TÎNĂ‚RUL PENTRU CĂ‚SĂ‚TORIE
CUPRINS:
1. Deschidere 13/52 Isus îmi e Păstorul bun
2. Rugăciune
3. Introducere
4. COR
5. Tema I
6. Tema II A
7. Tema II B
8. Poezie: Tinerețea
9. COR: Să fii tânăr
10. Tema III
11. Experiență: Walter
12. COR: Părinți și copii
13. Tema IV
14. Tema V
15. COR: Deschide-mi ochii
16. Tema VI
17. Încheiere
18. Texte E.G.White
19. Închidere: 38/52 Îți predau întreaga viață
20. Rugăciune
21. Postludiu – ieșire
I N T R O D U C E R E
Rebeca : – Mamă, mamă! Ascultă-mă, să-ți spun… Când veneam de la fântână, un om a alergat înaintea mea cerându-mi să-i dau apă…
Mama : – Și ce-ai făcut?
R. – Eu?!… M-am oprit și i-am aplecat vadra pe mână, zicându-i: "Bea, domnul meu!", iar când l-am văzut bătrân, am umplut repede adăpătoarea și pentru cămilele lui.
M. – Dar drumețul, ce a zis?
R. -Să vezi! Când s-au săturat cămilele de băut, omul acela a scos darul acesta, mi l-a dat și a întrebat: "A cui fată ești?"
M. – Și tu i-ai spus, desigur!???
R. – Da… și i-am mai spus că avem nutreț din belșug pentru cămilele lui și-ar putea rămâne la noi peste noapte… Atunci omul acela s-a aruncat cu fața la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea și credincioșia Lui față de stăpânul meu!”
M. – Și unde ai lăsat pe omul acela?
R. – S-a dus fratele meu să-l aducă. Iată-i că vin!
Povestitorul: – În atmosfera aceasta de animație, un călător intră în casă. Îmbrăcămintea lui și a celor ce-l însoțeau, mărturiseau că erau de departe. N-a vrut să stea jos, n-a vrut să mănânce ci voia să le povestească ceva însemnat. Le spuse mai întâi cine este, de unde vine, cine l-a trimis și cum a ajuns aici. Toți îl priveau fără să-l înțeleagă prea bine. Înălțându-și capul, călătorul zise :
Călătorul : – Eu am ajuns azi la izvor, și am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă dorești să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac iată, eu stau la izvorul de apă, și fata care va ieși să scoată apă, și căreia îi voi zice: Dă-mi, te rog să beau puțină apă din vadra ta! și care îmi va răspunde: Bea tu însuti, și voi da de băut și cămilelor tale, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
P. – Cât de neobișnuit pare! Noi, contemporanii, de regulă nu găsim elemente comune cu acest fel de a gândi și proceda. Nici nu știi cum e tânărul, cum arată, dacă e înalt, prezentabil! Ce situație are… Apoi riscul de a merge pe meleaguri străine, fără prieteni și cunoscuți. Nu e așa că e prea de tot?
Oare o fată nu s-ar trage speriată înapoi? Și care părinți nu ar spune: „Du-te bătrâne, cum să ți-o dăm în asemenea condiții? Sunt multe fete pe lume…”
Dar nu! După clipe de liniște solemnă, tatăl se ridică și spune: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu putem spune nici rău nici bine; ia-o și du-te ca să fie soția fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul!”
„Domnul a spus!” Dar Domnul e Același! Domnul încă mai poate vorbi!
În această atât de delicată problemă a căsătoriei, cu urmări ce ating veșnicia, venim înaintea Ta Doamne, și Te rugăm, arată Tu copiilor Tăi, celor ce caută lumina în acest hățiș, arată-le Tu drumul cel drept pregătit pentru fiecare, după măsura cea mare a iubirii Tale!
Să vadă și să înțeleagă!
T E M A I
Am întâlnit adesea o vorba care circula cu autoritate în lumea largă, desigur o cunoașteți și dumneavoastră… Sună cam așa: „Ei, dragă, căsătoria e o loterie.”
Am auzit-o încă de copil, de la rude, prieteni, necunoscuți și de câte ori o întâlneam mă neliniștea și mă indigna: să fie căsătoria un act lipsit de principii, la cheremul impulsurilor necontrolate ale firii, ca un… zar în rostogolire?
Dar m-a tulburat și mai mult faptul când, intrând în Biserica, am regăsit zicala în gura unui frate respectabil, exprimată în alte cuvinte: „Să știi, frate, căsătoria asta o face omul! Dumnezeu nu se amestecă. Toată libertatea El o dă omului să facă așa cum dorește…”
Deci, tot o loterie…
Se poate că părerea aceasta să aibă mulți susținători. Dacă lucrurile stau așa, ora noastră de azi este compromisă… Nu avem nimic de spus despre ceea ce ține de „jocul împrejurărilor”.
Noi însă, credem altfel!
Întemeiați pe Biblie și având în dreapta noastră experiența fericită a sfinților, noi rămânem în convingerea că pasul căsătoriei stă direct în mâna lui Dumnezeu. Nu omul, ci Dumnezeu!
Când omul nici nu se gândea, Dumnezeu a făcut o femeie și tot El a adus-o la om. El pune la cale, El aduce la îndeplinire, iar omul, înțelegând voia Sa, doar primește darul și e fericit.
Experiența primei căsătorii perpetuează exact aceleași prevederi din Eden. Fiecare pas spre căsătorie, are în spate un program divin de îndeplinit, de care depinde totul.
Dumnezeu și astăzi rânduiește pentru robul Său, ca și pentru Isaac și Rebeca, un ajutor potrivit. Pentru că așa stau lucrurile vom avea multe de întrebat și multe de spus, pentru că toți cei ce vin în urma noastră să cunoască secretul fericirii familiale.
Și, apropo de declarația acelui frate, că Dumnezeu nu se amestecă în căsătoria omului, am aflat apoi că el era nefericit în căsnicie. Probabil vorbea așa pentru că era nefericit, sau mai probabil, era nefericit pentru că vorbea așa.
Eclesiastul 3:1 „Toate își au vremea lor și fiecare lucru sub ceruri își are ceasul lui.”
Să nu mire pe nimeni faptul că începem discuția problemelor ce privesc căsnicia sau chestiunea vârstei celui ce dorește după un cămin.
Căci, cu toate că vârsta este un aspect secundar față de discernământul spiritual, față de alegerea partenerului și aprobarea divină, totuși de amănuntul acesta se leagă esențialul, poate al tuturor celorlalte aspecte.
V-ați gândit de ce patriarhii se căsătoreau așa târziu, deși atingeau maturitatea fizică tot așa de repede ca și noi? Cercetați genealogia și veți observa că nici unul nu se căsătorea mai devreme de 60 de ani înainte de potop, iar cei de după potop le urmează îndeaproape exemplul. Isaac avea 40 de ani când o ia pe Rebeca de soție. Chiar Moise trecu de 40 de ani când o lua în căsătorie pe Sefora.
Lucrul acesta nu este întâmplător. Toți acești oameni ai lui Dumnezeu, se vede că știau taina legată de vârsta celui în cauză, ce se poate rezuma în aceste cuvinte: "evoluția, concepția despre căsătorie".
Să ne folosim de un exemplu: la 5 ani un copil înțelege un anumit lucru prin prieten. La 10 ani, înțelege deja altceva prin același cuvânt. La 15 ani, apoi la 20, același om va înțelege altceva, nu doar îmbogățind înțelesul, ci chiar schimbându-l cu totul!
Iată adolescentul la 18-19 ani privind căsătoria. Cu ochi de nou venit, el abia o descoperă ca pe o lume nouă. Privind în jur el crede că vede tot. Dar ceea ce ajunge să cunoască se mărginește doar la lumea vizibilă, la aparențele lucrurilor de care ele se atașează cu putere. În elanul acestei primei cunoașteri, adolescentul apare ca un „bulgăre de foc”, ce se rostogolește de-a valma, aprinzând totul în cale. La numai câțiva ani, maturizat, același om vede cu totul altceva. Pentru el, copt în încercări, viața nu mai este un sport, ci o umblare plină de răspunderi. Și, privind către căsătorie, el nu mai vede cele văzute, ci pe cele lăuntrice de dincolo de aparențe.
Privind spre căsătorie, în loc de „țara vrăjilor”, el o înțelege ca pe o întâlnire a doi călători în pustiu, ca o întovărășire înviorătoare, plină de pace. Bulgărele de foc, probabil că nu s-a răcit deloc, dar nu se mai rostogolește haotic, ci arde în locul lui în vatra sobei.
TEMA II B
Pentru a reține, să rezumăm deosebirile:
– în concepția adolescentului, căsătoria este un scop, al cărui motiv – „fericirea”, e căutat cu egoism;
– în concepția celui matur, căsătoria nu este un scop în sine, ci este doar un mijloc de a atinge scopuri mai înalte, iar fericirea ei vine pe deasupra, ca un rod;
– pentru adolescent, e un capăt de drum;
– pentru matur, o angajare adâncă într-o călătorie fără sfârșit, până în veșnicii.
– pentru adolescent e o dăruire absolută, o abandonare, un vas în clocot.
– pentru cel matur este o dăruire echilibrată, un vas de-abia pus pe foc, și în continuă creștere .
"Căsătoria, în loc să fie sfârșitul iubirii, e doar începutul ei." (vezi P.P. p. 176).
În concluzie: concepția adolescentului găsește în căsătorie slujirea eu-lui și a dorințelor lui aparate cu gelozie. Pe când în concepția creștinului matur, căsătoria este o asociere fericită, între doi, în vederea slujirii lui Dumnezeu și pentru modelare reciprocă.
… Și iată cum, frații mei, pornind să vorbim despre vârstă, am ajuns să tratăm chiar problema de fond, cea a concepției despre căsătorie și a evoluției ei.
Lecția patriarhilor e mare. Ce puternic ecou dobândește acum avertizarea din cartea „Solii pentru tineret”, pagina 346-347:
„Căsătoriile timpurii să nu fie încurajate. Băieți și fete pășesc în legământul căsătoriei cu iubire necoaptă, cu judecată neîmplinită, fără sentimente nobile și înălțătoare, și iau asupră-le binecuvântarea căsătoriei conduși doar de pasiuni copilărești.”
O, câte nenorociri blestemate s-au plămădit din neînțelegerea adevărului că orice lucru de sub ceruri își are ceasul lui…
Frații mei tineri, așteptați cu răbdare potolirea vânturilor. Să nu dați crezare gândurilor frământătoare… Păstrați cu tărie înțelepciunea aceasta, căci este știut: Aceea care scutură pomul cu scopul de a culege fructele coapte mai repede, niciodată nu se vor bucura de binecuvântările și dulceața rodului pe care le află culegătorul răbdător.
TINEREÅ¢EA
Tinerețea este un munte spre cer,
Este un timp de adevăr sau de mister.
Ea are nevoie de toate:
De ziua senină sau de noapte,
De o floare, de un spin,
De zâmbet și de crin,
De întrebări, de răspuns…
Tinerețea are nevoie de Isus.
Tinerețea are nevoie de un Prieten Bun,
De un sfat, de un drum,
De un oftat în ceasul greu sau de suspin,
Tinerețea are nevoie de un sprijin.
Dacă vrei s-o pui sub stăvilare,
Valul ei lovește și mai tare.
Dacă vrei s-o lași fără povață,
Ochiul ei s-acoperă cu ceață.
Poate fi de-o clipă sau de-o veșnicie,
Taina ei stă în prietenie.
Isus are nevoie de prieteni, de tineri.
Chiar și atunci când nu mai zâmbește nimeni,
El caută iar o inimă cu aripi, un gând hoinar,
O viață peste care să toarne har de har.
Acum, când lupta e-ntre rău și bine,
Isus are nevoie de tine,
De ochiul tău ce caută departe,
De glasul tău să se audă în toate.
Chemarea Lui divină, iubirea în risipă,
Azi îți trimite o solie:
Isus are nevoie de tine,
Tu poți s-alegi tinerețea de o clipă
Sau tinerețea pentru veșnicie.
Gabriel Rusu, Șansa eternității, pag. 184
Era vremea primelor flori. Însetați de primăvară, mergeam cu o grupă de juniori prin pădure. Mai "bătrân" între ei eram și eu împreună cu un prieten, băiat bun care știa să se apropie de inimioarele lor zburdalnice.
De la un timp băgasem de seamă că devenise absent față de grup. Părea absorbit de compania unei copile. Discutau senin și degajat. Ce tare aș fi vrut să aflu ce discutau, cu atât mai mult cu cât mă lăsase să mă lupt cu "vitejii" mei, iar asta mă cam intriga. A trebuit să aștept până la întoarcere, când, prinzând ocazia l-am întrebat încet:
„S-a întâmplat ceva? Te-am tot văzut sporovăind cu Măriuca…”
„Eh, probleme copilărești”, îmi zice el. Și-mi povesti despre unele frământări ale copilei: cum i se atașase inima de un tânăr oarecare de la adunare.
„Și… ai umblat la rană?”
„I-am vorbit deschis și foarte realist, ca între doi prieteni ce nu au ce ascunde.”
Ceea ce prietenul meu îmi spunea era pentru mine o experiență nouă. Nu credeam că se putea vorbi așa. Cred că eu n-aș fi îndrăznit… Printre altele spunea: „Am întrebat-o deschis:
– La câți ani crezi tu că se poate mărita o fată?” „La 20”, zice ea. „I-am zis atunci: Uite, Măriuca, tu ai 15 ani. Are rost până atunci să ne împovăram sufletul? E ca și cum am pune oala pe foc, fără nimic în ea. Se încinge degeaba până se strică, și nu mai e bună de nimic… Nici de credință, nici de carte, nici de bucurii. Acum e vremea să înveți, să strângi pentru atunci. Să crești, să ajungi om de nădejde, apreciată, dorită și căutată… Lasă pentru atunci!”
În drum spre casă, din unghiul meu, o urmăream discret pe Măriuca. Era din nou în grupul de fete. Râdea, vorbea și avea o altă privire decât cea de dimineață. Era îmbujorată, ca izbăvită dintr-un greu cuptor. Înțelesese că nu era vremea!
„Și Samson a zis tatălui său: Ia-mi-o că-mi place!” (Judecători 14:3)
Iată un tânăr care vrea să se căsătorească. Declarația lui răsunătoare este importantă prin aceea că aduce în discuție două probleme de căpătâi care confruntă pe orice tânăr în cauză.
Prima problemă: privește criteriile prin care se face o alegere.
A doua problemă: privește legătura dintre afectiv și rațional, sau dintre pasiune și judecată.
Le vom cerceta pe rând.
„Ia-mi-o că-mi place!”
Indiscutabil, lui Samson îi plăcea persoana pentru niște însușiri ale ei. De ce ordin erau acestea? Timp, n-avusese s-o cunoască. Era prea „june” pentru o gândire profundă. Filisteanca era frumoasă, și nu este frumusețea un criteriu, regina tuturor criteriilor? Oare nu din contemplarea frumuseții se zămislesc toate pasiunile și legăturile afective? Și nu gândește toată lumea așa?
Să vedem cât de îndreptățită este această mentalitate.
Iată o persoană: este frumoasă, apreciată și iubită pentru aceasta. Și vine o boală ce o desfigurează. Peste noapte prețuirea și aprecierea celor din jur se răcește și dispare. Dar este drept? Nu a rămas omul de fapt același, cu același suflet și calități?
Cât de amar trădează vicleana frumusețe… Câte tragedii pe motivul acesta. Toți cei ce o accepta drept criteriu, vor sorbi odată și odată veninul ei, căci chiar și fără boală, timpul jefuiește pe fiii oamenilor de acest dar trecător.
Și un alt caz. M-am născut, să zicem cu un nas prea lung. Dar ce vină am eu? De ce sunt ocolit, nedorit? Nici caracterul, nici pregătirea nu contează în fața frumuseții. Un criteriu nedrept! Acum, vă rog, spuneți, îl acceptați? Nu teoretic – ci practic! Dacă da, o facem spre paguba noastră și spre durerea multora. Și n-am mai fi creștini.
Un bunic mă avertiza împotriva frumuseții prin pilda omului ce căuta de mult să cumpere cârlige. Și când le zări într-o vitrină, zise vânzătorului:
– „Dați-mi, vă rog, cârlige de doi jumăte!”
– „N-avem, domnule!…”
– „Dar am văzut în vitrină!”
– „Domnule, vitrina nu se vinde!”
Frumusețea este doar vitrina! Cumpărând chiar tot magazinul, nu cumperi și vitrina! Vitrina nu procură venit nici cumpărătorului, nici vânzătorului. Este doar pentru ochii celor ce privesc de afară. Bună doar pentru exterior.
Aici este neajunsul frumuseții: ea este doar un criteriu exterior, și nu are de-a face cu ceea ce este omul în fond.
Dar frumusețea nu este singurul criteriu exterior. Mai sunt și: bogăția, avantajul material și altele ce au de-a face doar cu ceea ce are omul. Și nu cu ce este omul. Acestea sunt criterii firești, nepotrivite pentru o alegere spirituală.
Un creștin convertit nu are de-a face cu ele. Pentru el există cu totul altele: anumite criterii spirituale, care cântăresc greutatea spirituală a omului, acoperirea sa în „aur de caracter”: bunătate, curăție, blândețe…
Acestea îl încântă pe cel spiritual, indiferent de… nas. Știați că în timpul acesta „nu există om care să nu poată fi iubit!?” Pentru că nu frumusețea, ci adevărul îl face fermecător. Cât de încurajator! (Proverbe 19:22)
„Farmecul unui om stă în bunătatea lui!” (Proverbe 31:30) și, în contrast cu acest farmec, „frumusețea este deșartă”.
Ca să înțelegi acestea, tu însuți trebuie să fii copt… și, uite că ne-am întors la „vârstă”!
Prietene, dacă vrei să fii fericit în alegerea ta, așteaptă vremea căderii solzilor de pe ochi!
Caută valorile ascunse. Să nu te amăgească „banii falși” ai criteriilor exterioare. Ci sădește-te în trunchiul dragostei adevărate și hrănește-te cu seva cea vie a adevărului!
E X P E R I E N Ţ A 2
Aproape întotdeauna când mi-e dat să ascult declarații despre alegerea tovarășului de viață, îmi vine în minte o istorioară cu farmec, petrecută de mult, pe care doresc să v-o împărtășesc.
Walter, un tânăr ales, veni într-o zi înaintea tatălui său, radiind de bucurie.
– Tată, vreau să mă însor!
– Ei, bine, fiule, răspunse tatăl, ridicându-și fruntea înaltă de deasupra banchetei de lucru. La 25 de ani, e timpul. Și măsurându-și fiul cu dragoste, dar și cu seriozitate, continuă:
– Și rogu-te, aș putea să aflu cu cine?
– O, tată, cred că o cunoști, este Hilda, cea mai….
– O clipă, o clipă, fiule! Așteaptă până îmi iau condeiul și hârtia. Așaaaa… acum spune-mi, căci vreau să-i cântăresc prețul, dacă „face sau nu”.
– Tată, este atât de frumoasă, cu privirea ei dulce…
Și, în timp ce Walter o descrie visător, tatăl nota mare pe hârtie, o cifră: un zero!
– Cum, tată? Atâta prețuiește frumusețea în ochii tăi?
– Zi mai departe, fiule! Mai e ceva?
– O, tată, reluă puțin descumpănit tânărul. Dacă ai ști ce glas de privighetoare are!
Tatăl scrise alături un alt zero.
– Dar, tată, dumneata?!…
– Nu te pripi, fiule, mai e ceva?
– Păi… o, da! Dacă ai ști ce mâncăruri bune știe să gătească…
Grav, tatăl înscrise al treilea zero, sub privirile nedumerite ale lui Walter.
– Mai departe, fiule, mai departe!
– Să-ți spun cât de plăcut se îmbracă, ce rochii frumoase, cusute chiar de mâna ei!
Cu dezamăgire privea rătăcit la șirul lung de zero-uri, ce se adunau unul după altul, după fiecare vorbă rostită despre aleasa lui.
– Dar, tată! Să nu prețuiască Hilda chiar nimic?! Atunci tatăl puse condeiul jos, se sprijini de spătarul jilțului și cu o vorbire rară răspunse:
– Spune-ai adineaori că vrei să te însori, dar fă-mă să înțeleg! Spuneai că e frumoasă, băiatul meu, dar tu nu te însori cu o păpușă. Ziceai că are voce plăcută. O, fi, dar nu iei o cântăreață, ci o nevastă. Apoi că știe să gătească, dar tu nu cauți o bucătăreasă, ci o soție! Și, poftim, că se îmbracă cu gust, dar tu nu iei un manechin, ci un om!
Din tot ce mi-ai înșirat până aici, nu mi-ai spus nimic despre ea.
Walter tresări. Își lovi fruntea cu palma și exclamă vesel:
– Așa este tată! Uitasem tocmai ce era mai important: Hilda este cea mai credincioasă fată din câte am întâlnit vreodată. Este sufletul cel mai curat și lângă ea simt cerul mai aproape!
Fără glas, tatăl scrise un unu mare în fața acelor multe zerouri.
– Așa da, fiule!, zise el satisfăcut. Hilda a ta valorează milioane!
T E M A IV
„Tată, ia-mi-o că-mi place!”
Chiar dacă argumentul samsonic sună de-acum fals, reluăm cuvintele ca să desprindem din ele, cea de-a doua problemă, și anume:
– legătura dintre afectiv și rațional sau dintre pasiune și judecată.
Omul nu este nici robot, nici animal. Robotul poate „gândi” fără să simtă. Animalul poate simți, fără să gândească. Omul, însă, gândește el, și cu inima simte în același timp. Iar când simte și judecă. Cea mai mică despărțire între rațiune și simțământ naște o gravă boală psihică.
Înțelegi de ce am spus acestea?
Există în lume un soi de emoții, pe care lumea le numește în mod incorect „dragoste”.
Luați seama și nu vă înșelați! În timp ce dragostea adevărată, așa cum spune Spiritul profetic, „este o plantă venită din cer, care nu este lipsită de judecată și nu este oarbă”, în jurul vostru, buruieni otrăvitoare afișează o dragoste bolnavă, besmetică, tulbure și întunecată. Să nu vă înșele strălucirea vreunui înger în lumina care ascunde un demon! (Solii pentru tineret pag. 363).
Adevărata iubire este un principiu înalt și sfânt, cu totul deosebită în caracter de iubirea aceea care este trezită din impuls… În timp ce iubirea curată îl ia pe Dumnezeu în toate căile ei, pasiunea va fi încăpățânată, pripită, lipsită de judecată, disprețuind orice piedică și făcând un idol din obiectul alegerii ei. Aici se deosebește dragostea de patimă.
– Dragostea e luminoasă – patima oarbă.
– Dragostea se întemeiază pe principii înalte, curate – patima, pe pornirile firii josnice, pe egoism.
– Patima tulbură somnul și pacea conștiinței.
– Dragostea e potolită, înfrânată.
– Patima e nestăpânită, tumultuoasă ca un vulcan: „Ia-mi-o, că-mi place!”
Îmi vin în minte cuvintele unui tată care scria fiului său din depărtări: „Nelule, păzește-ți inima mai mult decât orice. Adu-ți aminte de cele ce-ți ziceam când stăteam în grădină. Persoana care te tulbură, ocolește-o! După asta vei ști că nu e omul potrivit. Un adevărat tovarăș de viață nu aduce tulburare ci, dimpotrivă, limpezime. Iar dacă sentimentele ce te năpădesc îți pârjolesc sufletul, și-ți provoacă suferința, scoate-le din tine, căci n-au de-a face cu binele tău. Dragostea adevărată nu aduce suferință, ci bucurie. După asta vei cunoaște adevărata dragoste…”
Iubiți prieteni! Încă mai circulă în lume vechea eroare, transmisă din tată-n fiu, anume că „dragostea este oarbă”.
Credem că ajutați de prietenul vostru Isus veți ști să judecați lucrurile acestea într-o ținută regească!
T E M A V
„Bine, frate, până la căsătorie să nu mă împrietenesc cu nici o fată, să am și eu o… experiență de bază?!”
Poate nimeni nu gândește așa, dar gândul acesta se poate cuibări în mintea noastră. E drept să gândim așa? E adevărat că în toate lucrurile, înainte de a ajunge la realizarea cea mai bună e nevoie de a o trece printr-o școală. Acumulezi o experiență. În problema căsătoriei acest lucru nu se potrivește deloc. Spre deosebire de celelalte acțiuni omenești care sunt repetabile, ca vorbirea, munca, învățarea, pe care le săvârșim iar și iar, căsătoria nu e o experiență repetabilă ci unică. A repeta prin voia ta înseamnă blestem! Vorbeam cu cineva și-mi zicea cu multă înțelepciune:
„Oare Adam ce experiența de bază a avut când s-a căsătorit? Nu cunoscuse înainte căsătoria în nici un fel. Și a fost fericit și a iubit mult, poate prea mult, pe Eva. Căsătoria este de un singur fel: cea instituită de Dumnezeu. Și astăzi ea e aceeași ca la început. Toți urmează să o primim în aceleași condiții ca și Adam. Ferice de cei ce așteaptă neîntinați acest mare dar. Pentru mine preocuparea feminină nu există decât cu o singură excepție: căsătoria.”
Hotărât, Dumnezeu nu împinge în actul căsătoriei oameni fără o experiență, dar „experiența la bază” nu stă în ușurătăți și flirt, ci în cunoașterea realistă a omului, indiferent de gen, în putința de a descoperi valorile adevărate. Acestea se câștigă în întovărășiri prietenești, dezinteresate, în scopul lucrării lui Dumnezeu, în camaraderie curată și nediferențiată, adică fără a privi o persoană mai stăruitor.
Diferențierea, înclinarea către o singură persoană trebuie să fie rodul comuniunii cu Dumnezeu.
„Să nu vă mulțumiți cu nimic mai prejos decât planul lui Dumnezeu pentru viața voastră, dacă voiți într-adevăr partenerul rânduit de Dumnezeu pentru viața voastră. Tatăl vostru ceresc, n-a voit niciodată ca bărbați și femei să intre în experiența sacră a căsătoriei printr-un proces de erori și încercări. El este cel care autorizează căsătoria, întrucât toate căsătoriile adevărate sunt plănuite în cer.”
Ce presupune cuvântul „experiența la bază” în gura celui ce o pretinde în mod nesăbuit? Un șir de erori, încercări și tatonări preliminarii. Oricine vede limpede că asta este neseriozitate! Flirtul sau cochetăria distrug posibilitatea. Omul care se angajează în ele nu e cu adevărat om. Ce autoritate mai poate avea el înaintea celorlalți? „Flirtul este poarta desfrânării” și oricine face aceasta experiența intră pe această poartă. Să nu mai vorbim de această experiență nefastă, zdrobiri de inimi, întinări în gând și faptă, logodne rupte… Ce va scrie cerul în dreptul lor? Iar în ziua judecății le vom putea privi în față?
Ca să mai cuprindem câteva puncte din vasta arie a temei căsătoriei, vom trata pe scurt alte câteva probleme sub forma de întrebări – răspunsuri.
1. Cum s-o găsesc sau cum să-l găsesc?
Răspuns: În nici un caz rotind capul în stânga și-n dreapta, nu alergând și căutând. Riști să găsești o altă persoană și nu pe cea aleasă de Dumnezeu. Darurile nu se caută, ele se primesc.
Iată și o soluție concretă: hotărăște-te să lucrezi pentru Domnul. Intră în câmpul Lui. Pe oamenii Săi acolo îi găsești, pe ogorul Evangheliei. Îți va fi ușor să descoperi ajutorul potrivit.
2. Pot să aspir la oricine? Indiferent de vârstă, pregătire?
Răspuns: Formal, o diplomă sau originea diferită nu va putea strica planul lui Dumnezeu. Spiritul profetic apreciază totuși că deosebirile mari de vârstă, pregătire etc. sunt tot atâtea nepotriviri sau lungimi de undă diferite. Principiul rămâne valabil, că: „numai cine se aseamănă, se adună!”
Ajutorul tău îți va semăna, ca vârstă, pregătire și celelalte. Iar dacă aspiri după ceva mai înalt în alegere, străduiește-te să te ridici pe tine însuți spiritual. Caută asemănarea cu Isus, și atunci ajutorul tău va fi pe treapta cea mai înaltă: va semăna cu Domnul!
3. Oare totdeauna numai tânărul alege? O tânără niciodată?
Răspuns: Nu numai uneori, ci totdeauna, tânăra trebuie să aleagă și ea. Acceptând sau refuzând oferta, partea ei este însemnată. Tânăra nu este o mobilă. Dacă socotește destinul ei de valoare înaintea lui Dumnezeu ea trebuie să se opună de câte ori nu are aprobarea lui Dumnezeu, indiferent care va fi rezultatul. Printr-o experiență personală, ea poate corecta multe greșeli din partea tinerilor.
4. Pețitoria ar putea să mă ajute în găsirea partenerului?
Răspuns: Noi nu credem că Dumnezeu se poate folosi de oameni ca de niște unelte, decât atunci când ei sunt predați lui Dumnezeu și când totul se face după sfatul Său. De exemplu, în cazul lui Isaac și Rebeca.
Pețitul este însă o instituție pur omenească și păgână. Prin cuvinte ca „am o fată pentru tine”, sau „ți-am găsit un băiat bun”, oamenii se încumetă să înlocuiască planul Atotputernicului printr-o acțiune omenească. Și în al doilea rând, înlătură partea esențială a omului, aceea de a face o experiență personală cu Dumnezeu. Ocoliți pețitorii!
5. Cum pot afla aprobarea lui Dumnezeu?
Răspuns: Miezul zilei nu crapă deodată, ci vine treptat, până atinge zenitul. Pentru a auzi glasul lui Dumnezeu este nevoie de o experiență treptată, până acolo încât vom ști exact voia Sa. Cine a neglijat pregătirea dinainte nu va auzi și nici nu se va strădui să întrebe pe Dumnezeu. Mai concret: deschiderea Bibliei la întâmplare sau semnele nu pot înlocui experiența rugăciunii. Altfel, ar apare ca un oracol și s-ar asemăna cu vrăjitoria. Pentru reușita experienței personale trebuie mai întâi să-ți supui dorințele cu totul lui Dumnezeu, și să dorești în mod sincer să cunoști voia Lui. Oricare ar fi ea, trecând de acest prag, Domnul va răspunde fără greș prin glasul conștiinței și prin pacea sufletească. Și atunci când a avut loc experiența personală, abia atunci un text biblic, sau un semn pot să confirme voia Lui.
6. „Eu nu mă căsătoresc. Găsești ceva rău în aceasta?”
Răspuns: Până la o anumită vârstă este numai normal să gândești așa. Dar la vârsta maturității acest fel de a gândi dă de gândit. Poți spune asta din teama față de acest pas. Leagă-te atunci mai mult de Domnul. Sau ai putea vorbi așa din „eroism” rău înțeles, gândind că este o poziție superioară. Gândește-te apoi că „nu este bine ca omul să fie singur”. Așa a fost la început și chiar dacă împrejurările rele au făcut să fie mai bine singur, cum este exemplul lui Pavel, noi tindem în toate lucrurile și în cămin către ordinea edenică, când toate erau „foarte bune.”
Î N C H E I E R E
În ceasul înserării, în ceasul când văzduhul se umple de simfonii în surdina greierilor, pe iarba înaltă ce unduia în adierea vântului, pășea un tânăr. Depărtat de glasuri și zgomote, singur în imensitatea de necuprins a naturii, pășea încet, cufundat în tainica cugetare. Tăcut ca fumul pe altar, o rugă potolită, dar fierbinte, unea cerul cu pământul, revărsând în valuri mângâierea Duhului Sfânt peste sufletul însetat.
„Doamne, Tatăl meu cel Bun… Alege Tu pentru mine… Dă-mi ce știi Tu că este bine. Ia-mă de mână și du-mă sub aripile îndurării Tale…”
Stelele s-au aprins de mult pe boltă și într-un vitraliu măreț au deschis mii de ferestre. Dumnezeu veghează!
Din față, dinspre pustie, o ceată de cămile înainta ostenită spre casă. Drumurile se apropie… se ajung… se întretaie. Și după câteva cuvinte de liniștită împărtășire, pornesc împreună spre casă.
Pe același drum, acum merg doi! Nu vreau altceva decât să știu acest drum fericit. Nu mai doresc alt bine, oricât de îmbietor m-ar chema. Nu cer altceva decât tainicul plan pentru mine și ajutorul meu pregătit cu atâta drag încă din veșnicii.
Ferice de tine, „Isaac”, fratele meu, care știi să alegi voia lui Dumnezeu, care ți-a dat tot ce este în tine și aștepți în tăcere mâna care să te conducă pe drumul unde lumina nu apune și unde fericiri veșnice stau la dreapta ta!
Amin!
Texte despre căsătorie din cărțile Ellenei G.White:
„Dacă bărbații și femeile obișnuiesc să se roage de două ori pe zi înainte de căsătorie, ei trebuie să se roage de patru ori pe zi înainte de a face pasul acesta. Dacă este nevoie vreodată de Biblie, dacă trebuie căutată vreodată călăuzirea divină în rugăciune, dacă este nevoie de sfatul celor mai în vârstă și cu experiență, este tocmai înainte de a face pasul căsătoriei. Faceți pe Hristos Sfătuitorul vostru, cercetați cu rugăciune Cuvântul Său. Dumnezeu e mult mai preocupat de partenerul vostru decât sunteți voi înșivă!” (Solii pentru tineret p.357)
„Satana este foarte preocupat să influențeze pe aceia care sunt cu totul nepotriviți unul pentru altul ca să se căsătorească. El își pune toate puterile în lucrarea aceasta pentru ca să poată aduce mai multă mizerie asupra familiei omenești decât prin exercitarea dibăciei sale în orice altă direcție.” (Testimonies,vol.2,p.284)
„Sub călăuzirea lui Hristos, tânăra să primească de tovarăș în viață numai pe acela care are trăsături de caracter curate și bărbătești, pe acela care este sârguincios, cinstit și are idealuri, pe acela care iubește pe Dumnezeu și se teme de El. Iar tânărul să caute ca aceea care să stea alături de el să fie pregătită să poarte partea ei din poverile vieții, a cărei influență să-l înnobileze și să-l înalțe, și care îl va face fericit prin iubirea ei.” (Solii pentru tineret,p.335)
Sursa : www.intercer.net
