Oameni de care Dumnezeu are nevoie

CUPRINS:

1.    Deschidere 165
2.    Rugăciune
3.    COR: Pace deplină
4.    Poezie: Rugă
5.    SOLO: Al meu ești Isuse
6.    Introducere
7.    Poezie: De tine este nevoie
8.    COR 84 CS
9.    Tema I
10.    Poezie: Eu nu pot altfel
11.    COR+COM 144
12.    Tema II
13.    Poezie: Sărman și fragil vas de lut
14.    COR 4 TA – Ești tu creștin?
15.    Încheiere
16.    Poezie: Dumnezeu ne somează
17.    COR – E timpul
18.    Închidere 251 1.2.3.
19.    Rugăciune
20.    COR – În zori edenici

RUGĂ‚
Doamne,
Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi
Despre Tine
Dă-mi lacrima în care să-mi ascund
Comoara durerilor Tale
Învrednicește-mi privirile
Să pot poposi prin limpezimea lor
Asupra cununii Tale de spini.

Doamne,
Pune-mi în inimă făcliile cunoașterii
Spre Emausul meu
Ca după ce-mi vei spune „Pace ție”
Să-mi ardă-n suflet cuvânt despre Tine
La întoarcere
Peste stânci în noapte
Spre cetatea dragostei Tale
Ierusalim

Doamne,
Mi-e dor să-i găsesc pe frații mei
Adunați azi în camera lor de sus
Și încă de pe trepte să le strig
"L-am văzut pe Isus…"

Suntem aici, plămădeală a mâinilor iubirii. Suntem, căci Dumnezeu ne-a chemat la existență, ne-a ridicat fruntea spre lumină, ne-a umplut de bucurie inimile. „El ne-a ținut pentru I-a plăcut”. Și de ce? "Adu-Mi" spune Creatorul, "pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea". Fără să-i lipsească ceva, ne-a făcut să-I slujim . Fără să-I fim trebuincioși, ne-a dăruit un rost. Ne-a făcut pentru… ceva. Acest simplu fapt, că, mai pe sus de stele, de flori, de stânci, de păsări, ne-a rânduit să-I fim de nevoie și de folos, este deja har. Un har de care arareori ne dăm seama, dar fără de care am fi condamnări la existența cea mai absurdă.

Fără să aibă nevoie Dumnezeu caută astăzi oameni de care are nevoie.Gândul pendulează… ce experiență de viață se cuprinde într-un asemenea destin? Înaintea noastră, milioane au stat în fața alegerii…Ne-am dori trăirea intensă, prezența grandioasă, înălțarea eroică, peste comun? La asemenea gând, pe rând se entuziasmează cățărătorii pe înălțimi, cei ce năzuiesc mereu la mai mult și cei obosiți de mersul „în cerc”, cei apăsați de aspirații niciodată atinse, sau dimpotrivă, se dau înapoi truditorii harnici, cei ce iubesc anonimatul, și deopotrivă, cei ce simt mai singuri în apele înguste ale rutinei, speriați de nemărginirea fără potecă a oceanului…

Sau, ne atrage modul liniștit de trăire, renunțând la măreție, dar urmărind statornicia, remarcabil prin continuitate și regularitate?
Din nou, sunt atrași de acest stil – cei ce sunt înfricoșați de freamătul luptelor decisive, cei ce se tem de posibilele erori și excese care însoțesc destinele grandioase dar îl detestă, cei ce nu suportă munca umilă și lentă în rezultate, cei ce preferă revoluția spirituală în dauna evoluției spirituale.

Cei mai mulți dintre noi, iată-ne la cumpăna gândurilor de drum și trăire… Ce imagine despre tine îți place să clădești? Care dintre posibilele chemări îți este dragă?Vreau să dăm un răspuns. Un răspuns temeinic potrivit mai puțin cu înclinațiile noastre, cât cu gândul lui Dumnezeu când spune: "Caut un om!"

Oricum, o primă concluzie este binevenită: ar fi trist să aștepți sau să forțezi ce nu e pentru tine, și să lași cu nepăsare să se irosească chemarea și rostul adevărat al vieții tale.Dumnezeu caută oameni, aceasta înseamnă că îi poate găsi. El îi poate forma, pregăti, folosi. Pietrele pot striga, cerurile vestesc, pruncii pot face să răsune laudele Lui, o zi spune alteia despre El, chiar omul nebun Îl laudă în nebunia lui – dar Dumnezeu caută omul.

„M-ai înduplecat, Doamne, și m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine și m-ai biruit”. "El îmi trezește, în fiecare dimineață, El îmi trezește urechea să ascult cum ascultă niște ucenici. Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea și nu m-am împotrivit și nici nu m-am tras înapoi.” (Isaia 43,6.7; Ieremia 20,7; Isaia 50,4.5)

DE TINE ESTE NEVOIE

Caut în țărână frământată a lumii,
Răscolesc în pulberea Universului
Strecor praful bob cu bob.
Să găsesc un om care să i-a în mâinii toiagul vremii,
Și să deschidă drumuri
Pe oceanul nemărginirii…

M-am strecurat printre crestele munților,
Am strivit praful de jar al pustiului
Mi-am afundat picioarele în izvorul timpului
Ca să descopăr omul ale cărui tălpi ard
Să calce piscurile încălțat
Cu râvna soliei către… Laodiceea.

Am nevoie de un om
Care să aibă fața de cremene
Iar mâna să prindă nisipul adevărului
Și să șlefuiască lentilele telescopului credinței
Ca cerul să se vadă mai clar.
Iar crucea să fie mai aproape.

Dați-mi omul care se hrănește cu pâinea slovelor sacre
Din cele 10 vase ale iubirii,
Care soarbe apa dreptății din har,
Să-l îmbrac cu mantaua vieții
Să poarte… brâul de aur al adevărului
Și să sune cu trâmbița la hotarul timpului,
Ca Împăratul să vină mai curând.

Acum, nu mai aștepta, du-te!
Îmbracă-ți mantaua
Pune-ți încălțămintea
Ia-ți toiagul
Și sună din trâmbiță!
Tu ești omul!

Profetul Isaia așează în gura Fiului lui Dumnezeu cuvinte cât nemărginirea: „Eu sunt prețuit înaintea Domnului și Dumnezeul meu este tăria mea. El zice: "Este prea puțin lucru să fii robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacob și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea te pun să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”.

Dar iată ce înțelegere curajoasă a acestor slove prezintă apostolii: "Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „…Așa ne-a poruncit Domnul” „Te-am pus ca să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”. Ei poartă direct și simplu, rolul vieții lor. Cu autoritatea inspirației pronunță cuvinte pe care generații le vor sfredeli fără să le sărăcească de tot filonul de preț. Ei stau la răspântiile veacurilor, la cumpenele credințelor. Ei rămân!

Nu poți ignora că a fost un Pavel, un Knox, un Wesley, un Miller, un John White, și o Ellen White. Alături stând de "călugărul" Luther, ei par a spune simplu și categoric: "Eu nu pot altfel. Aici stau Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

Dumnezeu nu are nevoie de eroi. De unul a avut și L-a făcut. Pe Omul acesta, Isus Hristos, L-a rânduit să împlinească tot! Într-un conflict de dramatism copleșitor, El avea să stea! De mirare pregătirea Lui. L-a dezbrăcat de slavă. L-a acoperit, L-a închis în umilință. L-a crescut în lumina blândă a harului, și El a rămas neclintit. "Isus, fiindcă știa că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu se duce… și fiindcă iubea pe ai săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt".Acesta a fost omul proiectat este Univers. În forma Lui vrea Dumnezeu să te toarne, să te plămădească. Cine freamătă de dor? Cine râvnește la un nume pe porțile veșniciei?

Pasajele biblice din Isaia 49:6; Fapte 13:46,47; Ioan 13:3,1

EU  NU  POT  ALTFEL

Puternicilor zilei
Satanei care-i conducea
Luther a zis, arătând cu degetul
Biblia, comoara sa:
Eu nu pot altfel, aici stau!
Dumnezeu să mă ajute
Aceste cuvinte au rămas.
Patru secole sunt trecute.

Aici stau, eu nu pot altfel.
Ce glorioasă neputință!
El nu putea să caute
Un compromis în credință
El nu putea să părăsească
Drumul umilei ascultări
Aici stau, nu pot altfel,
Degeaba-mi vorbiți de urmări.

Ca un titan el putea
Să urce mari înălțimi
Strivindu-și adversarii
Scânteind peste ei lumini
Dăruindu-se până la sânge
Dar el nu iuțea fi laș, trădător
Și să-și tăgăduiască propriu-i Mântuitor.

Dar noi, vai nouă!
Noi totul pretindem a putea
Și răspundem fiecăruia
După cum ne cere, după cum ne vrea.
Ne-ascundem după val
Ne-ntoarcem după vânt
Și-ncercând să plăcem
Ne ruinăm mai mult

Vai nouă… noi putem
Să dăm înapoi cu slăbiciune
Zâmbind cu lipsă de pudoare păcatului
Când vi se spune.
De teamă că ne va lovi
Încurajăm adversarul
Și cu Biblia în mână
Tăgăduim adevărul.

Vai… lumea și carnea
S-au pus chezășie pentru pierzare.
Vând și cumpără suflete
Pe valori fără nici o valoare
Promițând liberare de cruce
Ascunzând că dincolo moartea așteaptă
Vai, ce strâmbi ne arată
Oglinda conștiinței dreaptă.

Cine va avea milă de noi
Văzându-ne starea?
De unde va veni și curajul
Și redeșteptarea?
Doamne, scoate Tu acum
În amurg de istorie,
Soli dintre oameni
Lucrarea s-o sfârșească în glorie
Și fiecare dintre noi
Chiar munții de-ar fi să se mute,
Să spună ca Luther:
Eu nu pot altfel!
Dumnezeu să m-ajute!

Dar cine va disprețui eroismul modestiei și al statorniciei în cele mărunte? Căci ce plănuiește o singură minte, mii de brațe vor împlini.
"… poate că nu misionarul expus zilnic pericolului morții este cel mai bine notat în cărțile cerești. Creștinul care se dovedește creștin în viața sa particulară, în predarea zilnică a propriului său eu, în sinceritatea intențiilor, în blândețe când este provocat, în credință și evlavie, în credincioșie în lucrurile cele mai neînsemnate, acela care reprezintă în viața familială caracterul lui Hristos, acesta poate că este în ochii lui Dumnezeu mai prețios decât misionarul sau martirul de renume mondial". (Par.p.369)

Probabil, lumea nu va ajunge niciodată să prețuiască serviciile lor, dar în ochii cerului ei nu sunt mai mici. Isus nu-și reține cuvintele de apreciere pentru simplul gest de bunăvoință ca oferirea unui pahar de apă rece călătorului obosit, pentru El, "care nu se uită la ce se uită omul; omul se uită ia ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă" (1 Samuel 16,7), faptele și atitudinile se ordonează pe scara valorilor după unicul criteriu al ascultării.

De fapt, o muncă stăruitoare și fără gând de străluciri, este forma specifică a vieții creștine. Nu este de ajuns să știm că Însuși Domnul Hristos a consacrat acesteia de patru ori atâția ani ai perioadei de /activitate/ maturitate, față de anii de activitate publică? Și chiar în aceștia, este cu neputință să nu sesizezi continua renunțare la gloria cuvenită și chiar refuzul categoric al tentației – nu să lupte pentru tron, ci să se lase așezat pe tron, după prima minune raportată, la nunta din Cana Galileii. S-a retras atât de liniștit din mulțime, încât nici ucenicii nu au observat. S-a retras când toți vorbeau despre El. După înmulțirea pâinilor, Ioan ne spune că "Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L. ia cu sila și să-L facă împărat, s-a dus iarăși la munte numai El singur".

Aceasta I-a fost lupta și biruința. Aceasta ne este lupta – niciodată sfârșită – împotriva tendinței inimii firești. "Doamne… poruncește… ca în Împărăția Å¢a acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Ta"… „Nu știți ce cereți”. Pentru ca apoi, când au căpătat chemarea și asigurarea, să se tragă înapoi – "suntem nevrednici". Când au abandonat ambițiile deșarte, atunci au fost pregătiți să urce pe culme.

Poartă plin de curaj micile neajunsuri și poveri, nu este aceasta școala marilor virtuți? Nu-ți refuza bucuria micilor împliniri. Lucrul bine făcut este nota de absolvire a unei clase superioare în școala Cerului! Nu îngădui ochilor să obosească de cenușiu.  Nu există viață căreia Dumnezeu să-i fi răpit temeiurile puterii și să-i fi închis izvoarele pasiunii! Tot ce faceți, ca pentru Domnul! Asemenea căutătorului de comori, Isus trece pe alături. Ochiul său va distinge cu bucurie însemnele valorii!

(Pasajele biblice în 1 Samuel 16,7; Ioan 6,15; Matei 20, 21.22)

SĂ‚RMAN ȘI FRAGIL VAS DE LUT

Sărman și fragil vas de lut
Fără milă din mână în mâna trecut
Nici frumusețe n-ai și nici noblețe
Dar nu dispera!
Te va privi Maestrul într-o zi
Și-ți va vedea ascunse frumusețe.
La loc de cinste în casa Lui te va opri

Sărman și fragil vas de lut,
Atâta ocară asupra ta
Prieteni și dușmani au abătut
Văzându-te așa sărac și murdar.
Te va-ntâlni Maestrul într-o zi
El va vedea în tine un alabastru rar
Și vas de cinste-n Templul Său
Vei străluci.

Sărman și fragil vas de lut,
Printre alte vase rămas necunoscut,
Aruncat într-un colț cu dispreț.
Te va găsi Maestrul într-o zi
Și-n ochii Lui vei fi de mare preț.
În cerul Său, vas minunat vei fi.

Se va cânta frumos despre tine-ntr-o zi
Sărman și fragil vas de lut
Cu comoara harului umplut.
Isus va prețui umilința ta
Vei uita rănirile ce te-au durut
Și vei fi vas de cinste-n locuința Sa.

Numai o clipă mai ai de trecut
Sărman și fragil vas de lut.

Am despărțit pentru un timp două moduri de a gândi la oamenii de care Dumnezeu are nevoie, despre noi acum și noi mâine. Dar cele două nu sunt nicidecum obligatoriu despărțite și contrarii. Ele pot fi împletite. Dar nici nu sunt obligatoriu împletite. Același Dumnezeu, Maestrul Ziditor, vrea o piatră de temelie, și apoi un ornament. Oare piatra Îi va spune: "Eu nu vreau decât aici?"

Din același lut El va modela vase pentru folosiri deosebite. „Oare-mi va porunci Mie lutul?" Esențialul este altceva, să fii în mâna Lui! Aici este harul, aici este bucuria, aici este iubirea. "Recunoaște-L în toate căile tale!" Ești omul de care Dumnezeu are nevoie.
Încheind, aș vrea să ne solidarizăm gândurile din înaripatul poem "Dumnezeu ne somează" al celui care a condus vreme îndelungată – ca om – destinul acestei Biserici: Robert Pierson:

DUMNEZEU NE SOMEAZĂ‚

Aceasta este ora –
 Ora pe care am așteptat-o de multă vreme,
pentru care am trăit și ne-am rugat…

Aceasta este ora –
Ora pentru care am fost chemați, pregătiți
și formați.

Aceasta este ora –
Ora triumfului lui Dumnezeu –
glorios, sigur și categoric.
Drama pământului este gata de sfârșit –
un moment de pauză – și cortina cade.

Voi sunteți oamenii –
Oamenii lui Dumnezeu, oamenii credinței,
ai speranței, ai rugăciunii!

Voi sunteți oamenii –
Oamenii pe care Dumnezeu v-a chemat
Să plănuiți, să conduceți, să bravați!

Voi sunteți oamenii –
Oamenii pe care El contează –
El nu păstrează pe alții în rezervă.

Aceasta este somația Lui, acum –
Deșteptați-vă! Ridicați-vă!
Mergeți și slujiți!

A Lui este puterea –
 puterea care înduioșează inimile,
care solicită care dirijează acolo unde Duhul sfânt are nevoie.

A Lui este puterea –
puterea care învinge dușmanii,
care deschide porțile, care dărâmă zidurile

A Lui este puterea –
Nu trebuie să ne temem când zilele sunt lungi,
când drumurile sunt grele.

El rămâne încă pentru noi Iehova – Domnul
El va lua toate măsurile de rigoare!
El există încă!

Noi trebuie să răspundem –
Å¢intele stau încă înaintea noastră și
ramura de palmier a victoriei stă gata
să ne fie înmânată.
Nu trebuie să dăm greș, nici să tremurăm
acum –
în viață, în planuri, în acțiuni, în vorbire.

Noi trebuie să răspundem.
Domnul ne somează la o viață curăță, la
fapte mai mari, la o putere mai mare!
Nu trebuie să dezamăgim Dumnezeul nostru,
Biserica noastră, cauza noastră,
În această ultimă împlinire a speranței,
în această, oră supremă!

Material preluat de la www.intercer.net