DE VORBĂ‚ CU DUMNEZEU
CUPRINS :
1. Deschidere 20 IC – Tatăl nostru cel din ceruri
2. Rugă
3. Introducere:
4. Poezie: Interes –
5. COR – 30/100 Spre Tine-n rugă
6. Poezie: Rugăciune –
7. Dialog: De vorbă cu Dumnezeu:
8. Gânduri: Tatăl nostru –
9. PUNCT INSTRUMENTAL
10. Tema: Amin –
11. Tema: Când roțile rugăciunii se învârtesc –
12. DUET –
13. Experiență –
14. Tema: Când Dumnezeu are un altfel de răspuns –
15. Povestea bambusului –
16. COR 10/100 Mare ești Tu, Doamne!
17. Sugestii pentru rugăciune –
18. Poezie: Tatăl nostru –
19. Încheiere:
20. Închidere 31/100 Când mă plec în rugăciune
21. Rugă
22. Postludiu – ieșire
Luca 11:1
„Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: "Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui."
Inimile ucenicilor care ascultau erau adânc mișcate. Ei au observat cât de des petrecea El ore lungi în singurătate, în comuniune cu Tatăl Său. El Își petrecea zilele, slujind mulțimilor care se îngrămădeau în jurul Lui și dezvăluind gândurile perfide ale rabinilor. Munca aceasta neîncetată Îl istovea adesea așa de mult, încât mama și frații Săi, și chiar ucenicii Săi, se temeau că-și va primejdui viața. Dar, când Se întorcea de la orele de rugăciune, care încheiau obositoarea zi, ei vedeau că fața Sa era plină de pace și un suflu de reînviorare părea că străbate ființa Sa. El venea zi după zi, de la orele petrecute cu Dumnezeu, ca să le aducă oamenilor lumina din ceruri. Ucenicii ajunseseră să facă o legătură între orele Sale de rugăciune și puterea cuvintelor Sale. Acum, când ascultau rugăciunea Sa fierbinte, inimile lor erau pline de respect și smerenie. Când El a încetat să Se mai roage, pătrunși de marea lor lipsă, ucenicii I-au zis: "Doamne, învață-ne să ne rugăm" (Luca 11,1).
Cugetări de pe Muntele Fericirilor 5:3
Rugăciunea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Săi ca răspuns la această cerere nu este alcătuită dintr-un limbaj bombastic, ci exprimă în cuvinte simple nevoile sufletului. Ea este scurtă și se ocupă de nevoile zilnice.
Marturii pentru comunitate 37:818
Martin Luther a fost apreciat pentru multe lucruri. Unul dintre acestea, care era o preocupare și pentru contemporanii săi, a fost dragostea lui față de rugăciune. Luther s-a dăruit unei vieți disciplinate de rugăciune, punând zilnic deoparte câteva ore din viața sa, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu. Cineva l-a întrebat cu o anumită ocazie: "Frate, Martin, tu ești un om ocupat, ești un om eficient …" – și așa este; uitați-vă câte cărți a scris: cincizeci de volume de cărți destul de substanțiale; de asemenea, el a avut tot felul de responsabilități în lucrarea de învățare, în predicare, în conducerea Reformei și în toate celelalte … – "cum poți în fiecare zi să stai două ore în rugăciune, ținând cont de programul tău încărcat?". Luther i-a răspuns astfel la întrebare: "Ei bine, principiul celor două ore este principiul de bază, principiul fundamental". Atunci când era presat de mult mai multe sarcini și responsabilități și viața lui devenea mai aglomerata decât era de obicei, Luther spunea că trebuie să-și modifice viața de rugăciune. Dar ce credeți că trebuia el să-și modifice, la ce anume se referea? În mod normal, ați tinde să credeți ca el intenționa să-și diminueze timpul pe care-l petrecea în rugăciune, însă el se referea exact la opusul acestei mentalități. Luther a spus: "Cu cât sunt mai ocupat, cu cât am mai multe responsabilități, cu atât mai mult găsesc că este necesar să acord mai mult timp rugăciunii". Și astfel, timpul pe care îl dedica rugăciunii, începea mai degrabă să crească o dată cu capacitatea lui de a rezista la presiunile din viață, decât să se diminueze. În acel moment el începuse de fapt să-l imite pe Hristos, pentru că toate aceste lucruri și-au găsit loc și în viața Domnului nostru.
DE VORBĂ‚ CU DUMNEZEU
– „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Da.
– De ce mă întrerupi? Nu vezi că mă rog?
– Bine, dar M-ai chemat.
– Te-am chemat? Eu nu Te-am chemat, eu mă rog: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Vezi? Iarăși M-ai chemat.
– Cum adică Te-am chemat? Ce vrei să spui?
– M-ai chemat. Ai spus: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
Iată-Mă! Sunt aici. La ce te gândești acum?”
– La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun „Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, așa, ca și când mi-aș fi îndeplinit o datorie.
– Bine, atunci continuă.
– „Sfințească-se Numele Tău…”
– Stai! Ce vrei să spui prin asta?
– Prin ce?
– Prin „Sfințească-se Numele Tău…”
– Oh… (surprins)… nu știu ce înseamnă. De unde să știu? Face parte din rugăciune. Chiar așa – ce înseamnă?
– Înseamnă „fie onorat, cinstit, făcut sfânt”.
– Da, are sens! Niciodată nu m-am gândit ce-ar putea să însemne acest „sfințească-se”. Acum trebuie să continui: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ…”
– Chiar crezi ce-ai spus?
– Desigur? De ce nu?
– Bine, și-atunci ce faci cu privire la aceasta?
– Cum ce fac?… Păi, ce-aș putea face? Nu fac nimic… Mă gândesc doar, că ar fi minunat dacă Tu ai deține controlul peste toate lucrurile, mari și mici, de aici, de pe pământ, așa cum fără-ndoială deții controlul acolo sus, în ceruri.
– Dețin Eu controlul peste viața Ta?
– Peste viața MEA? Bine… eu merg la biserică…
– Nu, nu asta te-am întrebat. Ce poți să spui despre poftele firii pământești cu care te lupți? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu – te calcă cineva pe bătătură? Știi prea bine că asta este una dintre problemele tale… Și amintește-ți ce fel de cărți citești, ce programe TV urmărești…
– Oprește-Te! Nu mă mai critica! Nu sunt eu nimic mai rău decât ceilalți din biserică!
– Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate face decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu TINE.
– Bine, recunosc că am unele cusururi și, pentru că Tu ai menționat câteva dintre ele, mă gândesc că aș mai putea adăuga și altele.
– Cred și Eu că ai mai putea adăuga și altele…
– Știi, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Și așa, treptat, aș fi cu adevărat LIBER!
– Bine, acum ești pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu și cu Mine. Nici nu bănuiești câte biruințe vom avea! Mă bucur pentru tine.
– Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. „Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”
– Rugăciunea este un lucru periculos. Poți sfârși prin a fi complet schimbat – știai asta, nu-i așa? Tocmai asta vreau Eu, să alegi tu pentru viața ta. M-ai chemat și iată-Mă, sunt aici. Acum este prea târziu să te oprești. Continuă-ți rugăciunea, mergi mai departe.
– Mi-e frică!
– Frică? De ce ți-e frică?
– Pentru că știu deja ce vei spune.
– Haide, pune-Mă la încercare și-ai să vezi.
– „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”
– Ce se întâmplă cu TINE și OANA?
– Vezi? Am știut! Am știut c-o să-mi amintești de ea! Doamne, Oana împrăștie numai minciuni despre mine și nici până în ziua de azi nu mi-a plătit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o dată pentru totdeauna!
– Dar ruga ta cum a fost ? cum te-ai rugat?
– Nu asta am vrut să spun!
– Bine, cel puțin ești sincer. Dar cred că nu este deloc ușor să porți povara amărăciunii în inima ta…
– Nu-mi pasă! Cel puțin mă voi simți mai bine, după ce mă voi răzbuna pe ea. Oh, planul e gata, până în cel mai mici amănunte! O să-i pară rău de absolut tot ce mi-a făcut!!!
– Te înșeli, dragul meu. Nu te vei simți deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândește-te numai cât de nefericit ești deja. Dar știi ceva? Eu pot schimba totul.
– Tu poți schimba totul? Cum?
– Iart-o pe Oana și atunci Eu te iert pe tine. Ura și păcatul vor rămâne problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii ăia cu care spui că-ți este datoare, dar cel puțin vei avea pace în inima ta.
– Dar, Doamne, NU POT s-o iert!
– Atunci nici Eu nu pot să te iert.
– … Bine, ai dreptate. Mai mult decât să mă răzbun pe Oana, vreau să am pace în inimă. Bine, o iert! Ajut-o să găsească și ea calea cea dreaptă în viață. Doamne, știu că se simte mizerabil acum – și oricine ar face ca ea s-ar simți la fel. Într-un fel sau altul, Te rog, arată-i calea.
– Foarte bine! Minunat! Cum te simți acum?
– Hmmm, bine, chiar foarte bine. Știi, cred că deseară nu voi merge la culcare atât de încordat ca de obicei… parcă nici nu mai sunt atât de obosit.
– Dar nu ți-ai terminat încă rugăciunea. Continuă…
– Ai dreptate! „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău…”
– Bine, am să fac și asta, numai nu te pune singur în locul unde poți fi ispitit.
– Ce vrei să spui cu asta?
– Schimbă-ți prieteniile, renunță să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uitat la filme murdare, nu mai asculta discuții păcătoase, nu te mai pune în situații îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influență mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei te va ruina. Și încă ceva: nu face din Mine țapul tău ispășitor.
– Nu înțeleg! Ce vrei să spui?
– Înțeleg prea bine! Așa procedezi mereu – te bagi în probleme și apoi fugi de Mine: Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta și Îți promit că nu mai fac alte prostii!… Å¢i-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine?
– Da, Doamne… Mi-e atât de rușine… Îmi pare rău. Te rog să mă ierți.
– Te iert. Mergi mai departe, termină-ți ruga.
– „Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin.”
– Știi TU ce Mi-ar aduce Mie slavă? Ce M-ar face cu adevărat bucuros?
– Nu știu, Doamne, dar vreau să știu! Vreau să-Å¢i găsești plăcerea în mine .văd cât de mizerabilă a fost viața mea până acum, dar vreau atât de mult să fiu unul din urmașii Tăi.
– Iată și răspunsul la întrebarea Mea!
– Da?
– Da, asta Îmi aduce Mie slavă: să am oameni ca TINE pe pământ, care Mă iubesc și care caută voia Mea în viața lor.
– Doamne, abia aștept să văd ce poți face Tu din mine! Facă-se voia Ta în viața mea.
– Amin?
– Amin, Doamne.
– Așa să fie!
(autor necunoscut; primită de la Viorel Gabor – Însemnări din vale nr. 47/2004; preluat din ziarul Viață și sănătate, nr. 92 / ianuarie 2004)
Cu toții auzim despre cuvântul Amin. Ce să însemne?
Cuvântul „amin” sau „amen” este preluat din ebraică și înseamnă: adevărat, credincios, fidel (Deuteronom 7:9 – „Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.”; Isaia 49:7 – „Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel disprețuit și urât de popor, către Robul celor puternici: "Împărații vor vedea lucrul acesta, și se vor scula, și voivozii se vor arunca la pământ și se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.” – Dumnezeul credincios; Isaia 65:16 – „Așa că, cine se va binecuvânta în țară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, și cine va jura în țară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.” – Dumnezeul adevărului)
Dacă Dumnezeu este credincios, mărturiile și învățăturile Lui sunt sigure, adevărate, (Psalmul 19:7 – „Legea Domnului este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.”) ca și avertizările Lui, (Osea 5:9 – „Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva semințiilor lui Israel, va veni negreșit!”) și la fel promisiunilor Lui, (Isaia 33:16 – „Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.”)
Sunt cazuri când poporul folosea cuvântul „amin” ca să-și exprime consimțământul față de o lege și faptul că doreau să se supună pedepsei legate dea aceasta, (Deuteronom 27:15 – "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieșit din mâini de meșter, și care-l va pune într-un loc ascuns!" – și tot poporul să răspundă: "Amin!"). De asemenea era folosit să exprime încuviințarea la rugăciunea altuia: (1 Împărați 1:36: – „Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: "Amin! Așa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul”), sau la aducerea de mulțumiri a cuiva, (1 Cronici 16:36 – „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! și tot poporul a zis: "Amin!" și lăuda pe Domnul!”; Ieremia 11:5 – „atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinților voștri, că le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi." – "și eu am răspuns: "Amin, Doamne!"; Psalmul 106:48 – „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! și tot poporul să zică: "Amin! Lăudați pe Domnul!". Altfel, „amin” zis de Dumnezeu înseamnă: „este și va fi așa”, iar zis de oameni: „așa să fie”.
În Noul Testament:
1. este titlul lui Hristos: pentru că prin El sunt întemeiate planurile lui Dumnezeu: Apocalipsa 3:14 (Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Celce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu”), 2 Corinteni 1:20 (În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „DA” ; și de aceea și „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu”)
2. primele adunări creștine au urmat exemplul lui Israel, alăturându-se cu glas tare rugăciunilor și aducerii de mulțumiri, 1 Corinteni 14:16. Ascultătorii care au răspuns cu „amin” arată că și-au însușit și sunt de acord cu ceea ce s-a rostit;
3. o persoană spune „amin – așa să fie” ca răspuns la dumnezeiescul „așa va fi”, Apocalipsa 22:20 (Cel ce adeverește aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!). Se mai rostește la sfârșitul unei propoziții și înseamnă: „așa este, așa să fie, așa să se împlinească”, Romani 1:25; 9:5; Galateni 1:5; Filipeni 4:20; 1 Timotei 1:17, Evrei 13:21; 1 Petru 4:11. De multe ori vorbitorul adaugă „amin” la propriile lui rugăciuni și doxologii Efeseni 3:21
4. la începutul cuvintelor lui Isus, cu înțelesul: „desigur, adevărat”. Repetiția cuvântului, de 25 de ori în Evanghelia lui Ioan, are forța unui superlativ, ceva foarte sigur, Ioan 1:51; 3:3; „așa să fie, așa să se împlinească”, Romani 9:5, etc. Era un obicei care a trecut de la sinagogi la adunările creștine, ca atunci când cineva, după ce a citit sau a vorbit, a făcut o rugăciune solemnă lui Dumnezeu, ascultătorii să răspundă cu „amin”, arătând astfel că și-au însușit, sunt de acord cu ceea ce s-a rostit: 1 Corinteni 14:16.
Iată ce spune Ellen G. White despre importanța cuvântului „Amin”, în cartea „Sfaturi pentru părinți”:
„Sufăr când văd cât de puțin este apreciat darul vorbirii. În citirea Bibliei, în rostirea rugăciunii, în prezentarea unui cuvânt în adunare, cât de necesară este exprimarea clară! Și cât de mult se pierde la altarul familial, când cel care se roagă își pleacă fața și vorbește cu glas scăzut, slab! Dar, îndată ce altarul a luat sfârșit, aceia care, în rugăciune, nu puteau vorbi destul de tare pentru a fi auziți, acum pot să vorbească tare, clar și nu este deloc greu să auzi ce spun. O astfel de rugăciune este potrivită în cămăruță, nu în cadrul familiei sau la serviciul divin public.
Căci, dacă participanții la rugăciune nu pot să audă ce se rostește, ei nici nu pot să spună „Amin”.
Aproape oricine poate să vorbească destul de tare pe a putea fi auzit într-o conversație obișnuită și atunci, de ce nu ar putea vorbi așa și când este chemat să prezinte un cuvânt sau să înalțe o rugăciune?
Atunci când vorbiți despre lucrurile divine, de ce să nu vorbiți în tonuri distincte și într-un mod care să demonstreze că sunteți în cunoștință de subiect și că nu vă este rușine să vă prezentați ideile?
De ce nu vă rugați ca și cum ați avea conștiința liberă și că ați putea veni la tronul harului în smerenie și totuși, cu îndrăzneală sfântă, înălțând spre cer mâini curate, fără mânie și îndoială?
Nu vă plecați capetele și nu vă acoperiți fața, ca și cum ați avea ceva de ascuns, ci ridicați-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, în care Hristos, Mijlocitorul vostru, stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale și neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie.
Sunteți invitați să veniți să cereți, să căutați, să bateți; sunteți asigurați că nu va fi în zadar: „Cere-ți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide.”
(Autor necunoscut, primită de la Viorel Gabor – Însemnări din vale nr. 47/2004)
(Articol preluat din ziarul Viață și sănătate – nr. 92 / Ianuarie 2004)
CÂND ROÅ¢ILE RUGĂ‚CIUNII SE ÎNVÂRTESC
Isus ne îndeamnă: „Cereți și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide” (Luca 11,9). Dar, dacă Dumnezeu cunoaște toate lucrurile de ce trebuie să-L mai rugăm noi? Are Domnul nevoie să-I aducem aminte ceea ce El știe deja? De ce subliniază Isus că „stăruința” în rugăciune este esențială?
1. Pentru că avem de dus o luptă împotriva puterilor răului. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci … împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efes.6,12)
2. Pentru că rugăciunea este calea aleasă de Dumnezeu pentru noi, prin care să putem cunoaște pe deplin voia Sa în ceea ce ne privește și să primim puterea de a o înfăptui.
3. Dacă vrem ca toți cei dragi ai noștri care sunt morți, din punct de vedere spiritual, să se trezească la o nouă viață, trebuie să luăm legătura cu Dumnezeu și să primim de la El puterea de a da mărturie înaintea lor.
4. Pentru că, conducătorii bisericii timpurii „stăruiau necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului” (Fapte 6,4). Aici descoperim secretul uimitorului succes pe care l-a înregistrat biserica timpurie în răspândirea Evangheliei în întreaga lume cunoscută pe atunci.
5. Noi trebuie să stăruim în rugăciune, pentru că Isus a stabilit rugăciunea ca mijloc prin care să ne protejeze de grijile vieții și prin care să ne pregătească pentru iminenta Sa revenire. Toți avem disperată nevoie de ajutor; așa că de ce să nu începem chiar acum să vorbim în mod stăruitor cu Dumnezeu?
H.M.S. RICHARDS, JR.
DANIEL R. GUILD
În timpul sărbătorilor de iarnă din 1945, o văduvă săracă și obosită a intrat într-un magazin și a cerut alimente cât să astâmpere foamea copiilor ei în seara de Crăciun.
– Nu am cu ce să plătesc, dar vă ofer o scurtă rugăciune, zise ea.
Proprietarul magazinului lua din mâna femeii o hârtie pe care erau scrise cuvintele: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”. O trânti batjocoritor pe cântar și căută în jur ceva care să nu depășească greutatea rugăciunii.
Lumea din magazin se apropiase curioasă. Omul așeză pe taler o pâine, care ar fi fost în mod normal de mii de ori mai grea decât hârtia.
Dar cântarul nu se clinti. Mirat și stânjenit, continuă să adauge hrana până când talerul cedă sub greutate.
Apoi, vizibil enervat, întinse o pungă femeii, ca să-și împacheteze cumpărăturile. Văzând că mai era loc în pungă, îi vârî deasupra o roată de cașcaval.
De ce „cântări” rugăciunea atât de mult? Simplu. În mod miraculos, cântarul se blocase exact la timp pentru a răspunde rugăciunii.
NANCY BECK IRLAND
PETER BECK
CÂND DUMNEZEU ARE UN ALTFEL DE RĂ‚SPUNS PENTRU RUGĂ‚CIUNEA TA.
Cu această ocazie vreau să ating doar o fărâmă din ceea ce reprezintă un delicat subiect, cu care omenirea se confruntă încă de la începuturile ei. Probabil că acest subiect ar merita ore și ore de reflecție, de discuții, dar, decât descoperirea totală a acestui subiect este curajul de a începe să-l abordezi.
Am intitulat fărâma din această ocazie: CÂND DUMNEZEU ARE UN ALTFEL DE RĂ‚SPUNS PENTRU RUGĂ‚CIUNEA TA.
Îmi plac nespus de mult rugăciunile care primesc răspuns. Am experimentat multe astfel de situații. Poate că am face un popas de-o zi întreagă să ne povestim unii altora ocaziile în care Dumnezeu a răspuns așa cum am dorit și, chiar foarte repede la rugăciunile noastre. Este frumos când primi imediat răspuns. Nimic nu te poate face mai fericit decât rugăciunile care îți sunt ascultate. Acestea îți întăresc încrederea, te stimulează să continui, să te lauzi cu Dumnezeul tău prompt. Însă n-am fi sincer poposind o zi întreagă și povestind despre rugăciunile care au primit răspunsul dorit. De ce? Pentru că la fel de mult sau poate chiar mai mult am sta să povestim despre rugăciunile la care nu am primit răspunsul pe care l-am dorit.
În ce parte înclină balanța experienței rugăciunilor noastre? De curând am tradus o frumoasă ilustrație, în care, prin intermediul personificării, un copac prinde viață. Întru-cât mesajul ei îl văd potrivit pentru întregirea cuvintelor mele vă voi reda în continuare această povestire.
(Voi ruga pe … s-o citească)
Într-o minunată grădină creștea un bambus cu aspect nobil. Domnul grădinii îl iubea mai mult decât pe orice alt copac. An după an, copacul de bambus creștea și se fortifica tot mai mult. Și pentru că el știa cât de mult era iubit de Domnul, era fericit.
Într-o zi, Domnul grădinii se apropie de iubitul său copac și îi spuse:
– „Dragă Bambus, am nevoie de tine”
Minunatul copac își dădu seama imediat că venise timpul oportun, timp pentru care de altfel fusese creat, așa că spuse cu mare bucurie:
– „Doamne sunt gata, fă din mine ceea ce vrei.” Însă vocea Domnului era gravă:
– „Ca să te folosesc, trebuie să te dobor.”
Bambusul se înspăimântă:
– „Să mă dobori Doamne? Eu, cel mai frumos dintre copacii grădinii Tale?
Nu, te rog, nu! Folosește-mă pentru bucuria Ta, pentru slava Ta, dar nu mă doborî!”
– „Dragul meu copac, dacă nu te dobor, nu pot să te folosesc!” În grădina cea minunată se așternu o tăcere de plumb. Chiar și vântul încetă să mai bată. Ușor, tremurând în fața stăpânului, copacul își înclină coroana sa și spuse șoptit:
– „Doamne, dacă nu mă poți folosi fără să mă dobori, atunci fă-o”
– „Dragul meu”, continuă Domnul grădinii, „nu trebuie doar să te dobor, ci și să îți tai ramurile și frunzele”.
– „Doamne, fie-ți milă te rog”.
– „Scumpul meu, dacă nu te tai, nu pot să te folosesc”.
Soarele își ascunse fața, asistând la scena aceea. Un fluturaș zbura departe. Printre suspinele sale neînțelese de nimeni, spuse:
– „Taie-le Doamne, taie-le.”
– „Dragul meu copac, trebuie să fac chiar mai mult decât atât, trebuie să te despic în două și să-ți scot măduva. Dacă nu fac asta, nu pot să te folosesc”.
Bambusul se înclină până la pământ în acceptarea sa și spuse:
– „Doamne, despică-mă și scoate totul. Am înțeles că doar așa mă poți folosi.”
Cu durere, dar și cu viziunea unui viitor mare pentru grădina sa, Domnul doborî falnicul copac, îi tăie ramurile cu frunze, îl despică în două, îi scoase măduva și îl duse acolo unde izbucnea la suprafața pământului un vioi pârâiaș cu apă cristalină. Cu delicatețe legă chiar la izvor unul din capetele iubitului său bambus, iar cealaltă parte în prelungirea acesteia, dirijând în felul acesta apa spre pământul însetat.
Clară și proaspătă, apa începu să se scurgă prin corpul scobit al copacului exact acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.
De ce am spus că este un subiect delicat și chiar greu de înțeles? Pentru că neconcordanța între cererea mea și răspunsul lui Dumnezeu aduce suferință. Este acea suferință dată de neînțelegerea planurilor Sale cu noi, dată de acceptarea un pic forțată a dependenței față de Cineva care est cu mult mai superior; este acea suferință dată de zdrobirea „Eu-lui”. Îl văd pe Moise bătrân, după o viață întreagă de renunțare, de slujire, o viață al cărei vis a fost acela de a păși în țara promisă, el și turma pe care o condusese atâția ani. Îl văd urcând pe munte, în ciuda poverii anilor săi, sprijinit în baston, gata să stea de vorbă cu Domnul său. Oare ce-i va spune Domnul de data aceasta, când le va oferi intrarea în pământul făgăduit? Era gata să moară în primul minut după atingerea acelui vis, dorea numai să-l atingă. Însă ce-i răspunde Domnul, ce răspuns îi dă Domnul la rugăciunea sa de-o viață? „Tu vei muri aici, și vei fi îngropat pe muntele acesta. Å¢ara o vei vedea doar de departe.” (Deuteronom 32: 49-52)
Parcă intru și în pielea apostolului Pavel și înțeleg rugăciunea lui înălțată de trei ori către Domnul: „Te rog, Tată, eliberează-mă de țepușul acesta”… și mi-e la fel de greu ca și lui să aud acel altfel de răspuns: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea mea în slăbiciune a fost făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:7-9)
Când tu, omule de rând te rogi pentru copilul tău bolnav, ca el să fie vindecat și, Marele Medic are un altfel de răspuns la rugăciunea ta, cum îl vezi atunci pe Dumnezeu? Din acel unghi întunecat și trist al momentului tău de încercare, cum Îi zugrăvești chipul? Eram pe scările spitalului de urgență și mă rugam, așa cum n-am mai făcut-o niciodată în viața mea, pentru viața soțului meu, uitând de a mea: „Doamne, ia tot ce vrei de la mine, dar salvează-l pe el”. N-aș fi crezut niciodată că ceea ce înălțam spre cer, într-o disperată cerere, renunțând fără nici o umbră de părere de rău la orice altceva, va primi totuși un răspuns atât de rapid. La doar trei ore, răspunsul mi-a fost dat într-un alt mod. Călătoria spre casă a soțului meu fusese scurtată printr-un liniștitor somn până în dimineața învierii.
Vă pun o întrebare poate dificilă: care credeți că este mai importantă dintre cele două: rugăciunea la care primești răspunsul dorit sau cea la care primești un altfel de răspuns? Sau poate că sunt la fel de importante amândouă. Eu nu am încă răspunsul, dar merită să-l căutăm în experiențele pe care le trăim. Va dirija înțelegerea noastră spre ceea ce ar fi secretul adevăratei viețuiri alături de Dumnezeu în Vechiul Testament și în Noul Testament.
Admir înțelepciunea de care au dat dovadă cei trei tineri înaintea cuptorului de foc.
„Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… și chiar dacă nu ne va scoate, să știi împărate, că noi îi vom rămâne credincioși…” (Daniel 3:17-18)
În acesta chiar se găsește secretul liniștii, al acceptării faptului că Dumnezeu poate avea un altfel de răspuns pentru viața ta, la fel de util și de prețios ca cel pe care tu l-ai fi dorit.
Cel de-al doilea exemplu luminos, deși evocă un moment întunecat, este Isus în Ghetsemani: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta”.
Nu putea lipsi exemplul desăvârșit al Mântuitorului. Nu I-a fost simplu să accepte ca doar după câteva ore să fie judecat nedrept, să fie bătut, scuipat, disprețuit, trădat și în loc de răsplătire să i se ofere o moarte atât de crudă și rușinoasă. Răspunsul Suveranului pentru El a fost chiar acesta, iar El nu s-a dat înapoi. Puterea care L-a însoțit fost cu mult mai mare decât orice suferință pe care a îndurat-o. Dumnezeu era chiar lângă Fiul Său.
Cu această ocazie am vrut să spun cu alte cuvinte, că TREBUIE SĂ‚ ÎNCETĂ‚M SĂ‚ NE MAI FIE FRICĂ‚ DE RĂ‚SPUNSUL LUI DUMNEZEU LA RUGĂ‚CIUNILE NOASTRE. RĂ‚SPUNSUL SĂ‚U ESTE, SAU VA FI TOCMAI CEL, CARE ÎNTR-O ZI NE VA ADUCE CEA MAI MARE BUCURIE.
Loredana Olteanu (Articol preluat din ziarul Viață și sănătate – nr. 92 – ianuarie 2004)
SUGESTII PENTRU RUGĂ‚CIUNE
Randy Maxwell ne îndeamnă să Îi spunem exact lui Dumnezeu ce simțim. Putem să vorbim cu El. Sau să Îi scriem un bilet. Însă ne avertizează: „Nu vă consumați timpul gândindu-vă la topica în propoziție sau la formulele pe care le folosiți. Vorbiți cu Dumnezeu cum ați vorbi cu un prieten. El este Tatăl vostru, nu profesorul vostru de limba română.”
Folosește următoarele sugestii:
1. Fii umil și respectuos. Dumnezeu este prietenul tău,
dar nu un coleg de clasă.
2. Fii cinstit. Dacă ești supărat pe Dumnezeu sau îți
este rușine de ceea ce-ai făcut, El știe. Așa că este mai bine
să Îi spui chiar tu.
3. Rugăciunile pot să fie scurte. Așa ar trebui să fie mereu
rugăciunile publice. Însă poți, de asemenea, să te rogi toată
noaptea, așa cum obișnuia Isus, dacă ai motivele și rezistența
necesare.
4. Nu te lăsa purtat de rutină. Diversifică-ți rugăciunile.
Chiar dacă Dumnezeu nu se plictisește, tu te vei plictisi.
Nu „recita” rugăciuni. Roagă-te!
5. Poți să îți rostești rugăciunile. Uneori, poți citi – din
Psalmi, de exemplu. Sau poți să cânți Domnului ce ai pe
suflet.
6. Din când în când, fă ceva deosebit. Postește. Sau ia
o gustare și retrage-te într-un loc liniștit și plăcut.
7. Poți să folosești exemplul rugăciunii „Tatăl nostru”.
8. Întotdeauna, roagă-te în Numele lui Isus. Aceasta
înseamnă mai mult decât să spui doar aceste cuvinte.
„Să te rogi în Numele lui Isus înseamnă să te rogi
pentru lucruri compatibile cu prezența și lucrarea Sa.”
RANDY MAXWELL
Fiecare suflet are privilegiul de a spune Domnului propriile și deosebitele sale nevoi, și să ofere mulțumirea sa personală pentru binecuvântările pe care le primește zilnic. Dar multe rugăciuni lungi și fără viață, fără credință, care se aduc lui Dumnezeu, în loc de a fi o bucurie pentru El, sunt o povară. Avem nevoie să fim întăriți în credința noastră. "Cereți și vi se va da" a făgăduit Mântuitorul, "căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide" – Matei 7:7. Avem nevoie să ne educăm pe noi înșine, să ne încredem în acest cuvânt și să aducem lumina și harul lui Hristos în lucrările noastre. Avem nevoie să ne prindem de Hristos, și să nu-I dăm drumul până nu cunoaște că puterea harului Său transformator se dă pe față de noi. Trebuie să avem credință în Hristos, dacă vrem să reflectăm caracterul divin.
Amin!
Marturii pentru comunitate 37:819
RUGĂ‚CIUNE
Mă adresez cum niciodată,
În Numele lui Isus, Bunule Tată.
Și jalea-mi inima mea să Å¢i-o spuie:
Am greșit.
Întinde-Å¢i spre mine mâna acu’
Dă-mi putere să iert cum ierți Tu,
Până împărăția-Å¢i va să vie.
Cioplesc în obraz riduri de trudă
Pe unde lacrima mea să poată să curgă,
Și durerea-mi, sufletul meu să Å¢i-o-nalțe:
Am fost rău.
Pleacă-Å¢i privirea spre mine,
Dă-mi putere să fiu bun ca Tine,
Ura mea, s-o alung cât mai departe.
Caut apoi ca-n aceeași seară
‘naintea Ta să mă-nchin iară,
și-ntristarea-mi lacrima mea să Å¢i-o plângă:
sunt plin de păcat.
Fă-mi astăzi ca niciodată;
Zdrobește-mă și dă-mi o formă bună, Tată,
Ca-n inima mea pacea Ta să se strângă.
Iacob Coman, Și să-L cunosc, vol.II, pag. 102
TATĂ‚L NOSTRU
Tatăl nostru
Care ne ești în ceruri…
Tu, sfiicios Heruvim zugrăvit în biserici,
Icoană prelungă, ascetic și sfânt,
Adumbrit de tristeți și lipsit de cuvânt,
Ne-nvață iar Numele Tău să-L sfințim,
Ajută-ne voia Ta să-mplinim
Noi, trudit pământ de pământ.
Și grâna din pâine ajunse-ne-amară,
Meșteșug am deprins
De-a coace la focul străin de afară.
Iertare, Părinte, e greu să-ți mai cerem…
Păcatul, cu viața și moartea ni-l vrerem.
În fața altarelor ruinate,
Laodiceic zac suflete grele,
Niciodată iertate
Și încă n-am învățat cum se plânge
Sub lemnul iertării de sânge.
În nopțile lumii, la cină,
Ni-e strigătul rugii murdar:
„Și nu ne duce pe noi în ispită…”
Când mâinile noastre încă înting
În blidul vânzării, cu pită.
Tu, Heruvim surghiunit în biserici,
Inertă statuie de sfânt,
Răstoarnă al uitării exil,
Precum în cer și pe pământ,
Tu, Cel din veci și amin,
Arată-ți puterea și slava deplin.
Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 30
RUGĂ‚CIUNE
Te rog, Tată,
Te rog, învelește-mi sufletul
cu iubire.
Iartă-mi răutatea și ura
și-ntărește-mă cu turte
de uitare
a greșelilor greșiților mei.
Strivește Tu orice răutate
înainte de a fi rostită,
dă putere picioarelor să alerge
la cel bolnav,
dă mâinii alinare
și limbii dulceață.
Doamne, stau ca o cană goală
gata să fie zdrobită
de armata răului
mărșăluindă spre mine.
Umple-o cu diamantul răbdării
întărește-o cu platoșa neprihănirii,
fă-o mai tare ca moartea
și pune-n ea uleiul iubirii.
Doamne,
roagă-Te Tu
și împlinește-Te-n
mine.
Beniamin N. Roșca, Rodul durerii, pag. 77
RUGĂ‚CIUNE PRIN SOMN
Doamne, Te rog dă iarăși ora înapoi!
Tu știi că-n zori mi-e somn și că mi-e bine
Sau dă o lege blândă pentru noi
Să nu mai fie lecțiuni
Și nici altare prin cămine!
Ascultă-mă, Te rog,
Închide librării și editurile creștine;
Scripturile confiscă-le și du-le la chinezi!
Să ne putem distra în serile senine
Fără de teama multelor dovezi.
Prefă-Te că nu vii atât de peste-o clipă
Și angajează numai pastori pacifiști,
Care să nu facă risipă
De profeția împlinită…
Te rog, nu pune pastori alarmiști!
Transformă adunările în case de cultură,
Și fă-ne la balcoane separeuri pentru noi,
Așază-i pe bătrâni într-o adunătură
Că tot nu ne-nțeleg
Și nu pricep mișcările mai noi.
Și-apoi, Te rog, trezește parlamentul!
Să dea o lege aspră pentru prozeliți,
Să nu mai fie voie de plecat cu invitații
Să nu mai fim trimiși cu cărți
Din poartă-n poartă pe la răzvrătiți.
…………………………………….
Și totuși, Doamne, voia Ta să fie;
Dacă Tu vrei, trezește-mă pe mine.
Și fă-mă alarmist, bolnav de insomnie,
Te rog frumos, să treci printre ruine
Și să trezești la viață tot ce-Å¢i aparține!
Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag. 265
RUGA COPIILOR
Îngerii cunosc ruga copiilor
când lângă pat
genunchii lor se pleacă.
cunosc negarea visării
când fiecare zbor și zvâcnet de-aripă
te cheamă
Îngerii știu apăsarea sub inimă
când lângă durere
luminie se năruie neputincioase
văd murmurul izvorului înnoptând
sub geana încrederii
aplecați spre coborâșul
celuilalt mal.
Îngerii nu cunosc
acea vreme când întâlnindu-i
noi vom cunoaște îngerii.
Hanna Bota, Dincolo de sine, pag. 109
CONVORBIRE INTERSTELARĂ‚
Alo!
Ești îngerul meu?
Știu că ai ridicat receptorul
și că mă asculți…
nici nu știi să strănuți,
doar, doar, să te aud și eu
că faci un zgomot,
că spui ceva sau cânți…
dă-mi un și bemol major, te rog!
Vezi cum ești?
Doar mă asculți
și mă privești…
am cheltuit aproape
toate economiile mele
de speranțe
că poate într-o zi
vei spune „da”,
de-acolo din steaua ta…
tu nu știi să plângi
când eu plâng
spărgând vasul cu mir:
ți-aș auzi suspinul
la celălalt
capăt de fir…
tu nu știi să râzi
când mă împiedic de gândurile mele:
ți-aș auzi râsul cristalin din stele.
Cum de am uitat?
Tu ești ocupat cu ce să faci,
eu prea ocupat cu ce să spun,
acum înțeleg de ce taci…
Până mă vei striga pe nume,
până voi scoate din cuptor
o pâine coaptă,
pentru plăcerea mea,
lasă-mă să mai formez odată.
George Uba, Amalia Uba, Torente de liniște, pag. 39
RUGĂ‚CIUNE DE SEARĂ‚
Bunule Părinte care locuiești în cerurile înalte,
După o zi înnorată, îți cer o noapte senină.
Degetele-mi tremurânde le-ncrucișez în șoapte
Și-aș vrea să fie prinse de întânsa-Å¢i mână,
De parcă-Ai fi aici și nu departe.
La căpătâiu-mi vieții privirea Ta coboare,
Ca să nu dorm, să nu visez, ci să mă odihnesc.
Să simt o pace dulce cum mă-nvele cum mă doare,
Și-n zori ființa-mi să mi-o regăsesc
În plină viață și splendoare.
Îngerii Tăi, să mă înconjure ca-n staul
Și câinii grijilor nu îi lăsa să latre.
Coboară-Å¢i tihna spre-a nu-mi lăcrima obrazul
Să uit povara și necazul.
Și eu dormind adânc, s-apun în ziua cea de mâine,
În care rogu-Te să-mi cauți drum de mers
Căci Tu ești pentru mine și apă și pâine,
Și Å¢ie eu mă rog, căci lacrima mi-ai șters:
Rămâi, rămâi și-n astă noapte lângă mine.
Ascultă-mi rugăciunea o Bunule Prea-nalte
De-aici de pe planeta mea, ce e departe.
Iacob Coman, Versuri, pag. 60
I N T E R E S
Doamne, învață-ne să ne rugăm
Cum au învățat Ioan, Socrate și Platon
Pe ucenicii lor.
Dar nu ceva prea simplu,
Pe care toată lumea să îl știe;
Învață-ne ceva… filozofie,
Nu-i nevoie să-nțelegem ce spunem,
Important e să fim ca și ei.
Doar atât că noi credem în Tine,
Pe când ei încă cer de la zei.
Învață-ne, Doamne,
O formulă,
Ceva de tip oriental,
Pe care s-o rostim când norii se adună,
La cimitir ori la spital…
Să nu ne-nveți ceva cu „Tatăl nostru”
Și nici cu Voia Ta,
… De fapt…
N-am vrea să fie nici cu „iartă-ne cum vom ierta”.
Învață-ne orice, nu mai contează,
E important să fim ca toată lumea;
Dă-ne un semn ori altceva,
Alege pentru noi o rugăciune,
Să aibă-n ea de toate, ca o frază.
… Dacă voi vreți să știți a vă ruga,
Atunci aflați că cel mai bine
Și cel mai filozofic
E așa:
Te rog
„Să-ți amintești de mine”.
Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag. 95
TATĂ‚L NOSTRU
Spui „Tată”, dar nu te porți ca un fiu.
Spui „Nostru”, dar trăiești izolat în egoismul tău.
Spui „Care ești în ceruri”, dar gândești doar la cele pământești.
Spui „Sfințească-se Numele Tău”, dar o spune doar gura ta, nu și inima.
Spui „Vină-mpărăția Ta”, dar te mulțumești cu succesul material.
Spui „Facă-se voia Ta”, dar n-o accepți când este dureroasă.
Spui „Pâinea noastră cea de toate zilele”, dar nu-ți aduci aminte de cel flămând.
Spui „Iartă-ne greșelile noastre”, dar păstrezi ura fratelui tău.
Spui „Nu ne lăsa să cădem în ispită”, dar nu eviți ocazia de a păcătui.
Spui „Izbăvește-ne de cel rău”, dar zilnic ești în el.
Spui „Amin”, dar nu iei în serios „Tatăl nostru”.
Ce aștepți?
(din Revista Adventista, pag. 13, ianuarie 2004.)
Material preluat de la www.intercer.net
