Betleem – Ganduri de sarbatoare – autor Carmen Barsan

CUPRINS:

1.    Deschidere 94   1.3.4
2.    Rugăciune
3.    COR: Creștini din toată zarea 109 TA
4.    Introducere
5.    Simpozion:
6.    Solo:
7.    Tema I
8.    Tema II
9.    COR: Niște șoapte
10    Poezie
11.   COR: O, ce minune mare
12.   Tema III
13.    Intrumentală
14.    Poezie:
15.    Tema IV
16.    COR: Caut liniștea-n Betleem 67 CS
17.    Tema V
18.    Poezie:
19.    Intrumentală
20.    Poezie
21.    Tema VI
22.    Duet
23.    Poezie
24.    COR: Betleemul din Iudeea
25.    Încheiere I:
26.    Încheiere II
27.    Încheiere III
28.    COR: Priveam uimit la iesle
29.    Închidere 380  1.2.4
30.    Rugăciune
31.    COR: Mult aș vrea
32.    Postludiu – ieșire

Ce poate fi mai frumos ca de pe pragul celei de-a doua veniri a domnului Isus, în timp ce ochii noștri sunt ridicați spre cer după izbăvirea care se apropie să facem un popas la Betleemul primei lui veniri. Este o sfântă favoare ca acum, în preziua întâlnirii cu Domnul în văzduh, pentru îmbrăcarea noastră în mărire, să retrăim întâlnirea cu el în iesle pentru îmbrăcarea Sa în umilință și moarte, spre a ne fi Mântuitor. Trei verigi de aur se unesc între ele de nedesfăcut și formează lanțul iubirii mântuitoare care ne leagă de cer: nașterea Domnului Isus, moartea Sa pe cruce, revenirea Sa de a doua oară. Altfel spus, întruparea, înlocuirea noastră în moarte, și marele sfârșit al răului pentru o veșnicie de bine, cel care cu adevărat așteaptă minunata împlinire de mâine a regăsirii cu familia cerească, nu poate fi decât acela care s-a bucurat de nașterea Mântuitorului – acela care a murit în sine însuși odată cu durerile crucii și a renunțat la orice de dragul revenirii lui Isus.

Marea bunătate a înțelepciunii divine, sporește atunci, când ieslea este privită prin Ghetsemani, când Betleemul și Golgota sunt văzute în perspectiva norului alb, pe care Isus va coborî din nou. Așadar nașterea Domnului nu poate fi ruptă din acest context mântuitor ci sporită în frumusețe prin El. Părerile noastre de rău se înmulțesc atunci când vedem că bucuria autentică a sufletului omenesc, în fața unei mântuiri în desfășurare a fost înlocuită cu petrecerea, iar semnificația nașterii sau a învierii Domnului Isus a fost dusă la un pretext de bucurie obișnuită.
Desigur într-un fel sau altul o imensă mulțime a locuitorilor pământului comemorează azi nașterea Mântuitorului, dar din această mulțime câți sunt în stare ca printr-un act de credință în promisiunile lui Dumnezeu să comemoreze cu anticipație de câteva zile revenirea Domnului?
Numai acei foarte puțini care ar putea realiza acest lucru pot face și o sfântă aducere aminte a întrupării Mântuitorului.

– Laura –
În prima zi a anului I din cea de-a doua numărătoare a timpului, un prunc numit Isus, a lăsat în spatele Universului hainele Sale veșnice și s-a strecurat prin grilajul stelelor neobservat poposind pe insula de lut a nemărginirii pentru un fruct omenesc. Mii de ani i s-a pregătit calea…

– Gherasim –
Un tesato de vise din Ur, numit printr-o asociație de idei Avraam, i-a întins un covor de credință, de la muntele Moria până la Emaus.

– Cosmin –
Un lucrător cu ziua din Madian, lăsându-și la o parte țarina clipei lui, a săpat cu uneltele blânde 80 de ani în bătaia vântului pustiului, pentru a-i deschide o trecătoare prin muntele istoriei.

– Gherasim –
Câțiva necunoscuți i-au făcut ieslea, alții i-au prins în cuie neștiute grinzile staulului, nenumărați oameni au cărat cu palmele lor vinovăția și i-au înălțat un deal de pe care să-l poată vedea și cerul și pământul.

– Laura –
O fecioară l-a coborât de pe zidul cerului, în lume, unde a crescut ca oricare alt copil, învățând oamenii cum să facă binele din orice fărâmă de clipă, din orice respirație, oricât de neînsemnată.

– Cosmin –
Apoi a spălat pământul cu sângele Lui, ștergându-L cu cămașa Sa și de atunci pe colțul de iarnă al Universului, în bătaia de viscol a păcatului, sub un adăpost de stele înfrunzite, vinde îmbrăcămintea caldă a Cuvântului lui Dumnezeu, vinde băutura fierbinte a jertfei Sale, pe un dinar de credință, pe drahma inimii.

– Laura-
Rezemat de cruce, cu brațele pline de lucruri prețioase mă strigă invitându-mă la cel mai avantajos schimb: pentru lacrima Sa cât cerul, lacrima mea cât mine, cât propriul meu trup.

De fapt dragi ascultători, nu ziua trebuie comemorată ci evenimentul. Dacă ziua este convențională și fără nici un suport istoric sau profetic, evenimentul este de neînlocuit.

Pentru un așteptător al Domnului pe curând și noi așa ne numim și suntem – nașterea Sa că Mântuitor în Bethleem, nu mai este ceva ce trebuie comemorat anual sau din timp în timp, ci este o permanență vitală în lipsa căreia orice alergător spre cer simte o sufocare spirituală.

Simt în inima mea că suntem aici nu pentru acoperirea cu sărbătoare a unei tradiții ci pentru că ne mistuie frumusețea actului Mântuitor al întrupării lui Mesia.

Peste minunea textului biblic în legătură cu acest eveniment nu se poate trece. Atât pentru cei care îl aud pentru prima dată cât și pentru cei care îl știu pe dinafară din relatarea biblică, totul este la fel de proaspăt și de autentic. (se citește Luca 2,1-14)

Textul acestui cântec nu s-a transmis prin Sfânta Scriptură. Partitura sa ne-a fost scrisă pentru a ne rămâne. Îngerii cântau după o partitură cerească. Este însă neîndoielnic faptul că păstorii au fost marcați de frumusețea acestei muzici și atât cât oamenii pot reține și transmite o muzică cerească, ei au făcut-o. (versetul 20)

Este de asemenea hotărât că textul acestui imn cântat atunci, sugerează puternic și caracterul acelei muzici.

Cântările care ne duc spre comemorarea nașterii Mântuitorului au ceva comun, seamănă între ele, sunt recunoscute repede și se detașează de celelalte printr-o atmosferă de pace, de liniște, de așezare a inimii zdrobite de rău într-o ambianță cerească. Cuvintele auzite de păstori și notate în Biblie, impun pentru orice om serios o anumită muzică. Mai observăm că acel cântec al îngerilor pe dealurile Betleemului, nu era neapărat un cântec de naștere a Domnului, lucru care mai ușor ar fi pretextat cântecele de crăciun și tradițiile atât de înfloritoare pe cât de apocrife. Acela era cântecul mântuirii, al împăcării omului cu Dumnezeu. „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” Acel cântec este prezent peste tot în istoria mântuirii. El este murmurat de cedrii și palmierii din Ghetsemani încremeniți de uimire la vederea suferințelor Fiului lui Dumnezeu, este în plânsul celor câțiva care îl urmau din iubire pe El la Golgota, este în lacrimile Mariei care zicea în dimineața învierii: “L-au luat pe Domnul și nu știu unde l-au pus”.

Și oare trebuie să mai spunem că același cântec al Mântuirii se va auzi la revenirea Domnului Isus? Poate altă partitură cerească dar cântecul e același, poate alte cuvinte ale acelorași cuvinte. Acestea sunt lucruri profetizate și nu închipuite.

Mărturia zice: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui." O, de ar cunoaște neamul omenesc imnul acesta. Cele spuse atunci, cântecul început atunci va crește în timpul sfârșitului, și va răsuna până la marginile pământului. Când soarele dreptății va răsări cu vindecare sub aripile sale, cântecul acesta va fi repetat de o mare mulțime, ca un glas de ape multe, zicând: "Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să Împărătească".

Mare ești și plin de bunătate Doamne pentru că acest cântec atât de minunat l-ai coborât pe pământ, ai făcut să fie adus de vântul Evangheliei și printre noi, ca să răsune pe munții noștri și de-a lungul râurilor noastre, și l-ai făcut Doamne să răsune și în inimile noastre spre bucurie, spre mântuire.

Din infinit coboară treptele stelelor
În valea Betleemului îmbracă hainele mele
Sta jos în arena veșnică și îmi cioplește după exemplul său
Omul cel nou.
Pentru mine se înfășoară în lut
Și face exerciții de ridicare până la înălțarea divină a poruncilor;
Hristos întrupat-model al viețuirii mele.

Iată-L! Eternul bătut în cuie pe-o cruce
Tăcere aspră e pe fața Lui.
Noaptea îi ține încătușate cuvintele.
Imagine de osândă aparținându-mi de drept mie
Dar din iubire, face schimb cu mine
De pe tronul slavei trece pe tronul morții
Pentru ca eu; de pe tronul morții să trec pe tronul slavei.
Hristos jertfit – înlocuitor al pedepsei mele.

Iată-L! Rupe cleștele mormântului…
Moartea nu-și poate face din El o pradă.
Smulge moartea din Sine, și o așează pe frânghia timpului
Ca pe o haină de protecție împotriva morții mele.
Lumina curge în Univers din nou.
Materia își reia respirația.
Hristos înviat – garanția învierii mele.

Iată-L! Între cer și pământ pârjolit de așteptare
Îmbrăcat în veșmântul sângelui Său,
Pledează în favoarea celor care capătă forma cuvintelor Sale.
Respinge orice nocturnă învinuire,
De deasupra celui cu inima cioplită după asemănarea Sa.
Cu umbra crucii justifica dreptatea.
Hristos Mijlocitor Apărător al vieții mele.

Matei 2,1.2

La cel mai mic efort de observație, constatăm că vorbirea magilor nu este la general și nici aproximativă, nici o vorbire circumspectă. Ei puteau să întrebe și astfel: „S-a născut cumva Împăratul Iudeilor? Este adevărat că s-a născut Împăratul prezis în cărțile voastre?” Dar magii nu au vorbit așa. Ei nu erau de condiție spirituală îndoielnică sau ușuratică. Ei nu veneau din depărtatul răsărit de curioși, nici pentru a-și arăta înțelepciunea prin descoperirea stelei profetice, și nici măcar pentru a da iudeilor o lecție de credincioșie – deși le-au dat-o – și încă în așa fel că este valabilă până astăzi și pentru noi.

Magii au venit dintr-o profundă convingere că minunea nașterii Mântuitorului făgăduit este reală și simțeau că trebuie să i se închine. Nu avem detaliul călătoriei lor, dar raportul biblic ne permite a crede că plini de un sfânt interes pe măsură ce se apropiau de pământul lui Israel, ei încercau să prindă dintr-acolo zvon de sărbătoare, de bucurie. Era în convingerea lor că nașterea lui Mesia era atât de importantă încât vor găsi întreaga națiune iudee în sărbătoare. Dar ei ajung la hotare le trec, pășesc pe pământul binecuvântat de împlinirea unei așa de mari profeții, și nici o veste, și nici un sol care să-i întâmpine cu bucuria așteptată de ei. Dar nimic în legătură cu evenimentul de care lor le ardea inima. Poate chiar pe primul întâlnit îl întreabă: "Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Dar nici un răspuns. Apoi întreabă pe alții și pe alții, fel de fel mari și mici. Îi întreabă pe preoți și îl întreabă pe Irod, și întrebarea lor vânzolește Israelul ca o furtună răscolitoare. O singură întrebare: “Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” și începe o cumplită agitație. Casa regală este trezită ca din somn, din fastul ei, din mulțumirea și deșertăciunile ei.

Irod își începe zvârcolirea de moarte. Îi cheamă pe preoți, pe cărturari, pe mai marii iudeilor, striga la ei aceștia își aprind în toiul nopții lumânările să caute prin cărțile nemai-deschise poate de mult, profeția despre Mesia. Frică, răutate, mândrie, bâjbâială? Ignoranță, toate se amestecă într-un vacarm ce zgâlțâie cetatea lui David; se discută aprins la palat, în templu, în piață, pe străzi răsar deopotrivă batjocoritori, suspicioși, fricoși… națiunea fierbe, întrebarea sfredelește inimile, atârnă amenințătoare dar și triumfătoare asupra lui Israel. Numai într-o casă umilă în jurul Pruncului, al Mariei și Iosif este pace, numai în câteva inimi este liniște – inimile magilor.

Din țări îndepărtate au venit
Călăuziți de steaua profeției
Sub raza ei treziți în răsărit
Sunt încă plini de praful drumeției.

Când toți ceilalți dormeau în legea lor
Ei se grăbeau sub stele către țintă
Credința că aveau Mântuitor
Tot iadul nu putea să le-o dezmintă.

În timp ce preoțimea cea aleasă
Dormea în somn adânc și apostat
Ei singuri treji în lumea păcătoasă
Îl căutau pe Noul Împărat.

Spre firmamentul stelelor măreț,
Ei au privit mai mult decât spre lume
Pân’-au găsit mărgăritar de preț
Mai scump, mai luminos ca orice-n lume.

Atunci ei au dat totul pentru el
Chemând pe Prunc cu numele de Rege
Ei au văzut în iesle un Betel
Și-au plâns cu lacrimi mai presus de lege.

Dar timpul a trecut, ei au murit,
Ci viața împlinită în Mesia
Dar și mirați, cu sufletul mâhnit,
C-atât de mulți, n-au prețuit solia…

Nu i m-aș mira că astăzi să zărească
Întâi a vremii semne niște magi,
Și-apoi să strige ei să ne trezească
Din vise ce ne par atât de dragi.

Ca și atunci, cei ce privesc spre cer
Mai mult decât la joasă strălucire
Din studiul profeției de mister
Vor fi sfințiți spre veșnica trezire…

Lăsăm istoria faptelor care au urmat să se desfășoare înaintea noastră fără cuvinte, și revenim asupra minunatei întrebări în care găsim expresia: „De curând născut”. Magii nu căutau un împărat al iudeilor și atât, un împărat din cei care se tot perindau la tronul națiunii și care se găseau din belșug, ci un anume Împărat pe care l-au numit „de curând născut” ceea ce are o mare însemnătate. „De curând” sugerează apropierea, folosit la trecut cuvântul „curând” dă impresia a ceva proaspăt în minte, ceva ce nu a fost epuiza, nici uitat, ci actual. "Curând" folosit la viitor, cum este în expresia "Iată, Eu vin curând" arată tot o apropiere dar în devenire. Faptul că expresia "curând" este folosită biblic atât la nașterea Mântuitorului cât și la revenirea lui pe pământ în slavă, înseamnă o asigurare că lucrurile care privesc veșnicia "nu sunt atât de trecute încât să fie uitate și nici atât de viitoare încât să nu le putem anticipa".

Ele sunt lângă noi, prin acest "curând" care ne așează convingerile și speranțele ca planurile lui Dumnezeu sunt adevărate. Vorbirea aceasta a magilor: "Împăratul de curând născut" fixa toată lumea asupra lui Mesia. Și altcineva nu putea intra în discuție indiferent de rang. Împăratul, era El, Domnul.

Era el "Împăratul?" Asta au spus câțiva păstori, câțiva magi… dar ceilalți toți? Despre calitatea de Împărat a Domnului Isus nu se mai discută multă vreme de la nașterea Sa, ca și cum nu El era Împăratul. Dar lumea se înșelase. Numele Său de Împărat a fost readus în prim planul istoriei omenești și a fost străluminat de aprobarea Divină. Aceasta s-a petrecut în special în ultimele zile ale suferințelor Sale printre oameni. Că El este Împăratul sau nu, a făcut o discuție la scară mondială. În sala de judecată a lui Pilat are loc următoarea discuție: Ioan 18,33.36.37. că iudeii nu recunosc această declarație nu are importanță. Ea a fost făcută și a rămas așa. Dar pentru că toată suflarea omenească să știe că El este Împăratul, s-a întâmplat că Pilat a făcut o inscripție pe care a pus-o pr frontispiciul crucii acolo unde oricine putea citi, văzută de oricine s-ar fi hotărât să privească într-acolo. Scrisă atunci în latinește, grecește și evreiește mai apoi transmisă în toate limbile pământului să se știe. De ținut minte. Foarte ușor de ținut minte: Ioan 19,19. „Isus din Nazaret Împăratul Iudeilor” ultima furtună se dezlănțuie.

Pentru a contesta Numele de Împărat al lui Isus, preoții cer lui Pilat: scrie că El a zis aceasta. Guvernatorul roman refuză însă să revină asupra celor scrise. Într-o formă lapidară ce nu permite discuție sau interpretare el conchide: "Ce-am scris, am scris". Păcat că a făcut aceasta prea târziu pentru salvarea sa. Apoi Pilat iese din scenă. Acest "ce-am scris, am scris" care formează singur unul din versetele Bibliei versetul 22 din capitolul 19 era o replică dată iudeilor societății de preoți, și tuturor care încearcă să nege Numele de Împărat al Mântuitorului.

O   IESLE,   O  CRUCE,   O   COROANĂ‚

Din ieslea milenară,
Copilul umil înfășat în scutece te strigă, te cheamă, nu-ți dă pace,
Cu El să fii părtaș în umilință și renunțare…
Să coborî în anonimat
Să te ascunzi în umbra staulului părăsit și uitat.
Să fii în ochii tăi nimic, ca un prunc neajutorat.

De pe înălțimea Golgotei, unde străluminează crucea,
Auzi același glas de chemare
Să-i urmezi drumul în suferință și răbdare,
Chiar atunci când disprețul doare.
Să fii statornic și resemnat, demn și supus.
Fără reproșuri, fără-ntrebări de prisos,
Cu ochiul credinței deschis, spre dimineața de vis…

În curând copilul din iesle , Divinul crucificat,
Te va striga din nou…
Prin tot Universul se va auzi glasul său în ecou…
– ai răspuns primelor mele apeluri de har?
Doresc să fii veșnic cu mine, cu tatăl, în cerescul hotar
Pentru ieslea umilă din suflet, coroană de slavă.
Pentru crucea Golgotei din fapte, nemurire.

Ce vei răspunde atunci Împăratului Ceresc?
Fie că venirea Sa să nu fie remușcare și plâns,
Ci răsărit etern de vise împlinite, fericite.

UNDE   ERAI?

Unde erai când mâinile eterne,
Smulgând materia din inerția ei,
Schimbau abisul într-o simfonie
A dragostei de viață și frumos..
Atunci când stelele nemărginirii,
Zburau în goana lor prin infinit,
Ca un ecou la marea bucurie,
Că s-a născut un colț de Paradis
Numit pământ….
Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…
N-ai fost acolo când s-a întâmplat…
L-ai auzit doar spus spre a fi crezut …sau poate lepădat…

Unde erai când într-o iesle rece
Venea din cer un prunc numit Isus
Să poarte a durerilor povară …
Și crunta nepăsărilor ocară,
Atunci când pe câmpia luminată,
Oștirea îngerească proslăvea,
Această umilire nesperată,
A Celui ce fusese Prințul lor…
Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…
N-ai fost acolo când s-a întâmplat…
l-ai auzit doar spus spre a fi crezut… sau poate lepădat…

Unde erai când bezna nepătrunsă,
Înveșmânta o cruce pe Calvar
Ca să rămână tuturor ascunsă,
Durerea Tatălui plângând lângă altar
Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…
N-ai fost acolo când s-a întâmplat…
L-ai auzit doar spus spre a fi crezut … sau poate lepădat…
Nu ți-a rămas decât ultima scenă
A marii tragedii din Univers…
Momentul când înconjurat de slavă,
Acest Isus pe nori se va ivi,
Și-apoi unde vei fi?…

Și acum închipuiți-vă stimați ascultători, că în fața crucii pe care Domnul Isus este răstignit în fața inscripției de deasupra capului Său aplecat în moarte, ar răsări ca din pământ magii cei buni întrebând: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Scrisul lui Pilat, scrisul omenirii răspunde:

– „Acesta este Împăratul Iudeilor”. Pe cruce Împăratul Iudeilor?… „Pe cruce Împăratul Iudeilor!”…

Revenind la noi, stimați ascultători, întrebarea: „Unde este Împăratul?”… se pune fiecăruia în felul cel mai serios, pentru că Isus ni S-a dat nouă și trebuie să știm de el. Dacă un necunoscut ar intra la noi acum că și magii în Ierusalim întrebând: "Unde este Isus" am putea noi răspunde: „Priviți-L, este aici în ieslea acestei comunități, în staulul acestor inimi câte suntem”, sau încercând să ascundem lipsa Lui, i-am arăta sărbătoarea noastră, hainele noastre, pomii noștri împodobiți atât de apocrif? Rugăciunile și cântările noastre? El n-ar fi mulțumit și ar zice: am întrebat „unde este Isus?”

Niște magi ai zilelor noastre străbat drumurile către noi și răscolindu-ne conștiințele ne întreabă: „Unde este Împăratul care în curând va veni?”. “Împăratul pe care îl așteptați?”…

Stimați ascultători, Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor este tot atât de “curând” în revenirea Sa a doua oară, cât de curând era născut atunci când magii întrebau de El pe drumurile Iudeii. Întrebarea magilor avea o justificare profundă care iese la iveală în a doua parte a versetului care zice: „căci i-am văzut Steaua în răsărit și am venit să ne închinam Lui”. Singura motivație serioasă pentru care Isus poate fi căutat este spre a i se aduce închinare. Curiozitatea, cultura, informarea, despre Mântuitorul lumii, nu ajung pentru o cunoaștere a Lui adevărată. „Și am venit să ne închinăm Lui” ziceau magii convinși că era lucrul cel mai bun pe care puteau să-l facă.

Dacă cineva este la această adunare de sărbătoare numai să se informeze cât de cât, numai să afle ceva pentru cultura lui despre religie, despre Împăratul Isus, nu face rău dar este mult prea puțin. Relația veritabilă și salvatoare, între noi și Mântuitorul nostru este ceea de a-I dedica lui toată închinarea noastră, căci am văzut și noi Steaua Lui…

Să imortalizăm cu inimile noastre în clipele ce urmează poziția magilor în fața lui Mesia, cu frunțile plecate în adorare, de recunoștință față de o mântuire așa de mare și să simțim în închinarea lor, închinarea noastră.

DACĂ‚   ASTĂ‚ZI…

Dacă astăzi urechea ta a auzit de Isus,
E ca și cum El s-a născut în sufletul tău.
Chiar dacă nu în locul cel mai onorat,
Ci poate undeva într-o iesle,
Într-un ungher al conștiinței,
Totuși El s-a născut…

Ai putea să-l alungi,
Să-L urmărești ca Irod,
Sau să-l răstignești.
Dar ai putea să te închini înaintea Lui
Ca un păstor sau ca un mag înțelept.

Poți să alegi. Chiar dacă nu înțelegi pe deplin
A-L prețui și a-L iubi, înseamnă viață și pace
lucruri atât de dorite sufletului tău.

De dragul unei părtășii aici și în ceruri cu frumusețile pregătite de Mântuitorul nostru îmi permit un amestec în treburile dumneavoastră sufletești din această seară. Ce program are inima dumneavoastră în această seară? Întreb pentru că de obicei sărbătorile sunt programate. Vrea ea să ajungă într-un loc anume? Să fie lângă cineva anume, într-un fel foarte anume să se bucure, ceva bine stabilit și de mult pregătit să consume? Să fie totul în seara aceasta așa cum inima dumneavoastră a hotărât și nu altfel? Unde așteaptă inima dumneavoastră să fie cât mai repede cu putință, după ultimul „Amin” spus în acest locaș de rugăciune, pe care-l vrem poate spus degrabă?

O surpriză. Să reprogramăm seara aceasta, altcumva dacă este cazul și dacă da, ce va spune conștiința dumneavoastră în această clipă? Pentru seara aceasta, partea ultimă a istoriei omenești în care am pășit deja, avem o invitație, poate alta la care ne-am gândit până acum. Unde? La ieslea în care s-a născut Mântuitorul nostru. Lângă cine vom sta? Lângă Mesia de curând născut. Ce oaspeți vor mai fi? Îngerii, pastorii, magii. Ce vom consuma? Cântec. bucurie, nădejde. Cineva poate să zică: să renunțăm la ceea ce ne planificasem? După atâtea cheltuieli și investiții? Merită? Este posibil? Pierderea nu este prea mare?

Și fiindcă tot ne-am amestecat în lucrurile dumneavoastră personale, în numele unei puternice dorinți de a vă ști cu adevărat fericiți în seara aceasta și în seara timpului atât de scurtă până la revenirea Domnului, vă doresc să nu vă simțiți bine în locul în care veți merge, dacă acest loc nu va fi.. mica dar infinita iesle.
SEARA   ACESTEI   SĂ‚RBĂ‚TORI   II

Acest lucru va fi o pierdere? Nici vorbă. Gândiți-vă la magii răsăritului. Tot într-o noapte că aceasta au văzut și ei Steaua minunată pe cer. Să nu fi avut și ei alte planuri pentru seara aceea? Să nu fi fost ei legați afectiv de anumite lucruri și persoane pentru seara aceea? Poate aveau și ei o întâlnire de sărbătoare, poate invitați la cine știe ce bucurie…!

Dar magii ne învață cum poate o Stea Profetică să schimbe toate planurile cuiva, atunci când inima acestuia este pregătită să accepte toate planurile divine. Nu știm dacă magii și-au contramandat planurile acelei seri, dacă au anunțat prietenii că nu mai pot onora invitațiile cerându-și scuzele cuvenite, și nici dacă au dat poruncă slugilor să rezolve anumite treburi. Știm însă că și-au deschis în toiul nopții visteriile – ceea ce nu e prea recomandat – și au plecat cu prinos de daruri pentru că Steaua îi aștepta pe cer chemându-i la drum. Ca acele câteva nopți ei și le-au petrecut altfel de cum și le planificaseră, nu numai că nu era important. Dar a fost o mare binecuvântare. Ei și-au legat inimile de Steaua cea tainică.

Dintre nopțile călătoriei lor de atunci ne oprim încă asupra celei petrecute de la Ierusalim către Betleem după dezamăgitoarea convorbire cu Irod. Mărturia zice: “magii plecară singuri de la Ierusalim. Umbrele nopții începuseră să cadă la ieșirea lor pe porți. Dar spre marea lor bucurie, ei văzură din nou Steaua care îi conduse până la Betleem”. Iar Biblia zice: „când au văzut ei Steaua n-au mai putut de bucurie”. Matei 2,10 Cum nu se poate mai frumos. Stimați ascultători, nu știu ce să vă spun despre acești oameni care ne incintă pe toți. Vă las pe dumneavoastră să cugetați mai departe singuri, despre ei. Prin ocupația lor, prin educație, ei nu erau temperamentali, ci erau cerebrali. Gânditor, filozofi, înclinați spre cercetare.

Demonstrație și rațiune. Reputația lor ni-i recomandă că niște oameni cumpăniți în manifestări și iată-i deodată pe acești magi înțelepți, bucurându-se că niște copii, în toată plinătatea inimii care le ardea de data aceasta, alături de rațiune, în același foc al descoperirii Mântuitorului. „Când au văzut ei steaua n-au mai putut de bucurie”.

Acest verset biblic nu ne permite să înțelegem prin bucurie, exuberanță necontrolată, ci aceea adâncă uimire, admirație și pace în fața frumosului divin, a iubirii jertfitoare, a unei vestiri de izbăvire sosită din marea Împărăție a lui Dumnezeu.

Stimați ascultători, steaua care i-a făcut pe magi atât de fericiți, nu luminează și-n noaptea aceasta la fel?

Nu este ea gata să ne arate și nouă drumul spre ieslea înțelegerii iubirii lui Dumnezeu pentru noi?

Doamne din ceruri, fă să se petreacă ceva înălțător și printre noi aici în această seară! Fă cu noi una din minunile Tale cele mari. Raza din lumina stelei despre care am vorbit, împletească-se dinspre cerul către noi cu buna – vestire spusă ce îngeri și să ajungă în sufletul fiecăruia! Întâlnească-se Doamne în inimile noastre promisiunile Tale de mântuire cu speranțele noastre de așteptare a revenirii la noi! Să fim Doamne că niște mâini unite în rugăciune, ca pâinea care așteaptă binecuvântarea pentru ca apoi să fie frântă copiilor. Să bată acum printre noi vântul acela despre care Tu ai spus că suflă încotro vrea, adierea cerească a nașterii inimilor noastre din nou și pentru totdeauna. Fie clipele acestea o minune a iubirii mântuitoare, prin care să ni se aducă pacea ieslei, rostul Golgotei, bucuria reveniri Tale în cuvinte, în cântec și în cântecul de dincolo de orice cântec prin care să ne legăm de marele Tău, Aleluia!

Material preluat de la www.intercer.net