Ne-am intalnit atunci

CUPRINS:

1.    Deschidere 70
2.    Rugă
3.    COR
4.    NICODIM – Te-am întâlnit târziu…
5.    Poezie – Cântec de aur
6.    COR
7.    MARIA – Dacă nu Te-aș fi întâlnit…
8.    Poezie – Chipul lui Hristos
9.    COR
10.    FARISEUL – Mai bine nu ne întâlneam…
11.    Poezie – Laodiceea
12.    COR
13.    TÂLHARUL – Mi-ai ieșit înainte și te-am întâlnit
14.    Rugăciunea tâlharului
15.    Punct instrumental
16.    IOSIF DIN ARIMATEEA – Când Te-am văzut… am devenit bogat
17.    Poezie – Mărgăritarul
18.    COR
19.    TÂNĂ‚RUL BOGAT – După ce ne-am întâlnit…
20.    Poezie – Stai lângă drum
21.    SOLO
22.    PETRU – De când ne-am întâlnit… sunt răsplătit
23.    Poezie – Răsplata
24.    COR
25.    Închidere 292
26.    Rugă
27.    COR
28.    Postludiu – ieșire

Acest program trebuie făcut în forma unui concurs. Nu trebuie citite titlurile temelor, iar ascultătorii trebuie să-și dea seama din prezentare despre ce personaj este vorba. Toate personajele s-au întâlnit cu Isus Hristos. Iar la urmă, se scrie pe bilețele și se adună, sau direct, verbal, în sală, se „descoperă” personajele. Eventual, se poate oferi un premiu.

Te-am întâlnit târziu. (Era chiar noapte), dar ce bine că n-a fost prea târziu. Și după părerea altora și după părerea mea, eram un om destul de bun; ba aș putea spune prea bun, pe lângă alții… Mergeam regulat la biserică, îmi ajutam semenii când treceau prin situații grele… Aveam de unde… Eram un om credincios și deci, binecuvântat și material. Eram respectat și părerea mea avea greutate la sfat… Cu toate acestea – ceva îmi lipsea, iar eu care-i învățam pe alții, nu înțelegeam ce-mi lipsește?! Auzisem de EL, dar, vedeți… cum e lumea: unii vorbeau de bine… alții de rău. În plus EL era mai tânăr și fără pregătire și de la țară… Ce-ar fi putut să mă învețe…? M-am dus totuși…

Ne-am întâlnit atunci târziu… ce bine că n-a fost prea târziu…! De l-aș fi cunoscut mai de mult… viața mea ar fi fost mai repede și mai pe deplin o viață nouă – o adevărată viață. Acum târziu în viață vreau să-i dau tot. E adevărat… un trup obosit, câțiva ani rămași… și… agoniseala vieții mele. Dar mai presus…o inimă nouă.

CÂNTARE DE AUR

Ce mult visat-am să-Å¢i închin cântare
Din harfa mea de cuget și de sânge
Isuse nu-Å¢i găsesc asemănare să știu cânta
Și nici să știu a plânge
Că ai răbdat cu nesfârșită trudă
Sălbăticia mea de frate rău
Și sufletu-mi murdar aproape Iudă
Tu L-ai iubit mai mult decât pe-al Tău.
Nechibzuit, ingrat și demn de moarte
Că nu Te-am cunoscut când mă rugai
Tu m-ai chemat statornic mai departe
Și-acuma știu… Ah… știu că Tu erai.
Să fie binecuvântată clipa când m-am născut a doua oară
Când m-ai oprit… de dragul cui? Risipa
Și din butuc… m-ai prefăcut vioară.
Azi nu mai îndrăznesc să dau intrare
Nerușinatei arte de-a nu crede
Și nu mai pot sufla cu nepăsare
Când inima-mi Te roagă și Te vede.
Isus drag… Isuse fără seamăn
Cum de Te-ai coborât atât de jos
Cu ce minune pot să Te asemăn
Din veacul îngâmfat și păcătos,
Cu drag semnez, sub semnătura Ta dumnezeiască
Aș vrea să scriu cu viața
Isuse, când va fi să-Å¢i văd și fața
Cântarea mea să nu se mai sfârșească.

    Aș prefera să nu vă vorbesc despre mine. Și asta pentru că uni știți cine am fost. Mă doare și mi-e rușine când mă gândesc la trecutul meu. Dacă nu L-aș fi întâlnit nici acum n-aș vorbi…Eram mai tânără și mai frumoasă… Deși fusesem crescută într-o familie cu părinți credincioși, și frați credincioși… eu cea mai mică eram altfel. Poate că am fost prea iubită sau răsfățată… Îmi plăcea luxul în care trăiau alte fete… îmi doream și eu tot mai mult… și mai scump… Și-apoi credința mi se părea o chestie învechită iar dacă aceasta ar fi fost vreodată potrivită… în nici un caz nu era la vârsta mea. Apoi prietenii și prietenele… anturajul… întâlniri, petreceri câteodată. Mai mult în joacă și curiozitate la început… N-aș vrea să-mi mai aduc aminte… să vă spun. Am devenit apoi sclava acestui mod de viață stricat. Îmi doream să mă rup și s-o termin câteodată… la lanțul era puternic.

Auzisem de EL, L-am și văzut… era frumos… Dar altfel de frumos… nu L-am putut privi… era prea curat…
Până în ziua în care am ajuns chiar sub privirile Lui prea curate… dar dacă nu L-aș fi întâlnit; astăzi eram un morman de pietre. Dacă nu L-aș fi întâlnit… cu ochii Săi curați ce m-au curățit și pe mine.

CHIPUL  LUI  HRISTOS

Prea ieftine sunt vorbele de rouă
Și prea sublim e chipul lui Hristos
Să-L pot cuprinde-ntre căutare nouă
Întregul cer în versu-mi zgomotos
Căci orice-aș spune despre Domnul meu
Abia atinge adevărul mare
Că El e necuprinsul Dumnezeu
Și-al nemuririi al iubirii soare
Și totuși… El s-a coborât la mine
Să-mi schimbe cupa marelui necaz
Aproape L-am văzut printre suspine
Și cred că M-a atins duios și azi
Sleit de suferinți dar plin de dor
Așa este Isus Nazarineanul
Umblând neobosit printre popor
Și împlinindu-și cu credință planul
Așa este Isus numai putere
Tot harul întrupat într-un Cuvânt
Chivot de carne, duh de înviere
Și numele secret al Celui Sfânt
Fără-ndoială crucea Lui înaltă
Mi-a străjuit răscoala și pustia
Și sigur nu va trece niciodată
Cât se va-ntinde-n slavă veșnicia
Bogat în taină, radiind de pace
E marea cruce a iertării mele
Zadarnic încercatu-s-a desface
Pe Crist de crucea Sa prin fapte grele
M-am prins de incredibil
De lumina Golgotei lui Hristos ce-mi dă suflare
Mă prind mereu când mă apasă vina
Să cer căzut sub crucea Lui… iertare
Împart smerit cu El povara lumii
Prea grea-i planeta s-o pot duce singur
De aceea m-au legat cu șapte funii
De trupul biciuit și frânt pe cruce
De aceea cred, și stârni în credință
Că vei putea odată să-L descriu
Și zugrăvesc pe viața mea ființa
Să vadă lumea pe Hristos, Cel viu.

Mai bine nu ne întâlneam…

Niciodată nu mi-au plăcut extremiștii… totdeauna vor să pară mai sfinți decât alții. Parcă doar El știe totul, înțelege totul… și are așa un aer de… martir. Când te gândești că e un biet fiu de tâmplar… și-a venit să-mi dea lecții… mie… cu ani de zile de credință.
Deși uneori mi se pare că are atâta pace, și nu-l frământă nimic din problemele astea social-economice. Ba, uneori, mi s-a părut că atunci când se uita la mine… mă iubea și-mi citea sufletul.

Da, nu se poate! Cu ce sunt alții mai buni decât mine? Nu fac nici un rău. Fac tot ce mi se cere. Merg la biserică, îmi plătesc zecimea, ba eu însumi am dat banii pentru poarta de la intrare, pe care toți o admiră și mă pomenesc. E adevărat că am și eu viața mea personală cu micile ei plăceri. Că nu-mi petrec vremea cu rugăciunea… dar astăzi cine mai are timp! Iar Biblia o cunoscu de copil… îmi fac studiul biblic, și mai citesc câteodată când trebuie să predic.

Mă uit la acest Isus și la naivii ăia ce umblă după El… Ar putea face ceva mai productiv… că nici Dumnezeu nu-ți dă dacă nu dai din mâini!… Deși, mi-aduc aminte că un vecin de-al meu, a venit odată și mi-a povestit, că ar fi dat pâine, la mii de oameni odată. Să fie El, Acela? Așa mă tulbură…Nici nu știi ce să mai crezi. Mai bine nu ne întâlneam…

LAODICEEA

De ce-a păstrat Isus în profeție
Mustrarea cea mai aspră pentru noi?
De ce în loc de laudă, ne scrie
Că nu suntem de loc creștini de soi,
De ce-a văzut Isus că încropeala
Este mai rea decât răceala lumii
Și toată munca, toată osteneala
Să fie doar o jertfă a minciunii
Tu ești acela, cel ce crezi
Că altul este chemat de Martorul ceresc
Tu ești… va răsuna curând înaltul
Înfiorat de glasuri ce șoptesc
Tu fariseul laodiceanul
Tu vameș, dar mereu nepocăit
Care pierzi ceasul zilele și anul
Tu tânărul bogat… îmbătrânit
Tu ești acela, nu privi la altul
Ci doar în jos, căci tu ai fost vizat
Oricine-aude aceste invitații
Să divorțeze astăzi de păcat
În ceasul înserării când Isus încă mai stă
La ușa ta creștine
Deschide-acum Cuvântul de sus,
Căci El nu vrea pe alții…
Ci pe tine.

mi-ai ieșit înainte… și Te-am întâlnit

    Știu că mă cunoașteți… Unii mă ocoleați (numai când mă vedeați)… alții mă disprețuiați… alții mă compătimeați… iar uneori, un licăr de speranță și înțelegere ajungea până în întunecata-mi viață de la câte unul din voi. Vă era teamă de mine… Aveați dreptate…Eu eram cel care în întunericul nopții, țineam calea unui călător singuratic… Îi ieșeam înainte… îl băteam, și-apoi îl jefuiam. Cum a fost la început?… Părinții mei au fost despărțiți… Mama muncea din greu și n-aveam niciodată de ajuns. Am crescut pe drum, cu băieții… Mă ducea pe la biserică, dar… nu-mi plăcea… Rugăciuni lungi, plictiseală… predicile alea care nu se mai terminau… Cine-avea timp de un copil amărât?
Prima dată furam de prin grădini… apoi am furat niște bani de la un vameș. Mai întâi aventura și apoi nevoia, m-au împins tot mai departe, atât de departe.

Auzisem vorbindu-se de El. Mi-au zis că cine știe ce șmecher mai descurcăreț o fi și Acesta. Avea și El o bandă… câțiva pescari… Da… mi-aduc aminte… L-am văzut odată în capitală… la Templu… acolo se învârteau mulți bani. Se făcuse agitație mare… M-am dus și eu… Fugeam cu toții… mai ales negustorii, fariseii… Era singur, învârtea un bici de funii… N-a lovit pe nimeni, dar parcă venise ziua judecății… Parcă nu era om… Nimeni nu i-a stat împotrivă… Apoi nu L-am mai văzut… până când… Până când mi-a ieșit El înainte…

M-a căutat în singurul loc în care aveam timp să-L ascult… acolo… mi-a ieșit înainte… Era bătut… sângera… din cap… de pe trup… Apoi îl batjocoreau tot timpul… Ce-aveau cu El? Nu le făcea nici un rău… Sau poate tocmai de aceea… De ce L-au adus aici?… Eu… da…, dar El? Sau poate El venise… venise să mă întâlnească pe mine… ultimul om. Acum înțeleg… mi-ai ieșit înainte… Adu-ți aminte și de mine… când vei reveni…

RUGĂ‚CIUNEA  TÂLHARULUI  POCĂ‚IT

Când vei veni cu miile de îngeri
Cu zeci de mii pe argintiul nor
Când vei seca șuvoaiele de plângeri
Și orice chin și orice fel de dor
Când serafimii îți vor da mărire
Cu fețele de fulger și de vis
Și când a lumii noi nemărginire
Va licări în ochiul meu deschis
Când oamenii s-or vesteji de groază
Cu mintea rătăcită alergând
Să nu mai simtă candida amiază
A revenirii Tale pe pământ
Când idolii din inimi și lume
Vor fi zvârliți în al rușinii val
Când Doamne numai singurul Tău nume
Va fi ‘nălțat pe buze triumfal
Când Te-oi vedea în alb ca de zăpadă
Cu slava câștigată jos la noi,
Când cei ce Te-au străpuns or să Te vadă
Ca Domn al veacurilor noi,
Când vor privi în palma Ta de carne
Rănită de păcatul meu amar
În ziua când nimic n-o să mai sfarme
Iubirea Ta pentru un biet tâlhar
Când vei veni atunci și mulți cu Tine
În jurul Tău vor căuta să stea
Adu-ți aminte Doamne și de mine
Când vei veni-n Împărăția Ta.

Când Te-am văzut… am devenit bogat

Dacă n-ai bani, nu ești nimic… nu faci nimic. Dar, nu e cazul meu… Eu am! N-am nevoie de nimeni și de nimic de la nimeni. Mă descurc foarte bine singur… Dumnezeu m-a binecuvântat pentru că sunt credincios, drept și muncesc… Da… muncesc mult… foarte mult. Trimit marfă în toată țara, iar uneori și în alte țări. Ce fel de marfă?… Sper că nu-ți închipui că mă ocup cu… țoale și papuci… Nu, dragul meu… Aur… argint… pietre scumpe… perle… Știi că aurul… vorbește, cântă…? Dacă stai și-l asculți… parcă-ți ia mintea… și sufletul…
Așa gândeam până acum câțiva ani. În ultima vreme nu mai vedeam decât bani și afaceri. Mă trezeam noaptea din somn și nu mai puteam dormi gândind cum să fac mai mulți bani… mai mulți. Nu mai aveam timp pentru soție și copiii… nici pentru sănătate, nici pentru rude, nici prieteni… nici Dumnezeu.

Acum câțiva ani El a trecut prin orașul meu. În calitatea mea de membrul al Sinedrului și cu posibilitățile mele… eram dator să-I fiu gazdă.
Devenisem chiar curios să-L cunosc. Am stat atunci la masă… deși era invitatul de onoare nu s-a așezat în capul mesei, decât la insistențele mele. Apoi, după ce toți au plecat, am rămas doar noi doi. De mult nu mai petrecusem o seară liniștită. Atâta liniște a adus cu Sine. Am uitat de toate… Era ca pe vremuri, când singur cu Dumnezeu despovăram… Mi-a vorbit atunci… L-am  ascultat. Înțelegeam din ce în ce mai mult că dincolo de mâinile mele pline de toate… sufletul meu era gol… ca un hău fără fund… Că bogăția mea, mă sărăcise… Apoi a plecat… Am rămas prieteni. De-atunci a început să mi se-adune-n suflet iarăși, strop cu strop… bogăția.

Mulți Îl urau… le-am stat de multe ori împotrivă. Dar tot n-am reușit. În lipsa mea și-a unui alt prieten, au hotărât să-L omoare.
Am aflat prea târziu… dar m-am dus totuși la Pilat să-i cer trupul. Din toată bogăția mea, nu-i mai puteam oferi… decât… mormântul meu.

MĂ‚RGĂ‚RITARUL

Hristos, neguțătorul cel divin
În târgul lumii mă găsi pe mine
Și vânzătorul meu, un om hain
Pe preț de sânge… n-a cedat, în fine
În loc de balsam de lut murdar
În loc de osândit și stâlp de gherlă
M-a socotit un scump mărgăritar
Din fundul mării m-a adus ca perlă
Hristos m-a prețuit
A alergat la sursa veșniciei să m-apuce
El m-a ajuns și-apoi m-a apucat
Când a strigat învingător pe cruce
Acolo la Golgota am văzut
Că El este de fapt mărgăritarul
Iar eu un negustor nepriceput
Care nu știu cât prețuiește harul.
La ieslea și la crucea Lui înaltă
În locul cel mai sfânt din Sanctuar
Vând astăzi tot pe darul fără plată
Pe prețiosul meu Mărgăritar.
Dau sărăcia mea de bogăție
Dau numele și sângele și dreptul
Pentru ca toți din jurul meu să știe
Că fericit e numai înțeleptul
Căci toate pentru care mai oftăm
Și-adesea ne dăm duhul sub povară
Sunt lanțul greu cu care ne legăm
Idolatria care ne omoară
Căci dacă-am cumpăra cu-acești treizeci
Chiar cerul tot cu tronul său măreț
Nefericiți am fi, săraci pe veci
Fără Hristos, Luceafărul de preț.

după ce ne-am întâlnit…

(Seara). E târziu… la fereastra unei case boierești, cândva frumoasă, mai arde lumina… Hei!… Ioan… adu-mi o cană de apă…! A plecat… (și ultimul slujitor)… s-au dus cu toții… Nu mai sunt tânăr să-mi știe de frică. Banii nu le mai ajung… au început să-mi ia și de prin casă. Iarăși o noapte lungă… și-s singur… De ce-s singur? Soția… a murit acum câțiva ani. Băiatul… după ce mi-a vândut moșiile, îmi așteaptă testamentul… Nu trece cu săptămânile pe la mine. I-am dat tot ce și-a dorit… poate de aceea. Dacă n-am pe nimeni care să mă iubească…!!! E o poveste veche. Eram tânăr, educat în școlile timpului meu, frumos… viața mi se deschidea înainte ca o mare fără hotare…
Atunci ne-am întâlnit… era într-o piață publică. Eram cam de aceeași vârstă. Dar El era mai modest; deși de dincolo de haine izvora bunătate, vorbe bune și mângâiere adunau către Sine copii și bătrânii, intelectuali și oameni simpli. Era așa de natural. N-avea complexe, deși nu era mândru. Era ferm, ca o stâncă, dar însorit ca o zi de primăvară, parcă nu era din lumea asta. Am studiat profețiile, le-am comparat cu ceea ce aflasem despre viața Sa și totul conducea la o singură concluzie: El era Mesia. Deși era atât de simplu… iar mulți cărturari și oameni cu vază nici nu voiau să-L vadă. Privindu-L m-am convins – El trebuie să fie. Era gata să plece. Am alergat și L-am ajuns.
L-am întrebat ce-mi mai lipsește.

Mi-a spus să dau totul și să-L urmez. Mi-a spus-o cu atâta drag și parcă cu durere… M-a iubit!Dar cum să dau…? Cu ce voi trăi? Cu ce mă voi îmbrăca? Ce vor zice părinții? Dar prietenele și prietenii? Să ajung ca unul dintre aceia care erau cu El? Nu pot… Poate mai târziu… altădată. El a fost Singurul ce m-a iubit cu adevărat… dar am înțeles aceasta… mai târziu… prea târziu.

STAI  LÂNGĂ‚  DRUM…

Stai lângă drum cu fruntea udă
Din nou la capăt de ocol
Că după înc-un timp de trudă
Ești tot sărac și orb și gol
Cine-i de vină? N-ai ce spune…
De fapt nici nu te-ai prea luptat
Ce viață ai de rugăciune…
Trei vorbe spuse lângă pat
Iar studiul biblic… nu ai vreme
Căci timpul este bani și bani
Iar necredința se tot teme
Că va mânca peste cinci ani.
Atât de mult avertizare, atât de mari solii de har
Nu ți-au străpuns urechea-ți tare?
Nu te-au adus lângă altar…?
S-a pregătit cu mâini promise
Tot cerul ca să te ajute
Și-n calea ta au fost trimise atâtea suflete pierdute
Dar cât-or orbi le-ai fost lumină
Pe câți bolnavi ai vizitat
Câți bani, cerneală sau benzină
S-au scurs pentru apostolat…
N-ai vreme… teme-te s-o spui
Ca nu cumva să ți-o ia toată
La pofta ochiul poți să-l pui
Să faci ce face lumea toată.
Nu te căiesc, e treaba ta
Cu ce sămânță semeni clipa
Dar când speranța va zbura
 Uimit îi vei privi aripa
De-atâția ani urmându-ți planul
Te afli printre biruiți
Nici prin minune ca la anul
Să seceri viața din arginți
O de mai poți să iei aminte
Primește-mi singura povață
Ia ținta lui Hristos în minte
Căci timpul nu e bani
            Ci viață!

de când ne-am întâlnit… sunt răsplătit…

Hei… ai mai venit pe-acas’ bătrâne…? Te-ai săturat de mirosul de pește… ai plecat la oraș… V-ați făcut domni… s-au mai nou… tâmplarii prind pește… Ce v-a dat mă, de-ați plecat cu El? Ce-o să vă dea?… Ce mi-a dat…? Ce-o să ne dea?… Așa-i! Are dreptate. Ce-mi va da? Am lăsat nevasta, copilașii mei, ce mi-e mai drag pe lume. Și-apoi și tata e bătrân, săracu! Da… barca și peștele și năvoadele… nu-s cine-știe-ce, dar aveam cu ce trăi… și-un acoperiș. El ce mi-a dat? Și ce-o să-mi dea?

Lasă că am să-L întreb. Da…știu ce-mi va da. Mie… că-s bătrân, după ce l-or pune rege o să-mi dea… ce-o să-mi dea? Păi cred că voi răspunde de armată… să fie iarăși ca pe vremea lui David și Solomon… să curățăm țara de oameni și de păgâni. Și vom mânca pe săturate… bunătăți. Și n-oi mai purta hainele astea vechi… voi fi și eu… un domn… Da… pân-atunci… mai e…

Eu… totul am lăsat și Te-am urmat,
O Doamne ce răsplată îmi vei da…?
Lumin de jasp și altele de-agat
Și străzi de aur în cetatea Ta
Eu… totul am lăsat
Și ce-am lăsat nu sper să le mai capăt înapoi
Pe cele vechi le știu
Dar ce drept am la lucrurile noi?
Isuse… de mi-ai face o-ntrebare?
Să cer coroane, tronuri sus în cer
Cum cer toți egoiștii de sub soare
Să-ți cer un loc la masa bucuriei
Ca tu să mă slujești încins ca rob
Să mă îmbraci cu mantia urgiei
Ca să-mi topesc dușmanii de pe glob…?
Dacă-am lăsat ce-i vrednic de lăsat
Să mai vorbesc acum și de răsplată?
Tu pentru mine Te-ai lăsat scuipat…
Și ți-am plătit… cu ce?…
Nu, niciodat…
Nu-ți cer de-acum încolo să-mi plătești
Ce-ai spus de doar făgăduiești
O, Doamne… nu ești Tu răsplata mea?!
Eu ce să-ți mai pretind?
Că fericit ești să mă iei la Tine
Și singura răsplată ce-mi doresc
E să fii Doamne… răsplătit de mine…

Material preluat de la www.intercer.net