restul, pentru că tema discutată, nu este așa, ceva, printre altele, ci constituie o problemă de principiu, un punct de referință, crucial în viața tineretului.

În privința aceasta este mult de lucrat și mult de discutat. Să începem așa cum se zice, cu începutul, adică cu deviza noastră: „Isus este prietenul tinereții mele”. Și-apoi toate vor fi bune. Împreună cu El, viziunea prieteniei capătă alte coordonate și o viziune totală. Numai atunci se pot încheia cele mai bune și mai recomandabile prietenii în această lume. Și Domnul ne așteaptă în privința aceasta și chiar ne dorește prietenia. Să avem grijă să nu-L lăsăm să aștepte mult, căci s-ar putea să avem surprize neplăcute. Dimpotrivă: căutați, pornind la acțiune, găsiți astăzi calea către prietenia Lui, prețuiți-o și păstrați-o și acum și-n veci de veci.

 
PĂ‚STREAZĂ‚ – MI   DOAMNE!

Păstrează-mi Doamne sufletul curat,
Ca roua clară-a florilor de mai,
Ca lacrima ce pică pentru rai,
Atunci când sunt de nori înconjurat,
Păstrează-mi Doamne sufletul curat!

Păstrează-n el puterea și credința,
Și aurora dragostei dintâi,
O inimă plecată, ca-n ea tu să rămâi,
Ca un balsam înviorând mereu ființa,
Să pot zări prin nor, făgăduința!

Păstrează-mi Doamne sufletul curat,
De-un alb ce-l poartă crinul în petale;
Să pui în el elanul slavei Tale;
Când în adâncu-i două firi se zbat,
Păstrează-mi Doamne sufletul curat!

ȘI   DACĂ‚   ASUPRA-Å¢I   VIN   CERCĂ‚RI…

Și dacă-asupra-ți vin cercări
Ce greu pot să te-nfrunte,
E ca-n credință, peste zări,
Spre Hrist să-ntinzi o punte…

Și dacă ele vin mereu
Și cad ca bruma rece,
E că așa vrea Dumnezeu
Credința ta s-o-ncerce.

Iar de cercările vin des
Din sferele curate,
E ca Acel ce te-a ales,
Iubire să-ți arate.

Spre tine Domnu-ndurător
E gata să Se-aplece;
Dar, de-i nevoie, prin cuptor,
Spre-a te salva, te trece.

Iar de-i ascuns de ochiul tău
Sublimul cer feeric,
E ca în rugă tot mereu,
Să-l vezi prin întuneric.

Nădejdea ta-n iubirea Sa,
O clipă nu-nceteze;
Prin suferință, El nu vrea,
Decât să te salveze
         Gh. Indricău

CUNOSC   UN   DRUM

Cunosc un drum între pământ și cer,
Și-așa-s de fericit că îl cunosc!
În fiecare zi alerg pe el,
Pe el… În fiecare zi
Cu Domnul mă-ntâlnesc.

Alerg în zori
Căci știu că El m-așteaptă,
Și-apoi pornim în sus;
Și mâna mea-n puternica Lui dreaptă,
Îmi e tărie pentru înc-o treaptă,
Și mi-e de-ajuns,
Căci la Cetatea Slavei
Aș vrea să-ajung până-n apus!

Și-aștept o zi,
Când pe-acest drum voi fi departe…
Departe de pământ, de cer aproape,
Ca la un pas.
Și Domnul îmi va spune
Ca lui Enoh cel drept:
E ceru-așa de-aproape,
Vino acas’!

Material preluat de la www.intercer.net