Coconcea T. Octavian
CUPRINS:
1. Deschidere 42/52 Departe-‘ntro iesle
2. Rugăciune
3. COR – 4 Astăzi s-a născut Hristos
4. Versuri – Rugă sub icoană –
5. Prezentare –
6. COR – 15 Pentru noi venit
7. Tema I – La împlinirea vremii –
8. Versuri – Ultimul colind –
9. Tema II – Unde S-a născut Isus –
10. COR – 23 Colind
11. Versuri –
12. Tema III – Vrem să-L vedem pe Isus –
13. Versuri –
14. COR – 32 S-a născut Hristos
15. Încheiere –
16. Închidere 13/100 O, ce veste minunată!
17. Rugăciune
18. COR – Într-un staul
19. Sărbătoriții lunii decembrie
20. DUET – O, noapte sfântă
21. Postludiu – ieșire
NOI AM VĂ‚ZUT STEAUA LUI
Noi am văzut steaua Lui
prin grosimea imensă a timpului
de pe podul harului,
Am zărit darul nemeritat
al făgăduințelor Sale.
Printr-o spărtură în cer
am văzut Mielul Divin
pe pășunile arse ale Betleemului.
Roată în jurul patimilor noastre
Am văzut prin zarea depărtării
fructul de lumină răsărit
din sămânța făgăduită femeii…
Noi am văzut steaua Lui
ca pe o torță în Univers
Și călăuziți de razele ei
ne îngropăm în spatele nopții
omul cel vechi.
Lumina sa caldă
ne arată ieslea și crucea
ca pe niște unelte de arhitect.
Din firele de lumină ale astrului
ne țesem trupul cel nou,
Facem funii pentru urcușul
marelui munte al sfințirii…
Se citește Ioan 12,20.21
Bat clopotele Universului și sunetul lor prelung străbate spațiul „anilor lumină”, anunțând împlinirea vremii. Clepsidra timpului, răsturnată de o nouă eră, strecoară primul bob de nisip peste întinderile platoului calcaros al tării făgăduinței.
Sămânța femeii, ascunsă în taina întrupării, se pregătea să răsară asemenea unui lăstar care urma să iasă dintr-un pământ uscat. Bobul de grâu ce avea să devină „Pâinea vieții”, fusese aruncat în brazda nevoilor lumii.
O lume obosită de atâta așteptare, bâjbâia nedumerită printre sutele de forme ce-și pierd orice valoare. O priveliște de slavă suspendată deasupra colinelor Betleemului, ștergea din mintea oamenilor „umbra lucrurilor viitoare” lăsând să se deruleze încet sulul cărții în care era scris despre El.
Divinitatea a fost învăluită în corp omenesc. Un trup a fost pregătii din veșnicii, ca noi să putem să-L primim ca Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. Dar cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Câți au privegheat în noapte, cu ochii ațintiți spre răsplătire?
Și câți au străbătut deșertul unei lumi prăfuite de păcat ca să vadă pe Fiul împăratului de curând născut!…
Astăzi când întreaga creștinătate își întoarce privirile către locul nașterii Mântuitorului, să ne alăturăm și noi celor ce vor să vadă pe Isus.
„Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim și au întrebat: ‘Unde este împăratul iudeilor de curând născut?’"
În fiecare an, cu prilejul nașterii Mântuitorului, nu doar niște magi prăfuiți de atâta drum din răsăritul lumii, ci peste un miliard de creștini de pe toate meridianele pământului își îndreaptă pașii și inimile lor spre Betleem. Ajunși în acea tară dorită, în privirea fiecărui pelerin se citește aceeași întrebare: „Unde S-a născut Împăratul iudeilor?”
Drumul de la Ierusalim spre Betleem, începe de la poarta Iafe si lăsând în stânga culmile împădurite ale Sionului, continuă pe lângă Hebron, locul unde se odihnesc patriarhii, până când ajunge într-un orășel mic așezat între două coline simetrice.
Betleemul – Efrata, ținutul seminței lui Iuda, în care a locuit Boaz și Rut, rădăcina lui David, locul unde a fost plantată sămânța făgăduinței – Isus !
Pelerinul curios se strecoară cu greu spre piața orașului dornic să vadă pe "pruncul" Isus. Oameni de toate rasele, bogați sau mai puțin avuți. tineri și copii se opresc să vadă pe Isus pictat pe o bucată de lut ars sau țesut cu îndemânare pe o carpetă viu colorată. Apoi, dornic să nu uite chipul nevinovat al pruncului din iesle, cumpără câteva icoane mulțumit că a găsit pe cel mai „autentic” Isus…
Ce iluzie !… Ce durere !…
Dacă în zilele când S-a născut Isus, nu știa nimeni din acel orășel și nu se agita nimeni să-L vadă, astăzi când peste un miliard de oameni aglomerează străzile înguste ale Betleemului, dornici să vadă pe Isus, ne întrebăm: îl vor găsi oare?…
LA IESLEA TA
E noapte… Cerul plin de stele
Aruncă raze pe pământ,
Și stau și mă gândesc că ele
La fel au luminat si când
În iesle Te-ai născut…
Cum magii au venit la Tine
Să ți se-nchine ție Doamne,
Așa și eu vin să mă-nchin.
Primește-al meu încet suspin
Isus, la Tine vin !
Primește-mă așa cum sunt;
Și inima-mi cea rea
Să o transformi prin voia Ta,
E tot ce aș putea a-(i da;
Azi vin la ieslea Ta !
Am pribegit mult în păcat
Prin neguri și necaz
Dar vin la Tine Doamne, azi.
Primește pe un biet pribeag
Pe care l-ai salvat.
La ieslea unde Te-au primit
Din cer când ai venit,
Acolo vin să mă închin…
Primește-al meu încet suspin
Căci iată Doamne, astăzi vin !
Cine ajunge la Betleem este dornic să vadă locul în care S-a născut Isus.
În înțelepciunea Celui Atotputernic, locul exact n-a rămas însemnat; dar omul în dorința de a-și aminti evenimentul acesta, a fixat totuși un loc pe care a fixat o monumentală amintire – Biserica Natalității. Și asaltată de milioanele de pelerini adunați în jurul ei ca să pătrundă în interior, aceasta devine pentru mulți o încercare a răbdării.
Intrarea se face pe o ușă joasă și îngustă încât poate pătrunde doar un singur om și el nevoit să-și plece capul. După intrare, în biserică se deschide o sală imensă susținută de coloane de marmoră roșie.
Odată intrat, pelerinul caută intens cu privirea să descopere locul unde S-a născut Isus. După ce urcă câteva scări și apoi coboară pe una din cele două intrări, ajunge la grota unde se presupune că se află staulul.
În sfârșit, se zărește o grămăjoară de paie proaspete, câteva scutece impecabil de curate, o păturică brodată cu fir de aur acoperind trupul unui „prunc de ipsos”, executat
de cea mai măiastră mână… Așadar, pelerinul atât de cu¬rios, și-a văzut împlinită ținta acestei călătorii.
Bucuros își aduce darul său aruncând în visteria templului banii din buzunare, brățări le de la gât, inelele de aur din degete, ceasurile electronice de la mână, fericit că a putut vedea locul în care S-a născut Isus.
Retrăgându-se spre ieșire, urmașul de astăzi al lui Isus, simte sudoarea rece a unei întrebări: „Chiar aici S-a născut Isus?”
Unde este jertfa Betleemului?
Atunci când păstorii și magii au venit să vadă Copilul Sfânt, L-au găsit într-un grajd singur, doar cu Iosif și Măria. Dar astăzi, când Pruncul nu mai este, monumentalul „grajd” este înconjurat de milioane de pelerini.
Închinătorii cei sinceri de astăzi se pleacă în fata pruncului Isus din adâncul sufletului lor, dar toți aceia care intră să privească ieslea, se pleacă datorită ușii joase și strâmtă de la intrarea în biserică. Formală și ireală plecăciune!… în fata unei săli atât de imensă și atât de bogat ornamentată, cum poți pricepe umilința nașterii lui Isus? Într-un staul atât de curat și frumos amenajat, pentru câți n-ar fi o cinste să se nască astfel?! Poate acest simbol al „pruncului de ipsos” să-ți deschidă ochii ca să vezi pe Acela care „n-avea nici frumusețe, nici strălucire !”…
Totuși, în inima pelerinului sincer, fascinat de cele văzute, dăinuie aceeași dorință:
„Vreau să-L văd pe Isus!”
R U G A
Dacă, rătăcind în întuneric
mi-ai aprins pe cer steaua mea,
Dacă descurajat văzându-mă,
Tu ai rupt pânzele de lacrimi
și mi-ai învăluit liniștea;
Dacă în jalea ce mă însoțea,
ai făcut să aud cântecul îngerilor;
Dacă știindu-mă zdrobit și singur,
ai coborât până la mine
din ceru-ți plin de stele;
Doamne, întărește-mi piciorul
să pot alerga spre staul.
Nu-mi stinge steaua
până ce ochii mei nu Te-or vedea,
și inima nu Te-o primi;
Nicicum n-am să mă laud arătându-mi darurile,
sau desfășurându-mi neprihănirea.
Ci, voi striga cu ultime și omenești puteri;
„Iată-mă sunt al Tău
și doresc pe veci să rămân al Tău…”
Iar Tu, prin surâsu-ți divin,
să te bucuri că rn-ai creat.
Că astăzi cu Tine, pot fi curat
Și-n veci de veci în ceruri salvat!…
Dincolo de poarta Edenului, omul îngenuncheat de povara păcatului a pierdut una din cele mai necesare posibilități – aceea de a avea pe Creatorul său. Și de atunci, omul cu ochii săi firești este nevoit să-ntrezărească printre lumini și umbre, planul eliberării Sale din robia păcatului.
Lui Dumnezeu I se făcu milă de el și-i oferi în dar, printre simboluri și forme, pe Cel chemai să mântuiască pe poporul Său. Ascuns în rugul aprins sau învăluit în stâlpul de nor, în vițelul îngrășat ca dar de mâncare, sau în mielul fără cusur mistuit pe altarul arderilor de tot, Cel destinat să zdrobească al șarpelui cap, S-a născut în Betleemul din Iudeea.
Dar, câți L-au văzut și câți au crezut ce au văzut?!
• Pentru cei din mijlocul cărora „creștea și Se-ntărea”, Isus nu era decât… Fiul lor.
• Pentru vecinii și locuitorii orășelului Nazaret, tinerelul acela nu era decât fiul tâmplarului.
Nici măcar ucenicii invitați să vină să vadă pe Mesia, nu vedeau mai mult decât atât…
• Natanael atunci L-a văzut, a rămas dezamăgit: „Cum poate omul acesta care poartă semnele sărăciei și umilinței să fie eliberatorul lui Israel?”
• Pentru Filip, a vedea pe Isus, nu era totul… ci „arată-ne pe Tatăl și ne este de-ajuns”.
• Pentru ucenicul Toma, cel frământat de îndoieli, minunea învierii Lui era înțeleasă doar când va pune degetul…
• Pentru inimosul Petru, a vedea pe Isus dat la moarte, însemna moartea lui, dar îndată ce a intrat în curtea templului, a închis ochii ca să nu fie dat de gol.
• Iuda, ucenicul ce avea grijă ca săracii să nu ducă lipsă, nu vedea în Isus decât prețul a treizeci de arginti…
Iar pentru mulțimea ce se îmbulzea în jurul Său?! Oare cum Îl vedeau ei pe Isus?
– Cei flămânzi – omul care ne dă pâinea cea de toate zilele.
– Cei bolnavi – cel ce ne vindecă toate suferințele.
– Cei săraci – cel care ne-a făgăduit împărăția Cerurilor.
– Pentru Neamuri – samariteanul milos…
Dar pentru noi? După aproape două mii de ani, când praful uitării s-a așezat pe lentila credinței și când aparent, făgăduințele revenirii întârzie a se împlini, cine mai poate spera să vadă pe Isus?
Astăzi se fac eforturi susținute ca ceva palpabil să descopere pe Isus.
Arheologia, istoria, filozofia au reușit să descopere ceva; un Fiu al omului care a trăit cândva, la început de eră, un învățat al vremii Lui, un filozof, un medic cu puteri magice învăluit în taine de discipolii Săi. Doar atât…
Totuși, astăzi când lumea bâjbâie printre sute de religii căutând religia lui Isus, astăzi când lumea așteaptă să-L vadă aici sau dincolo, astăzi când a sosit timpul ca Fiul omului să fie proslăvit, înălțăm această implorare stăruitoare: „Vrem să vedem pe Isus !”…
AM GĂ‚SIT PE ISUS
O, iartă-ne ! O. iartă-i pe cei greșiți
Că ți-am făcut procese prin istorii,
Å¢i-am interzis aproape să exiști,
Te-am îmbrâncit la porțile erorii;
Dar harul Tău ne-a căutat, plângând,
Iubirea Ta, tânjea să ne găsească…
N-ai mai găsit o iesle pe pământ,
O inimă, măcar să Te dorească;
Ni-e sufletul în stare de urgentă,
Prin secolul cu stările febrile,
Și toate căutările-s înfrânte
În zbaterea luminii către Tine.
Ni-e sufletul în stare de urgentă
Prin secolul cu stările febrile,
O, vino Tu, așa cum nu se poate
În cercetarea vieții prin lentile.
De lângă cei ce-au căutat trudind.
Și ți-au făcut atâtea diligente.
Deschide Tu și gândul umilit
Și inima închisă în licențe !
Acum cât încă nu e prea târziu
Să sară-n hohot ultima vocală;
Ah, Doamne, Doamne Te-am găsit!
De-atâta vreme-am bâjbâit pe-afară…
Și-ntregul cer era de mine ocolit,
Că-n toată alergarea către Tine
Abia atunci, Isuse Te-am găsit
Când pe genunchi privindu-Te m-am prăbușit
Ca să mă lupt cu vrerile din mine…
Nu mă mai zbat să pot rămâne eu !…
Tenace, taie-mi vorbele ostile,
Și dă-mi surâsul scump, născut din Dumnezeu.
Ca să te simt în inimă și-n gând.
Să fiu un altul, cu Tine, spre cel mai mare bine.
Din epopeea tristului pământ…
Căci lichidat este de-acuma litigiul meu cu mine.
Și din iubirea ce astăzi am aflat.
Ca revărsată dintr-o nouă viată.
Să vadă tot pământu-nourat.
Că inima-mi s-a luminat la față…
Dacă unii L-au văzut în simboluri și forme, dacă alții L-au văzut în trup, iar astăzi peste un miliard de oameni pot vedea locurile Lui natale, iată că și pentru noi cei prezenți a fost dată o făgăduință: „Ferice de cei care n-au văzut și au crezut”, în timpul acesta din urmă Dumnezeu a chemat o rămășiță de oameni pentru a prezenta lumii pe Isus.
Dispunând de toată lumina și având acces la toată puterea dată ucenicilor în camera de sus, mișcarea adventă este chemată la o solemnă lucrare: lumea trebuie să vadă pe Isus în viata noastră. Dar cum se va realiza aceasta?
1. Atunci când tu și eu vom recunoaște că există un singur Dumnezeu adevărat, cel care ne-a scos din robia păcatului, iubindu-L din toată inima și cu tot cugetul. Atunci, lumea va vedea pe Isus.
2. Când noi, făptura mâinilor Sale, nu vom pleca
genunchiul în fata altei creaturi și nu ne vom lipi inima de realizările noastre, atunci lumea va vedea pe Isus.
3. Când tu și eu, ființe inteligente și morale, nu vom
disprețui Numele Domnului prin rugăciunea fariseului de la templu; atunci… lumea va vedea pe Isus.
4. Când ne vom aduce aminte de Creatorul nostru și de ziua binecuvântată a Sabatului, oprindu-ne piciorul în ea, nesatisfăcându-ne gusturile. Dacă această zi va fi desfătarea ta, slăvind și cinstind pe Domnul și dacă ca va fi semnul de recunoaștere între tine și El, atunci… lumea va vedea pe Isus.
5. Când tu și eu, plămădeala tainică a unirii, vom cinsti pe părinți în toate zilele pe care le va da Domnul, atunci… lumea va vedea pe Isus.
6. Când fiecare din noi, astăzi un ostaș în războiul
nervilor nu vom mai trage asupra nimănui cuvinte mortale și nu vom mai condamna nimic care să degradeze templul Duhului Sfânt, atunci… lumea va vedea pe Isus.
7. Când tu și eu, tulburat de privirea seducătoare a
Dalilei, nu-i vom mai întinde niciodată brațul rămânând credincioși jurământului făcut iubirii, atunci… lumea va vedea pe Isus.
8. Atunci când noi, cei cărora nu le lipsește nimic, nu
vom ascunde în nici o împrejurare mantaua de Sinear încercând să îngropăm în cortul nostru lucruri ce nu ne aparțin, atunci… lumea va vedea pe Isus.
9. Când, încercați de ispite, nu vom mai ascunde
adevărul, gândind că și tăcerea este un răspuns, înșelând astfel pe aproapele nostru, atunci… lumea va vedea pe Isus.
10. Când tu și eu nu vom mai stimula apetitul, tânjind
după mielușeaua săracului sau după ciorba de linte a fratelui nostru, atunci lumea va vedea pe Isus.
Zece motive prin care lumea poate vedea pe Isus! Zece expresii ale iubirii lui Dumnezeu care invită pe oricine să creadă în EI „și să nu piară ci să aibă viată veșnică”. Astăzi, când întreaga creștinătate trăiește bucuria unei nopți în care Isus a fost dăruit în ieslea Betleemului, să privim spre cadranul timpului care indică ultimul ceas, ultimul minut al istoriei.
În curând va fi cea din urmă noapte, în care un glas va face să se clatine cerul și pământul: „Dumnezeul nostru vine și nu tace, înaintea Lui merge foc mistuitor. El cheamă cerul de sus și pământul ca să judece pe poporul Său”. Oare cine va putea privi fața Lui? Cine va sta în picioare înaintea Lui?
Doamne, Tu care ții legământul și făgăduința dată copiilor Tăi, Tu care dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Talc, ia aminte Doamne la rugăciunea sufletelor noastre.
Vrem să vedem mai repede pe Urzitorul mântuirii noastre ! Vrem să vedem față-n față pe Răscumpărătorul nostru ! Vrem să-L vedem grabnic pe Isus !
Amin!
RUGĂ‚ SUB ICOANĂ‚
S-așterne iar colindul peste lume
Și clopotele plâng a noapte de Crăciun.
Se cântă despre magii călători spre soare-apune
Și despre ieslea primitoare din cătun.
Miroase iar a smirnănă și tămâie.
Și curge aur peste amintiri de Betleem,
Sen-dreaptă pelerini spre țărm de Galilee;
E înc-odată noaptea când păstorii nu se tem.
Å¢i-aprindem Doamne, lumânări pe sub icoane,
Și-mpodobim copaci nevinovați cu jerbe de lumini.
Å¢i-așternem închinarea noastră cu piroane
Dar nu Te aștepta să fim cuminți și buni.
Vom spune poate și de astă dată, poate, glume
Să fie sărbătaore mai nebună ca oricând.
Ce dacă este tot mai iarnă peste lume,
Nu-i treaba noastră dacă vii, sau când.
Noi Te iubim, așa, de moștenire,
Purtăm din tată-n fiu același sfânt nărav.
Și colindăm mereu pios întru neștire
Cu-același gând străin de pământean bolnav.
De când ne știm nu s-a-ntâmplat nici o minune,
Parcă nu vrei să ni Te naști de sărbători.
Poate suntem prea ocupați de noi, de lume
Poate ni-i inima prea goală de dor și de comori.
Dar, Te rugăm, în clipa asta de-nchinat înzăpezit,
Nu trece ca străin prin moartea noastră vie!
Trezește-ne colindul adormit și-mpotmolit
Și fă-ne sărbătoare doar spre-mpărăție!
Material preluat de la www.intercer.net
