Pacea

    CUPRINS:

1.    Deschidere 36/52 Frumos e-aici când ne-ntâlnim
2.    Rugă
3.    Cor – 154 Pacea solemnă
4.    Introducere –
5.    Povestitor –
6.    Tema 1 –  (2 persoane)
7.    Poezie – Într-o casă
8.    COR + COM
9.    Tema 2 –  (2 persoane)
10.    Poezie – Domnul păcii
11.    COR  – Neliniștită mi-e inima
12.    Tema 3 –  
13.    Poezie – Secetă
14.    DUET: 46 CS – Te așteptăm
15.    Tema  4 –
16.    Poezie – Toată casa mea
17.    DUET – Tu ești pacea mea
18.    Închidere : 40/100 Lângă crucea Ta, Isuse!
19.    Rugă.

La unele teme poți regiza dialogul și chiar îmbogăți. Dar te rog nu exagera. În cazul în care crezi că asemănare cu un caz din biserica ta este prea mare poți face o adaptare sau să înlocuiești tema.

    Text – citeste Matei 24: 21

În după amiaza zilei de 11 septembrie 2001 călătoream cu mașina și ascultam transmisia unui post de radio. Erau comentate imaginile în care primul dintre Gemeni agoniza împreună cu cei care lucrau acolo și cu cei din lumea întreagă care priveau la scenele prezentate. La un moment dat glasul comentatorului a amuțit, nu știam ce se întâmplă, am auzit doar un oftat puternic urmat de declarația: „lumea noastră se schimbă, s-a schimbat, nimic nu va mai fi ca înainte” .

Probabil că vă aduceți aminte de scenele acelea de groază sau de cele din 11 martie în care și frați de-ai noștri și-au pierdut viața. Trăim într-o lume a conflictelor, a războaielor din noua generație, acestea implică nu doar state sau armate conduse de generali, ci implică întreaga lume. Cu toate că toate organismele de stat vor pace și se străduiesc să o realizeze totuși pacea este o stare pe care tot mai puțini o trăiesc. Å¢ările cele mai sigure pentru cetățenii lor, datorită puterii lor în lume, au devenit cele mai vulnerabile și mai amenințate, a dispărut pacea, pacea exterioară care mai exista.

Și totuși, pentru noi se deschid granițele, iar unii se bucură, dar în timp ce granițele fizice se deschid pentru noi, se ridică alte bariere, barierele sufletului, rămâne uneori doar pacea distanței de mii de kilometri față de cei de departe sau față de cei de lângă tine.

Lipsa păcii este o confirmare a profeției biblice, pământul acesta va trăi doar război la toate nivele existenței umane, până când Isus, Domnul Păcii, va reveni ca să ofere pacea Sa acestei lumi învrăjbite. El promite veșnicia în armonia iubirii și păcii, așa cum pământeanul nu și-o poate imagina.  Dar pentru aceasta Isus transmite mesajul Său de pace și doar aceia care îl recepționează acum vor putea să-l aplice, pentru ca atunci, când El va veni, să poată să intre în împărăția Păcii.

După 11 martie un frate a propus, la grupa școlii de sabat, ca biserica să organizeze un miting prin care să se exprime poziția bisericii față de terorism. La reticența celor din grupă a pus întrebarea: ’’cum ne transformă pacea pe care Isus ne-o oferă? Cum ne implică ea în a duce pacea …?’’

Tema pe care o abordăm în continuare este una delicată, dar reală, nu vom dezbate tratatul de pace pentru Irak și nici nu vom reface tratatul Nord Atlantic. Ci, vom privi spre biserică și spre noi. Situațiile prezentate sunt reale, dar numele și anumite elemente au fost schimbate pentru a nu afecta persoanele în cauză, chiar dacă programul se desfășoară în biserica lor.

Participând la acest program, vă invit să nu judecăm pe alții, ci să luăm fiecare dintre noi cel puțin o decizie pentru a primi Pacea și pentru a deveni oameni ai ei.

Povestitorul: Mihai tocmai terminase liceul și a plecat la studii. A părăsit mica lui biserică de țară și, plin de entuziasm, începe să se împrietenească cu tinerii din noua comunitate și să se implice în activitățile grupului, mult mai numeros decât își imaginase. Aici la cunoscut pe Vlad, fiul unui slujbaș important. În scurt timp au devenit foarte buni amici. Acest fapt la determinat pe Mihai ca într-una dintre zile să deschidă fără să-și dea seama o discuție dureroasă cu prietenul său.
M – Măi Vlad de ce ești tu mereu dus pe gânduri, ai vreo problemă?
V  – Nu, ce problemă să am? Toate îmi merg  bine, am bursă de merit și anul acesta. Mașina merge foarte bine, sănătos sunt și eu și ai mei …. Ce să am ?  N-am nimic….
M – Atunci de ce plutești mereu, visezi să ai ceva?
V – Ei bine, visele tinereții, ce parcă tu nu visezi cu ochii deschiși de atâtea ori, chiar și atunci când te sui la amvon pentru rugăciune, de exemplu, spune-mi predica lui tata de sâmbătă sau măcar ideea principală…
M – Da ce, parcă tu ai reținut-o, crezi că nu te-am văzut că tot timpul erai preocupat cu telefonul mobil.
V – Da, dar am înregistrat tot,  pentru că vreau să am argumente serioase din propria lui predică.
M – A, deci ai probleme cu el ?
V – Nu pot zice că am o problemă cu el, ba chiar ne înțelegem foarte bine în aproape toate domeniile. Doar știi că e un tip tare în domeniul lui și inventiv, gândește în general foarte profund și liber de prejudecăți. Ce mai, te poți înțelege cu el…
M – Dar atunci care e problema, că tot e ceva?
V – Ști ce, e prea complicat, așa că mai bine hai să vedem ce program nou zici că ai adus.
M – Totuși nu vrei să-mi spui?
V – Nu, nu pentru că nu vei putea pricepe.
M – Bun, atunci am plecat, pa.    
Mihai se întoarce și pornește să plece.
V – Stai, dar cu programul cum rămâne?   
Mihai revine lângă Vlad.
M– Cum? Å¢i-am spus că ți-l dau pentru că ești cel mai bun prieten al meu, dar dacă nu ai încredere în mine atunci nu ți-l pot da. Ști, nu vreau să te șantajez dar asta este…
V – Bine, uite, ca să ști că tu ești cel mai bun prieten al meu îți spun, dar îmi pare rău că tu însuți vei fi afectat foarte mult. Pentru că ești prietenul meu nu doream să te implic în toată povestea acesta.
M – Ce poveste că mă faci foarte curios? Nu-mi spune că îți plac poveștile…
V – Nu îmi plac, dar le trăiesc și sunt așa cum nu mi-am dorit.
M – Hai nu poza într-o victimă a istoriei.
V – Nu sunt decât o victimă a propriilor mele alegeri ….
M – Atunci ce treabă are predica cu taică-tu?!
V – Vezi, ți-am spus că vei pricepe greu.
            M – Hai, spune-mi ce se întâmplă că n-am să te întrerup.
V – Nu știu de unde a început, dar îmi aduc aminte că  eram mic și mergeam mereu în vecin,i la familia fr. Tudose, cel care are aceeași slujbă în biserică ca și tata…
M – Sunt oameni de același calibru… scuze n-am să te mai întrerup.
V – Ei au crescut fiind vecini într-un alt orășel, au fost prieteni de mici, colegi de bancă până la sfârșitul facultăți, s-au căsătorit cu două verișoare, și-au cumpărat casă aici, în oraș, așa, ca să fie vecini mai departe, apoi ne-am născut noi, eu și Miluna fiica familiei Tudose. Am  fost prieteni de mici, colegi de bancă până acum câțiva ani, când…..  de fapt, mai bine tac…. și totuși trebuie să spun cuiva…. dacă nu ție atunci cui…..
Imediat după revoluție tații noștri au plecat în străinătate, au muncit câțiva ani, iar apoi sau întors, s-au apucat de afaceri,….. au mărit casele ca bunicii să poată să vină și să locuiască cu noi, deoarece sunt bătrâni. Numai că, bătrânii, bunicul meu și bunicul lui Milun, nu s-au înțeles niciodată prea bine. Nu prea pricep nici eu, dar pe timpuri, când erau ei tineri au avut ceva neînțelegeri, băieții au plecat din clasa a noua de acasă și au ieșit de sub influența lor, dar acum, de când sau mutat aici, treptat relațiile dintre părinții mei și ai Milunei sau răcit. Apoi s-au despărțit cu afacerile, și în cele din urmă, din clasa a zecea ne-au interzis să mai stăm în aceeași bancă, cât despre prietenie nici nu poate fi vorba. Vezi, la noi în biserică, sunt două grupe, cei din jurul tatălui meu și cei din jurul fr. Tudose, mai este o a treia, dar aceștia sunt cei indiferenți și neimplicați…. cele două categorii sunt foarte active în toate ramurile în biserică și totul trebuie împărțit pe din două ca să fie bine, dar e mai dificil să rămâi prieten cu amândouă taberele. Asta e, o iubesc pe Miluna, ne întâlnim doar la cursuri sau în oraș, dar trebuie să  fim atenți la cei care ne pot vedea…. dacă vrem să ne păstrăm bunele relații cu familia. Mă gândesc dacă vom avea un viitor împreună și dacă da, oare vom deveni și noi o parte a unei partide. Mă îngrozește gândul că și eu voi putea avea un fiu nefericit din cauza războiului meu….
M – De când am venit de acasă eu am avut o pace sufletească deosebită aici, pentru că mi-am spus: în sfârșit, iată o biserică de oraș unde oamenii nu au treabă unii cu alții din cauza pământului de împărțit, a bârfelor, a averii sau a altor prejudecăți … dar acum …. nu știu cum voi putea să-i mai privesc pe acești oameni…
V – Vezi, mai bine te lăsam să nu ști toate astea ca să poți privi oamenii fără prejudecăți, să ai pace în suflet…
M – Despre ce a predicat tatăl tău în sabatul trecut?
V – Din Matei 9:50 ‚ „sarea este bună; dar dacă sarea își pierde puterea de a săra, cu ce îi veți de înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi înșivă și să trăiți în pace unii cu alții.”

Povestitorul – L-am întâlnit pe prietenul meu, poreclit Suflet blând, în oraș, ieri la prânz și l-am întrebat: „Ce faci nene, ți s-au înecat corăbiile de ești atât de supărat sau ….?”
Suflet blând – Nu, e chiar mai rău, dar înainte te rog: spune, crezi că eu aș putea omorî pe cineva?
P – Nu,  ce sa întâmplat de pui o asemenea întrebare?
S – Să vezi, ieri am ajuns acasă de la muncă ceva mai târziu, am fost implicat într-o mică problemă, așa că am întârziat ca de multe alte dăți. Soția s-a supărat că după ce m-am întors acasă și în loc să o ajut la gospodărie sau s-o ajut pe fetiță la teme, știi doar că e în clasa întâi, am discutat cu un vecin. Când am intrat în casă, înainte de ora nouă mi-a făcut un mic „duș” care m-a supărat, am schimbat câteva replici profitând de faptul că fetița era plecată la culcare. După vre-o jumătate de oră, când să mă culc, aud în camera fetiței sughițuri de plâns, merg o iau în brațe și o chem să doarmă cu noi. Ne îmbrățișează pe amândoi și plânge mai tare. De obicei în 30 de secunde adoarme, dar acum plângea mai departe, am început să ne face probleme și am întrebat-o ce ar vrea să-i dăm sau să facem ca să nu mai plângă. Cum ne ținea îmbrățișați de mâinile ei micuțe, printre lacrimi și sughițuri a spus: tati, te rog să nu te mai cerți cu mami că, dacă vă mai certați, o să moară, așa cum au arătat azi la știri.
M-a surprins frământarea fetiței și m-a pus serios pe gânduri.
Iacov zice; „…dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu …”
Pentru copilul meu trebuie să aduc pacea cerului… pentru ca Domnul să fie  Dumnezeul ei.

Săptămâna trecută am fost în satul bunicilor. Întotdeauna vizita în acest sătuc mă înviorează și mă face să trăiesc amintiri dintre cele mai plăcute, dar ocazia de săptămâna trecută a fost cea mai tristă, deoarece am participat la două înmormântări.
Amândouă duceau dincolo de granița perceptibilului, persoane care-mi erau foarte cunoscute. Acesta făcea ca despărțirea să fie mai dureroasă, mai ales în unul dintre cazuri. Prima dintre ele era o soră de 39 ani, care are doi copii. Atunci când o vizitasem, cu câteva săptămâni înainte de deces, nu putea să se ridice din pat, dar era conștientă și plină de optimism: chiar mai optimistă decât cei din familie și decât mine. După ce am studiat lecțiunea împreună, mi-a vorbit despre veșnicie și avea atâta convingere, încât toată familia plângea. Spunea că pacea pe care o are în suflet nu poate fi comparată cu toate bucuriile vieții. Știa că va muri, dar  mai știa și că Domnul va avea grijă de familia ei – în mod deosebit de copii – și avea convingerea că-i va întâlni la revenirea lui Isus.
La mormântul acestei persoane am putut să fiu optimistă și „amin”-ul tuturor la rugăciunea de predare oglindea pacea care era în sufletul ei înainte de a muri. În după amiaza acea am fost în vizită la cea de a doua persoană, care trăia ultimele sale ore de viață. Era în vârstă, după o viață lungă, plină de succese și insuccese, ca a tuturora. Înainte de despărțire am dorit să înalț o rugăciune, dar printre lacrimi mi-a spus: „Roagă-te pentru mine; poate, că pe tine Dumnezeu te ascultă, dar eu   n-am curajul.” Nu îndrăznea să creadă. Sufletul era zbuciumat. Iar a doua zi a murit într-o zbatere sufletească. Am fost la înmormântarea ei. Atmosfera era tăcută, încărcată de durere. Toată lumea știa că n-a avut pace în suflet, că n-a fost împăcată cu sine…..
De atunci am hotărât să aduc mângâiere și încurajare pentru prietenii mei și frații de credință.

    Ioan 14:26. „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu înspăimânte.”
    Oamenii doresc pacea. O caută, o pregătesc și încearcă s-o întrețină. Dar pacea aceasta este de cele mai multe ori exterioară, scurtă, iar trecerea ei aduce mai mare neliniște, tulburare, teamă și suferință. Pacea căutată de oameni are de a face cu interesele, profesia, profitul, raționamente specifice generației noastre. Pacea lui Isus are de a face cu relația cu El, atmosfera inimii și perspectiva veșniciei. Ea coboară în sufletul nostru împreună cu atingerea Mângâietorului, Duhul Sfânt, care vine de la Tatăl și care vrea să ne învețe și să ne conducă în toate lucrurile așa cum vrea Isus. Așa deci pacea lui Isus este componentă a rodului Duhului Sfânt.
    Pacea lui Isus în inimă este garanția iertării, a vieții veșnice, a locuirii cu El, în locașurile pe care ni le-a pregătit. Aceasta va curge în cuvinte, în fapte, în relații, în atmosfera ce ne înconjoară. Ea va face pe oameni să dorească s-o caute cu insistență, să-i găsească izvorul.
    Încearcă să răspunzi în mintea ta la următoarele întrebări: Cum este pacea din sufletul tău? Cum sunt cuvintele pe care le spui celor din jur? Ai pe cineva cu care nu ești prieten sau pe cineva pe care-l urăști sau care poate îți este indiferent?
    Aș dori să privim la Isus: este vândut în Ghetsemani, judecat, biciuit, scuipat, pus să-și ducă crucea. Cade sub povara ei, dar ajunge la Golgota. Își întinde singur mâinile pe cruce și îndură ocara mulțimii, lipsită de pace. Cu ochii senini și plini de iubire privește peste mulțimea ce huiduie și spune: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac.”
Pacea lui Isus învinge ura, interesele, prejudecățile, furia și batjocora, învinge eu-l. Este deasupra oricărei manifestări umane a iubirii. Este mântuirea trăită.

TOATĂ‚   CASA   MEA
            DE   B. BURTESCU
Doamne,
Ce minunat ai putut să fii
Când Te-ai gândit să faci o mică-mpărăție de iubire
Din bunici,
Din tată și mamă și niște copii
Sărbătoare a vieții,
I-ai adunat în jurul unei vetre,
I-ai strâns în jurul unei pâini…
Este lucrul cel mai frumos ce Å¢i-a ieșit din mâini
Și pentru cine știe să-nțeleagă,
Această minune pe care-o numim „casa noastră”
Este frumoasă numai întreagă.
    
Dacă ne-ar lipsi bunicii
Am fi fără glorie
Ca un popor fără istorie…
Dacă ne-ar lipsi ăștia mici
Ni s-ar stinge orice viitor
Căci noi ne auzim mereu spre cer în pașii lor…
Dacă nu s-ar mai întoarce tata
De la treburi, de-afară, pe umeri cu seninul, cu zloata
Cât de trist ar fi băiatul,
Cât de nemângâiată ar rămâne fata…
Stâlpul casei s-ar frânge
Priveliște de care și îngerii ar plânge,
Dacă mama ar pleca sau n-ar mai veni
Inima casei s-ar opri…

Frumos ne amintim de Abraam care zicea
„Eu și toată casa mea”…
Frumos ne amintim de Moise
Când repeta lui Faraon mereu
„Noi și tot ce este al nostru
Vom merge să slujim lui Dumnezeu”…

Este-nserare
Și parcă se-aud dinspre cer osanale
De ce-o fi printre îngeri atâta sărbătoare?…
Fiindcă pe pământ, un copil
Se roagă pentru sora lui mai mică
Pentru fratele lui mai mare…

Este spre miez de noapte
Dar ce bucurie o fi printre stele
De nu poate s-adoarmă niciuna dintre ele?
Fiindcă aud dinspre pământ niște șoapte
E o mamă ce se roagă cu lacrimi fierbinți
Să-i fie copiii cuminți….

E de cu zori
Dar luceferii parcă abia acum se aprind
Ca niște cerești veghetori
Lumina, garanție grăbesc să-și trimită
Spre fruntea unui tată ce în rugă
Cere să-i fie casa ocrotită….

Doamne,
Mai mult decât pentru apă și pentru pâine
Pentru ai mei care sunt
Pentru ai mei ce vor veni
Fiindcă știu că nu departe, într-o zi,
Tu mă vei întreba:
„Unde ți-e turma pe care ți-am încredințat-o?”
Iar eu vreau să-Å¢i răspuns frumos: „Doamne, iat-o”
Și Tu să-i treci pe toți la dreapta Ta….

Așa adesea mă surprind plângând de bucurie,
Visând că sunt în marea Ta împărăție
Și casa mea întreagă acolo lângă Tine…
Bunicii, cu înțelepciunea lor despre ce-i bine
Și tata, cel ce-a fost cu truda pe pământ
Și mama, cu iubirea, și frați, surori, toți sunt
Și copilașii, iată-i, pe nume noi îi chem
Că le va fi vreun rău, nu mă mai tem….

Numai de-un singur gând m-aș tulbura
Că-mi va lipsi de-acolo cineva…

De-aceea-n fiecare seară și-n fiecare zori de zi
În inimă mi-i strâng pe toți
Și-i fac mănunchi de bucurii….
Cu îngerii îi fac prieteni
Și-i plimb frumos din stea în stea
Și-i trec prin cântecul iubirii:
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
Și mută-n ceruri toată casa mea.

SECETĂ‚
        de F. Lăiu

Ne roade inima o surdă așteptare,
ceva sau cineva lipsește.
Am curățit de idoli drumul mare
și-am hotărât să fie zilnic sărbătoare,
dar golul spiritului crește.

Zidim de-o veșnicie ruinate ziduri,
cu dreapta tot mai obosită
și-n urmă, mâna stângă naște viduri…
Se sapă-n fețe amăgire printre riduri
și-o sete-adânc nepotolită.

Am dărâmat pe vechiul Báal, pe Astartée,
dar inima-i păgână.
Evlavioși, rămânem mai departe
cu-acele stranii înălțimi și chipuri sparte,
păcate ce se-ngână.

Cu gândul dus în lumea lui adevărată,
răbdând porunci și cicăleală;
sfințim îngăduința vinovată,
ne ținem legea, negreșit, pentru răsplată
și-aproape că sperăm tocmeală.

Ar trebui să curgă spre biserici
Râu de genunchi smeriți și șoapte.
Să se trezească-n miezul nopții clerici.
Din Orientul larg până-n Americi
Să nu mai fie noapte!

ÎNTR-O    CASĂ‚
            DE G. RUSU
Mai știi casa aia mică
Unde soarele în zori aducea cântări de pace?
Parcă s-a topit în nori
Și în ușa ei deschisă
Mama tace, tata tace….

Lacuri mari au strâns sub pleoape,
Ape limpezi și adânci ca oglinda cerului.
Din tăceri își strâng puterea
Să vegheze într-o noapte,
Munți de griji s-arunce-n mări:
Mama cu suspinul ei, tata tot privind departe.

Ne privesc din vechi albume,
Din îngălbenita lume destrămată-n amintiri.
Cât erau atunci de tineri…
Era într-o zi de vineri:
Mama cântă de Isus, tata  ‘nalț-o rugăciune.

Parcă ieri veghea gutuiul
La fereastra dinspre stele unde înfloresc mistere.
Somnul lin venea zâmbind,
Printre genele prea grele
îi zăream ca într-un gând:
Mama încet pășind prin casă, tata povestindu-i blând.

Anii grei și-au pus povara peste chipurile lor,
Au rămas un vechi decor într-o ramă din perete.
Doar în suflet, mai adânc, amintirile mai dor…
Timpu-acoperă cu cețuri chiar și clipa aceea-n care
Mama ne ținea de mân, tata ne umbla prin plete

Răni deschise, răni prea grele…
Doamne, fă un nou pământ mai aproape, mai curând
Să ne ținem iar de mână
Într-un cerc de legământ,
Într-o casă de lumină: tata, mama și copiii împreună.
 

DOMNUL   PĂ‚CII
                                  DE G. RUSU

S-a dezlegat din taine o lacrimă și-un vis
Atât cât încă timpul n-a spus și n-a promis.
Veghează lângă mine și vei vedea iubirea:
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Au curs destule ape la cumpăna fântânii,
Veghează noaptea asta la focul rugăciunii.
Nici setea și nici foamea nu i-au oprit venirea:
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer,
Doar inimile noastre dezleagă-acest mister,
Se-aude un ecou purtând prin veacuri știrea:
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Cum poți să stai departe de Cel ce te cunoaște?
El a rostit cuvântul luminilor prin astre.
De când privești adâncul ți s-a-nnoptat privirea;
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Vin îngerii cei buni să-și cânte bucuria,
Pe-altarul veșniciei a-ntinerit făclia,
Să știe tot pământul, s-a întrupat Mesia:
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Vino și tu să-ți vindeci privirea de tristeți,
Să sorbi din apa vieții și fruntea să ți-o pleci,
Veghează lângă mine și vei vedea iubirea:
Isus e Domnul păcii și-n El e mântuirea.

Material preluat de la www.intercer.net